Pînza de păianjen

Nu sînt puține momentele în care ne întrebăm cu obidă: cine-i ține pe-ăștia în brațe?

Pentru că nu de puține ori dăm peste un incapabil într-un post pentru care ar fi existat cel puțin zece oameni mai talentați, mai motivați și, cu siguranță, care ar fi meritat mai mult acel post. În plus, un incapabil ajuns pe pile va angaja și va proteja, la rîndul său, alți incapabili, continuînd astfel cercul vicios.

Cu toate acestea, „pe ăștia-i avem, cu ăștia defilăm“ – o vorbă cu adînci tradiții românești. Și, dacă tot vorbim zilele astea despre „valori tradiționale“, cred că „pila“ ar trebui să fie una dintre ele. În România auzim deseori acea văicăreală: „Ne pleacă oamenii capabili din țară“, dar ne plîngem parcă mai puțin de faptul că încă suferim, la toate nivelurile societății, de sistemul cunoscut și bine pus la punct de dinainte de Revoluție: PCR – Pile, Cunoștințe, Relații.

Deși astăzi nu mai avem nevoie de pile la aprozar pentru o plasă de portocale, iar monedele de schimb nu mai sînt pachetul de Kent sau săpunul Rexona, nepotismul – cu tot anturajul său de „vorbe bune“ – este, încă, o plagă extrem de puternică, mai ales la niveluri înalte. Job-uri date pe pile, intervenții, mici sau mari, de la o notă mai bună pentru un elev la operații complicate sau intervenții în justiție. Ca să nu mai vorbim despre clasa politică din România: „Cine l-a pus pe ăsta în fruntea partidului?“ – vă sună cunoscut?

În ciuda multor schimbări în bine petrecute în România de după Revoluție, PCR-ul încă există. Un sistem pervers, țesut ca o plasă de păianjen ale cărei fire subțiri s-au răsucit între ele de atît de multe ori, încît au devenit azi niște frînghii groase și greu de tăiat.

Ilustraţie de Ion BARBU