Viața în Marele Măr, mai ales cînd vorbim de Manhattan, nu seamănă atît de mult cu stilul cu care poate sîntem obișnuiți. Mare, agitat, scump, aglomerat, plin de provocări, un miraj pentru mulți și, nu mai puțin, o încercare, orașul are un dinamism care te face să-ți reconsideri un pic părerile despre un lifestyle normal. 

În primul rînd, locuințele. Chiriile sînt uriașe: de exemplu, pentru un a­par­tament de 30 mp într-o zonă OK nu plătești mai puțin de 2500 de dolari. Iar de aici derivă multe – locuitul la comun, poveștile cu colegi de apartament sau cele „haioase“ cînd sînt auzite, cu diverse locuri nu tocmai ortodoxe de dormit (de exemplu, pe un pat suspendat, într-o bucătărie). Îl înțelegi pe John Freeman cînd scrie, în prefața de la Tales of two cities, excelenta carte care adună povestiri despre New York scrise de Junot Diaz, Zadie Smith și mulți alții, că e un oraș al inegalităților uriașe, dar că trebuie să înțelegem că aceste inegalități au cauze profunde și complexe și că a venit momentul să schimbăm unghiul din care ne uităm la acest lucru. 

Spațiile mici nu-ți permit multe – dulapurile de la bucătărie (a se citi chicineta din living) sînt folosite pentru haine, așa că nici prin cap nu ți trece să mănînci acasă, sau o mașină de spălat nu ar avea loc decît în pat probabil, așa că te împrietenești cu băiatul de la spălătoria de pe stradă. Îți reduce considerabil și cheful de a colecționa lucruri. Te rezumi la strictul necesar, înveți să arunci (de unde și schimbările dese de garderobă), întotdeauna te întrebi, cînd cumperi ceva, unde mai intră și asta sau ce fac cu ea la mutare. Optimizezi tot. Pentru că te muți des.

(Și) de aici cheful permanent de a ieși în oraș. Dimineața la cafeneaua din colț, cu un bagel cu omletă în față, la prînz la birou sau pe unde apuci, iar seara în­tr unul dintre miile de baruri senzaționale pentru care e atît de celebru orașul care nu doarme niciodată. Newyorkezii nu stau în casă. Party-uri în cele mai inedite locuri, spații părăsite, grădini ascunse, cluburi unde bodyguard-ul decide dacă ești îmbrăcat corespunzător, rooftop-uri de unde skyline-ul Manhattan-ului se vede incredibil, petreceri dubioase, tematice (iar tema poate fi oricare!), unele de un soi de decadență greu de înțeles pentru un ochi mai conservator. 

Întîlnirile se aranjează pe Tinder, iar dating-ul e și el un fel de sport – una după alta, ca formă de socializare sau de agățat, într-un oraș prea grăbit să dezvolte, cu una, cu două, relații profunde sau de lungă durată. Mai greu e cu viața stabilă de cuplu, și mai greu dacă vrei să faci copii. (Unde-i crești? Cînd?) 

Să nu mai vorbesc de sport. Am sen­za­ția, mai ales acum, vara, că toată lumea face sport. Picioare fit, abdomene plate, brațe frumos definite. La 5 dimineața vezi oameni alergînd pe stradă. La prînz încă se poate respira în sălile imense de sport, dar seara nu ai loc să ridici gantera. Lumea vorbește despre noile tipuri de antrenamente pe care le încearcă, despre shake-uri proteice și viață sănătoasă. Și arată bine! 

Reclamele profită și ele de acest spirit newyorkez și sînt legate din plin de identitatea orașului. Cele la site-urile de închirieri fac aluzie la gîndaci, șobolani sau proprietari isterici, cele la aplicațiile de livrare de mîncare fac glume pe seama faptului că newyorkezilor le place atît de mult să gătească acasă, iar cele pentru taxi vorbesc despre cît de grăbiți sînt. 

E o viață trăită intens aici în New York, la limita imprevizibilului, fascinantă prin dinamismul ei. Și acest lucru se reflectă și în felul de-a fi al oamenilor – foarte direcți, cu personalitate, cu păreri, fără timp și chef de „abureală“, prietenoși și deschiși, individualiști, creativi în propria lor viață și cu un instinct de supraviețuire care-i face să găsească cele mai inedite scurtături sau soluții la provocările, nu puține, de zi cu zi, unde vrei să faci totul aici – acum și suferi de un fomo permanent (fear of missing out – frica de a nu rata ceva). Pentru că întotdeauna cea mai faină petrecere nu e aia la care ești tu.

Foto: wikimedia commons