De la dandysm la metrosexualitate

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
De la dandysm la metrosexualitate jpeg

Deși „metrosexualitatea“ este un termen inventat în 1994 de către jurnalistul britanic Mark Simpson, specializat în domeniul culturii urbane, terminologia a devenit un concept global abia după cîțiva ani, în 2002, cînd jurnalistul a reluat subiectul, atribuind de data aceasta termenul unei figuri icon: David Beckham – primul metrosexual recunoscut oficial.

Eseul despre metrosexualitate, care a apărut inițial în 1994 în The Independent, făcea portretul unui „nou“ tip de bărbat urban, care se are bine cu oglinda, e prieten cu o mulțime de sticluțe și cutii, nu doar cu aparatul și spuma de ras, ci și cu crema de față, crema de ochi, gelul de păr, fixativul, pieptenele, dar și peria, și care are cel puțin două parfumuri, unul de zi, altul de seară.

„Bărbatul metrosexual este acel bărbat tînăr, care are o situație financiară bună, care locuiește sau muncește în mediul urban (căci aici sînt cele mai bune magazine) și care se încadrează, probabil, în cel mai vizat segment al publicului consumator al deceniului. În anii ’80 era vizibil doar în reviste precum GQ, în reclamele la jeanșii Levi’s sau în barurile gay. În anii ’90 îl putem vedea peste tot – și, mai ales, la cumpărături. Metrosexualul își dă cu aftershave Davidoff, Cool Water (cel care are ca simbol un nud musculos care stă pe o plajă), poartă cizme de motociclist (acele cizme pe care le purta Marlon Brando), lenjerie Calvin Klein (Marky Mark nu poartă altă firmă). Metrosexualul este un fetișist al produsului, un colecționar al fanteziilor pe care marketingul le vinde“ – acesta este portretul pe care Mark Simpson îl făcea, la începutul anilor ’90, noului tip de masculinitate.

Dar este metrosexualul doar atît? Doar o etichetă lipită acelui segment de consumeriști vizat de către industriile de cosmetice și accesorii – via îmbrăcăminte? Să fie metrosexualul exponentul unui bărbat superficial și narcisist preocupat doar de felul cum arată? Sau, de-a lungul timpului, metrosexualității i s-a adăugat și o patină de ideologie? Pentru că astăzi metrosexualul a devenit mai mult decît un consumator, el este și un statement, un soi de „revoltat contra stereotipiilor legate de gen“ – adică bărbatul modern se delimitează în societatea urbană modernă de imaginea masculului feroce, cel care miroase a transpirație și e „nițel mai frumos ca dracul“ ca să fie bărbat, și își asumă nevoia de a se îngriji, fără frica de a fi desconsiderat. Cu alte cuvinte, dacă azi femeile își asumă atributele masculine, fără să își piardă feminitatea, de ce reciproca nu ar fi valabilă? Este bărbatul mai puțin bărbat dacă își dă cu cremă antirid?

De altfel, metrosexualitatea este, de fapt, doar un termen nou care definește nevoia bărbatului de a arăta bine și de a nu fi taxat pentru aceasta. Este masculinitatea dincolo de stereotipii. Dandysmul poate fi, din punctul acesta de vedere, un strămoș al metrosexualității, un curent al cărui promotor a fost George Bryan Brummel, un curent care a devenit chiar o doctrină filozofică – rezumată pe scurt prin românescul „haina nu face pe om“.

Fiindcă, pentru un dandy, deși hai-nele sînt importante, mai importantă este atitudinea cu care le porți. Eleganța nu constă neapărat în accesorii, ci și în felul cum etalezi aceste accesorii – iar aici intervine latura culturală. Devine astfel o emblemă a individualismului prin sofisticare: haina contează, dar ea devine valoroasă doar prin calitățile pe care i le împrumută purtătorul ei. Un dandy este, așadar, un bărbat care are grijă de aspectul său fizic, dar mai ales este un bărbat cultivat, cu darul conversației, avînd la butonieră cunoștințe în mai multe domenii, de la artă la sport și la politică. Hainele sînt, bineînțeles, un accesoriu important, dar șarmul, derivat din bunele purtări și arta conversației, este de fapt principalul accesoriu al unui dandy. Precum metrosexualul de azi – bărbatul pe care îl preocupă aspectul fizic, în aceeași măsură cu succesul profesional, cele două mergînd mînă în mînă, mai ales în mediile urbane, cele cu tentă elitistă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.