Oameni din Berlin

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Oameni din Berlin jpeg

Prima mea ieşire din ţară s-a petrecut în toamna lui 2006, cu cîteva luni înainte ca România să devină membră a Uniunii Europene. Destinaţia era Germania, München mai exact, iar plecarea din vremea aceea presupunea, în majoritatea cazurilor, dovada unei rezervări la hotel, o sumă de bani asupra ta, uneori şi o persoană de contact acolo unde doreai să ajungi. Am trecut de verificări fără probleme, iar în avion am primit loc lîngă un neamţ înalt şi rotofei, rumen în obraji, cu voce puternică. M-a văzut încercînd fără succes să-mi leg centura şi mi-a arătat, cu mişcări lente, cum se procedează, iar apoi m-a întrebat: „First time?“ Am recunoscut să zburam pentru prima dată. Cînd a apărut stewardesa, a cerut răspicat şi scurt, în limba română: „Bere!“ Era berlinez, venise în România „for business“ şi acum mergea la München, la o conferinţă. Cunoştea bine oraşul şi începuse să mi-l descrie, dar i-am mărturisit că eu urma să ajung în aceeaşi zi în Garmisch-Partenkirchen, pentru a vizita pe cineva drag. „Then it is for pleasure?“, mi-a zis, cu un zîmbet larg. O călătorie de plăcere, am încuviinţat. Cînd am aterizat, mi-a spus că trebuie să merg neapărat şi în Berlin. Că, oricît de mult aş vedea din Germania, Berlinul este altceva.

Berlinul nu e Germania, e altceva – au fost şi cuvintele cu care m-au invitat nişte prieteni să-mi petrec cîteva zile în capitala germană. În anii care s-au scurs de la primul meu zbor, am mai văzut Hanovra şi Bremen, dar n-am ajuns să verific spusele berlinezului jovial de la care am învăţat să-mi leg centura în avion. Am decis că e momentul s-o fac la începutul acestei veri, într-un iunie călduros la noi şi deosebit de rece şi de ploios în metropola de pe rîul Spree.

Am aterizat fără emoţii şi am luat de la aeroport un autobuz care urma să mă ducă la cea mai apropiată staţie U-Bahn, metroul berlinez. Şoferul era o doamnă blondă de vreo 50 de ani, cu ochelari şi bucle mari. La urcare, m-a întrebat politicos unde vreau să ajung, mi-a numărat restul de bani cu atenţie şi, cu toate că drumul nu avea să dureze mai mult de cîteva minute, m-a rugat să ocup un loc. Cu metroul am făcut vreo zece staţii pînă la Kleistpark, zonă în care aveam să locuiesc cîteva zile. Cartierul, cu clădiri albe, îmbrăcate în verdeaţă, şi străzi ordonate, mi-a amintit puţin de Strasbourg. Un aer boem îndulcea, din loc în loc, rigoarea specific germană.

Pe colţul unei clădiri, ascunsă printre copaci, o terasă cu specific italian îşi invita musafirii să urmărească, pe un ecran montat afară, meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal, aflat atunci în plină desfăşurare. În faţa lui, măsuţe rotunde şi scaune cochete de fier forjat, cu cîte o pătură mov aşezată pe spătarul de rafie. Proprietarii erau un cuplu în vîrstă, el, înalt şi tăcut, cu ramă îngustă şi argintie la ochelari, ea, mignonă şi iute. Veneau acolo în fiecare seară, la un ceai de iasomie cu miere, oameni din cartier sau doar în trecere, să comenteze meciul şi să mai schimbe o vorbă. Îşi manifestau preferinţele potolit, nu vociferau. Nici măcar la partida în care nemţii au primit două goluri de la Ghana n-am auzit fluierături. Iar bucuria egalării scorului n-a trădat surpriză, ci un fel de relaxare.

În fiecare seară, după plecarea ultimului client, patronii stingeau cu grijă lumînările de pe mese, strîngeau fără grabă păturile risipite şi apoi măturau trotuarul. El, preocupat, ea, zîmbitoare.

Berlinul are în jur de 3 milioane şi jumătate de locuitori, fără a mai ţine cont şi de turişti. În general, se circulă cu metroul, subteran (U-Bahn) sau de suprafaţă (S-Bahn). Liniile sînt multe, staţiile – dese şi orarul – respectat îndeaproape. Distanţele mari şi variantele stufoase te fac însă să te pierzi între legături, de multe ori, în ciuda marcajului colorat. Te întîlneşti cu turişti care răsucesc o hartă în mîini la fel ca tine, cu vorbitori de engleză bucuroşi că îţi pot cere indicaţii, cu tineri înalţi care ascultă muzică în căşti uriaşe sau cu fetişcane cu inele în nas şi în păr, de culori năstruşnice. Cei care par a veni de la serviciu au deschise cărţi groase, cu coperte cartonate. Vezi bărbaţi în costume croite impecabil şi femei îmbrăcate elegant, ca pentru teatru, cu tocuri subţiri şi parfum fin risipit în jur. Cerşetori care cîntă la vioară sau care ţin un carton scris în faţă. Nu întind mîna şi nu se apropie de călători. Cînd, la coborîre, cineva le lasă un ban în cutie, mulţumesc respectuos şi se înclină.

La Poarta Brandenburg bate cel mai puternic inima oraşului. Turiştii se fotografiază între coloane, cu carul tras de cei patru cai deasupra şi, în timp ce ghidul le povesteşte despre căderea Zidului, de acum 25 de ani, se îndreaptă spre Reichstag, sediul Parlamentului, cu a sa cupolă de sticlă din care se vede panorama Berlinului. Sau merg tot înainte, prin parcul Tiergarten, pînă la Siegessäule, Coloana Victoriei, înaltă de 67 de metri. Sau o iau în sens invers, taman pînă la Insula Muzeelor, unde se pot pierde în lumea istoriei şi a artelor, zile în şir. Pot urca cele 270 de trepte pînă în domul Catedralei Berlineze, dar numai după ce au admirat în interior grandioasa orgă Sauer, cu ale sale 7269 de tuburi. Şi, mai departe, pot ajunge la Rotes Rathaus, primăria în culoare roşie, şi la Alexanderplatz, cu al său Turn de Televiziune, o săgeată argintie de 368 de metri, simbol puţin SF al Berlinului de Est.

Dimineţile mi le începeam la Double Eye. De la Kleistpark mă plimbam cîteva minute pe străduţe cu clădiri albe, ferestre largi şi balcoane lungi, la care fluturau, în diverse combinaţii de culori, steagurile microbiştilor. Nu ştiam atunci că este o cafenea celebră nu doar în Germania, ci şi în lume, pentru felul de preparare a cafelei. Înăuntru erau doar două-trei locuri de stat în picioare, erai servit rapid şi cu zîmbet de doi tineri care îţi puneau tot felul de întrebări suplimentare, în cazul în care nu erai familiarizat cu produsele-vedetă. Toată lumea stătea însă cu cafeaua afară, pe trepte sau pe cele cîteva bănci de lemn şi două-trei scaune. Indiferent de vreme, am întîlnit acolo amatori de cafeină care răsfoiau un ziar, tineri care îşi parcau bicicletele şi se opreau să-şi răsucească cîteva ţigări sorbind dintr-un latte, ba chiar şi un bătrînel cocoţat pe un scaun pliant adus de acasă şi care găsise de cuviinţă, în acea zi cam răcoroasă, să poarte o fustă de lînă colorată şi nişte bocanci soldăţeşti.

La Palatul Charlottenburg am ajuns tot după o cafea savurată la Double Eye. Conceput în 1690 ca reşedinţă de vară pentru viitoarea împărăteasă Sophie Charlotte şi aflat, în acea vreme, mult în afara graniţelor oraşului, la vest de Tiergarten, palatul de acum, renovat după cel de-al Doilea Război Mondial, găzduieşte un muzeu fascinant prin eleganţă şi lux. Sala de bal, cu pereţi din marmură albă şi tencuială poleită în aur, capela cu recitaluri de muzică de cameră, porţelanurile chinezeşti şi japoneze, argintăria, colecţiile de artă, ferestrele dincolo de care se întrezăreşte întreg domeniul, te fac să sari peste cîteva secole, în sensul invers al acelor de ceasornic, chiar dacă, dincolo de copaci, se înalţă, frumos aliniate, vîrfurile clădirilor prezentului.

În spatele palatului, după grădinile simetric şi cochet aranjate, cu fîntîni arteziene şi statui albe, nişte trepte de piatră coboară spre lac. Pe ele ies din cînd în cînd raţele, scuturîndu-şi bine penajul. Un domn între două vîrste, cu o pungă mare de hîrtie în care se aflau nişte covrigi, părea a fi prietenul lor. Rupea bucăţele mici şi le arunca jos sau pe lac, pedant, fără grabă. La un moment dat, au apărut şi două lebede, una albă şi una neagră. Curajoase, îl însoţeau aproape la pas, ridicîndu-şi capetele spre pungă. Domnul nu a părut impresionat de insistenţa lor. A împărţit frăţeşte covrigii mai departe, pînă s-au terminat. Apoi a împachetat punga de hîrtie, a îndesat-o în buzunar, a mai rămas două-trei minute cu ochii în zare şi s-a îndreptat cu paşi negrăbiţi spre ieşire.

Kreuzberg este zona cea mai vie şi mişcătoare a Berlinului, undeva la limita între Est şi Vest, patria hipsterilor, a artiştilor şi a imigranţilor, unde se vorbesc toate limbile pămîntului, ziua începe tîrziu şi forfota se opreşte abia la orele dimineţii. Străzile par a se schimba la fiecare pas. Desenele şi afişele acoperă clădirile, gardurile, camioanele şi pereţii barurilor şi ai cafenelelor, care răsar din loc în loc. Vizavi de o sală de concerte cu o firmă ce amintea de anii ’80, dar unde am aflat că vin unele dintre cele mai mari trupe de rock din lume, era un fel de „ţara nimănui“. Oamenilor fără casă li s-a permis să-şi amenajeze acolo un fel de gospodării colective, din corturi şi părţi de rulote. Îi vedeai plimbîndu-se cu cîte un castron în mînă, fumînd o ţigară sau întinzîndu-se la soare.

Deschis pînă la 3 dimineaţa, Bugermeister este centrul simbolic al Kreuzberg-ului. Un fast-food amenajat într-o fostă toaletă publică, sub şosea, vopsit în verde-închis şi semănînd cu un vagon-restaurant de epocă. Afară nu sînt mai mult de trei-patru mese. la care stai în picioare, rezemat, incomod. Se pare că sînt lăsate aşa ca să nu se staţioneze prea mult, să mănînci rapid şi să pleci mai departe. Numărul comenzii e afişat pe o plăcuţă electronică. În zile mai aglomerate, se ajunge cu uşurinţă la cîteva zeci. Se vînd hamburgeri şi cartofi prăjiţi cu diverse sosuri, dar porţiile sînt uriaşe şi gustoase. Cei doi vînzători îmbrăcaţi în negru sînt tăcuţi şi se mişcă repede. Din cînd în cînd, îţi fac semn că nu ai voie să fotografiezi.

Pe strada Puşkin, te adînceşti în Berlinul de Est, spre parcul Treptower, pe lîngă rîul Spree. Construcţiile încep să semene cu vechile blocuri comuniste, au ceva gri şi auster. Hale uriaşe unde funcţionau cîndva fabrici sînt transformate acum în săli de evenimente. Într-una, era o expoziţie internaţională de tatuaje. În alta, de motoare. Treptower este un parc imens, care adăposteşte un impresionant mausoleu ridicat în memoria miilor de soldaţi sovietici căzuţi la Berlin în 1945. Pe Spree pluteau diverse ambarcaţiuni şi mai vedeai cîte un avion de mici dimensiuni, echipat pentru aterizarea pe apă. Sub un pod care te ducea pe insula din inima parcului, pe o barcă, în ploaia care începuse discret, se derula o cerere în căsătorie. Peste pod, prietenii protagoniştilor fluturau pancarte cu urări. Pe puntea unui vaporaş tras la mal aştepta o masă pentru doi, aranjată de sărbătoare. Am savurat o Fritz-Kola hamburgheză cu aromă de lămîie, la o terasă cu specific francez, plasată chiar pe apă. Ascultînd Depeche Mode, nu departe de strada cu nume de poet rus romantic, i-am dat dreptate neamţului cunoscut în avion, cu opt ani în urmă, la prima mea ieşire dintr-o ţară care nu făcea încă parte din Uniunea Europeană. Berlinul este altceva.

Germania avea să cîştige Campionatul Mondial de Fotbal din acest an, pentru a patra oară în istorie, în faţa Argentinei. În seara zilei de 13 iulie, un sfert de milion de berlinezi au urmărit finala pe un ecran uriaş de pe Poarta Brandenburg, blocînd întreaga alee centrală din parcul Tiergarten, pînă la Siegessäule. Golul victorios, de după miezul nopţii, a fost aşteptat cu răbdare şi trăit din plin, ca un moment de sărbătoare, pentru care nemţii au pregătirea făcută temeinic. 

Anda Docea este jurnalistă la TVR.

p 23 jpg
Istoria unei relații complicate: eu și limba franceză
„Fiule, la limba asta teutonică și imposibilă te descurci singur!“.
Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.