E grav. E grevă

Mersul trenurilor e, în Germania, un fel de lege. Sau un fel de axiomă. (Aproape) totul e pünktlich, planmäßig, exakt. Cam aşa e şi mersul grevelor. Sindicatele din domeniul feroviar sînt în concurenţă, dar au ajuns pînă la urmă la o înţelegere în ceea ce priveşte programul protestelor. E vorba de eficienţă: anul trecut, au tot încercat să facă grevă separat: cînd nu intrau în grevă mecanicii de locomotivă, încetau lucrul însoţitorii de tren. Primii cereau o majorare de 5% a salariilor; ceilalţi revendicau o majorare de 6% plus o reducere a programului de lucru. Apoi, sindicatul mecanicilor a început să primească adeziuni şi din partea însoţitorilor de tren - deci să fure din reprezentativitatea/autoritatea celuilalt sindicat. În loc să "lucreze" solidar, sindicatele s-au aflat în concurenţă. 

Pentru Die Bahn, situaţia e complicată. Pentru că trebuie să negocieze cu doi parteneri diferiţi cu revedicări asemănătoare. Majorarea salarială cerută de ambele sindicate n-ar fi o chestiune insurmontabilă. Însă reducerea programului de lucru este o revedicare greu de satisfăcut.

Greva e gravă. Pentru că transportul feroviar e, pentru foarte mulţi germani, indispensabil. Trenurile de proximitate sînt un mijloc de transport folosit cotidian. Iar greva anunţată acum de sindicate va dura o săptămînă. E un blocaj care va produce pagube economice importante.

În general, germanii sînt gata să se solidarizeze chiar şi cu protestele care îi afectează direct. De data asta e însă prea mult: sindicatele unei companii administrate de stat încetează lucrul pentru nişte revendicări care depăşesc capacitatea de negociere a statului. Ce e de neînţeles e, mai ales, această concurenţă între sindicate. Motiv pentru care mulţi germani au căzut de acord că singura speranţă - pentru guvern şi pentru populaţia consumatoare de transport feroviar - e ca liderii sindicali să meargă, împreună, la o terapie de cuplu.

P.S.: Pe scurt: dacă aveţi drum prin Germania, nu vă bazaţi pe punctualitatea legendară a trenurilor.