„Avem un soi de cultură genetică a autosuficienţei“ – interviu cu Mircea TOMA, director ActiveWatch

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
„Avem un soi de cultură genetică a autosuficienţei“ – interviu cu Mircea TOMA, director ActiveWatch jpeg

V-am solicitat acest interviu pentru a vorbi despre autosuficiență în mass-media, dar, pentru început, cum ați defini dumneavoastră autosuficiența în general și cum credeți că această meteahnă se manifestă în societatea românească?

„Mi-am atins plafonul de creștere. Mi e bine acolo. Am ajuns într-un loc călduț și nu are sens să fac mai mult sau să mă agit“ – cred că cel mai bine am defini autosuficiența prin opusul acesteia, care este exigența – o calitate pe care nu o întîlnești prea des în societatea românească. Dacă e să generalizăm, cred că noi avem un soi de cultură genetică a autosuficienței. Acea cultură a lui „merge și așa“. Cînd nu ducem pînă la capăt un lucru, din comoditate, cînd nu sîntem punctuali sau cînd nu sîntem atenți la detalii care îi deranjează pe cei din jur. Bineînțeles, asta dacă e să vorbim la modul general. Pentru că acest „merge și așa“ depinde foarte mult de context. Cînd am lucrat în aviație, am văzut cît de uriașă este distanța între modul de abordare a unei activități în spațiul nereglementat cu rigoare în comparație cu un spațiu în care reglementările merg pînă la a controla vechimea unui șurub: cînd trebuie să știi cîți ani are un șurub, sau cît timp a stat montat într-un aparat, pentru că de asta pot depinde vieți umane, dar nu o faci, autosuficiența poate fi criminală. Da, sînt cîteva asemenea meserii care impun responsabilitate maximă, din care autosuficiența este exclusă.

Este aroganța o parte a autosu­fi­cien­ței?

E o nuanță distinctă. Aroganța e o formă de valorificare publică a autosuficienței. Mă asum ca fiind cel mai bun și vă anunț acest lucru prin cuvinte și gesturi impertinente. Cred că Eugen Nicolicea este un exemplu bun. Răspunsurile în doi peri pe care le dă la întrebările jurnaliștilor despre modificările legislative și lucrurile sensibile referitoare la justiție, subiecte care au stîrnit multă emoție și au adus în piață sute de mii de oameni, stau dovadă a autosuficienței exprimate prin aroganță. Deputatul nu obosește să dea răspunsuri de miștocar. Mesajul lui este, de fapt, unul de genul „Eu știu foarte bine că pentru voi nu merită să mă deranjez mai mult. E suficient cît dau pentru că știu că sînt atît de șmecher încît nu trebuie să vă dau explicații. Sînteți mărunți pe lîngă cît de mare sînt eu“. Este un fel de manea a politicii.

Vorbind despre presa din România și despre criticile frecvente care vizează lipsa de profesionalism: vorbim despre o presă care, într-adevăr, s-a inventat rapid, s-a inventat din mers. A existat însă un moment cînd cineva a spus stop, trebuie să învățăm să fim și profesioniști?

Bineînțeles, au fost chiar de la început, încă din anii ’90, și sînt și acum. Problema este cu disperata goană după audiență, pe de o parte, și cu derapajele care țin de propagandă, pe de alta. Presa este un domeniu care trebuie abordat cu o atenție specială, nu la pachet cu restul culturilor profesionale. Țin minte că, în primele luni ale anului 1990, au apărut vreo două mii de ziare noi – ca răspuns al cererii mari din piața de consum care se formase rapid după așa-zisa Revoluție. Dar, ca să ai cu cine să lucrezi, angajai direct de pe „trotuar“, iar numărul celor absorbiți din piață, oameni fără vreo pregătire specială, a depășit masiv numărul celor care lucrau pînă atunci în presă. La apariție, Evenimentul zilei a angajat pe bandă rulantă spunînd că își formează ziariștii la locul de muncă. Profesia de jurnalist a avut parte de o naștere prematură, ceea ce s-a regăsit, firește, în calitatea profesională submediocră a presei. Dar, tot atunci, a apărut și școala BBC, care a generat cîțiva dintre purtătorii „virusului“ rigorii. Nu foarte mulți, dar foarte buni ziariști au crescut în acea echipă și au purtat cu ei modele exemplare de funcționare. Așa s-a născut, la Iași, un post de radio, iar, apoi, rețeaua de ziare Monitorul – primele ziare din țară care au separat paginile de informație de cele de opinie. Cu toate astea, în epocă, fenomenul dominant a fost instalarea culturii instituționale a suficienței. După patru-cinci ani, primele promoții de ziariști cu studii de specialitate, formați în spiritul rigorii profesionale, au intrat în coliziune cu o cultură profesională a autosuficienței care i-a înghițit.

Această cultură instituțională a mass me­dia se referă și la faptul că mergi pe o politică editorială impusă, pe o rețetă prestabilită care nu îți lasă loc să te dezvolți și să crești?

Depinde foarte mult despre ce fel de rețetă vorbim. Sînt redacții care au fost formate cu o foarte bună școală în spate. Uite, de exemplu, PRO TV-ul: cu toată opțiunea asumată de televiziune de consum comercial, pe partea de știri a avut mereu o echipă care a lucrat cu acuratețe; prima generație de jurnaliști proteviști a fost formată la școala de televiziune americană, iar modelul profesional a fost bine conservat de generațiile următoare.

După Revoluție, mass-media a evoluat, a involuat, a stagnat?

Dacă privim în amonte, constatăm că sînt mari diferențe. Sînt televiziuni care și-au păstrat nivelul de profesionalism – TVR-ul ar putea să fie un model, dacă nu ar fi eșuat economic și dacă ar avea o lege care să protejeze televiziunea publică de sabotaje politice –, unele care s au pervertit, au pierdut meciul cu patronii lor, precum și cîteva care sînt modelul perfect pentru a ilustra autosuficiența, abandonul oricăror valori, nu doar cele profesionale, ci în general al celor morale. Vorbesc aici nu doar de televiziunile de propagandă, ci și de cele de budoar. Astăzi, formatul Digi24 pare să fie cel mai responsabil și ilustrează prima categorie pe care am pomenit-o. Pe de altă parte, să ne amintim de fostul OTV și de postul care i-a preluat moștenirea culturală: România TV. Aici, deși dezinformarea și grotescul mustesc prin toți pixelii, nu mă va convinge nimeni că avem de-a face cu un format editorial riguros, care impune minciuna ca regulă. Cred că se minte mult și din autosuficiență. Dar dincolo de anecdotic, colegii mei de la ActiveWatch, care produc anual raportul FreeEx – un barometru al libertății presei – semnalează de aproximativ șapte-opt ani că derapajele, contaminarea cu propagandă politică au decolat spre noi dimensiuni.. Azi, în cazul unor instituții media nici nu mai putem vorbi despre derapaje. Noi, în echipa care se ocupă de monitorizarea mass-media, folosim instrumente care măsoară tendențiozitatea politică. Or, așa cum arată în ultimii ani, pentru cîteva televiziuni instrumentele de monitorizare au devenit inutile. E ca un termometru cu care încerci să măsori temperatura unui corp care a atins 1000 de grade. Nu mai măsoară, se topește.

Jurnalistul autosuficient?

Poate cel mai ilustrativ personaj este Dan Diaconescu. Care a fost și om de televiziune, dar și proprietar, și care se erija într-un deținător al adevărului absolut, cu personalitatea lui delirantă. Dintre jurnaliștii activi, îmi vine în minte Radu Banciu, care plutește într-un acvariu al propriei personalități și comite greșeli costisitoare pentru că ia amenzi în suită, în special pentru adresări agresive, discriminatorii către grupurile de persoane vulnerabile. Iar faptul că amenzile nu îl opresc nu se poate explica decît prin faptul că el are o imagine extraordinar de bună despre sine.

De cealaltă parte a baricadei, putem vorbi și despre o anumită suficiență din partea publicului consumator, care se mulțumește cu ce i se livrează, fără a mai pune sub semnul îndoielii informații propagandistice?

Aici vorbim despre un întreg context care începe cu lipsa de educație a publicului consumator de mass-media. La noi, o ofertă alternativă nu apucă să se așeze bine pe piață pentru că e într-o continuă competiție cu răul. Pentru ca politicile editoriale de la noi să prindă audiență este nevoie de răbdare și putere financiară. Pentru că, în loc să ofere în contrapondere calitate jurnalistică și să aibă răbdare să crească audiența, mulți pleacă după locomotiva diabolică a răului. Iar în acest context este greu să faci o audiență cu presă de calitate. Publicul, în mare parte, este suficient pentru că, pe de o parte, nu există alternativă, dar și pentru că, pe de altă parte, nu are școală în domeniu. Și nu are pentru că nu (prea) există. Cînd are la îndemînă o resursă ca să își dezvolte capacitatea de a se dezvolta ca cititor sau ca privitor de TV și nu o face, atunci, da, putem vorbi de autosuficiență. Dar îi spune cineva că trebuie să verifice informațiile?

a consemnat Stela GIURGEANU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Casa dărăpănată” în care nu vrea nimeni să intre
Dosarul acesta este în primul rînd unul de recuperare a trecutului, dincolo de istorie, de date și de fapte.
p 10 youtube jpg
Prezentul luminează trecutul (mai curînd decît invers)
Statuia lui Castro inaugurată de Putin vorbește mai puțin despre prezentul Cubei – și mai mult despre trecutul liderului Rusiei.
index jpeg 2 webp
Atacul blînd al literaturii
La un moment dat, mi-au spus elevii că se cunoaște cînd îmi place foarte mult un scriitor, îl predau altfel, iar ei își dau seama.
index jpeg webp
Cum îi apropiem pe copii de trecut?
Pentru că a educa înseamnă a construi viitorul.
p 12 jpg
Relicve ale trecutului: nostalgia colecțiilor anatomice și antropologice
Aparent, rămășițele din colecții par că au scăpat efectelor timpului și sînt nemuritoare
Historical building at the Dalles jpg
„Casa aceasta mai are și alte încăperi? Oare ai căutat peste tot?” un dialog cu Valentin Radu ARSENE, psihoterapeut
Vindecarea vine după ce procesăm durerea și ne recuperăm părțile eului din acele bule de experiență și lăsăm cu adevărat trecutul să devină trecut.
p 13 jpg
Foamea de bani și moartea pasiunii
Ce anume readuce pe podium trend-uri din alți ani și, mai ales, care sînt acele idei care tot revin?
p 14 jpg
Cum văd ei trecutul? Another brick in the wall
Uneori, mă gîndesc la momentele mai puțin plăcute și la faptul că asta mă ajută să-mi doresc un viitor mai bun.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.

Adevarul.ro

image
Dieta care o ajută pe Loredana Groza să fie wow. „E o muncă foarte grea să arăți bine!”
Loredana Groza, una dintre cele mai îndrăgite artiste, are un secret atunci când vine vorba despre talie trasă ca prin inel. Vedeta ține o dietă-minune de câte ori dorește să topească din kilogramele acumulate.
image
Supraviețuitoarea tragediei de pe DN1 a murit. Familia de spanioli se afla în vizită la fiica studentă în România
Patru membri ai unei familii din Spania au murit în urma unui accident produs pe o șosea din România. Șoferul a fost arestat preventiv, iar organele victimelor au fost donate cu acceptul rudelor.
image
Tempest, avionul de luptă care citește gândurile. Trei țări colaborează pentru dezvoltarea unei arme invincibile | FOTO VIDEO
Rishi Sunak a anunțat o colaborare între Marea Britanie, Italia și Japonia pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă care utilizează inteligența artificială.

HIstoria.ro

image
Arestarea Mariei Tănase: Reținută și anchetată de germani
Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre
image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.