Mersul cărţilor. Pe ruta Bucureşti-Sibiu
Omul de-abia îşi tîra sacoşa pe culoarul aglomerat al trenului. Din cînd în cînd, se oprea în dreptul cîte unui compartiment şi-şi lăuda marfa: „Avem cărţi cu de toate. Cărţi mi-nu-na-te. Să fiţi siguri trenul o să întîrzie. Nu mai bine vă luaţi o carte, să aveţi ce citi pe tren? Bon voiaj, călătorie plăcută!” Etc. Ajuns şi în faţa compartimentului meu, mi-a arătat o parte din marfa sa preţioasă. În sacoşa de rafie - precum cele cu care se întorc din pribegie nomazii expulzaţi - erau cîteva zeci de volume din care am reţinut doar ce mi-a trecut prin faţa ochilor: Trenuri cu prioritate de Bohumil Hrabal, Orele de Michael Cunnigham, Califormia pe Someş de Ruxandra Cesereanu, Între Germania şi Germania de Gunter Grass, Ultima gară de Jay Parini, Medgidia, oraşul de apoi de Cristian Teodorescu, Viaţa pe un peron de Octavian Paler, Călătorie de nuntă de Patrick Modiano, Unsprezece minute de Paulo Coelho. Plus o ediţie veche, „de colecţie”, cu Mersul trenurilor de prin anii '70, adică de pe vremea cînd poate nu întîrziau chiar aşa de mult ca acum. N-am găsit în colecţia asta cartea lui Lucian Boia De ce e România altfel – acolo cititorul-călător ar fi găsit, cu siguranţă, explicaţii plauzibile cu privire la deficitul de infrastructură feroviară.
E clar însă negustorul nu vindea cărţi pur şi simplu. Avea sistem, opera selectiv şi vindea ţintit: titlurile cărţilor din sacoşa lui de rafie aveau, toate, o legătură cu trecerea timpului, cu voiajul ori cu diverse destinaţii posibile. Ar fi putut fi coordonator de colecţie la o mare editură. Sau un librar meseriaş. Sau, poate, un cronicar literar specializat în... romane de gară.
M-am bucurat că a reuşit să-i vîndă unui vecin de compartiment
. Într-adevăr, cu Proust, timpul nu e niciodată pierdut. Nici măcar atunci cînd îţi petreci şase ore într-un tren care de-abia se tîrîie între două oraşe aflate la mai puţin de 300 de kilometri unul de celălalt.
