Cînd e musai, e de voie bună
Cu toții am auzit de Secret Santa sau de team building, despre toate acele ritualuri corporatiste de „voie bună“. Și mustăcim, de cele mai multe ori cu iz de ironie la adresa lor, pentru că, pe de o parte, scopul lor urmărește obligativitatea de a te simți bine – or, cum să te simți relaxat și bine cînd știi că trebuie să fii relaxat și bine? – iar, pe de altă parte, ne legăm mefiența de lipsa lor de autenticitate și de derizoriul care se naște în siajul lor.
Dacă e să vorbim despre obiceiul de Crăciun, Secret Santa, în care angajații își fac unii altora cadouri incognito, nu putem să nu vorbim despre cadouri luate la repezeală, ieftine, fără a fi măcar gîndite simbolic. De multe ori se merge chiar pe varianta „dar din dar se face rai“, dar nu pe latura generoasă a zicalei, ci mai degrabă pe înțelesul modern, acela de comoditate. Pentru că există o subtradiție a ritualului de a redărui un cadou pe care tu însuți l-ai primit cu un an mai devreme. Bineînțeles, o faci cu emoțiile de rigoare, ca nu cumva cadoul să revină exact celui care ți l-a dăruit.
Cam la fel stau lucrurile și cu evenimentele de team building. Scopul declarat al acestor întîlniri este de a-i face pe angajați să se cunoască mai bine între ei, de a-i obliga să socializeze în vederea unei mai strînse relații de muncă. Cu toate astea, cam de fiecare dată, expedițiile organizate pentru grup ajung să se spargă în bisericuțele formate deja la birou. Cît privește micile distracții de tabără la care trebuie să iei parte, jocuri și zbenguieli care se potrivesc mai mult unor puști de liceu decît unor corporatiști adulți, amuzamentul lor este îndoielnic pentru mulți, care ar prefera să se relaxeze, în intimitatea casei lor, cu o carte și un ceai. Dar dacă e musai…
Scopul acestor ritualuri este, bineînțeles, de a transforma echipa într-o familie. Dar cît este de valabilă o asemenea strategie? Îți poți transforma biroul în a doua familie impunînd ritualuri corporatiste? Pot, într adevăr, acestea să transforme relațiile de muncă în relații de amiciție?
Este o întrebare la care s-a căutat de multe ori răspunsul. Au fost publicate cărți, au fost conduse studii și dezbateri. Una dintre cele mai cunoscute cărți despre cultura corporatistă a apărut la începutul anilor ’80: Corporate Cultures – The Rites and Rituals of Corporate Life. Autorii, Terrance E. Deal, profesor la University of Southern California, autor a numeroase cărți despre leadership și organizare corporatistă, și Alan Kennedy, președintele Selkirk Associates, o companie de software din Boston, propun o analiză a ceea ce însumează, de fapt, toate aceste ritualuri care au loc în cultura corporațiilor.
Corporațiile sînt văzute ca un soi de trib în care, pentru a te putea integra, este necesar să înveți și să iei parte la toate acele cutume născute în interiorul său. Cultura corporativă este, în opinia autorilor, acea cheie care poate duce compania spre succes sau, dimpotrivă, dacă nu îți formezi abilitățile necesare pentru a te putea integra și adapta unei lumi în continuă schimbare, ai toate șansele să eșuezi.
Pentru a avea însă o cultură motivațională valabilă, cei doi autori sugerează o bază formată din cinci elemente. În primul rînd vorbim despre istoria firmei, pe care angajații trebuie să o cunoască, alături de tradițiile și valorile pe care compania a fost înființată; apoi, însușirea credințelor care determină continuitatea acestei companii; urmează adaptarea la ritualurile și evenimentele menite să apropie angajații – ritualuri care merg de la binecunoscutele team building-uri la obiceiurile de bun-simț de a-ți saluta colegii la venire și la plecare; pe treapta a patra se situează crearea unor povești și a figurilor de „eroi“ – adică acțiunile unor foști sau actuali angajați sînt mitizate în urma unor succese înregistrate în cadrul companiei; și, nu în ultimul rînd, întreținerea unei rețele culturale informale – adică, mai simplu, o rețea de bîrfitori, răspîndaci de zvonuri și spioni care îi informează pe mai-marii companiei despre ce se întîmplă la firul ierbii.
Făcînd abstracție de limbajul știin-ți-fic, cei doi autori prezintă, de fapt, or-ganizațiile, fie ele firme, companii sau corporații, drept enclave sociale, cu obiceiuri tribale, roluri bine definite pentru fiecare angajat în parte și diferite strategii pentru a determina includerea, rebranduirea identitară și adaptabilitatea la schimbări. Pentru că, deși te consideri un om timid, într-o companie ești susținut să devii un aprig om de afaceri.
„În lumea afacerilor“ – este una dintre concluziile cărții –, „directorii executivi, managerii și angajații sînt, pînă la urmă, oameni. Vor ca locul lor de muncă să aibă un sens. Vor să stabilească relații organice între ei. Și vor să creadă că efortul lor are un scop și că provoacă o schimbare. Ritualurile apropie oamenii mai mult decît o fac ședințele sau întîlnirile formale. Ceremoniile periodice instaurează un sentiment de spirit comunitar, amintind oamenilor de valorile pe care le împărtășesc și de scopurile pe care le au.“
