Rusia,

Publicat în Dilema Veche nr. 222 din 17 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Specializarea mea de cercetare este şi va fi întotdeauna literatura rusă. La aceasta adaug un fel de sinteză asupra problematicii Rusiei în Europa. Adevărul este că în orice specializare strîmtă există un ceva greu de definit care nu-mi convine. Îmi aduc aminte încă de primul meu contact academic cu Statele Unite, unde am participat la un congres dedicat simbolismului rus, la Universitatea de Stat din Kentucky. În pauza de cafea, îl intreb pe unul dintre participanţi care este specializarea sa principală şi-mi răspunde "Adam", un lung poem de 15 pagini al poetului simbolist rus Andrei Bielîi (1880-1934). De atunci, am văzut nenumăraţi savanţi închizîndu-se în cariere strîmte; după treizeci de ani de carieră se regăsesc tot la "Adam", învîrtindu-se în cerc. O adevărată boală a universitarilor. Ce v-a determinat să faceţi din limba şi literatura rusă o pasiune pentru o viaţă? Limba rusă este născută să fie o limbă mult mai poetică decît limba franceză. Ceea ce însemnă că atunci cînd trebuie să fie tradusă în limba franceză, necesită lungi propoziţii cauzale. Este o limbă care poate cuprinde în puţine cuvinte un cîmp semantic şi estetic foarte vast. Bolşevismul şi intelectualii francezi V-aş ruga să le vorbiţi puţin cititorilor din România despre itinerarul dvs. spiritual şi profesional, despre personalităţile ce v-au influenţat cariera şi viaţa. Ştiu din discuţiile precedente pe care le-am purtat împreună că sînt multe şi impresionante: Pierre Pascal, Boris Pasternak, Soljeniţîn... Îmi este destul de greu să răspund la această întrebare, pentru că ar trebui să "serializez" şi să ordonez toate aceste întîlniri. Din momentul în care am înţeles că voi fi slavist, am întîlnit o mulţime de personalităţi pe care soarta mi le-a făcut cadou şi despre care îmi spun uneori că nu le-am meritat cu adevărat. Prima mea întîlnire cu rusa s-a făcut prin intermediul lui George Nikitin, în 1951. Un rus alb, eşuat la Clermond-Ferrand, oraşul meu natal. Un om simplu, bun, cu vorba aspră. Meseria sa era legător de cărţi. A fost prima persoană care m-a făcut să descopăr limba şi universul Rusiei. Poetul Boris Pasternak, apoi, pe care l-am întîlnit la vîrsta de 21 de ani. O mare personalitate, foarte copilăros pentru că era genial, genial pentru că era copilăros... Un poet care a devenit încetul cu încetul un veritabil profet, chiar dacă el nu a dorit direct acest lucru. În sfîrşit, Pierre Pascal, care a fost profesorul meu la Sorbona, acolo unde începusem să fac studii de limba engleză. Dar profesorii din vremea aceea de la catedra de engleză mi s-au părut cam plicticoşi, aş spune că m-au lăsat indiferent. Aşa că m-am dus spre limba rusă şi aşa l-am întîlnit pe Pierre Pascal - exact genul de "non-specialist" universitar de care vorbeam ceva mai devreme. Un om care a crezut profund în Revoluţia rusă, ca într-o nouă Evanghelie trăită pe viu, un fel de "sfinx surîzător", căruia i-am descoperit pas cu pas trecutul bolşevic. Dar din 1922, el nu mai dispune de un "laisser-passer" pentru Kremlin. Începînd cu acel moment, Pascal intră în rîndul numeroşilor străini ce au îmbrăţişat cauza Revoluţiei, pentru a fi mai apoi dezamăgiţi de mersul evenimentelor, regăsindu-se fără slujbă. Pierre Pascal era însă un catolic practicant, fervent. El vedea în începutul de construcţie a comunismului chiar epoca de început a creştinismului, timpul apostolilor... Putem fi foarte negativi şi să spunem că Pierre Pascal a fost un naiv; dar atunci cînd l-am cunoscut eu, se simţea ceva din fosta sa experienţă. Părea că s-a salvat revenind dintr-un vis utopic. Atingem aici în discuţia noastră un punct sensibil pentru cei care vă citesc în România. Recunosc deschis că mi-e destul de greu să formulez întrebarea. Aceşti mari intelectuali francezi, printre care şi Pierre Pascal, au fost "naivi", s-au înşelat şi nu au mai putut (sau nu au vrut) să recunoască angajamentul lor, mai tîrziu? Au făcut ei parte dintr-o mare piesă de teatru în care au fost manipulaţi cu bună ştiinţă? Nu, Pierre Pascal nu a fost "manipulat". El a participat efectiv la Revoluţie. Au fost şi intelectuali care s-au convertit de la distanţă, dar el nu s-a numărat printre ei. El a trăit 17 ani în URSS, într-o sărăcie lucie, dar şi-a schimbat opiniile de îndată ce şi-a dat seama că puterea şi knutul erau la fel ca înainte. Credea că la un moment dat comisarul politic şi măturătoarea de stradă vor primi aceeaşi raţie alimentară - celebra paiok, în rusă. Dar încet, încet şi-a dat seama că măturătoarea nu va fi niciodată egală cu comisarul. Se înşelase. Este adevărat că, pe de altă parte, cei care au luat parte efectiv la Revoluţie sînt solidari cu o parte din brutalitatea ce i-a fost caracteristică. Dar angajamentul său creştin a fost real, mergea la biserică, avea o viaţă spirituală intensă etc. Din această cauză a fost convocat de Elena Stassova (secretar general al Partidului, înaintea lui Stalin) şi de Buharin. Acesta din urmă l-a întrebat: "Tovarăşe Pierre Pascal, explicaţi-ne faptul că mergeţi la biserică şi totuşi vă declaraţi public ca fiind bolşevic". În jurnalul său, Pierre Pascal notează răspunsul dat: "Din punct de vedere economic şi politic sînt marxist, dar din punct de vedere spiritual nu pot fi de acord cu doctrina lui Marx, ci cu cea a lui Toma d’Aquino". Şi le-a explicat apoi cine a fost Toma d’Aquino... În plus, a mai scăpat şi cu viaţă. Prin umorul său involuntar, această scenă îmi aminteşte o alta, povestită de Emil Cioran într-un interviu pe care l-a acordat filozofului Gabriel Liiceanu la Paris, la începutul anilor ’90, intitulat foarte sugestiv, "Les continents de l’insomnie". Spune Emil Cioran că într-o bună zi, unul din prietenii săi, pe numele său Petre Ţuţea, cumpără ziarul Pravda în plin centrul oraşului Bucureşti - faptul se petrecea în anii ’30. După care, amicul îşi face semnul crucii şi începe să sărute slova rusească a gazetei. "Un marxist entuziast şi mistic, dar care nu ştia un cuvînt din limba rusă" - punctează cu satisfacţie Cioran... Sînteţi un pasionat de călătorie. Aţi publicat mai multe cărţi de "voiaj intelectual", dacă le pot numi astfel. Una dintre ele a fost tradusă destul de recent şi în limba română. De unde vine, în cazul dvs., această veritabilă pasiune a ochiului deschis către Celălalt, "aproapele-departele" nostru? Vedeţi dvs., dacă iubim literatura nu doar din punct de vedere "tehnic" sau "textologic", dacă iubim literatura ca poartă deschisă către viaţă, sîntem obligaţi să călătorim. Am călătorit astfel de-a lungul Rusiei cu Constantin Levin, personajul lui Tolstoi. În Georgia, călătoresc împreună cu Boris Pasternak... Călătoria reală este o prelungire a călătoriei realizate imaginar prin intermediul lecturii şi al literaturii, şi viceversa. Nu-mi plac călătoriile "exotice" ale omului modern, nu cred că voi merge vreodată în Thailanda cu o excursie organizată de o agenţie de turism. Pentru a călători cu plăcere şi cu dragoste într-o ţară, este nevoie să stabilim o anumită "familiaritate" cu geografia şi cultura acelei ţări, fie că este vorba de Rusia, de Polonia, Brazilia sau Japonia - ţări pe care le cunosc şi le iubesc foarte mult. În primăvara anului 2004, aţi fost prezent timp de o săptămînă în România, cu ocazia lansării cărţii dvs., La pas prin Noua Rusie - memorie, tranziţie, renaştere, editată de Editura Compania. Ce amintiri păstraţi din acea călătorie? Sînt foarte variate. Imagini din oraşul Brăila, curgerea lină a Dunării maiestuoase, satele pierdute în cîmpiile Valahiei şi fîntînile cu cumpănă, dar şi romii în căruţe trase de cai pe una dintre şoselele de centură ale Bucureştiului. Cel mai mult m-au impresionat resturile satului abandonat de către locuitorii săi în anii 1960-’70 - pe care chiar dvs. mi le-aţi arătat - pentru a avea o viaţă mai uşoară la oraş sau în împrejurimi. Este un fapt foarte rar într-o civilizaţie ţărănească cu rădăcini atît de profunde*. Şi alte imagini de acest gen pe care mi-e greu să le pun împreună pentru că nu am călătorit suficient de mult în România. Bolşevismul şi ortodoxia În tot ceea ce aţi publicat pînă acum faceţi dese referinţe literare, istorice şi teologice la ortodoxia rusă. Cum vă apare deci ortodoxia rusă astăzi? O văd ca pe o continuitate între "ieri" şi alaltăieri. Îmi place să cred că am cunoscut ortodoxia rusă de-a lungul timpului nu doar din cărţile de literatură şi istorie, ci şi prin experienţele personale pe care le-am avut de-a lungul şi de-a latul Rusiei, cînd am luat contact direct cu ea. Am avut şi am mereu un mare respect pentru ortodoxia rusă; sînt adesea indignat de judecăţile superficiale ce se emit asupra ei, ca şi cum Biserica Ortodoxă Rusă ar fi fost doar o rotiţă din mecanismul de represiune al URSS. Paradoxal, mă văd obligat să "apăr" uneori ortodoxia rusă, tocmai în faţa ortodocşilor din exil, a unor prieteni parizieni, ce împărtăşesc cîteodată o viziune prea angelică, prea idealistă, asupra vieţii reale şi asupra cotidianului din Biserică. Mă refer de exemplu, la unii discipoli francezi ai lui Olivier Clément, o persoană căreia îi port, de altfel, un mare respect. Din lipsă de reală inserţie în Rusia de astăzi, ei nu-şi pot da seama de imensitatea operei sociale pe care Ortodoxia rusă a fost obligată să o realizeze în continuare. Efortul de inserţie într-un "timp" istoric devenit din ce în ce mai vag a fost uriaş. Mă simt obligat să apăr această Biserică: după 70 de ani de ateism agresiv bolşevic, plus o perioadă dificilă de tranziţie, ea nu poate pluti pe nori de sfinţenie. În ultima dvs. carte, Vivre en russe, apărută foarte de curînd la editura L’Age d’Homme din Lausanne, aveţi totuşi o poziţie specială faţă de teologia rusă a exilului de la începutul secolului al XX-lea. Mi s-a părut că practicaţi faţă de ei un fel de "admiraţie detaşată", dacă îmi este permisă această expresie... Reflecţia teologică de la începutul secolului al XX-lea m-a impresionat dintotdeauna: Berdiaev, Serghei Bulgakov, Pavel Florenski şi moartea sa tragică în Gulag. Toţi trei veneau din această mişcare spiritualistă tipică începutului secolului al XX-lea, o religie a Duhului. Percepeau Biblia ebraică că fiind de la Tatăl, Noul Testament - al Fiului, iar timpul în care trăim, copt ca un fruct pentru o "religie a Duhului", un complement al celor două de dinainte. Este o concepţie care mi se pare puţin tulbure, cam "nebunească", ce nu a ajutat la concilierea dintre Biserică şi popor. Intelighenţia vremii avea această atracţie pentru socialism, ceea ce a slăbit Biserica şi ţara în întregime, pregătind oarecum victoria rapidă a bolşevismului. Repet: sînt impresionat, dar nu pot spune că am o admiraţie profundă pentru gîndirea teologică a lui Berdiaev. Ideea sa de libertate este pusă uneori înaintea celei de Dumnezeu creator. În mod cert, ei au jucat un rol mare în istoria intelectuală, şi nu numai a Rusiei. Ştiu că din Gulag mai trimiteau uneori manuscrise prin samizdat şi erau citite intens unele texte ce le aparţineau. Divorţul între intelighenţie şi religie continuă şi astăzi în ortodoxia rusă, dar se consumă cu o intensitate redusă faţă de trecut. Un mare număr dintre preoţii ruşi de astăzi provin din breasla medicilor fizicienilor, politehniştilor, optînd mai apoi pentru studii teologice. Pot dialoga deci mai uşor cu intelighenţia rusă contemporană pentru că ei înşişi fac parte din aceasta. Mai întîlnim în dezbaterea actuală dintre intelectualii ruşi urme din mai vechiul conflict din trecut dintre "slavofili"/ "occidentalizanţi" şi străluciţii lor reprezentanţi: Alexei Homiakov, Alexander Hertzen, Piotr Ciadaev etc.? Da, conflictul de fond încă persistă. Să nu uităm că Rusia a fost dintotdeauna euro-asiatică prin geografie - imensă este Siberia asiatică! - şi europeană prin cultură. În fine, credinţa ortodoxă este moştenită din Bizanţ, euro-asiatic, la rîndul său. Cultura seculară vine din Europa occidentală. Petru cel Mare a lucrat timp de un an de zile în Olanda sub comenzile unui simplu meşter-fabricant de corăbii. A fost un exemplu bun pentru un întreg popor, o pedagogie a muncii aplicate. Ţarul Petru pare să le fi spus ruşilor: "Să mergem să învăţăm din cărţi!". Din acest punct de vedere, Petru cel Mare a fost un bun european, chiar un super-european... Ştiu că nu vă place să fiţi asimilat unui "geopolitician" sau, mai rău, unui "specialist al Rusiei" - în sensul pe care mass-media de astăzi îl dau acestei expresii. Dar vă întreb totuşi: cum vă explicaţi relaţiile încordate dintre Patriarhatul Moscovei şi bisericile naţionale aflate pe fostul "limes" imperial sovietic? Nu pot afirma că stăpînesc prea bine acest subiect. Biserica Ortodoxă Română a fost prima Biserică ortodoxă ce a acceptat vizita unui papă catolic - iar acest gest a contat extrem de mult în ochii ruşilor. Într-un fel, Patriarhatul de la Moscova este ultimul moştenitor al Imperiului Rus, nu doar al celui sovietic. El consideră propria sa teritorialitate echivalentă cu teritorialitatea defunctelor imperii. Ucraina are aceleaşi probleme, în ciuda largii autonomii de care se bucură acum Mitropolia Kievului. Memoria rusă şi ruşii Impozanta lucrare Les Sites de la mémoire russe, pe care aţi coordonat-o împreună cu Alexander Arhangelsk, a fost publicată de curînd la editura pariziană Fayard. Pierre Nora spunea într-un articol scris în anii ’90, după fenomenalul succes al trilogiei Les lieux de mémoire, că noţiunea însăşi de "loc al memoriei" (o traducere dificilă în limba română!) nu este o noţiune "exportabilă". Aţi întîlnit oarecare opoziţie din partea sa sau dimpotrivă, v-a încurajat? Pierre Nora, pe care de altfel îl cunosc personal şi cu care colaborez foarte bine, nu era la curent. A aflat de această carte abia cînd ea ieşit pe piaţă. La vremea respectivă, am citit cu mare atenţie marea majoritate a articolelor din Les lieux de mémoire a lui Nora şi mi-a venit ideea că acelaşi lucru ar putea fi făcut şi pentru Rusia. Termenul de "lieu" l-am înlocuit cu "site" - mi s-a părut mai sugestiv pentru a descrie situaţia de aici, dar şi din cauza sensului: tout est lieu, mais le site n’est pas un tout. Aş putea spune că toate aceste situri ale memoriei ruse din primul volum sînt tot atîtea simboluri asociate istoriei "vii" a Rusiei de astăzi. Ceea ce îl face pe un rus să fie rus şi nu francez sau chinez, de exemplu... Am prevăzut trei volume. Cel care a apărut deja explorează toate acele locuri unde rezidă memoria rusă, începînd cu cele mai "impalpabile", cum ar fi peisajul urban rus, istoria oraşelor, muzeele şi terminînd cu memoria religioasă de anul liturgic ortodox. Cel de-al doilea volum va fi dedicat "istoriei memoriei" ruseşti, iar cel de-al treilea şi ultimul, mitologiei şi patologiei memoriei vechi şi actuale ale memoriei ruse. A început să fie tradusă cartea aceasta şi în limba rusă? Nu, nu încă. Ruşii cunosc destul de puţin limbile străine, iar infima minoritate ce poate citi direct în franceză nu se interesează deloc tocmai de propria ţară, Rusia, orientarea lor intelectuală fiind dată tocmai de limba pe care o stăpînesc. În această ţară, specializarea lingvistică implică adesea un refuz al obiectului de studiu cel mai interesant, Rusia însăşi, acompaniată uneori chiar de o depreciere profundă, "patologică" a sinelui propriu. În interviul acordat în toamna 2007 revistei pariziene Esprit, utilizaţi expresia "naţionalism monarhic" pentru a caracteriza starea de spirit actuală a ruşilor. Cum se combină aceasta cu ideea de "petro-monarhie" ce tinde să devină Rusia? "Petro-monarhia" rusească este un termen la modă, utilizat în presa occidentală, dar rari sînt ruşii ce se simt locuitori ai unei "petro-monarhii". Preşedintele Putin a ştiut să flateze nostalgia imperiului. Imperiile au în general memoria lungă şi avem obiceiul de a plînge pe mormîntul lor abia atunci cînd ele nu mai există. Aud adesea exclamaţii de genul "ah, Austro-Ungaria...", dar uităm că popoarele ce o alcătuiau înainte de 1918 o denunţau ca pe o veritabilă prison des peuples. Cînd K.u.K.-ul era încă în picioare, toată lumea nu se gîndea decît cum să-l pună la pămînt. În fine. Imperiul rus a căzut şi nu prea... nu a existat, de fapt, nici o victorie militară asupra lui, un fapt pe care avem adesea tendinţa să-l uităm cînd judecăm Rusia de astăzi. Imperiul ruso-sovietic s-a prăbuşit pentru că sistemul comunist în sine nu mai juca regulile unui mare imperiu. Dar Rusia actuală are încă dimensiuni gigantice, de la Kaliningrad pînă în Alaska, cuprinde peste o sută de popoare. Cu unele dintre ele a reuşit un modus vivendi, cum ar fi de exemplu cu Daghestan-ul. Cu altele nu, neînţelegerea este istorică - cazul Ceceniei. Rădăcinile reale ale Europei Aveţi două patrii, Franţa şi Rusia? Nu-i pot părăsi uşor pe Montaigne şi Moli

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

Jose Maria Gimenez Fernando Muslera Sebastian Sofa Edinson Cavani Daniel Ghana Uruguay Foto EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Uruguay - Ghana. „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți”. Urmează reacția FIFA
Un scandal uriaș a izbucnit la finalul partidei dintre Uruguay și Ghana, scor 2-0, meci la capătul căruia naționala lui Suarez nu a reușit să se califice în optimile de finală ale CM din Qatar.
Xhaka Captură Youtube png
Gestul lui Xhaka cu caracter politic, care a inflamat spiritele în Qatar. Ce semnifică numele Jashari pentru sârbi VIDEO
Granit Xhaka, căpitanul Elveției, a fost autorul unui gest sfidător imediat după victoria cu Serbia, de la Campionatul Mondial din Qatar, atunci când și-a scos tricoul de joc, pentru a afișa un mesaj.
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.