TÎLC SHOW

Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?

Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?

În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.

Știm cît sînt de periculoși.

Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.

Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?

Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!

Deocamdată, cum zic, sîntem ușurei, asumați și înduioșător de imprudenți.

Patul istoric se află și astăzi în casa în care a locuit Napoleon pe insulă, Longwood House, devenită între timp muzeu deținut de Guvernul francez.

Cei care folosesc asemenea argumente erodează, cu sau fără intenție, zidurile de apărare a libertății.

Aceste ancore nu sînt altceva decît pietrele destinului. Grele fiind, te lasă să plutești.

Altfel, în catedrală, printre oamenii care o priveau pe regină în acea zi a încoronării se afla, îmbrăcat în costum (tot) de mătase, un prinț în vîrstă de cinci ani: Charles.

Personal, nu știu cum se poate lupta împotriva convingerilor străzii, pe cît de nesățioasă în consumul de tehnologie, pe atît de superficială și anesteziată sufletește.

Musai a se reține combinația dintre curaj și candoare. O rețetă care nu dă greș în istorie.

Fericiți sînt cei ce plîng, cei prigoniți pentru dreptate, cei ocărîți și defăimați pentru credința lor.

Atenție la fisuri. Pericol de renaștere.

Lumea n-a început și nu se sfîrșește cu noi.

Pentru că niciodată nu-i tîrziu să (re)construiești. Dacă crezi. În fiecare cărămidă.

Altfel, în plan filozofic, rămîne actuală și de mare interes întrebarea: poți face instituții cu reputație de independență și înalt standard cu oameni care nu știu, nu pot sau chiar nu vor să fie astfel?

Ura față de alții este înlocuită cu ura față de sine.

Dar de un croissant ce ar fi zis Maria Antoaneta?

Infantilizarea nu ne ajută nici să cîștigăm înțelepciunea și nici să ne (re)dobîndim inocența.

Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.

Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.

Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.

Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.

Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.

Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.

Cultura e o întîlnire.

Expresiile subiect de drept și drept subiectiv par să aibă o nuanță tautologică sau să trimită la o definiție idem pe idem.

…a trecut întîi o boare pe deasupra știrilor: există inteligență artificială! Mai întîi ni s-au deșteptat telefoanele.

„Este începutul unei noi epoci, nu-i așa, cînd o femeie în rochie de seară pilotează un avion noaptea?”, a spus retoric și entuziast Eleanor Roosevelt.

Pe de altă parte, cine știe? Poate istoria ar curge altfel măsurată de lalele, nuferi, frezii, crini, trandafiri ori ciuboțica-cucului. Oare alarma cum ar suna?

De mai mulți ani, Polonia a încercat să facă Uniunea Europeană să vadă fața reală a Rusiei lui Putin.

Metamorfoza recursului în casație este însă mai degrabă una teoretică, ideală, decît una practică, efectivă.

Dacă am reușit să vă șochez, se cheamă că v-am afectat emoțional. N-aveți de ce să vă plîngeți – doar v-am avertizat!

Mediocritatea în context, însă, poate fi mai rea decît prostia cea mai agresivă.

Pentru că istoria nu e niciodată (fix) aceeași, chiar dacă se repetă.

Ceea ce se păstrează în dreptul pozitiv sînt constantele, ca expresie a dreptului natural.

Se adaugă și o bază hipică cu cai pursînge antrenați pentru filmări, o bază auto cu mașini de epocă și un velier cu pînze și motor. Plus vizita lui Kirk Douglas din 1966 și cea a lui Orson Welles din 1967.

Și încă ne mai chinuim s-o dăm afară. Îngăduiți-mi, așadar, să sper în continuare: nu-i dracu’ așa de negru!

După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.

Dar Grand Central Terminal a avut noroc.

Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.

În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.

A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.

Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.

Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.

Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Aici e-aici: cum să-ți înghiontești, eficient, sufletul? Aparent doar paradoxal, păcălindu-l încă o dată.