Întîlniri siberiene, filme româneşti <p>- <i>cu Astra Film în Rusia</i> -
"NOUA SIBERIE" La auzul cuvîntului "Novosibirsk" ("noua Siberie"), te gîndeşti instantaneu la tărîmuri îngheţate, la peisaje de capăt al lumii, pe unde bîntuie urşii şi tigrii specifici zonei - unul dintre ei devenit recent personaj de ştire internaţională, după ce a fost împuşcat de Vladimir Putin. De fapt, capitala Siberiei se află în sudul acestei regiuni, diferenţa de temperatură faţă de România fiind infimă, pe timpul verii. Iarna însă vremea se schimbă dramatic, fiind mai apropiată de clişeul gerului siberian: ea poate ajunge pînă la 40 de grade sub zero. Novosibirsk are aproape două milioane de locuitori şi este a treia urbe, ca mărime, a Rusiei, după Moscova şi Sankt Petersburg. Spre deosebire de acestea, istoria ei urbană este mult mai recentă: la începutul secolului trecut, era un cătun ceva mai răsărit. A fost construit ca metropolă industrială după Revoluţia Bolşevică şi poartă amprenta cunoscută a acestei perioade: cartiere din blocuri de locuinţe, fabrici, şantiere, un metrou de dimensiuni grandioase. Nu există un centru istoric sau alte zone care să poarte patina timpului, cu care se mîndresc mai toate oraşele europene; în schimb, spre deosebire de Bucureşti, întîlneşti bulevarde largi (între care se remarcă cel din centru, Krasnîi Prospekt), care fac traficul suportabil. Pînă şi bisericile - cu inconfundabila arhitectură pravoslavnică - sînt mai puţin numeroase decît în alte oraşe ruseşti: se remarcă, printre ele, impunătoarea catedrală Aleksandr Nevski. Occidentalizarea, însoţită de numeroasele ei panouri publicitare şi de supermarketuri, a ajuns şi în capitala siberiană. Însă locuitorii sînt de părere că dezvoltarea economică nu a atins încă etapa din primele două mari oraşe ale Rusiei, poate şi din cauza izolării accentuate a metropolei, în comparaţie cu Moscova şi Sankt Petersburg. Novosibirsk este unul dintre cele mai importante centre universitare şi ştiinţifice ale Federaţiei Ruse: întîlneşti frecvent cămine studenţeşti şi, în afara localităţii, orăşele ale oamenilor de ştiinţă. Se spune că multe au rămas, după ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost aduse aici, în Est, din faţa invaziei naziste, care se apropia de Moscova. Există două evenimente de anvergură culturală prin care se remarcă Novosibirsk-ul: unul este un festival internaţional de teatru. Celălalt este un festival de film documentar, numit "Întîlniri în Siberia", ajuns deja la a 11-a ediţie. Acesta a fost şi prilejul întîlnirii dintre România şi Siberia: Astra Film din Sibiu a fost invitatul special al evenimentului cinematografic, ca festival. Nouă documentare ale unor regizori români, dar şi străini, avînd drept subiect România, au fost prezentate publicului rusesc. Ocazie pentru un dialog şi un schimb de impresii de la o societate postcomunistă la alta, dar şi începutul unei descoperiri reciproce fiindcă, de obicei, publicul predilect al documentarului românesc, pe lîngă cel autohton, este unul occidental. ASTRA FILM ŞI EXPERIENŢA RUSEASCĂ Povestea de succes în spaţiul românesc numită Astra Film din Sibiu, festival internaţional de film documentar şi antropologie vizuală, se leagă de numele iniţiatorului şi conducătorului acestui eveniment, regizorul Dumitru Budrala, căruia i s-au alăturat, din 1998, Csilla Kato şi Adina Vărgatu. Ca orice exemplu de acest fel de la noi, are în spate o întreagă istorie de nervi, efort aproape supraomenesc în luptă cu birocraţia, beţe în roate şi bătut în uşi închise sau, pur şi simplu, trîntite în nas. În 1993, la prima ediţie a festivalului, cînd se învăţa nu numai ABC-ul libertăţii, ci şi cel al organizării evenimentelor culturale, nimeni nu paria pe filmul documentar. Atitudinea autorităţilor - povestesc iniţiatorii Astra Film - mergea de la indiferenţă pînă la exprimări pe şleau, de genul "Mai duceţi-vă dracului de aici, cu cultura voastră!". Legăturile cu invitaţii festivalului se făceau şi se menţineau prin poştă, iar lipsurile în ceea ce priveşte partea financiară se simţeau dureros pe propria piele şi cheltuială. Din fericire, festivalul a fost menţinut an de an, iar acum a devenit un eveniment cultural (re)cunoscut, cu participanţi şi invitaţi din zeci de ţări, de la regizori la antropologi, şi - spun toţi cei care au trecut pe acolo - cu o atmosferă unică. Numai în acest an, pe lîngă Novosibirsk, Astra Film a fost, în aceeaşi calitate de invitat special, la Cracovia, Paris şi Torino (după capitala siberiană, urmează din nou Polonia - la Poznan). Din fericire, în ciuda tranziţiei postcomuniste dureroase, Rusia îşi respectă reţeaua de cinematografe, semn al unei tradiţii în domeniu demne de tot respectul - cum aveam să constat la Novosibirsk. Atît în cinematograful unde a avut loc deschiderea oficială a ceremoniei - Horizont -, cît şi în cel unde au rulat filmele româneşti - Planeta Kino -, am putut să observ interesul pentru film al unui public iscoditor şi avizat. Sălile au fost mereu aproape pline, întrebările din partea spectatorilor au curs, presa a fost interesată de eveniment. Selecţia de filme a cuprins titluri cunoscute în România, ca Marele Jaf Comunist al lui Alexandru Solomon, La drum şi Blestemul ariciului (Dumitru Budrala), Graţian al lui Thomas Ciulei, Viva, Constanţa! (Ambrus Emese) sau documentarul făcut de Angus Macqueen pentru BBC în 2003, despre fenomenul migraţional românesc în Occident - Ultimii ţărani. "Ştiam puţine lucruri despre România înainte să văd aceste filme" - a spus Ekaterina Priamuşko, redactor la radioul public din Novosibirsk. "De fapt, în afară de Dracula - tipic! - şi despre trecutul comunist, cam nimic. Dar multe lucruri ne apropie chiar mai mult decît îmi imaginam. Cum ar fi ciobanii care încă mai pleacă cu oile în transhumanţă şi pericolele la care se expun, din La drum - sînt asemănători cu cei pe care îi cunoaştem noi, din Altai. Apoi, m-a impresionat povestea ţăranilor care pleacă la muncă în Occident sau unde văd cu ochii, în căutarea unei vieţi mai bune... Sigur, la noi fenomenul e mai limitat, dar asta numai pentru că nu avem vize şi Occidentul e mai departe. În rest, e aceeaşi dorinţă să munceşti, nu contează unde, ca să trăieşti mai bine." Alina Habirova este redactor de ştiri culturale şi are un site de ştiri şi comentarii numit tayga.info. A venit pentru prima oară la festival acum şase ani şi de atunci revine la fiecare ediţie. "Cît durează festivalul, îmi iau concediu, special ca să văd cît mai multe filme. Ca să afli cît mai multe despre oamenii dintr-o ţară, cea mai bună modalitate mi se pare să vezi filme documentare - mai mult decît cărţile lor sau filmele de ficţiune. Mi-a atras atenţia mai ales Blestemul ariciului pentru că mă interesează în mod special comunitatea ţigănească din România, despre care ştiu că e foarte numeroasă, ajung şi aici ştirile despre migraţia lor în Italia. Cumva îmi este familiar în acest mod de viaţă arhaic, în care magicul joacă un rol important, pentru că eu sînt de origine tătară, bunicii mei au fost tătari siberieni." La Novosibirsk vin special pentru festival studenţi şi liceeni din alte oraşe ale Siberiei, unii de la distanţe care se măsoară în mii de kilometri (Omsk, Tomsk, Kemerovo, Barnaul): pentru ei, este evenimentul anului, de la care nu pot lipsi. COMUNITATEA ROMÃNEASCĂ În capitala Siberiei există şi o comunitate românească. Nu se ştie exact cîţi membri are, dar românii pe care i-am întîlnit estimează că ar fi peste o mie. Cei mai mulţi au plecat din Ucraina Subcarpatică, dar sînt şi din Basarabia sau din ţară: au venit, de obicei, în căutarea unui loc de muncă şi s-au stabilit în oraş. Cîţiva au aflat despre prezenţa românească la festival şi au vrut să întîmpine şi să cunoască delegaţia românească: nu au prilejul să întîlnească prea des grupuri de români veniţi din ţară. Au fost nelipsiţi la concertele date de Fanfara Zece Prăjini a lui Crăciun şi de grupul Minisatul Sf. Andrei, care i-au însoţit pe cei de la Astra Film. Au profitat de ocazie ca să se prindă în hore româneşti alături de publicul rusesc, care a primit foarte bine muzica de tip Zece Prăjini (mulţi erau familiarizaţi cu ea din filmele lui Kusturica). Românii din Novosibirsk vorbesc limba maternă fără cusur, doar accentul îi trădează, pe ici, pe colo, că se află în inima Rusiei. Preotul comunităţii, Sebastian C., este foarte tînăr şi a plecat din România iniţial în Ucraina, unde a vrut să construiască o biserică pentru românii de acolo; în cele din urmă, paşii l-au purtat în Siberia. După experienţa ucraineană şi rusească, spune că a învăţat să recunoască falsul patriotism, care e preponderent în România: "În ţară se vorbeşte mult despre românii oprimaţi din Ucraina sau Rusia, dar nu se face mai nimic pentru noi. Ba pot să spun că de multe ori am găsit mai degrabă sprijin printre ruşi, decît printre conaţionalii mei, în diferite proiecte ale noastre. Noi, românii, vorbim mult despre patriotism, dar cînd trăieşti în străinătate, îţi dai seama că puţine alte comunităţi sînt mai dezbinate şi mai reticente să facă lucruri concrete pentru membrii lor decît a noastră, începînd chiar cu statul român. Politicienii de la Bucureşti îşi amintesc de românii din fosta Uniune Sovietică doar cînd pot cîştiga ceva capital politic de pe urma noastră, pentru că dă bine în discursuri să aminteşti de românii de peste graniţe". De altfel, un lucru remarcabil în Novosibirsk - ca în întreaga Siberie - este diversitatea etnică a locuitorilor, în armonie cu peisajele la fel de variate, care atrag inclusiv regizorii de filme documentare - am întîlnit doi tineri regizori maghiari care au trecut pe la festival, înainte să plece să filmeze în Altai. Cîteodată, trăsăturile asiatice şi cele europene se întîlnesc pe chipurile oamenilor, dîndu-le o frumuseţe pe cît de stranie, pe atît de cuceritoare. Nu în ultimul rînd, Novosibirsk este un punct important pe drumul feroviar al Transsiberianului, o atracţie turistică pentru cei care vizitează Siberia. Şi, pentru că anecdota primează, iată una pe care am trăit-o pe viu: întrebaţi fiind de o doamnă cum se spune "mulţumesc!" în româneşte, după ce a auzit răspunsul, a fost destul de surprinsă: "Ah! Dar aşa se spune şi în Moldova!". Participarea Astra Film la Festivalul "Întîlniri în Siberia" a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul "Cantemir"
