Avortul: călăi şi victime
Savita Halappanavar s-a născut în Bagalkot, în India, pe 29 septembrie 1981. Părinţii şi prietenii povesteau că de mică avea o personalitate puternică. Era mezina şi răsfăţata familiei. Învăţa foarte bine, îi plăceau ştiinţele exacte şi îşi dorea să devină dentist. Aşa că, după ce a terminat liceul, a urmat facultatea de medicină. Studenţia, ca şi copilăria, a fost perfectă. Muncea din greu, dar se şi distra. Îi plăcea foarte mult să danseze. De altfel aşa şi-a cunoscut şi soţul, într-o noapte, la o petrecere. Au dansat împreună şi s-au recunoscut, în acel dans, suflete pereche. S-au îndrăgostit fulgerător şi au hotărît să se căsătorească imediat după ce termină facultatea. Nunta, cu sute de invitaţi, a fost una de poveste. După nuntă, însă, cînd au început viaţa de cuplu şi urma să se angajeze, cu toate că era o foarte bună dentistă, era căsătorită iar în India, femeile măritate nu prea sînt angajate. Pentru că se crede că o femeie măritată trebuie să aibă grijă de soţ şi de copii, nu să aibă carieră.
Soţul ei ştia cît de important era pentru Savita să aibă o carieră. Şi ştia şi care este condiţia unei femei măritate în India. Aşa că s-au mutat în Irlanda, în vara anului 2008.
Tînărul cuplu a început în Irlanda o viaţă la fel de frumoasă. Şi-au făcut o groază de prieteni, aveau o viaţă socială intensă şi participau împreună la multe competiţii de dans. Soţul ei povestea că, înainte să o cunoască, era un bărbat timid şi fără prea mulţi prieteni. Dar că ea a schimbat toate astea. I-a schimbat viaţa, l-a făcut să înţeleagă cît de frumos este să ştii să trăieşti.
Pînă să-şi ia licenţa de a profesa în noua ţară, Savita era voluntară la cîteva asociaţii pentru copii cu dizabilităţi. Ii învăţa să danseze. Călătoreau mult şi, în fiecare an, cînd îşi aniversau căsătoria, mergeau în locuri îndepărtate din lume.
In iulie, 2012, testul a ieşit pozitiv. Era însărcinată! Chiar în luna în care primise licenţa de a profesa, ca dentist, în Irlanda. Totul era perfect, cei doi aveau o viaţă împlinită. Pentru că îşi dorea foarte mult copilul, Savita a hotărît să nu înceapă imediat serviciul şi să aibă grijă de sarcină. Deşi avea o sănătate de fier, era vegetariană, nu bea, nu fuma şi făcea multă yoga, a preferat să nu facă nimic care ar fi putut să pună în pericol copilul. Părinţii ei au venit în Irlanda să fie alături de tînărul cuplu şi totul mergea cum ar trebui să meargă într-o poveste perfectă. Savita era fericită.
Pînă în acea noapte. Noaptea în care durerea pe care o simţise de multe luni în spate devenise de nesuportat. Era ca şi cum cineva îi băgase un pumnal încins în spate. Durerea începuse să radieze în tot corpul. A ajuns la spital. Simţea că îşi pierde cunoştinţa. Doctorul le-a confirmat că au apărut complicaţii severe şi, că din păcate, copilul se va naşte mort. Soţul Savitei l-a întrebat de ce nu face operaţia, de ce nu scoate copilul, de ce o lasă să se chinuiască? Doctorul a spus că, din păcate, trebuie să aştepte, ori să nască pe cale naturală, ori copilul să moară în pîntece ca să poată fi scos. Legea din Irlanda împiedica intervenţia medicală: copilul scos înainte de 24 de săptămîni nu poate supravieţui, iar intervenţia ar fi fost considerată avort, pentru că inima copilului încă bătea. Iar în Irlanda avortul e interzis. Savita îşi dorise să nască acel copil în Irlanda, nu în India, pentru că în lumea civilizată erau condiţii mai bune.
În seara aceea Savita a făcut septicemie şi a murit în zorii zilei. Avea 31 de ani cînd legea lumii civilizate a omorît-o. Dar, da, a avut toate şansele să fie un om împlinit.
Cazul Savitei este unul dintre multele cazuri în care femeile devin victime ale unor legi care interzic avortul în numele umanităţii. Zilele acestea, în Polonia, se doreşte ca legea avortului să fie înasprită, pentru „protecţia completă a vieţii umane“.
