„Avem un soi de cultură genetică a autosuficienţei“ – interviu cu Mircea TOMA, director ActiveWatch

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
„Avem un soi de cultură genetică a autosuficienţei“ – interviu cu Mircea TOMA, director ActiveWatch jpeg

V-am solicitat acest interviu pentru a vorbi despre autosuficiență în mass-media, dar, pentru început, cum ați defini dumneavoastră autosuficiența în general și cum credeți că această meteahnă se manifestă în societatea românească?

„Mi-am atins plafonul de creștere. Mi e bine acolo. Am ajuns într-un loc călduț și nu are sens să fac mai mult sau să mă agit“ – cred că cel mai bine am defini autosuficiența prin opusul acesteia, care este exigența – o calitate pe care nu o întîlnești prea des în societatea românească. Dacă e să generalizăm, cred că noi avem un soi de cultură genetică a autosuficienței. Acea cultură a lui „merge și așa“. Cînd nu ducem pînă la capăt un lucru, din comoditate, cînd nu sîntem punctuali sau cînd nu sîntem atenți la detalii care îi deranjează pe cei din jur. Bineînțeles, asta dacă e să vorbim la modul general. Pentru că acest „merge și așa“ depinde foarte mult de context. Cînd am lucrat în aviație, am văzut cît de uriașă este distanța între modul de abordare a unei activități în spațiul nereglementat cu rigoare în comparație cu un spațiu în care reglementările merg pînă la a controla vechimea unui șurub: cînd trebuie să știi cîți ani are un șurub, sau cît timp a stat montat într-un aparat, pentru că de asta pot depinde vieți umane, dar nu o faci, autosuficiența poate fi criminală. Da, sînt cîteva asemenea meserii care impun responsabilitate maximă, din care autosuficiența este exclusă.

Este aroganța o parte a autosu­fi­cien­ței?

E o nuanță distinctă. Aroganța e o formă de valorificare publică a autosuficienței. Mă asum ca fiind cel mai bun și vă anunț acest lucru prin cuvinte și gesturi impertinente. Cred că Eugen Nicolicea este un exemplu bun. Răspunsurile în doi peri pe care le dă la întrebările jurnaliștilor despre modificările legislative și lucrurile sensibile referitoare la justiție, subiecte care au stîrnit multă emoție și au adus în piață sute de mii de oameni, stau dovadă a autosuficienței exprimate prin aroganță. Deputatul nu obosește să dea răspunsuri de miștocar. Mesajul lui este, de fapt, unul de genul „Eu știu foarte bine că pentru voi nu merită să mă deranjez mai mult. E suficient cît dau pentru că știu că sînt atît de șmecher încît nu trebuie să vă dau explicații. Sînteți mărunți pe lîngă cît de mare sînt eu“. Este un fel de manea a politicii.

Vorbind despre presa din România și despre criticile frecvente care vizează lipsa de profesionalism: vorbim despre o presă care, într-adevăr, s-a inventat rapid, s-a inventat din mers. A existat însă un moment cînd cineva a spus stop, trebuie să învățăm să fim și profesioniști?

Bineînțeles, au fost chiar de la început, încă din anii ’90, și sînt și acum. Problema este cu disperata goană după audiență, pe de o parte, și cu derapajele care țin de propagandă, pe de alta. Presa este un domeniu care trebuie abordat cu o atenție specială, nu la pachet cu restul culturilor profesionale. Țin minte că, în primele luni ale anului 1990, au apărut vreo două mii de ziare noi – ca răspuns al cererii mari din piața de consum care se formase rapid după așa-zisa Revoluție. Dar, ca să ai cu cine să lucrezi, angajai direct de pe „trotuar“, iar numărul celor absorbiți din piață, oameni fără vreo pregătire specială, a depășit masiv numărul celor care lucrau pînă atunci în presă. La apariție, Evenimentul zilei a angajat pe bandă rulantă spunînd că își formează ziariștii la locul de muncă. Profesia de jurnalist a avut parte de o naștere prematură, ceea ce s-a regăsit, firește, în calitatea profesională submediocră a presei. Dar, tot atunci, a apărut și școala BBC, care a generat cîțiva dintre purtătorii „virusului“ rigorii. Nu foarte mulți, dar foarte buni ziariști au crescut în acea echipă și au purtat cu ei modele exemplare de funcționare. Așa s-a născut, la Iași, un post de radio, iar, apoi, rețeaua de ziare Monitorul – primele ziare din țară care au separat paginile de informație de cele de opinie. Cu toate astea, în epocă, fenomenul dominant a fost instalarea culturii instituționale a suficienței. După patru-cinci ani, primele promoții de ziariști cu studii de specialitate, formați în spiritul rigorii profesionale, au intrat în coliziune cu o cultură profesională a autosuficienței care i-a înghițit.

Această cultură instituțională a mass me­dia se referă și la faptul că mergi pe o politică editorială impusă, pe o rețetă prestabilită care nu îți lasă loc să te dezvolți și să crești?

Depinde foarte mult despre ce fel de rețetă vorbim. Sînt redacții care au fost formate cu o foarte bună școală în spate. Uite, de exemplu, PRO TV-ul: cu toată opțiunea asumată de televiziune de consum comercial, pe partea de știri a avut mereu o echipă care a lucrat cu acuratețe; prima generație de jurnaliști proteviști a fost formată la școala de televiziune americană, iar modelul profesional a fost bine conservat de generațiile următoare.

După Revoluție, mass-media a evoluat, a involuat, a stagnat?

Dacă privim în amonte, constatăm că sînt mari diferențe. Sînt televiziuni care și-au păstrat nivelul de profesionalism – TVR-ul ar putea să fie un model, dacă nu ar fi eșuat economic și dacă ar avea o lege care să protejeze televiziunea publică de sabotaje politice –, unele care s au pervertit, au pierdut meciul cu patronii lor, precum și cîteva care sînt modelul perfect pentru a ilustra autosuficiența, abandonul oricăror valori, nu doar cele profesionale, ci în general al celor morale. Vorbesc aici nu doar de televiziunile de propagandă, ci și de cele de budoar. Astăzi, formatul Digi24 pare să fie cel mai responsabil și ilustrează prima categorie pe care am pomenit-o. Pe de altă parte, să ne amintim de fostul OTV și de postul care i-a preluat moștenirea culturală: România TV. Aici, deși dezinformarea și grotescul mustesc prin toți pixelii, nu mă va convinge nimeni că avem de-a face cu un format editorial riguros, care impune minciuna ca regulă. Cred că se minte mult și din autosuficiență. Dar dincolo de anecdotic, colegii mei de la ActiveWatch, care produc anual raportul FreeEx – un barometru al libertății presei – semnalează de aproximativ șapte-opt ani că derapajele, contaminarea cu propagandă politică au decolat spre noi dimensiuni.. Azi, în cazul unor instituții media nici nu mai putem vorbi despre derapaje. Noi, în echipa care se ocupă de monitorizarea mass-media, folosim instrumente care măsoară tendențiozitatea politică. Or, așa cum arată în ultimii ani, pentru cîteva televiziuni instrumentele de monitorizare au devenit inutile. E ca un termometru cu care încerci să măsori temperatura unui corp care a atins 1000 de grade. Nu mai măsoară, se topește.

Jurnalistul autosuficient?

Poate cel mai ilustrativ personaj este Dan Diaconescu. Care a fost și om de televiziune, dar și proprietar, și care se erija într-un deținător al adevărului absolut, cu personalitatea lui delirantă. Dintre jurnaliștii activi, îmi vine în minte Radu Banciu, care plutește într-un acvariu al propriei personalități și comite greșeli costisitoare pentru că ia amenzi în suită, în special pentru adresări agresive, discriminatorii către grupurile de persoane vulnerabile. Iar faptul că amenzile nu îl opresc nu se poate explica decît prin faptul că el are o imagine extraordinar de bună despre sine.

De cealaltă parte a baricadei, putem vorbi și despre o anumită suficiență din partea publicului consumator, care se mulțumește cu ce i se livrează, fără a mai pune sub semnul îndoielii informații propagandistice?

Aici vorbim despre un întreg context care începe cu lipsa de educație a publicului consumator de mass-media. La noi, o ofertă alternativă nu apucă să se așeze bine pe piață pentru că e într-o continuă competiție cu răul. Pentru ca politicile editoriale de la noi să prindă audiență este nevoie de răbdare și putere financiară. Pentru că, în loc să ofere în contrapondere calitate jurnalistică și să aibă răbdare să crească audiența, mulți pleacă după locomotiva diabolică a răului. Iar în acest context este greu să faci o audiență cu presă de calitate. Publicul, în mare parte, este suficient pentru că, pe de o parte, nu există alternativă, dar și pentru că, pe de altă parte, nu are școală în domeniu. Și nu are pentru că nu (prea) există. Cînd are la îndemînă o resursă ca să își dezvolte capacitatea de a se dezvolta ca cititor sau ca privitor de TV și nu o face, atunci, da, putem vorbi de autosuficiență. Dar îi spune cineva că trebuie să verifice informațiile?

a consemnat Stela GIURGEANU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ggantija Temple on Gozo jpg
Construcții misterioase vechi de milenii. Clădirile sunt nedescifrate încă de specialiști
În lume există o serie de construcții misterioase, unele vechi de mii de ani, a căror funcționalitate nu este nici astăzi pe deplin înțeleasă. Acestea au fost realizate cu unelte rudimentare.
Vladimir Putin, discurs în Piața Roșie din Moscova, 30 septembrie 2022 | Foto AFP
„Rusia a trecut Rubiconul“. Vladimir Putin nu concepe altă variantă decât câștigarea războiului din Ucraina cu orice preț
Vladimir Putin a semnat vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.
Vladimir Putin FOTO SHUTTERSTOCK
Putin facilitează accesul la cetăţenia rusă pentru străinii care se angajează în armată
Moscova va facilita accesul la cetăţenia rusă pentru străinii care semnează un contract în armată şi familiile lor, în plin conflict în Ucraina, potrivit unui decret semnat de Vladimir Putin.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.