Cum se lansează tinerii pianiști de astăzi

1 aprilie 2017
Cum se lansează tinerii pianiști de astăzi jpeg

Poate că lumea muzicii clasice nu pare atît de complicată la prima vedere, în fond, muzica clasică este o oază de liniște pentru cei care preferă să intre în acest univers, ca ascultători. Însă pentru cei care sînt de partea cealaltă, pe scenă, situația este foarte complicată: o lume concurențială foarte puternică, un nivel foarte înalt tehnic, un ritm de viață pentru care trebuie să ai nervi de fier, necesitatea de a avea o echipă pentru promovare. Și, da, o doză bună de noroc, pentru a ajunge să fi ascultat de persoane-cheie care îți pot decide viitorul. De la sine înțeles, talent peste medie și multă muncă.

Nu sînt prea multe căi prin care tinerii muzicieni pot accede către o carieră internațională, de fapt, niciodată nu au fost. Una este cea a concursurilor de înalt nivel: unele dintre ele sînt cu adevărat o rampă de lansare în viața mare de concert. Alta, este cea a Providenței: să fii ascultat de persoane care ar putea lua o decizie potrivită, care ar putea să te programeze într-un concert, de pildă, sau te-ar putea recomanda unui manager dintr-o agenție mare. Și, în fine, să intri între artiștii unei case de discuri, direct interesată să-și vîndă produsele, deci, să-și promoveze muzicienii.

Sînt însă destul de rare cazurile cînd un tînăr muzician ajunge în atenția lumii internaționale fără a fi cîștigat concursuri de mare calibru. Dar sînt și astfel de cazuri și despre două asemenea cazuri găsiți detalii în continuare.

Pianistul Jan Lisiecki – Chopin și un copil-minune

S-a născut la Calgary, în Canada, pe 23 martie 1995 – tocmai a împlinit, deci, 22 ani. Provine, după cum sugerează și numele, dintr-o familie plecată din Polonia și acest lucru a fost, se vede, definitoriu pentru parcursul său muzical. Pentru că în patria părinților săi a cunoscut consacrarea: avea doar 13 ani în 2008, cînd a fost invitat să cînte Concertul nr. 2 de Chopin la festivalul polonez „Chopin și Europa sa” (un festival de înalt nivel, cu oaspeți de talia Festivalului Enescu). Un an mai tîrziu, a cîntat la Varșovia și Concertul nr. 1 de Chopin. Înregistrările ambelor concerte au fost puse pe un disc editat de Institutul Fryderyk Chopin din Varșovia. Iar discul a primit reacții entuziaste la nivel internațional în prima jumătate a anului 2010; în octombrie 2010 (să nu uităm, Lisiecki avea doar 15 ani!), tînărul pianist semna un contract de exclusivitate cu o celebră casă de discuri, Deutsche Grammophon.  Pînă în prezent, Deutsche Grammophon a lansat patru discuri purtînd semnătura lui Jan Lisiecki.

Cel mai nou disc a apărut pe 10 martie 2017 și cuprinde lucrări pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin, însă acele opusuri mai puțin cunoscute publicului larg decît celebrele concerte pentru pian și orchestră: Andante spianato și Marea poloneză briantă op.22, Rondo à la Krakoviak op.14, Variațiuni op.2 pe tema La ci darem la mano din opera Don Giovanni de Mozart, Fantezia op.13 pe teme poloneze. Înregistrările au fost realizate alături de Orchestra Elbphilharmonie a Radiodifuziunii din Hamburg, sub bagheta dirijorului polonez Krzysztof Urbanski. Discul este completat de o nocturnă de Chopin pentru pian solo.

Jan Lisiecki a fost un copil-minune, pentru că doar astfel poate fi explicată maturitatea sa interpretativă și tehnica strălucitoare pe care o are nativ. Unul dintre precedentele sale discuri cuprindea integrala studiilor pentru pian de Chopin: doar un adolescent-minune de 18 ani ar fi putut să obțină o versiune atît de spectaculoasă, artistic și tehnic, a dificilelelor studii chopiniene.

La 21 ani, cîți avea cînd a înregistrat ultimul său disc, Lisiecki avea în față provocări importante: să arate că a depășit cu bine stadiul copilului-minune (și știm cîte talente s-au pierdut după anii de copil-minune), să arate că este un artist matur, capabil să impresioneze nu neapărat prin vîrsta sa fragedă, ci prin realizările sale artistice. Legătura lui Lisiecki cu Chopin e definitorie, însă el nu a mai revenit la concertele pentru pian și orchestră, ci și-a dorit să abordeze acest repertoriu despre care reprezentații Deutsche Grammophon spun că nu prea mulți dintre artiștii lor l-au abordat. O viziune prudentă pentru Lisiecki, dar cîștigătoare pentru toată lumea: publicul are acces la noi înregistrări cu acest repertoriu foarte frumos și spectaculos, casa de discuri își îmbogățește repertoriul, pianistul punctează o experiență nouă.

Jan Lisiecki nu este tipul de artist care poate atrage prin excentricități; el este un pianist care impresionează prin frumusețea sunetului, echilibrul concepției, naturalețe și o tehnică strălucitoare pusă doar în slujba servirii sensului muzical. Ceea ce se poate ușor descoperi la audiția noului săi disc Chopin, disc difuzat la Radio România Muzical și posibil de reascultat oricînd pe site-ul proiectului Discurile anului 2017.

vanessa benelli mosell rachmaninov piano concerto no 2 corelli variations 2017 jpg jpeg

Vanessa Benelli Mosell, Stockhausen și Rahmaninov

Cu un alt temperament și figură artistică este pianista italiană de 29 ani Vanessa Benelli Mosell, care în 24 februarie 2017 și-a lansat al treilea său disc pentru casa londoneză Decca. Vanessa Benelli Mosell – nu doar o tînără blondă cu alură de fotomodel, ci o pianistă ambițioasă, care încă de la 7 ani era acceptată, cu dispensă, la Academia Internațională de Pian de la Imola; ulterior a studiat la Moscova, la Conservatorul Ceaikovski, cu Mihail Voskresensky și la Colegiul Regal de Muzică din Londra, cu Dmitri Alekseev. A apărut pe scene importante din Europa; cariera ei a dobîndit însă o nouă anvergură după ce și-a găsit o marcă proprie, aceea de a fi pianista care interpretează muzica lui Karlheinz Stockhausen. În 2015 și 2016, sub semnătura pianistei Vanessa Benelli Mosell au apărut două discuri pe care regăsesc lucrări de Karlheinz Stockhausen, care este considerat unul dintre marii compozitori ai secolului XX, un creator de avangardă. Iar interesul Vanessei Benelli Mosell pentru muzica lui Stockhausen nu este de dată recentă; compozitorul s-a stins din viață în 2007 și tînăra pianistă studiase deja sub îndrumarea lui.

Însă Vanessa Benelli Mosell a fost conștientă că marea încercare este abordarea repertoriul cult consacrat; și a înregistrat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian, alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, sub bagheta dirijorului ucrainean Kirill Karabits. Discul este completat de o altă lucrare de Serghei Rahmaninov: Variațiunile op.42 pentru pian solo pe o temă de Corelli.

Vanessa Benelli Mosell nu a studiat doar muzica rusă la Conservatorul Ceaikovski, ci și limba rusă și afirmă că i se pare dificil de înțeles muzica rusă dacă nu cunoști și limba rusă. Cu siguranță, a fi învățat alături de maeștri ruși ai pianului este un mare avantaj în abordarea Concertului nr. 2 de Rahmaninov. Vanessa Benelli Mosell merge pe urmele altor pianiști consacrați, cu o versiune echilibrată, foarte strălucitoare tehnic, poate un pic mai rece decît ne-am fi așteptat, însă valabilă muzical. Și rămîne la fel de convingătoare și în dificilele Variațiuni pe o temă de Corelli.

Noul disc al Vanessei Benelli Mosell poate fi ascultat luni, 3 aprilie, de la ora 19.00 la Radio România Muzical, în reluare duminică, 9 aprilie, de la ora 13.05 sau oricînd pe site-ul proiectului Discurile anului 2017.

Cristina Comandaşu este critic muzical.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

digi foto digi jpeg
Scumpiri la Digi de la 1 iulie. Compania a început să-și notifice clienții: cât vor costa abonamentele de internet și cablu
Digi şi-a informat clienţii asupra noilor tarife pe care le aplică de la 1 iulie, argumentând că în ultimii şapte ani de când nu a mai majorat preţurile, moneda națională s-a depreciat în raport cu principalele valute internaționale, iar rata inflației a suferit importante creșteri anuale.
clint eastwood shutterstock 113321506 jpeg
Clint Eastwood împlinește 96 de ani. Povestea incredibilă a legendei de la Hollywood care a supraviețuit unui accident aviatic. „E un luptător adevărat”
Azi, 31 mai, Clint Eastwood împlinește 96 de ani și continuă să rămână una dintre cele mai respectate, admirate și influente figuri din istoria cinematografiei mondiale. Actor, regizor, scenarist, producător, compozitor și simbol al filmului american timp de mai bine de șase decenii, Eastwood reprez
Контент файлы сайта Генконсульство в Констанце (36)3dd5405fcefc678d072fd7286c1c4fde85590f88 png
„O simplă oficină de spionaj într-un loc strategic”. Adrian Papahagi explică de ce închiderea Consulatului rus din Constanța este un semnal istoric
CSAT a hotărât vineri, în urma atacului cu dronă din Galați, închiderea Consulatului rus de la Constanța și declararea consulului rus drept persona non grata. Decizia a fost salutată de unii ca un semnal ferm, dar criticată de alții ca insuficientă.
Hotel, foto Shutterstock jpg
De ce hotelurile folosesc doar prosoape și lenjerii albe? Ar trebui să facem la fel și acasă
Când intri într-o cameră de hotel, lenjeria albă și prosoapele impecabile sunt primele care îți atrag atenția. Deși pare doar o alegere de design, specialiștii spun că albul este ales în primul rând pentru că transmite senzația de curățenie și prospețime.
lobster roll  foto lobsteranywhere jpg
Sandvișurile geniale care te vor ajuta să-ți impresionezi prietenii la petreceri. Câteva rețete legendare puțin cunoscute la români
Sandvișul pare cea mai banală dintre mâncăruri. Pentru unii abia dacă poate fi încadrat ca produs culinar. Un fel de mizilic al gastronomiei pe care oricine poate să-l facă. Ei bine, există câteva rețete de sandvișuri care vin să contrazică orice prejudecată și totodată te năruiesc de poftă.
Agenți AI -inteligență artificială FOTO Shutterstock
Inteligența artificială s-a dovedit a fi prea scumpă pentru companiile americane
Tot mai multe companii din Statele Unite reevaluează investițiile masive în inteligență artificială, pe fondul costurilor ridicate, al rezultatelor incerte și al nemulțumirilor în creștere din partea angajaților, relatează Axios.
foto FB traditii doljene   calus jpg
Ce presupune obiceiul călușului, diferit de dansul simplu de scenă. La Craiova are loc „Alaiului călușarilor”, ediție aniversară
Rusaliile sunt perioada în care călușarii își pornesc incursiunea prin sate. Este un obicei încă păstrat în sudul țării, cu reguli nescrise ale membrilor cetei.
Valeri Zalujnîi este fostul șef al armatei ucrainene FOTO Profimedia jpg
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează asupra riscurilor geopolitice din regiunea Mării Negre: șase vulnerabilități majore
Marea Neagră rămâne unul dintre principalele teatre de confruntare geopolitică între Federația Rusă și Occident.
program vreau in clasa a 9 a liceu tehnologic branesti   foto cristina negraru World Vision Romania (6) jpeg
De la foame și abandon la prima generație de studenți. Cum pot fi schimbate destinele copiilor de la sat
Îmbunătățirea continuă a rezultatelor școlare nu se obține din inerție și nici nu se măsoară într-un an școlar. Datele World Vision România arată că, în timp, rezultatele copiilor care sunt sprjiniți să meargă în fiecare zi la școală se îmbunătățesc considerabil.