Pentru Europa sau pentru lumea occidentală, o temă ca „libertatea de exprimare“ nu prea (mai) e o temă. Şi totuşi, Tîrgul de Carte de la Frankfurt a propus această temă pentru conferinţa inaugurală. Invitat: Salman Rushdie. O alegere semnificativă.
În ultimii douăzeci şi cinci de ani s-au deschis în jur de 700 de muzee noi. A crescut şi numărul expoziţiilor temporare, nu doar numărul muzeelor. De pildă, dacă vrei să vezi toate expoziţiile de artă organizate în Germania timp de un an, trebuie să participi la cel puţin nouă evenimente pe zi.
Pînă la urmă, acesta e sensul competiţiei pentru Capitala Culturală Europeană: să genereze o reflecţie despre potenţialul de dezvoltare al oraşului pornind de la cultură şi industriile creative. Iar dezvoltarea înseamnă cooperare.
Deşi piaţa de carte din România e axată în principal pe traduceri, deşi cele mai multe edituri trăiesc (sau doar supravieţuiesc) din cărţile traduse, traducătorii înşişi sînt neglijaţi, vulnerabili şi săraci. Traducătorii români au tariful cel mai mic din Europa.
Statul german a recompensat, recent, peste o sută de librării independente cu diplome şi premii substanţiale (între 15.000 şi 25.000 de euro). Premiile răsplătesc eforturile librarilor de a menţine standarde ridicate în ceea ce priveşte calitatea evenimentelor programate şi angajamentul pentru literatura de calitate.
N-a fost cea mai bună ediţie a Galei HOP, dar a fost, cu siguranţă, cea mai interesantă. Directorul galei, regizorul Radu Afrim, a propus pentru exerciţiul liber două teme, la alegere: „Dada (...Ce-i cu dadaismele astea?)“ sau „Vacanţa la mare“.
Ce pot face cetăţenii? Ce poate face statul? Şi ce poate face Uniunea Europeană? Sîmbătă a avut loc la Paris o amplă manifestaţie pentru susţinerea refugiaţilor şi împotriva xenofobiei, cu peste 8000 de participanţi.
Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, propune o reformă profundă a Uniunii Europene şi a zonei euro. Într-un interviu recent acordat Süddeutsche Zeitung, Macron spune că planurile de ajutor pentru Grecia şi criza financiară din ultimii ani au arătat că uniunea monetară nu funcţionează bine.
589 de romane noi, franceze şi străine, urmează să apară în librăriile din Franţa în noul sezon literar, începînd cu 20 august şi pînă la sfîrşitul lunii septembrie. Fenomenul numit rentrée littéraire e specific acestei pieţe. Grosul cărţilor apare mereu la sfîrşitul verii.
Se întîmplă tot mai des, în Germania: militanţi de extrema dreaptă incendiază aziluri în care sînt adăpostiţi imigranţi, devastează locuinţe unde s-ar putea ascunde aceştia sau vandalizează micile dughene în care turci sau alţi imigranţi musulmani vînd kebab ori alte mărunţişuri.
E deja un fenomen: de cîţiva ani răsar de unde nu te aştepţi „noi informaţii“ despre poporul dac, „noi dovezi“ ale superiorităţii acestei civilizaţii, „noi descoperiri“ care atestă că Dacia nu a fost niciodată romanizată. „Dacii sînt primii oameni care au populat Europa“. „Dacii erau creştini.“ „Iisus a fost dac.“
Detroit e un oraş-fantomă, cu mii de locuinţe părăsite şi hectare întregi de hale industriale lăsate în paragină. Falimentul oraşului a produs pagube ireparabile şi a distrus societatea în ansamblul ei. Ce mai poate salva această comunitate? Un posibil răspuns ar fi: industriile culturale şi creative.
Comunitatea internaţională se mobilizează, în sfîrşit, după incidentele deosebit de grave din ultimele zile de la punctul de frontieră subteran dintre Franţa şi Marea Britanie. De cîteva săptămîni, mii de imigranţi ilegali – cei mai mulţi, din ţări africane – încearcă să treacă prin tunel spre Marea Britanie.
Zero virgulă ceva la sută din puţin înseamnă mai nimic. România este una dintre puţinele ţări din UE cu un buget pentru cultură mai mic de 1%. Din acest zero virgulă ceva la sută tocmai s-a mai tăiat ceva. La ultima rectificare bugetară, fondurile alocate Ministerului Culturii s-au diminuat cu două milioane de lei.
Nu sînt multe ţări care se pot lăuda cu o infrastructură culturală mai extinsă şi mai complexă decît a Franţei. Şi nu sînt multe state capabile şi dispuse să investească în patrimoniu cultural şi în creaţie. Efectele acestui angajament sînt vizibile: acolo, industriile creative produc mai mult decît industria auto.
Sondaj de opinie în Germania cu privire la deznodămîntul summit-ului de la Bruxelles. O majoritate consistentă (62%) s-a pronunţat pentru rămînerea Greciei în zona euro. Doar o treime dintre germani susţin soluţia Grexit. 52% din ei consideră e bine ca Greciei să-i fie acordat un al treilea pachet de ajutor financiar.
Deznodămîntul e necunoscut. Dar finalul pe care şi-l doreşte toată lumea este salvarea Greciei de la dezastru şi păstrarea spiritului european care presupune, printre altele, ideea de solidaritate. Liderii europeni se află în faţa unei misiuni imposibile.
„Cînd îi aud pe germani vorbind despre o abordare morală a datoriei şi despre convingerea că datoriile trebuie plătite, îmi spun că este o glumă. Germania este o ţară care nu şi-a achitat niciodată datoriile.
Anul trecut, cam pe vremea asta, mă îndreptam de undeva din centrul Parisului spre aeroportul Charles de Gaulle. Aglomeraţie mare pe şoseaua periferică, avansăm cu dificultate. „O să dureze cel puţin trei sferturi de oră“, mă anunţă taximetristul – un tip trecut bine de cincizeci de ani.
Se transformă Europa într-un paradis al consumatorilor de droguri? În tot mai multe state se pune problema liberalizării consumului de droguri uşoare. Tonul l-a dat Germania care este pe cale să adopte măsurile necesare pentru a permite decontarea canabisului prin asigurările de sănătate.
La Bruxelles, la Berlin, la Atena se discută aprig despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro. Fără bani europeni, statul se află în incapacitate de plată. Iar Europa nu mai e dispusă să împrumute bani. E un impas anticipat, prefigurat chiar deja de multă vreme.
Şase morţi şi 746 de răniţi. Aceasta e bilanţul oficial al evenimentelor din 13-15 iunie 1990. E vorba de nişte evidenţe incomplete, căci în cimitirele de lîngă Bucureşti zac, de fapt, mult mai mulţi decedaţi din acele zile. Unii nici măcar nu au fost identificaţi. Mineriada a durat trei zile.
Despre cele întîmplate în zilele de 14 şi 15 iunie s-a scris deja mult. În momentul în care la Bucureşti ajungeau, la chemarea lui Ion Iliescu, primele detaşamente de mineri pentru „a restabili ordinea“, Piaţa Universităţii, pînă nu demult ocupată de manifestanţi paşnici, era deja goală.
La recentele alegeri parlamentare din Turcia, partidul conservator al lui Recep Erdogan a pierdut vizibil teren. AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare) a cîştigat, după cum se aşteptau cei mai mulţi analişti, alegerile, dar nu a reuşit să obţină decît un scor relativ modest, adică doar 41% din voturi.
AKP a cîştigat alegerile, dar nu a reuşit să obţină decît un scor relativ modest, adică doar 41% din voturi. Pentru prima oară în ultimii treisprezece ani, AKP nu mai deţine majoritatea absolută.
Ministerul Culturii va subvenţiona presa culturală printr-un program anual în valoare de aproximativ un milion de euro. Principiul e simplu: revistele editate de uniunile de creaţie beneficiază de 75% din fonduri, restul banilor fiind alocaţi altor publicaţii care solicită finanţare.
Vă mai amintiţi de Wolfgang Beltracchi? E unul dintre cei mai mari escroci din comerţul cu artă. Un falsificator inventiv. Între 1995 şi 2006, mai mulţi colecţionari germani (şi nu numai) au cumpărat cîteva zeci de tablouri dintr-un fond despre care credeau că ar fi „colecţia Werner Jäger“.
Italia, Malta, Grecia şi Franţa, dar şi alte state europene primesc sute de cereri de azil – mult mai multe decît ar putea acorda. Războiul civil din Siria, dezintegrarea Libiei, sărăcia şi luptele din alte state africane determină un exod masiv spre Europa.
La Bucureşti, un grup de artişti a pictat o frescă pe calcanul unei clădiri de pe strada Băniei, un remix (post)modern, ironic, după reprezentările clasice cu Sfîntul Gheorghe omorînd balaurul. O pată de culoare – probabil singura – dintr-un cartier predominant cenuşiu.
Ceremonia de decernare a Premiilor Molière, oferite anual, în Franţa, pentru performanţă în teatru, e una dintre cele mai urmărite competiţii şi un show care face de fiecare dată audienţă bună atunci cînd e transmis la televiziune.
N-am să înţeleg niciodată cum se face că, la noi, dezbaterile esenţiale trec aproape mereu în penumbră, în vreme ce cancanul trece în prim-plan. Aşa s-a întîmplat şi atunci cînd o bîlbă nefericită a ministrului Culturii a devenit ştire de importanţă naţională, iar conţinutul declaraţiei, fondul, a trecut aproape neobservat.
Astfel de accidente se întîmplă periodic: mici vapoare sau chiar ambarcaţiuni improvizate încărcate cu imigranţi ilegali încearcă să traverseze Mediterana din nordul Africii spre coastele Europei (în general, destinaţia e Sicilia).
În absenţa legilor, a instituţiilor şi, nu în ultimul rînd, a oamenilor dispuşi să înţeleagă importanţa şi valoarea bunurilor de patrimoniu, asemenea abuzuri vor continua. Dosarul de faţă îşi propune să facă un inventar al problemelor. Şi să tragă un semnal de alarmă: SOS Patrimoniul!
Altfel decît s-ar fi crezut, legea care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex a iscat în Franţa mai multe polemici decît în alte state occidentale în care s-au adoptat legi similare. Adversarii provenind, în mare parte, din medii catolice, au organizat numeroase manifestaţii şi campanii mediatice costisitoare.
Cu Proust, timpul nu e niciodată pierdut. Nici măcar atunci cînd îţi petreci şase ore într-un tren care de-abia se tîrîie între două oraşe aflate la mai puţin de 300 de kilometri unul de celălalt.
Dacă mîine ziarele ar anunţa că Joachim Löw este înlocuit de la conducerea reprezentativei de fotbal a Germaniei, probabil că ştirea ar trece neobservată. Cel căruia i se datorează, în mare măsură, cîştigarea campionatului mondial de anul trecut e un erou, o legendă vie, dar nu e în poziţia să nască mari polemici.
Indicele bursei de la Shanghai a înregistrat în ultimele săptămîni creşteri spectaculoase. Analiştii economici nu-şi explicau aceste rezultate într-o ţară cu probleme: China şi-a propus o creştere economică de 7%, o ţintă considerată mai degrabă modestă.
Ministrul de finanţe al Greciei e, de două săptămîni, un personaj nelipsit din media germane. Televiziunile şi ziarele difuzează în continuare filmul şi imaginile cu Yanis Varoufakis arătînd degetul mijlociu – ca un fel de reminder că omul e mereu gata să-şi bată joc de germani pe banii lor.
Agitaţie mare în Germania după apariţia ministrului de Finanţe al Greciei. Sute de mii de germani l-au urmărit de pe canapelele lor confortabile pe Yanis Varoufakis înfierînd politicile de austeritate şi susţinînd că Grecia ar trebui să-şi declare falimentul şi să părăsească zona euro.
Frontul Naţional este cercetat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în urma unei sesizări a Parlamentului European. Preşedintele Martin Schulz i-a scris şi ministrului Justiţiei din Franţa, Christine Taubira, despre suspiciunile de fraudă. Primele acuzaţii au apărut într-un articol publicat de Le Monde.
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Criza locativă a acestor azilanţi e atît de mare încît Parlamentul local a hotărît să renunţe, pînă la rezolvarea situaţiei, la cele 59 de apartamente destinate aleşilor care nu au reşedinţă în Erfurt.
Cancelara Angela Merkel a avut o nouă discuţie despre situaţia din estul Ucrainei cu preşedintele Vladimir Putin, cu Petro Poroşenko şi cu François Hollande. O conferinţă telefonică menită să-i reasigure pe cei trei că acordul de la Minsk e încă de actualitate – mai precis, că e respectat de Putin.
Problema e că foarte adesea politicile culturale promovate de Guvern şi, din cîte se pare, şi de unele uniuni de creaţie îi menţin în continuare pe artişti în situaţia de pişcotari. Se vorbeşte prea mult despre bani şi prea puţin despre statut, ca şi cum prin fondurile atrase s-ar putea acoperi carenţele funciare...
Dacă legea timbrului cultural ar fi adoptată în versiunea pe care am citit-o, s-ar putea să se aplice timbre pînă şi pe mărţişoare. În aceste condiţii, probabil că vor exista artişti care nici n-o să mai creeze mărţişoare, ci doar nişte cartonaşe prevăzute cu fire roşii şi albe – nişte simple suporturi pentru timbru.
Ceea ce ştim e că băncile elveţiene adăpostesc o treime din averea mondială. Şi că în ultimii ani, numeroase bănci din Elveţia au fost anchetate şi amendate pentru fraudă.
