Ce-şi doresc concret membrii Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România? 
 
Concret, îşi doresc exact ce scrie în propunerea lor de reformă: limitarea numărului de mandate ale preşedintelui USR la două, transparenţă financiară, bune practici în lumea literară (inclusiv în ce priveşte premiile) ş.a.m.d. Abstract, îşi doresc pace în lume şi laptop-uri inspirate, cu circuite făcute din piatra filosofală însăşi. Pînă la abstract ne mănîncă însă concretul. 
 
Cum aţi descrie Uniunea Scriitorilor în varianta de acum? 
 
Exact cum se descrie ea însăşi: ca o instituţie prea personalizată, al cărei scop e să servească nu scriitorii, ci pe preşedintele ei. Vrea preşedintele trei mandate? USR i le oferă neîntîrziat. Sau poate vrea mandate nenumărate? Atunci nenumărate să fie, spune USR. Mai vrea să-şi premieze vicepreşedintele cu toate premiile inventate vreodată (premiul USR, premiul „Mihai Eminescu“ etc.)? Se face de îndată, ba USR poate să facă ceva şi mai şi: îi poate da vicepreşedintelui chiar şi premiile neinventate încă. Altfel spus, USR inventează un mare festival de literatură la Cluj, organizat de vicepreşedintele USR, al cărui laureat e… vicepreşedintele USR. Şi toate astea în lipsa oricărei transparenţe financiare, cu sfidarea atîtor prevederi ale statutului. E de un ridicol întristător. 
 
Poţi face revoluţie cu scriitorii? 
 
Cred că da, în fond au fost destui scriitori în stradă şi la revoluţia adevărată, de la H.-R. Patapievici la Florin Iaru şi Ion Monoran. Acum nu e vorba de revoluţie, ci de ceva mult mai banal – reformarea unei instituţii.
 
Radu Vancu este scriitor şi membru al Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România. 
 
a consemnat Ana Maria SANDU