Tabieturile în comunism

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Tabieturile în comunism jpeg

Dacă te apuci să povestești unui tînăr despre viața de dinainte de ’89, cel mai probabil va crede că inventezi o altă planetă. Nici n-ar avea cum să înțeleagă, în lipsă de repere, acea lume gri și uniformizată în care oamenii trăiau mai mult ca roboții, dresați după un program național. Pentru că majoritatea zilelor erau, de fapt, egale și arătau cam așa: mergeai la serviciu, te gîndeai la mîncare și, ca distracție cotidiană comună, aveai vreo două ore de televiziune pe zi. Din cînd în cînd, mai era cîte un film pe la cinema sau un spectacol de teatru neinfestat de propaganda comunistă, dar, pentru că erau extrem de rare, mersul la spectacole devenea o excepție, și nu putea fi un tocmai un tabiet.

Cumva, în tot acest dresaj pavlovian, tabieturile deveniseră, din obiceiuri particulare și intime, cam aceleași pentru toată lumea. Comunismul reușise să naționalizeze pînă și tabieturile.

Nechezolul și șoricelul

Cum ar putea înțelege conceptul de „nechezol“ un tînăr care astăzi își savurează cafeaua perfectă la una dintre multele cafenele cochete din oraș, cînd cafeaua este pregătită din „boabe atent selecționate“, prăjite de către „experții“ care „supraveghează cu evlavie“ întregul proces, asigurîndu-se de calitatea fiecărui bob în parte? Astăzi, cînd există barista specializați, care îți personalizează cafeaua, desenîndu-i figurine pe spuma groasă și combinînd arome exotice, de la vanilie la maracuja, adăugînd pentru savoare și un „extra-shot“ de cofeină, cu greu mai poți înțelege conceptul de nechezol.

Căci băutura națională a di-mi-ne-ți-lor, pe vremuri, în România, era acel melanj, în care se punea foarte puțină cafea, cît să dea culoare, și mult, foarte mult orz și ovăz. Era nu doar un surogat de cafea, ci și un surogat de tabiet. O beai pentru că altceva nu aveai, dar și pentru că voiai, aveai nevoie să începi dimineața cu un mic ri-tual al tău, iar apa chioară nu putea păcăli nici cea mai autosugestionabilă minte. Denumirea de „nechezol“ nu se referea la brand-ul băuturii, ci îi conferea calitatea de concept: pentru că, referindu-se la orzul din compoziție, românii făceau aluzie, de fapt, la caii care nechează cînd mănîncă cereale, adică orzul și ovăzul din compoziția pseudo-cafelei. Inconfundabilul umor românesc.

Cafeaua adevărată era extrem de rară și, dacă aveai norocul să pui mîna pe un pachet, trăgeai de el cît puteai. Consumai cu grijă, puneai o linguriță la cană și, eventual, păstrai zațul ca să-l refolosești, ulterior, pentru a doua cană. Pentru că zațul avea oricum mai mult fason de cafea decît nechezolul.

Dacă n-aveau cafea, de ce nu beau oamenii ceai? – te va întreba azi tînărul nedumerit. Bineînțeles, azi, dacă intri într-o ceainărie, vezi toate acele recipiente strălucitoare cu ceaiuri scumpe și fine: Oolong, Pu-Erh, Rooibos, Matcha… plus toate ustensilele necesare pregătirii lor: căni și ceainice specifice, termometre pentru cei care știu că fiecare ceai trebuie preparat la o anumită temperatură, lingurițe de măsurat, mese specializate pentru ritualul ceaiului. Tot tacîmul pentru a transforma ceaiul într-un tabiet în toată regula. Așa că tînărul te va întreba, pe bună dreptate, de ce nu-și schimbau oamenii tabietul.

Și-i vei povesti atunci de „șoricel“. Pe vremuri, singurul ceai pe care îl găseai, la fel de rar precum cafeaua, era un ceai negru. Unul de foarte proastă calitate. Se găsea doar la pliculeț, iar pentru că avea acea codiță de care îl atîrnai în cană, românii îl botezaseră „șoricel“. Și ăsta era refolosit. După folosire, fiecare șoricel era păstrat, în frigider, pentru viitoare infuzii.

În rest, cultura ceaiului nu exista. Erau doar infuziile de tei sau mușețel – ceaiul fiind cunoscut, în comunism, mai mult ca leac pentru răceala și gripă, nicidecum ca bază pentru vreun tabiet gurmand.

Televiziunea

Televiziunea era, culmea, un tabiet. Dacă, astăzi, zecile de programe la care ai acces sînt o chestiune de consum curent – lăsăm, de multe ori, televizorul să meargă pe post de fundal sonor –, pe vremuri, cele două ore de transmisie ale singurului post emitent îți dădeau exact acel răgaz, limitat în timp, ca să-ți încropești o obișnuință zilnică.

Bineînțeles, era vorba despre o pseudo-deconectare, pentru că majoritatea emisiunilor erau propagandă politică. Cu toate astea aveai și unele programe digerabile. Luni seara era teatru TV, iar miercuri, Telecinemateca, unde, cînd și cînd, mai prindeai cîte un film cu Fred Astaire. În rest, multe erau filme românești străvechi. Duminica, țin minte că se difuza Magazinul duminical – un soi de emisiune de divertisment, la care ne strîngeam toată familia, la masă. Însă despre filmele și spectacolele de teatru difuzate, nota bene: nu vedeai cap-coadă un spectacol, ci și astea erau date cu porția, adică vreo 20 de minute pe săptămînă, în regim de foileton, căci altfel nu s-ar fi încadrat în cele două ore de program care trebuia să conțină cel puțin o oră de știri de partid. Așa am văzut eu Casablanca în decurs de vreo două luni.

Bineînțeles, connaisseur-ii își vor aminti mai ales, la capitolul televiziune, de programele televiziunii bulgare. Deși canalul se prindea prost, cu purici și uneori cu imaginea tremurînd, bulgarii erau pentru noi o gură de oxigen.

„Leca noști deța“ – „Noapte bună, copii“ – era emisiunea de desene animate de care cred că sîntem legați toți cei care eram copii pe atunci. Și, bineînțeles, Studio X, în fiecare sîmbătă seara, după ora 10, genericul sub care am văzut integrala filmelor cu Sherlock Homes sau ecranizările după Agatha Christie. Multe erau dublate în bulgărește, ceea ce a creat un nou tabiet extrem de benefic printre mulți români: învățarea limbii bulgare. Nu pot să nu-mi amintesc de frații mei, care ajunseseră să ne traducă, familionului reunit, fluent, din bulgară în română.

Bineînțeles, la serviciu, luni dimineață, oamenii își împărtășeau, cînd se vedeau, ce au înțeles, fiecare, din filmele de sîmbătă dublate în bulgărește.

Statul la coadă

Cozile erau la ordinea zilei. Stăteai la coadă cam pentru orice. De la mîncare la hîrtie igienică – iar ironia nu este deloc intenționată.

După funcție, cozile se puteau împărți în mai multe categorii. Erau cozi de nevoie – cele la care era musai să stai, ca să poți să-ți cumperi mîncare, erau cozi spontane – cînd se „băga“ o marfă inedită, ca portocale, săpun sau îmbrăcăminte, dar mai erau și cozile de tabiet.

Acelea unde mai ales pensionarii, care aveau prea mult timp și mai nimic de făcut pe acasă, se așezau, de dimineață, ca la un soi de șezătoare. După ce își beau nechezolul, se îmbrăcau, își luau sacoșele de rafie, scăunelele portabile și porneau, de pe la cinci dimineața, ca să se așeze în fața vreunei alimentare sau brutării. Acolo așteptau, aliniați pe trotuar, să se deschidă, în speranța că „azi“ se va „da“ ceva marfă.

Dar, de fapt, nu asta era miza. Acele cozi reprezentau pentru unii singura formă de socializare pe care și-o puteau permite. Neavînd televizor sau cîrciumi unde să se poată întîlni, stăteau ori prin fața blocului, la taclale, ori la coadă. Coada era însă mai incitantă, pentru că aveai șansa să cunoști oameni noi. Intrai în vorbă cu unul sau cu altul, evitînd, bineînțeles, subiectele politice, pentru că nu puteai să ai încredere în necunoscuți și nu riscai să dai peste vreun turnător. Așa că povesteai de-ale vieții. De vecinul care își întindea rufele peste balconul tău sau despre vecina cu balcoanele la vedere. Clămpăneai despre una, despre alta, să treacă timpul. Te întorceai mai apoi acasă, de multe ori cu sacoșa de rafie goală, dar cu multe povești în tolbă, povești pe care consortul sau consoarta abia aștepta să le audă.

Pentru că a fost o vreme absurdă, iar multe dintre tabieturile naționale erau la fel de absurde. Mi se întîmplă, uneori, să mai povestesc cu mama despre ele. Să ne aducem aminte, deși multe îmi sînt și mie necunoscute. Și mi le povestește ea, amuzată la început. De cele mai multe ori, însă, rîsul nostru se termină cu o ușoară tristețe. „Cum mai poți fi chiar normal după tot ce-am trăit noi atunci?“

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.