Coatele ascuțite și obrazul gros
Să te realizezi, să te cunoască lumea, să fii în centrul atenției și în lumina reflectoarelor. Este singurul vis pe care îl ai. Singura dorință. Fără atenția celorlalți nu ai exista.
Ești nesemnificativ uman, căci nu ai pedigri. Nu ai nici măcar vreun talent sau vreo calitate deosebită care să te ducă acolo. Nu ești ca cei care se nasc cu lingurița de argint în gură.
Cei pentru care totul pare atît de ușor pentru simplul fapt că au fost aleșii sorții. Dar, spre deosebire de ei, tu ai ceva mult mai important, care multor norocoși le lipsește. Ambiția. Calitatea sfîntă pentru a răzbi în societate. Ești dotat cu o pereche de coate ascuțite, cu un obraz gros și, deși nu ai aptitudini ieșite din comun, deții arta seducției. Știi cum să zîmbești, cum să insiști pînă îți atingi scopul, cum să te lipești pe lîngă oamenii care te pot ajuta să accezi în cercul restrîns al persoanelor importante.
Deții și tu, la o adică, o artă. Cea a supraviețuirii, în care nimic și nimeni nu mai contează în drumul către vîrful ierarhiei. Cei care ți-au fost prieteni ieri pot deveni, într-o secundă, bunuri dispensabile cînd prinzi aripi sau cînd interesele ți-o dictează. Pentru că ambiția se ghidează doar după sfîntul interes. Amiciția, bunul-simț, loialitatea, dorința de a face bine – toate astea sînt niște gogorițe pentru tine, pe care le lași cu mărinimie celor înzestrați cu calitățile de care tu ai fost vitregit la naștere. Pentru că undeva trebuie să existe o balanță.
Cumva te simți și răzbunat cînd vezi că alții, care ar fi putut atît de ușor să reușească prin autenticitatea valorii lor umane, rămîn, în ciuda darurilor, niște anonimi.
Dar vorbind despre valoarea umană, cînd ți se reproșează că ai jucat murdar ca să-ți atingi scopul – și ți se întîmplă destul de des – conștiința ta nu simte nici o pișcătură. Căci sentimentalismele astea sînt pentru cei slabi de înger, naivii care încă mai visează la lucruri care cică dau sens vieții.
În lumea ta există o singură valoare – realitatea. Iar realitatea este făcută pentru cei puternici, nu pentru cei închistați în etică.
Știi foarte bine că atunci cînd vei ajunge la țintă, ți se vor arunca în cîrcă tot felul de invective. Vei zîmbi. Ți se va imputa că nu ai fost loial. Vei ridica din umeri. Vei fi tras la răspundere pentru minciunile pe care le-ai scornit, pentru intrigile pe care le-ai țesut, pentru ițele pe care le-ai tras doar ca să îți iasă ție pasiența, fără să te preocupe că, în timpul procesului, ai încălcat reguli și ai rănit oameni. Vei nega cu seninătate. Vei arunca pisica în curtea altcuiva. Nu îți vei asuma niciodată responsabilitatea, ci, uimit, și chiar ușor vexat, îți vei învinui tu acuzatorii de nebunie.
Oricum, cînd ești în top, toate astea nu mai contează, iar vocile celor care te mustră se vor auzi din ce în ce mai slab. Pînă nu le vei mai auzi deloc. Cocoțat pe piedestalul la care ai ajuns, îți vei adora de unul singur singurii prieteni adevărați pe care îi ai: coatele ascuțite și obrazul gros.
