Concursul Internaţional „George Enescu“ – o demonstraţie

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Concursul Internaţional „George Enescu“ – o demonstraţie jpeg

Voi face o mică demonstrație, urmărind pe scurt carierele celor care au fost laureați ai concursului „George Enescu“, din 1958 pînă astăzi, cu sublinierea, de la început, că înșiruirea cîștigătorilor nu este una exhaustivă.

În 1958, premiul I la secțiunea vioară a fost cucerit de Ștefan Ruha, astăzi recunoscut drept un celebru exponent al violonisticii românești, în special al școlii muzicale clujene, de care s-a legat cea mai mare parte a activității sale. În 1959, Ștefan Ruha devenea solist al Filarmonicii din Cluj, iar mai apoi, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“. Premiul I la pian era cucerit în 1958 de chinezul Li Ming Quang, care se pare că a entuziasmat atunci cu talentul lui ieșit din comun; cariera extrem de promițătoare a lui Li Ming Quang a fost întreruptă însă în timpul revoluției culturale chineze, cînd, timp de mulți ani, a fost trimis să lucreze într-o orezărie și mîinile sale au avut mult de suferit în acea perioadă. Premiul I pentru interpretarea „Sonatei a III-a“ în caracter popular românesc era cucerit în 1958 de frații Ștefan Gheorghiu și Valentin Gheorghiu, unul devenit profesor al celor mai buni violoniști români din a doua parte a secolului XX; cartea de vizită a pianistului Valentin Gheorghiu cred că e prea elocventă pentru a mai adăuga ceva.

În 1961, premiul I la secțiunea vioară revenea rusoaicei Nina Beilina, un nume astăzi fără prea mare rezonanță, iar premiul I la secțiunea pian nu s-a acordat. Pianistul Dan Grigore primește în 1961 premiul al IV-lea, iar Théodore Paraskivesco, actualmente unul dintre cele mai cunoscute nume de muzicieni români care activează în Franța, o mențiune. Pentru prima dată, în 1961 este organizat și un concurs pentru voci de operă, distinct pentru voci feminine și masculine. Rusoaica Emma Sarkisian, astăzi practic necunoscută, cîștigă premiul I la voci feminine, iar la voci masculine, premiul I revine baritonului Dan Iordăchescu, regretatul muzician care ulterior va dezvolta una dintre cele mai frumoase cariere românești, inclusiv pe scene internaționale. Iordăchescu împarte premiul I cu Ladislau Konya, recunoscut drept una dintre vocile importante ale operei bucureștene.

În 1964, premiul I la secțiunea pian este cucerit de un nume care ne este foarte familiar astăzi: Elisabeth Leonskaja, una dintre marile pianiste ale finalului de secol XX și începutului de secol XXI: o doamnă leonină a pianului, care mărturisește ea însăși cît de important a fost acest premiu în cariera ei. Premiul I la secțiunea vioară revine franțuzoaicei Claire Bernard, cunoscută pentru cariera pedagogică desfășurată ulterior. Mare competiție a fost și în domeniul vocilor în 1964, o simplă înșiruire a premiilor fiind revelatoare: locul I a fost cîștigat la voci feminine de Marina Krilovici, iar la voci masculine de tenorul Ion Buzea. Însă nume la fel de rezonante, care astăzi sînt recunoscute pentru carierele lor strălucitoare pe plan internațional, apar în palmares: Agnes Baltsa, Viorica Cortez, Ludovic Spiess.

În 1967, competiția pianiștilor a suscitat un enorm interes: doi pianiști români își disputau locul I și doar simpla amintire a numelor lor este revelatoare – Radu Lupu și Dan Grigore. Pînă la urmă, Radu Lupu a fost cîștigător, împărțind premiul I cu un pianist din URSS, Samuel Alumjan, Dan Grigore primind premiul al II lea. În scurt timp, Radu Lupu avea să părăsească România, lansîndu-se pe orbita marilor vedete și devenind astăzi, probabil, cel mai cunoscut pianist român la nivel internațional, în viață. Doi violoniști ruși pe primele două locuri în 1967, cu nume în prezent lipsite de rezonanță, dar și două violoniste românce în palmares – Mariana Sârbu pe locul III și Angela Gavrilă pe locul V. Competiția vocilor nu se mai desfășoară separat în 1967 pe secțiuni speciale dedicate cîntăreților sau cîntărețelor: locul I este cucerit de mezzosoprana Viorica Cortez și alte nume românești întîlnim majoritar pe celelalte locuri ale podiumului: Ionel Pantea, Ludovic Konya, Pompeiu Hărășteanu, Maria Slătinaru sînt cele mai rezonante astăzi.

1970 este ultimul an cînd se organizează Concursul Enescu în perioada comunistă: după o perioadă de relativă deschidere din anii ’60, începînd cu anii ’70 nu doar Concursul Enescu a fost închis, ci și Festivalul Enescu a avut de suferit, din ce în ce mai puțini interpreți străini fiind invitați, din rațiuni ușor de intuit. În 1970, premiile I vor fi cucerite de violonista Silvia Marcovici, pianistul rus Dmitri Alekseev și soprana Eugenia Moldoveanu – nume importante, cu greutatea unor cariere internaționale pe marile scene ale lumii.

În 1991, Concursul Enescu revine alături de Festival; este anul cînd cel mai important premiu este cucerit de violonistul Dan Claudiu Vornicelu, un talent care însă nu a reușit să reziste ulterior presiunii psihice pe care o presupune o carieră de mare nivel (el s-a sinucis în 2010, la 37 de ani). Bogdan Zvorișteanu, actualmente concertmaestrul Orchestrei Suisse Romande, a luat premiul al III-lea. La pian, podiumul este dominat tot de români: Daniel Goiți, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu (cu cariere desfășurate astăzi mai ales la nivel național) și Luiza Borac (stabilită în Germania, cu o importantă activitate discografică, inclusiv titluri cu lucrări de Enescu și Lipatti). La canto, premiul I nu s-a acordat, iar premiul al II-lea a revenit sopranei Simina Ivan, de mulți ani în echipa Operei de Stat din Viena. 1991 este și anul organizării pentru prima dată a secțiunii de compoziție, premiul pentru muzică simfonică revenind lui Dan Dediu, unul dintre cele mai cunoscute nume de compozitori români din contemporaneitate.

A urmat o pauză în istoria concursului, datorată timpurilor dificile, inclusiv din punct de vedere economic, din primii ani de după 1989.

În 1999, premiul I este cucerit de violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cele mai cunoscute nume de muzicieni români din prezent. Tot români și pe celelalte locuri la secțiunea vioară: Remus Azoiței, profesor la Academia Regală de Muzică din Londra și unul dintre marii promotori ai muzicii enesciene la nivel internațional, și George Cosmin Bănică, în prezent concertmaestru al Orchestrei Tonhalle din Zürich. La secțiunea canto, cîștigători sînt tot numai români: Marius Brenciu, care ulterior avea să se lanseze pe mari scene internaționale, Roxana Stângaciu, căsătorită Briban, care avea să împărtășească soarta lui Dan Claudiu Vornicelu (s-a sinucis tot în 2010), și Celia Costea, cu o frumoasă carieră pe scene europene.

Concursul de pian este organizat în 2001: trei români sînt cîștigători, dintre care cel mai cunoscut astăzi este pianistul Matei Varga, stabilit la New York, autor al unor discuri cu muzică de Enescu. La vioară, concursul este cîștigat de sîrbul Nemanja Radulovic, un nume foarte rezonant astăzi, în special datorită proiectelor discografice realizate în parteneriat cu o importantă casă de discuri la nivel mondial.

2003: la vioară, premiul I îi revine unui român, Eugen Țichindeleanu, concertmaestru astăzi al unei orchestre daneze, iar la pian, laurii sînt ai pianistei ruse Ilona Timchenko, cu o carieră pe plan local în Spania, unde este astăzi stabilită. La canto, premiul I nu s-a acordat, iar premiul al II-lea a revenit sopranei Teodora Gheorghiu, care între 2007 și 2010 a fost solistă a Operei de Stat din Viena. Doi români sînt și laureații concursului de compoziție: Diana Rotaru și Vlad Hîrlav Maistorovici.

Violonistul Valery Sokolov cîștigă premiul I în 2005, cel care astăzi, la 30 de ani, are o carieră în plină ascensiune la nivel internațional, la cel mai înalt nivel. Dintre pianiștii cîștigători, o rezonanță are astăzi numele francezului Aimo Pagin, fiul violonistei Silvia Marcovici. Din nou, Diana Rotaru printre laureații concursului de compoziție.

2007 – violonista Anna Tifu, italiancă cu origini românești, este cîștigătoare, iar Vlad Stănculeasa ia locul al III-lea: concertmaestru al unor importante orchestre europene, Vlad este și semnatarul unui album cu muzică românească pentru o importantă casă de discuri. Cunoscut partener al recitalurilor lui Alexandru Tomescu, rusul Eduard Kunz ia premiul I la secțiunea pian. Un japonez și o unguroaică sînt cîștigători la secțiunea compoziție.

Din 2009 încep să-și facă loc pe podium numele asiatice; cum este necesar timp pentru construirea unei cariere la nivel internațional, nu mai putem judeca laureații Concursului Enescu, începînd cu 2009, prin prisma a ceea ce au făcut pînă în 2016, pentru că timpul mi se pare prea scurt. Pot remarca însă că, începînd din 2009, pe podiumul Concursului Enescu au urcat, dintre români, Mihai Ritivoiu (premiul al III lea, pian, 2011), Valentin Răduțiu (premiul al II-lea, violoncel, 2011) și compozitorii Sebastian Androne și Alexandru Ștefan Murariu (2014). Nu-l pun la socoteală pe Ștefan Tarara, cîștigător al premiului I la secțiunea vioară în 2014, pentru că, deși de origine română, el este de fapt născut cetățean german.

Demonstrația e făcută: nume dintre cele mai mari au fost de-a lungul istoriei laureați ai Concursului „George Enescu“, sigur, mulți dintre ei români, însă acest lucru arată, cred, în primul rînd, că școala românească interpretativă a fost – și sper că va mai fi – de foarte înalt nivel. Sigur, a obține un premiu la un concurs, oricît ar fi el de important, nu este o garanție pentru o carieră ulterioară de mare succes. Pe de altă parte, un tînăr nu poate avea acces la o carieră mare decît prin concursuri sau datorită șansei de a fi remarcat de o casă de discuri.

Cristina Comandașu este muzicolog și jurnalist la Radio România Muzical.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Huiduieli la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Un manelist a cântat in mijlocul concertului. „Mi s-a dus tot cheful” | VIDEO
O apariţie pe cât de neaşteptată, pe atât de neplăcută în timpul concertului trupei britanice de rock Coldplay la primul concert susţinut în România în cadrul turneului „Music of the spheres”.
image
Cine e Babasha și ce spune după momentul de la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază” VIDEO
Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio. Acesta a stârnit controverse după ce a cântat la mult așteptaul concert Coldplay în România, în fața a 50.000 de spectatori.
image
Mărturiile recruților ruși luați prizonieri de război de către ucraineni: „Cu banii ăștia aș trăi regește în Somalia”
Recruți din țări africane și din Asia de Sud care au fost luați prizonieri de război de trupele ucrainene au oferit mărturii despre cum au ajuns să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, relatează portalul RBC Ucraina.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.