Concursul Internaţional „George Enescu“ – o demonstraţie

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Concursul Internaţional „George Enescu“ – o demonstraţie jpeg

Voi face o mică demonstrație, urmărind pe scurt carierele celor care au fost laureați ai concursului „George Enescu“, din 1958 pînă astăzi, cu sublinierea, de la început, că înșiruirea cîștigătorilor nu este una exhaustivă.

În 1958, premiul I la secțiunea vioară a fost cucerit de Ștefan Ruha, astăzi recunoscut drept un celebru exponent al violonisticii românești, în special al școlii muzicale clujene, de care s-a legat cea mai mare parte a activității sale. În 1959, Ștefan Ruha devenea solist al Filarmonicii din Cluj, iar mai apoi, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“. Premiul I la pian era cucerit în 1958 de chinezul Li Ming Quang, care se pare că a entuziasmat atunci cu talentul lui ieșit din comun; cariera extrem de promițătoare a lui Li Ming Quang a fost întreruptă însă în timpul revoluției culturale chineze, cînd, timp de mulți ani, a fost trimis să lucreze într-o orezărie și mîinile sale au avut mult de suferit în acea perioadă. Premiul I pentru interpretarea „Sonatei a III-a“ în caracter popular românesc era cucerit în 1958 de frații Ștefan Gheorghiu și Valentin Gheorghiu, unul devenit profesor al celor mai buni violoniști români din a doua parte a secolului XX; cartea de vizită a pianistului Valentin Gheorghiu cred că e prea elocventă pentru a mai adăuga ceva.

În 1961, premiul I la secțiunea vioară revenea rusoaicei Nina Beilina, un nume astăzi fără prea mare rezonanță, iar premiul I la secțiunea pian nu s-a acordat. Pianistul Dan Grigore primește în 1961 premiul al IV-lea, iar Théodore Paraskivesco, actualmente unul dintre cele mai cunoscute nume de muzicieni români care activează în Franța, o mențiune. Pentru prima dată, în 1961 este organizat și un concurs pentru voci de operă, distinct pentru voci feminine și masculine. Rusoaica Emma Sarkisian, astăzi practic necunoscută, cîștigă premiul I la voci feminine, iar la voci masculine, premiul I revine baritonului Dan Iordăchescu, regretatul muzician care ulterior va dezvolta una dintre cele mai frumoase cariere românești, inclusiv pe scene internaționale. Iordăchescu împarte premiul I cu Ladislau Konya, recunoscut drept una dintre vocile importante ale operei bucureștene.

În 1964, premiul I la secțiunea pian este cucerit de un nume care ne este foarte familiar astăzi: Elisabeth Leonskaja, una dintre marile pianiste ale finalului de secol XX și începutului de secol XXI: o doamnă leonină a pianului, care mărturisește ea însăși cît de important a fost acest premiu în cariera ei. Premiul I la secțiunea vioară revine franțuzoaicei Claire Bernard, cunoscută pentru cariera pedagogică desfășurată ulterior. Mare competiție a fost și în domeniul vocilor în 1964, o simplă înșiruire a premiilor fiind revelatoare: locul I a fost cîștigat la voci feminine de Marina Krilovici, iar la voci masculine de tenorul Ion Buzea. Însă nume la fel de rezonante, care astăzi sînt recunoscute pentru carierele lor strălucitoare pe plan internațional, apar în palmares: Agnes Baltsa, Viorica Cortez, Ludovic Spiess.

În 1967, competiția pianiștilor a suscitat un enorm interes: doi pianiști români își disputau locul I și doar simpla amintire a numelor lor este revelatoare – Radu Lupu și Dan Grigore. Pînă la urmă, Radu Lupu a fost cîștigător, împărțind premiul I cu un pianist din URSS, Samuel Alumjan, Dan Grigore primind premiul al II lea. În scurt timp, Radu Lupu avea să părăsească România, lansîndu-se pe orbita marilor vedete și devenind astăzi, probabil, cel mai cunoscut pianist român la nivel internațional, în viață. Doi violoniști ruși pe primele două locuri în 1967, cu nume în prezent lipsite de rezonanță, dar și două violoniste românce în palmares – Mariana Sârbu pe locul III și Angela Gavrilă pe locul V. Competiția vocilor nu se mai desfășoară separat în 1967 pe secțiuni speciale dedicate cîntăreților sau cîntărețelor: locul I este cucerit de mezzosoprana Viorica Cortez și alte nume românești întîlnim majoritar pe celelalte locuri ale podiumului: Ionel Pantea, Ludovic Konya, Pompeiu Hărășteanu, Maria Slătinaru sînt cele mai rezonante astăzi.

1970 este ultimul an cînd se organizează Concursul Enescu în perioada comunistă: după o perioadă de relativă deschidere din anii ’60, începînd cu anii ’70 nu doar Concursul Enescu a fost închis, ci și Festivalul Enescu a avut de suferit, din ce în ce mai puțini interpreți străini fiind invitați, din rațiuni ușor de intuit. În 1970, premiile I vor fi cucerite de violonista Silvia Marcovici, pianistul rus Dmitri Alekseev și soprana Eugenia Moldoveanu – nume importante, cu greutatea unor cariere internaționale pe marile scene ale lumii.

În 1991, Concursul Enescu revine alături de Festival; este anul cînd cel mai important premiu este cucerit de violonistul Dan Claudiu Vornicelu, un talent care însă nu a reușit să reziste ulterior presiunii psihice pe care o presupune o carieră de mare nivel (el s-a sinucis în 2010, la 37 de ani). Bogdan Zvorișteanu, actualmente concertmaestrul Orchestrei Suisse Romande, a luat premiul al III-lea. La pian, podiumul este dominat tot de români: Daniel Goiți, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu (cu cariere desfășurate astăzi mai ales la nivel național) și Luiza Borac (stabilită în Germania, cu o importantă activitate discografică, inclusiv titluri cu lucrări de Enescu și Lipatti). La canto, premiul I nu s-a acordat, iar premiul al II-lea a revenit sopranei Simina Ivan, de mulți ani în echipa Operei de Stat din Viena. 1991 este și anul organizării pentru prima dată a secțiunii de compoziție, premiul pentru muzică simfonică revenind lui Dan Dediu, unul dintre cele mai cunoscute nume de compozitori români din contemporaneitate.

A urmat o pauză în istoria concursului, datorată timpurilor dificile, inclusiv din punct de vedere economic, din primii ani de după 1989.

În 1999, premiul I este cucerit de violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cele mai cunoscute nume de muzicieni români din prezent. Tot români și pe celelalte locuri la secțiunea vioară: Remus Azoiței, profesor la Academia Regală de Muzică din Londra și unul dintre marii promotori ai muzicii enesciene la nivel internațional, și George Cosmin Bănică, în prezent concertmaestru al Orchestrei Tonhalle din Zürich. La secțiunea canto, cîștigători sînt tot numai români: Marius Brenciu, care ulterior avea să se lanseze pe mari scene internaționale, Roxana Stângaciu, căsătorită Briban, care avea să împărtășească soarta lui Dan Claudiu Vornicelu (s-a sinucis tot în 2010), și Celia Costea, cu o frumoasă carieră pe scene europene.

Concursul de pian este organizat în 2001: trei români sînt cîștigători, dintre care cel mai cunoscut astăzi este pianistul Matei Varga, stabilit la New York, autor al unor discuri cu muzică de Enescu. La vioară, concursul este cîștigat de sîrbul Nemanja Radulovic, un nume foarte rezonant astăzi, în special datorită proiectelor discografice realizate în parteneriat cu o importantă casă de discuri la nivel mondial.

2003: la vioară, premiul I îi revine unui român, Eugen Țichindeleanu, concertmaestru astăzi al unei orchestre daneze, iar la pian, laurii sînt ai pianistei ruse Ilona Timchenko, cu o carieră pe plan local în Spania, unde este astăzi stabilită. La canto, premiul I nu s-a acordat, iar premiul al II-lea a revenit sopranei Teodora Gheorghiu, care între 2007 și 2010 a fost solistă a Operei de Stat din Viena. Doi români sînt și laureații concursului de compoziție: Diana Rotaru și Vlad Hîrlav Maistorovici.

Violonistul Valery Sokolov cîștigă premiul I în 2005, cel care astăzi, la 30 de ani, are o carieră în plină ascensiune la nivel internațional, la cel mai înalt nivel. Dintre pianiștii cîștigători, o rezonanță are astăzi numele francezului Aimo Pagin, fiul violonistei Silvia Marcovici. Din nou, Diana Rotaru printre laureații concursului de compoziție.

2007 – violonista Anna Tifu, italiancă cu origini românești, este cîștigătoare, iar Vlad Stănculeasa ia locul al III-lea: concertmaestru al unor importante orchestre europene, Vlad este și semnatarul unui album cu muzică românească pentru o importantă casă de discuri. Cunoscut partener al recitalurilor lui Alexandru Tomescu, rusul Eduard Kunz ia premiul I la secțiunea pian. Un japonez și o unguroaică sînt cîștigători la secțiunea compoziție.

Din 2009 încep să-și facă loc pe podium numele asiatice; cum este necesar timp pentru construirea unei cariere la nivel internațional, nu mai putem judeca laureații Concursului Enescu, începînd cu 2009, prin prisma a ceea ce au făcut pînă în 2016, pentru că timpul mi se pare prea scurt. Pot remarca însă că, începînd din 2009, pe podiumul Concursului Enescu au urcat, dintre români, Mihai Ritivoiu (premiul al III lea, pian, 2011), Valentin Răduțiu (premiul al II-lea, violoncel, 2011) și compozitorii Sebastian Androne și Alexandru Ștefan Murariu (2014). Nu-l pun la socoteală pe Ștefan Tarara, cîștigător al premiului I la secțiunea vioară în 2014, pentru că, deși de origine română, el este de fapt născut cetățean german.

Demonstrația e făcută: nume dintre cele mai mari au fost de-a lungul istoriei laureați ai Concursului „George Enescu“, sigur, mulți dintre ei români, însă acest lucru arată, cred, în primul rînd, că școala românească interpretativă a fost – și sper că va mai fi – de foarte înalt nivel. Sigur, a obține un premiu la un concurs, oricît ar fi el de important, nu este o garanție pentru o carieră ulterioară de mare succes. Pe de altă parte, un tînăr nu poate avea acces la o carieră mare decît prin concursuri sau datorită șansei de a fi remarcat de o casă de discuri.

Cristina Comandașu este muzicolog și jurnalist la Radio România Muzical.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

volan2 png
VIDEO Poziția mâinilor pe volan. Cum este greșit, cum este corect. „Airbagul îți sparge fața cu propria mână”
Un jurnalist auto arată, într-un clip video, cum se țin mâinile corect pe volan. El explică de ce poziția „10 și 14”, pe care am învățat-o la școala de șoferi, și poziția „ora 12” nu sunt corecte.
Depp și avocata lui
Johnny Depp are o relație cu avocata sa. Femeia este mai tânără cu 22 de ani
Johnny Depp are o nouă relație, chiar cu avocata lui, Joelle Rich, care l-a reprezentat pe actor în procesul împotriva publicației The Sun.
Incendiu la o școală din Hațeg. FOTO: ISU Hunedoara
Moartea tragică a unui angajat, elucidată abia după șase ani. Închisoare cu suspendare și daune morale infime
O femeie, fost administrator al unei ferme de pui din Alba, și firma pe care o conducea sunt inculpate într-un dosar penal pentru ucidere din culpă. Victima este un angajat, care a murit în urma unui incendiu.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?