Îi blamăm pe novicii care se aventurează pe munte cu sandale sau tocuri; pufnim enervați la știrile cu inconștienții care intră în mare ignorînd steagul roșu sau ridicăm sprîncenele enervați cînd auzim de accidentele provocate de cei care traversează prin locuri nepermise.
Job-uri date pe pile, intervenții, mici sau mari, de la o notă mai bună pentru un elev la operații complicate sau intervenții în justiție. Ca să nu mai vorbim despre clasa politică din România: „Cine l-a pus pe ăsta în fruntea partidului?“ – vă sună cunoscut?
Nu exista să iei un kil de portocale fără s-o cunoști pe Miți de la aprozar. Și ca s-o cunoști pe Miți de la aprozar, trebuia să-i faci un favor. Așadar, de ce avea nevoie Miți?
Ploieșteanul a postat oferta de a face gratuit afișe pentru oponenții Ordonanței 13. „A doua zi, la sediul companiei sale a venit un echipaj al Poliției Economice în control, susținînd că ar fi avut informații că angajații bărbatului ar fi lucrat fără cărți de muncă, peste program.
„Un incendiu ce a avut loc în luna ianuarie 2017 la clubul Bamboo a fost prezentat drept o tentativă de lovitură de stat orchestrată de președintele Klaus Iohannis“.
Amenda, de 600 de lei, venea ca pedeapsă pentru că tînărul a avut cîteva postări pe Facebook în care îi critica atît pe primarul din Odobești, Daniel Gheorghe Nicolaș (PSD), cît și pe reprezentanții autorităților locale.
Un călător s-a ridicat, a căutat versurile pe smartphone și a început să cînte alături de trubadur. Călătorii din jur s-au prins imediat,și ei în joc, și, timp de cîteva secunde, între Gara de Nord și Victoriei, au cîntat cu toții: „I did it my way”.
Probabil că e fun și probabil că iei multe like-uri pe Facebook dacă adopți acest fel de atitudine contra. Pentru că de multe ori este mai cool să fii hater. Ne place, ca să zic așa, să urîm.
Corporațiile sînt văzute ca un soi de trib în care, pentru a te putea integra, este necesar să înveți și să iei parte la toate acele cutume născute în interiorul său.
Jucătorii mei „glamour” erau de fapt oameni îmbrăcați „comod”, majoritatea purtînd tricouri, blue jeans și adidași. Femeile fatale, cu portțigaret și mănuși lungi, pe care le crease fantezia mea, erau de fapt niște doamne care arătau cel mult casual, făceau turul bufetului suedez, își încărcau farfuriile și se așezau, preocupate de mîncare, la orice masă disponibilă.
M-am trezit, acum cîteva zile, într-o conversație, cu un amic, despre pasiune. Dar nu despre cea romantică, ci despre acea pasiune creatoare, legată de muncă și de aspirații. Amicul, om de afaceri, mă întreba, pe bună dreptate, siderat, de ce aș face ceva pentru care nu primesc bani. I-am răspuns, naiv și entuziast: din pasiune!
Azi viața se petrece în fiecare secundă. Trebuie să fii conectat. Să fii atent și să înțelegi toate ițele politice. Neaoșe și internaționale. Să știi ce se mai întîmplă în viața culturală. Să fii la curent cu toate. Altfel rămîi în ofsaid.
Vei zîmbi. Ți se va imputa că nu ai fost loial. Vei ridica din umeri. Vei fi tras la răspundere pentru minciunile pe care le-ai scornit, pentru intrigile pe care le-ai țesut, pentru ițele pe care le-ai tras doar ca să îți iasă ție pasiența, fără să te preocupe că, în timpul procesului, ai încălcat reguli și ai rănit oameni.
Trebuie să pui cenzură sentimentelor și să te prefaci că nu te doare cînd ești lovit. Ba, mai mult, ca să fii matur pînă la capăt, trebuie să mai și zîmbești, ca și cum nici n-ai observat că porți o leucă drept în moalele capului.
Actele teroriste provoacă cercuri concentrice – nu doar victimele imediate au de suferit, ci o întreagă societate – iar din acest punct de vedere, acele statistici „liniștitoare” devin ridicole și copilărești.
Dacă îi ironizez, sau dacă rîd la bancurile care se fac pe seama lor, asta nu mă face o persoană rasistă. Sau discriminatorie. Înseamnă că ei nu au simțul umorului, iar eu da, sînt o persoană destupată la minte. Iar umorul nu trebuie cenzurat. Eu, de exemplu, nu m-aș supăra dacă ei ar face bancuri pe seama mea.
Serialele de tipul soap opera sau telenovelă contrabalansează fantezia cu realitatea. Pe de o parte, avem acea perspectivă din care dispar problemele existenței culturale a femeii – în seriale, femeile sînt independente, iar bărbații sînt sensibili –, pe de alta, însă, ne întoarcem în realitatea patriarhală cu toate problemele tradiționale la care sînt supuse femeile.
Din noul proiect al Codului Fiscal dispare prevederea referitoare la direcționarea a 2% din impozitul pe venit – una dintre gurile de oxigen pentru finanțarea spațiului neguvernamental.
N-ar fi mai bine ca, înainte de a ne posta nervii pe Facebook, să ne sunăm amicii și să comentăm între noi, lăsînd o marjă de timp și de gîndire, ca să ne decantăm nervii și să înțelegem mai bine fondul unei probleme mai serioase?
De cele mai multe ori, cînd vine vorba despre România, sintagma cea mai folosită este „aici nu se schimbă niciodată nimic“. Este autosuficiența o trăsătură caracteristică a românului… care „se pricepe la toate“? A devenit un soi de maladie care ne paralizează dorința și capacitatea de a ne dezvolta?
Fiecare vine cu o serie de traume relaționale și, înainte de a pune accentul pe copil și să-i aplic „rețeta potrivită“, e important să văd de ce mă deranjează un anumit comportament al copilului. Cum reacționau părinții mei cînd eu făceam același lucru?
Poate cel mai ilustrativ personaj este Dan Diaconescu. Care a fost și om de televiziune, dar și proprietar, și care se erija într-un deținător al adevărului absolut, cu personalitatea lui delirantă. Dintre jurnaliștii activi, îmi vine în minte Radu Banciu, care plutește într-un acvariu al propriei personalități și comite greșeli costisitoare pentru că ia amenzi în suită, în special pentru adresări agresive, discriminatorii către grupurile de persoane vulnerabile. Iar faptul că amenzile nu îl opr
Autosuficiența este un amalgam de nuanțe. Se cuibărește în atitudini care merg de la șmecheria instalatorului pînă la aroganța politicianului. Poate fi motorul unor episoade benigne de obrăznicie, dar poate căpăta implicații maligne asupra unei întregi societăți.
Ce se întîmplă însă după ce trece „criza de sarcină”? Ce se întîmplă cînd o femeie este presată să facă copii? Pentru că, ne place sau nu să auzim, există și femei care nu își doresc copii. Ce ne spune realitatea, prin cifre și statistici, despre situația acestor copii nedoriți?
Puștoaica ce și-a dorit telefonul nu are pîrghiile responsabilității, dar, poate, și le va forma – însă în această ecuație nu ea, ci jurnaliștii sînt cei care s-au jucat cu focul.
Teoretic, deși certați cu legea, patronii și legăturile acestora nu ar trebui să influențeze politica editorială a posturilor TV. Cu toate acestea, există nenumărate exemple ale presiunii pe care aceștia și cei apropiați lor au exercitat-o asupra libertății presei.
„Cei care au ieșit la demonstrații contra OUG 13 au primit, fiecare, cîte 100 de lei, plus extra pentru animalele de companie“, „în spatele mitingurilor de protest stă Soros“, „oamenii de la proteste sînt manipulați psihotronic“, „lovitura de stat e în plină desfășurare“, „un jandarm a fost bătut de iohanniști“, „violențe extreme în fața Guvernului, tehnocrații și fanii lor fac circ la Guvern.“
Toleranța nu implică milă, ci înțelegerea unor aspecte mai complexe. Dacă în clasa în care învață copilul tău este un elev care suferă de ADHD, ce faci? Dacă un om în vîrstă îți spune că Iohannis este nazist pentru că e neamț, cum reacționezi? Dacă o persoană gay își cere aceleași drepturi legale cu una heterosexuală, care este primul impuls?
Like-minded people participă la o „bisericuță“ care capătă aspecte de intransigență sectară. Cel de cu totul altă opinie față de gîndirea dominantă a grupului e imediat exclus ca „troll“.
Vorbind despre o lege care oferă acces liber la informații, nu putem să nu vorbim despre importanța ei în mediul jurnalistic. De cele mai multe ori răspund, însă trimit, pentru subiecte mai sensibile, jumătăți de răspunsuri. Se eschivează cu legea în mînă.
Hainele sînt, bineînțeles, un accesoriu important, dar șarmul, derivat din bunele purtări și arta conversației, este de fapt principalul accesoriu al unui dandy.
„Terorismul e o mare problemă, dar poate nu e cea mai mare, dacă ne uităm la cifre: 200 de persoane au fost ucise anul trecut în Europa de către teroriști. Tot anul trecut, în țara mea – Italia –, 150 de femei au fost ucise în cazuri de violență domestică.“
Un amic austriac mi-a povestit că, după război, Austria era la pămînt, copleșită de probleme politice și sociale, cam cum este acum la noi. Schimbarea durează și cere răbdare și anduranță pînă să atingi un nivel de normalitate.
Mulţi dintre cei care blamează azi curentul antivaccin se referă la Internet şi la mass-media ca surse de propagare a informaţiilor false. Dar dacă susţinătorii mişcării antivaccin se bazează pe mituri şi pe vorbe auzite din tot felul de surse, realităţile vorbesc de la sine: de fiecare dată cînd rata imunizării pentru o anumită boală scade, epidemiile izbucnesc.
Deşi copiii se nasc cu o baterie de sistem imun pe care o moştenesc, ea trebuie stimulată. În timpul sarcinii, mama poate transmite prin placentă nişte anticorpi, iar el e protejat în primele luni de la naştere. După această perioadă devine expus la boală.
Ei s-au îmbolnăvit pentru că nu mai exista acea umbrelă de 95% acoperire vaccinală care să-i protejeze pe cei din jurul lor, cei care nu se pot vaccina.
Dacă, acum cîteva luni, Liviu Dragnea era „acuzat“ că doreşte încălcarea libertăţii de exprimare prin acel proiect de lege privind defăimarea socială – un proiect care a picat, în octombrie, preşedintele PSD a obţinut victoria printr-un nou proiect, aprobat şi votat pe repede înainte de Parlament, o lege care vizează, din nou, în opiniile experţilor mass-media şi ale societăţii civile, libertatea presei.
