Ce a fost, cum a fost o cronologie

Despre cele întîmplate în zilele de 14 şi 15 iunie s-a scris deja mult. În momentul în care la Bucureşti ajungeau, la chemarea lui Ion Iliescu, primele detaşamente de mineri pentru „a restabili ordinea“, Piaţa Universităţii, pînă nu demult ocupată de manifestanţi paşnici, era deja goală. Represiunea prin bîta minerilor s-a îndreptat, în mare măsură, împotriva trecătorilor, împotriva studenţilor, doar pe baza suspiciunii că au participat la mitingurile anti-Iliescu. Şi a servit drept pretext pentru a camufla o operaţiune de destructurare a partidelor şi mişcărilor de opoziţie. La această operaţiune bine organizată au participat, pe lîngă mineri, folosiţi doar drept forţă brută, oameni ai statului din armată, poliţie, servicii. Iată, mai jos, preambulul sau, mai bine zis, intriga dramei pe care o numim „mineriadă“. 

– Ion Iliescu anunţă că Frontul Salvării Naţionale, un organism provizoriu, menit să exercite autoritatea de stat pînă la primele alegeri, urmează să se transforme în partid politic şi să participe la alegeri. În următoarele zile, partidele istorice, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile lansează diverse proteste. 

– PNŢ, PNL şi PSDR organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei. Se scandează: „Cine-a stat cinci ani la ruşi nu poate gîndi ca Bush“ şi „Nu vrem neocomunism“. • FSN organizează o contramanifestaţie la care participă muncitori de la marile platforme industriale din Bucureşti. Manifestanţii sînt înarmaţi cu răngi şi lanţuri. Se scandează: „Moarte intelectualilor!“. 

– În urma apelurilor lansate la televiziune de Ion Iliescu are loc prima mineriadă. În jur de 5000 de mineri din Valea Jiului vin la Bucureşti. Minerii atacă sediile unor partide din opoziţie. • Petre Roman se duce personal la sediul PNŢ şi îl evacuează pe Corneliu Coposu cu un transportor blindat al armatei. 

– Manifestaţie anti-FSN în Piaţa Victoriei. Se scandează: „Jos comunismul!“ şi „Jos Securitatea!“. Persoane înarmate cu răngi şi topoare pătrund în clădirea Guvernului, sparg geamuri şi devastează cîteva birouri. O parte dintre manifestanţi scandează „Fără violenţă!“. • Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că au fost arestate 102 persoane. În timpul operaţiunilor au fost răniţi 15 militari în termen şi şase poliţişti. • În seara aceleiaşi zile vin la Bucureşti 4000 de mineri din Valea Jiului. Se întorc, în scurt timp, acasă. A doua mineriadă se încheie fără incidente provocate de mineri. • Radu Câmpeanu declară că manifestaţia antiguvernamentală a fost paşnică, dar că a fost deturnată, manipulată. Ion Iliescu afirmă că „elementele turbulente şi infractoare care s-au dedat la acte de violenţă vor fi aspru pedepsite“. 

– Miting al minerilor în faţa Combinatului Minier Valea Jiului. 

– La Vulcan, minerii din schimbul doi refuză să intre în mină. Se declanşează greva. 

– Intră în grevă şi minerii de la Paroşeni, Aninoasa, Uricani, Petrila şi Lonea. Se lansează un document cu 29 de revendicări social-economice. • În timpul protestelor se strigă: „Jos comunismul!“. 

– Un ziar local din Valea Jiului anunţă că premierul Petre Roman a soluţionat toate revendicările minerilor. În ziar apare un document semnat de 12 lideri sindicali. Pe lista semnatarilor apare şi numele lui Miron Cozma. 

– Se înfiinţează, la Petroşani, Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ). Misiunea organizaţiei: „mai buna coordonare a activităţii sindicatelor ca asociaţii profesionale libere, democratice, unitatea acestora în lupta pentru apărarea intereselor şi drepturilor minerilor şi ale celorlalţi membri ai sindicatelor afiliate“. Miron Cozma este ales preşedinte al LSMVJ. 

– La Bucureşti, Grupul Independent pentru Democraţie (GID) organizează un miting de protest. De la o fereastră cade (este aruncat?) un ghiveci cu flori în capul unei participante. Femeia moare. Lumea se revoltă. O parte dintre manifestanţi rămîn peste noapte în Piaţa Universităţii şi blochează carosabilul. 

– PNŢ organizează un miting. Se scandează lozinci anti-Iliescu. Numărul manifestanţilor din Piaţa Universităţii ajunge la 2500-3000 de oameni. • În noaptea de 23 spre 24 aprilie forţele de ordine intervin în forţă pentru a împrăştia mulţimea. Unii protestatari sînt arestaţi. 

– Au loc manifestaţii importante la Bucureşti şi în alte oraşe. 

– Ion Iliescu îi numeşte pe protestatarii din Piaţa Universităţii „golani“.

– Manifestanţii de la Bucureşti publică o Declaraţie care include Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara („propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate“). • Din acest moment, Piaţa Universităţii este ocupată în permanenţă de protestatari. 

– „Golanii“ declară Piaţa Universităţii „Zonă liberă de neocomunism“ şi „Kilometrul zero al democraţiei“. • În Piaţă sînt instalate staţii de amplificare. Apar „Imnul golanilor“ şi alte cîntece şi sloganuri. Balconul Facultăţii de Geografie devine o tribună pentru liderii opoziţiei democratice. • Televiziunea Română transmite doar fenomene marginale şi relatări negative despre protestele din Piaţa Universităţii. 

– Ion Iliescu şi FSN cîştigă alegerile cu o majoritate zdrobitoare. 

– Principalele organizaţii participante la fenomenul Piaţa Universităţii decid să înceteze protestele de stradă. Manifestanţii se retrag treptat. 

– Şedinţă de guvern la Palatul Victoria în care se hotărăşte degajarea Pieţei Universităţii de manifestanţi. Poliţia şi Armata primesc ordine în acest sens. 

– Ora 4. Un grup de poliţişti înarmaţi cu bastoane intră în forţă în Piaţa Universităţii şi îi împrăştie pe ultimii manifestanţi (în jur de 250). Oamenii sînt prinşi şi bătuţi. Se fac arestări. Printre poliţişti apar şi civili care dau indicaţii despre cine şi cum trebuie arestat ori bătut. Sînt bătuţi şi arestaţi trecători oarecare sau studenţi, pe baza suspiciunii că au participat la manifestaţii. • Ora 8 – Un grup mic de protestatari cer socoteală pentru violenţa intervenţiei poliţieneşti. • Ora 11 – Un grup de muncitori de la IMGB îi împrăştie pe protestatari. Se scandează: „IMGB face ordine!“. Poliţia nu intervine atunci cînd muncitorii îi iau la bătaie pe manifestanţii din faţa Facultăţii de Arhitectură şi de pe strada Enei. • Ora 14 – Nişte manifestanţi răstoarnă o dubă a Poliţiei. Două autobuze ale forţelor de ordine sînt incendiate. Există suspiciuni că nu studenţii, ci autorităţile au pus focul pentru a crea o diversiune. Manifestanţii se despart în două grupuri. Primul pleacă spre Inspectoratul General al Poliţiei pentru a cere eliberarea celor arestaţi. Al doilea grup porneşte spre Televiziune pentru a solicita o emisiune informativă corectă, în care să se prezinte succesiunea evenimentelor violente. La protestele de la sediul Poliţiei se infiltrează agitatori violenţi care atacă clădirea. La unele ferestre apar flăcări, deşi nici un protestatar nu pătrunsese în clădire. În ciuda apelurilor telefonice insistente, pompierii nu intervin. • Ora 17,30: Ion Iliescu vorbeşte, într-un comunicat, despre o „rebeliune legionară“. Televiziunea transmite că propriul sediu, precum şi clădirea Guvernului, sînt ameninţate. • Ora 19 – Din clădirea Poliţiei se trag focuri de armă. Victimele nu sînt atacatorii, ci oameni care observau de pe margine confruntările. • Ora 19,30 – Grupul de manifestanţi plecat din Piaţa Universităţii ajunge la Televiziune. Protestatarii sînt atacaţi de nişte agitatori turbulenţi. Se sparg geamuri. Sînt atacaţi cîţiva angajaţi ai Televiziunii. Forţele de ordine nu intervin pentru a opri acest asalt. • Ora 20,30: Televiziunea, care transmitea un meci de fotbal, îşi întrerupe emisia. Cercetări ulterioare au demonstrat că emisia nu a fost oprită din sediul Televiziunii, ci din staţia centrală de emisie, de la Palatul Telefoanelor. 

– La ora 3, ultimii protestatari sînt împrăştiaţi sau arestaţi de Poliţie. • Ora 5 – În Gara Bucureşti Nord ajunge primul tren cu mineri din Petroşani. Minerii sînt aşteptaţi de furgonete cu sandvişuri. Prima destinaţie: Piaţa Victoriei. • Ora 5,30 – Minerii sînt întîmpinaţi în Piaţa Victoriei de Ion Iliescu. Preşedintele îi trimite în Piaţa Universităţii. Începe a treia mineriadă – cea mai violentă.  

Mineriadele. Între manipulare politică şi solidaritate muncitorească,