„Loc de urlat”

Publicat în Dilema Veche nr. 1034 din 1 februarie – 7 februarie 2024
image

 Monica Lovinescu, O istorie a literaturii române pe unde scurte: 1960-2000, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cristina Cioabă, Editura Humanitas, 2023.

Cronicile dedicate de Monica Lovinescu literaturii şi climatului românesc postbelic semnifică eşecul fantasmelor şi iluziilor noastre „autonomiste”, de sorginte filologică, ale posibilităţii punerii în paranteză, fie şi temporare, a eticului şi, corolar, a ideologicului. Fireşte, ca una dintre resursele cele mai trainice (şi polemice!) ale actualităţii discursului său despre literatură, această dezvrăjire est-etică a modului în care citim şi căutăm a produce sens şi-a arătat, în unele situaţii, şi limitele. Cîştigul moral al demersurilor celebrei perechi-etalon a exilului românesc nu numai că nu poate fi însă pus la îndoială, ba mai mult, el a inspirat şi a izbutit să întemeieze o şcoală.

Astfel că intuiţiile, observaţiile ori cazurile expuse la microfonul şi în „salonul în care a încăput o ţară întreagă” (apud Cristina Cioabă) au inspirat şi deschis drumuri fertile, nu atît revizuirilor, cît cercetărilor postdecembriste, între care amintesc aici cel puţin trei categorii: sintezele de anvergură şi de autoritate, precum aceea a lui Eugen Negrici cu privire la Literatura română sub comunism, eseurile cu intenţii recuperatorii şi demistificatoare, precum cele semnate de Ioan Stanomir (Apărarea libertăţii: 1938-1947, Curtea Veche, 2010, sau „Tablouri dintr-o expoziţie”, din volumul în colaborare cu Angelo Mitchievici, Comunism Inc.: Istorii despre o lume care a fost, Humanitas, 2016), respectiv, studiile de caz ori monografice, cu intenţii reparatorii, ca de pildă recenta cercetare a Martei Petreu, Blaga, între legionari şi comunişti (Polirom, 2021). 

Paternitatea ori pionieratul aflate în discuţie ating pînă şi palierul critic-conceptual. Cînd Ion Simuţ, de pildă, pune la îndoială demersul istorico-literar al istoriei lui Eugen Negrici, în Cum se scrie istoria literară (Şcoala Ardeleană, 2022), avansînd ipoteza unui „împrumut fraudulos” al sintagmelor de „literatură aservită” şi „literatură tolerată” dinspre Mircea Iorgulescu, respectiv dinspre... Istoria RPR a lui Mihail Roller (!?), omite să ia în calcul o cu totul altă înrîurire, mult mai probabilă, venită dinspre cronicile radiofonice ale Monicăi Lovinescu, unde „irecuperabilii” şi „anexaţii” devin, prin repetiţia inerent-jurnalistică, personaje ale unui veritabil roman de idei. Pînă şi sintagma „socialism dinastic”, de care Ion Simuţ face atîta caz în Literaturile române postbelice (Şcoala Ardeleană, 2017), se pare că a fost colportată în spaţiul românesc tot prin timbrul Lovinescu, pe filiera presei franceze. De menţionat ar mai fi, în aceeaşi ordine interpretativă, şi viziunea infernală a lumii lui Caragiale, cristalizată abia mai tîrziu prin eseul cu valenţe protestatare al lui Mircea Iorgulescu, din 1988. 

Avansarea conceptului de est-etică se derulează înainte ca autonomia esteticului să-şi accepte ori contemple ruinele postdecembriste. Înainte să devină combustibil nouăzecist al unor rechizitorii din ce în ce mai agresive, lipsite însă treptat de audienţa scontată, ea pare că se înşurubează şi se alcătuieşte din cinci materiale distincte, asupra cărora vom reveni: moral, compensativ, metacritic, estetic şi profilactic. Confecţionarea unor straie atractive acestei teorii va cunoaşte o gestaţie mai lungă (Ierunca, de pildă, va resimţi acut în primii ani lipsa unei receptări), însă treptat autoritatea celor doi va fi recunoscută, iar instrumentele de (auto)promovare, şlefuite şi perfecţionate. 

Bunăoară, a ignora oferta etică şi a plonja în noncombat ori în anistoric semnifică, pentru vocea pariziană a exilului românesc, în anno Domini 1979, ratarea unei şanse unice: rolul de martor al actualităţii, de „cronicar pentru mîine”, respectiv perspectiva unor traduceri şi potenţialul unui triumf literar „peste hotare”, în filigran conturîndu-se modelul de succes al vremurilor, Soljeniţîn, invocat şi ca reper în legătură cu alte două exemple româneşti, de „bună practică”: traducerile din Goma, respectiv din Biserica Neagră a lui A.E. Baconsky. Un fapt interesant, de altfel: nicăieri nu este girată în absolut valoarea literară a lui Goma, deşi se poartă bătălii în scopul combaterii celor care i-o contestă sau care îl acuză de imoralitate, fără însă ca protejatul să fie binecuvîntat cu însemnele superlativului estetic: „Orice s-ar fi putut spune despre romanul lui Paul Goma. În afară de un singur lucru: că e pornografic”.

Cum citeşte Monica Lovinescu?

În general, atunci cînd devine funcţională, critica est-etică a Monicăi Lovinescu procedează simptomatologic, valorificînd şi investigînd textul mai degrabă ca pretext, pe măsură ce observaţiile caută o miză extraliterară, ideologică ori morală. Cîtă vreme organismul care găzduieşte ochiul critic, (in)dependent de propriile traume resimte şi acuză, de pildă, moartea lui Mircea Vulcănescu în închisoare drept „o crimă împotriva spiritualităţii româneşti”, e de aşteptat ca interesul estetic să cedeze prim-planul. 

Un exemplu relevant regăsim şi în analiza romanului Delirul, întîmpinat cu elogii pe scena presei culturale a anilor ’70. Mistificările de ordin istoric şi politic la care Marin Preda consimte să recurgă aici sînt echivalate cu o negociere falimentară a libertăţii de a scrie şi, in extenso, cu eşecul de a scrie roman politic în era cenzurii comuniste. În plus, notează comentatoarea, prozatorul „îşi asumă păcatul moral de a ponegri una dintre cele mai integre figuri politice ale României democratice”, în persoana lui Iuliu Maniu, falsificînd datele istorice şi motivul condamnării liderului naţional-ţărănist. 

În perimetrul estetic, cel mai bine se simte vocea comentatoarei în postura de critic-arbitru, denunţînd locurile comune ale cronicarilor de partid sau maniile comparatismului spontan, gratuit ori cu intenţii mistificatoare. Dezambiguizînd ori recontextualizînd, disclaimer-ele ei intră fără complexe în dialog şi cu criticii consacraţi ai vremii. I se opune cordial (şi, am adăuga, cu argumente pertinente) lui Marian Papahagi, care scoate Zenobia lui Gellu Naum de pe orbita interpretativă a suprarealismului, amendează paralela instituită de Mircea Iorgulescu între Preda şi Dinu Săraru, votează cu Nicolae Manolescu în defavoarea seducătoarei ipoteze interpretative a lui Al. Paleologu privind romanul Baltagul, ori respinge categoric, în chestiunea poemelor lui Doinaş, ambele „tabere”: atît componenta „clasicistă” girată de Manolescu, care uită de afinităţile (ori complexele) blagiene ale şaizecistului întîrziat, respectiv dimensiunea „plutonică şi cosmotică”, îndatorată structurii romantice eminesciene şi înrudită cu Lautréamont, girată de Negoiţescu. 

În fapt, demersul metacritic se prevalează aici nu doar de cartonaşele galbene ori roşii, ci şi de fluierul scurt al propensiunii gnomice. Formulările memorabile, avînd rolul impunerii verdictelor, fie ele nuanţate ori de-a dreptul tăioase, sînt un ingredient stilistic eficient în construirea unei autorităţi a discursului. S-ar putea spune că, din acest unghi de vedere, al maximei concentrări şi eficienţe stilistice, autoarea a ucenicit cu succes la şcoala lui Cioran: „La optzeci de ani sînt şi brazi, nu numai rîme”, „Oricare ar fi vîrsta biologică a unui suprarealist, vîrsta sa spirituală nu poate fi decît tinereţea”, „Un strănut în locul unei agonii – aceasta este în substanţa ei caracteristica literaturii «realiste» publicate în România”, „Cînd Tacit îţi stă la îndemînă la orice colţ de stradă, e imposibil să-l consulţi numai în bibliotecă”, „Umorul nu se poate dezvolta cu biciul alături”, iar lista poate continua. 

Cît despre paginile de critică propriu-zis estetică, acestea nu sînt, împrumutînd zîmbetul şi formula unui fotbalist celebru, nici prea multe, nici prea puţine. Se remarcă aici paginile cu iz existenţialist despre Moromeţii, lectura pe spaţii generoase a romanelor lui Buzura, implicarea în dezbateri cu privire la receptarea debutanţilor şi la „mania clasificărilor”, demontarea reproşurilor cu privire la digresiunile eseistice în roman, lecturile entuziaste din Gabriela Adameşteanu ori din Mircea Cărtărescu, ori cele de sedimentare a propriilor convingeri, în marginea existenţialismului profesat de Lucian Raicu în analizele sale literare, a mărturiei disidente a lui Dorin Tudoran ori curajoase a lui N. Steinhardt. 

În privinţa ultimului, rosteşte şi concentrează esenţialul în cîteva rînduri: „Ceea ce s-a numit «blîndeţea» sa, faptul de a căuta «binele», oricît ar fi de ascuns în oameni şi opere, nu-l împiedică să lovească, să biciuiască, indignat, pe fariseii fraudulos introduşi în templul artei. Cu o violenţă care, prin contrast, pare şi mai eficientă”. De altfel, în decorul „sertarelor atît de goale ale scriitorilor români”, unde îi remarcă pe Ion Ioanid, Goma, Ana Blandiana, I.D. Sîrbu, pariază, în privinţa întrunirii unei adeziuni şi a unui cifru estetic, pe o scriitură memorialistică anume: „Cine ar îndrăzni de pildă să susţină că Jurnalul fericirii al lui Steinhardt nu aparţine literaturii?”.

Critica devine astfel şi pretextul unor măsuri compensative, restitutive, ca în cazul contaminărilor memorialistice ale materialului critic (vezi episodul rememorării atmosferei de la Cenaclul Sburătorul), profilactice, ca în cazul comentariilor despre Tezele din Iulie, unde caută să atragă atenţia scriitorilor români spre a-şi putea pregăti din timp contraofensiva şi spre a nu se repeta scenariul sinistru al anilor ’50, ori chiar al unor măsuri de protejare şi ajutorare a unor scriitori ameninţaţi ori agresaţi de regim. 

Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului. Contextul este întru totul justificat: în timpul în care sînt citite aceste cronici, Paul Goma este agresat, de zile şi săptămîni întregi în apartamentul său, de către un boxer profesionist angajat de regim să-l reducă la tăcere, copilul psihiatrului şi disidentului Ion Vianu este lovit în plină stradă, Mircea Dinescu este în arest la domiciliu, Luca Piţu este dat afară de la Universitate, Al. Călinescu, dimpreună cu întreaga sa familie, este ameninţat şi tracasat, Gabriel Andreescu se află în greva foamei, Doina Cornea este izolată, lovită şi intoxicată cu veşti mincinoase, care să o destabilizeze, iar lista poate continua. 

Spaţiul alocat comentariului literar şi devenit, în astfel de situaţii, secundar, dacă nu chiar de prisos, rivalizează acum – utilizînd metafora din romanul Vocile nopţii de Augustin Buzura – cu un veritabil „LOC DE URLAT”, în genul celor pe care înţeleg că psihoterapia începe să le recomande inclusiv în infrastructura unor multinaţionale cu program extenuant ori a spitalelor cu medici situaţi pe baricadele prelungite ale interminabilelor gărzi de noapte.

Adrian Mureşan este critic literar. Ultima carte publicată: Vîrstele subversiunii. N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor, OMG, 2020.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.