Cîțiva punkeri beau șampanie pe o bordură la Kottbusser Tor. Pe acoperișul unei foste fabrici de gheaţă – o imensă clădire părăsită, plină de sus pînă jos cu graffiti-uri –, grupuri de tineri se adună la o bere. Unii dintre ei locuiesc acolo, alții nu. Prin ușile de lemn ros se văd locuințe improvizate. Un pic mai jos, tot pe Köpenicker Strasse, e Kopi Squat, un loc în care n-am îndrăznit, pînă anul ăsta, să intru decît în curte. Mesaje anarhiste îl acoperă de sus pînă jos și grupuri de punkeri ies din subsol, unde au loc periodic evenimente.

Anul trecut, pe malul rîului, era un bar ascuns cu candelabre de cristal prin copaci, fotolii tapițate în pădure și cu o sală de dans psihedelică, într-un fost ponton. Acum se construiește acolo o clădire de birouri. S-a închis și Tacheles, un squat legendar, plin de artiști și activiști care transformaseră casa părăsită într-un punct de neratat cînd ajungeai în Berlin. În schimb, am ajuns în Visionaere, tot pe rîu, noul hype berlinez. A fost bine, muzica, făcliile și oamenii făceau totul. Mai bine a fost însă la  Kater Holzig sau „La pisică“, cum îi ziceam, cu o curte imensă, plină de desene, cu multe încăperi, într-o clădire labirintică, în care te simțeai ca într-un joc unde trebuie să rezolvi probe. Cît despre barurile mai mici, la Tante Lisbeth ai impresia că ai intrat în sufrageria cu un ușor aer gotic al unei doamne din alte vremuri, iar Luzia, pe Oranienstrasse, e un mix eclectic și spectaculos de spațiu industrial cu elemente de decor foarte moderne, stilizate, sau cu altele inspirate din street art, totul combinat cu un mobilier cu aer vintage.

La Tempelhof, aeroportul închis acum nu mult timp, oamenii merg cu bicicletele sau cu rolele pe pistele nesfîșite, cultivă legume și aruncă poi-urile-n aer. Aeroportul a devenit acum un spațiu pentru toată lumea, iar fascinația lucrului cîndva interzis (intrarea în zonele securizate) îl face mai interesant ca orice parc. La Casiopeia, un spațiu iarăși mare, cu multe lucruri de făcut în el, ai panou de cățărat – te antrenezi și apoi intri în club sau în barurile de pe lîngă, asta dacă nu vrei să faci trick-uri cu bicicleta pe rampe.

Tîrgurile de weekend, dintre care cel mai mare e în Mauerpark, sînt universuri în miniatură – găsești aici absolut orice, de la haine, la unelte, și de la fotografii vechi de familie, la jucării dezmembrate.

Să nu uit de Yaam sau „La jamaicani“. E prima oprire de fiecare dată cînd ajung în Berlin. Un spațiu hibrid, colorat, o plajă care are atît locuri de joacă pentru copii, cît și-un bar unde se strîng jamaicanii, și nu numai la un fum. Iar cafeaua de dimineață o beau obligatoriu cel puțin o dată la Morgenrot, pe Kastanienalle. Nu știu de ce m-am atașat de locul acela, n-are nimic special, probabil a fost unul dintre primele „altfel“ pe care le-am descoperit în „celălalt Berlin“.

De cîțiva ani, în fiecare sfîrșit de primăvară merg la Berlin. La început căutam opririle clasice pentru turistul aflat acolo, mergeam la Poarta Branderburg, la Reichstag (se vede minunat din cupolă!), la Check Point Charlie, la fantasticul memorial al evreilor, un „cîmp“ de blocuri geometrice de mai multe mărimi, cu un puternic efect vizual, la Dom și la fiecare bucată din zid rămasă în picioare.

În timp, am descoperit celălalt Berlin, care nu seamănă cu nimic, al locurilor alternative, improvizate, al spațiilor părăsite și ocupate, al hipsterilor, punkerilor, activiștilor, un Berlin ce pare marginal, dar, de fapt, e mainstream. Berlinul e locul unde ai impresia că poți fi cine vrei. E o libertate care plutește în aer – o lipsă de prejudecăți și de scheme fixe pe care cu greu o găsești în altă parte.

Contrastele Berlinului au o armonie neașteptată pentru cei obișnuiți cu bătrînele orașe calme, elegante, prietenoase și așezate ale Europei. Nu vorbesc aici de Vest, de Charlottenburg sau Tiergarten, ci de cartiere ca Prentzlauerberg, Kreuzberg sau Friedrichstein. Un amestec incredibil și teribil de oameni de toate felurile, toți purtîndu-și cu naturalețe crestele verzi fosforescente, bocancii, hainele pictate sau tricourile cu mesaje feministe.

În orașul cu cei mai rapizi nori și cele mai frumoase curcubee, galeriile de artă sînt la tot pasul și, de fapt, oriunde te-ai uita, vezi ceva interesant: o instalație din materiale reciclate, un copac ca o bibliotecă publică, pentru schimburi de cărți, în Prentzlauerberg, sau un turn din cărți, cu mașini de scris deasupra, în Kreuzberg, un concert sau un party improvizat, ca să nu mai vorbesc de graffiti-urile care fac, mai mult ca orice altceva, parte din ADN-ul Berlinului.

Încă ceva. Berlinul se vede cel mai bine pe bicicletă. Nu am văzut vreun alt oraș cu străzi atît de largi, cu circulație atît de relaxată, unde practic poți merge zeci de kilometri de colo-colo pe piste speciale, fără a auzi un claxon sau a fi nevoit să urci o bordură. Avea dreptate compozitorul Frank von Suppe cînd spunea, la 1800: „Du bist verrückt mein Kind, du mußt nach Berlin.“ – „Ești nebun, copilul meu. Trebuie să mergi la Berlin!“ Chiar trebuie.