Europa, la ea acasă
"Sîntem în Europa", "Nu sîntem în Europa", "Porţile Europei stau deschise", "Europa ne vrea", "Europa nu ne vrea", "Europa are nevoie de noi", "Noi avem nevoie de Europa", "România va aduce un dram de nebunie în Europa"... Am citat din memorie, aproximativ, dar fără a le falsifica, doar cîteva dintre refrenele zbuciumului retoric pe care-l provocau în mass-media relaţiile României post-ceauşiste cu Europa, mai exact cu Occidentul, înaintea momentului aderării. 1 ianuarie 2007 a temperat îndoielile instalînd impresia reală că Uniunea Europeană nu le-a primit neapărat cu braţele deschise şi nici nu le-a strîns imediat la piept pe cele mai proaspete locatare ale blocului celor 27: România şi Bulgaria. După momentul aderării, preocupările celor nou-veniţi de a-şi defini identitatea comunitară, de a se adapta noului statut, ca şi efortul de a înţelege ce înseamnă Uniunea Europeană, cum funcţionează instituţiile ei, nu au mai fost pe măsura ardorii cu care primirea lor în marea familie fusese rîvnită, dorită, visată. Este foarte posibil ca acest vag dezinteres să fie firesc: în viaţă, uneori, ca şi în basme, de regulă, story-ul ia sfîrşit odată cu happy-end-ul. Numai că primirea în Uniunea Europeană este numai un început de drum chiar dacă în sine, cum se plîng adesea responsabilii de la Bruxelles, viaţa de zi cu zi a celor 27, reglementată la nivel european, nu are "suspans", nu este "palpitantă", "pasionantă". Pe scurt, politica europeană le pare cel mai adesea plicticoasă şi anostă atît "insider"-ilor, cît mai ales "outsider"-ilor... La Bruxelles, ca şi la Strasbourg, există din acest motiv şi o preocupare programatică de a face atrăgător şi instructiv, pentru marele public şi pentru o anumită categorie a clasei politice, ceea ce se petrece în Parlament şi în comisii. A descrie şi a prezenta Europa aşa cum este ea la nivel instituţional, în crochiuri, portrete elaborate, individuale sau de grup, scene de gen, mici drame pe scenă şi în culise, a urmări şi a înregistra actanţii, a glosa evenimentele mărunte şi majore, declaraţiile oficiale, schimbul de replici în "aparté-uri", a compara idealurile cu realitatea dată, a măsura distanţa dintre ele, totul în paginile unei singure cărţi, este o performanţă cu care puţini "iniţiaţi" se pot lăuda. Victor Iulian Tucă este unul dintre ei. Titlul volumului - Apusul Occidentului nu a venit (încă) - are o rezonanţă spengleriană, dînd de înţeles că declinul va veni totuşi cîndva. Lectura cărţii contrazice însă această supoziţie. Victor Iulian Tucă nu este nici euro-sceptic, nici euro-optimist, ci realist şi universalist. Faptul că volumul vede lumina tiparului la trecerea unui an de cînd România a aderat la Uniunea Europeană nu transformă scrierea într-un bilanţ. Cartea colegului nostru de la Bruxelles este mai degrabă jurnalul de bord al unei călătorii de durată. Întîmplarea face ca Victor Iulian Tucă să-şi fi lansat volumul la Bucureşti la Tîrgul "Gaudeamus", unde a fost prezentată publicului larg şi cartea lui Lucian Boia Occidentul. O interpretare istorică. Oricît de diferite ar fi cele două scrieri, ele au un reper cardinal comun - Occidentul - şi adoptă o perspectivă deschisă, universalist-realistă asupra topos-ului devenit în timp un cumul, un conglomerat de valori, un model de cultură şi civilizaţie spre care omenirea tinde, oricît de contestat ar fi el, fie din cauza propriilor slăbiciuni interne, fie din cauza neputinţei celorlalţi de a i se adapta, de a-l adopta sau reproduce. Formula "Unitate în diversitate" pe care o conţine subtitlul cărţii lui Victor Iulian Tucă pare a-şi afla o explicaţie pe coperta din spate a volumului lui Lucian Boia: "(...) Occidentul nu a încetat să-şi diversifice propriile structuri şi să-şi accelereze ritmul, împletind interesul şi idealul, speranţa şi disperarea, dispreţul faţă de ceilalţi şi afirmarea demnităţii umane. Din această dinamică şi din aceste contradicţii s-a născut lumea în care trăim". "Amînarea" momentului cînd "Occidentul" va apune, sugerată de titlul cărţii lui Victor Iulian Tucă, îşi află un ecou în ultimele pagini ale volumului lui Lucian Boia: "Previziunile pe termen lung sau mediu sînt absolut iluzorii. Nu ştim nimic despre anul 2010. Singura cvasi-certitudine e că va fi o lume foarte diferită de cea în care trăim. Tehnologie, mediu, biologie umană, cultură, religie, sociabilitate, mod de viaţă. Totul va fi remodelat după criterii noi. Astfel, Occidentul îşi va fi cîştigat pariul. Îşi va fi împlinit raţiunea de a fi, misiunea sa istorică: transformarea lumii şi a condiţiei umane". Ce se poate citi pe coperta IV a cărţii lui Victor Iulian Tucă? "Europa unită rămîne la acest moment un spaţiu imaginar şi concret deopotrivă, un loc aparent incert, despre care vom putea spune undeva în viitor Ţara noastră, Europa!" Mă voi opri însă în cele ce urmează asupra cîtorva articulaţii memorabile ale cărţii corespondentului redacţiei române a postului de radio Deutsche Welle, la Bruxelles. Mi-a fost dat să străbat la faţa locului cu Victor Iulian Tucă labirinticul sediu al Comisiei Uniunii şi Parlamentului, să cobor în interstiţiile clădirii unde se află studiourile radio de unde colegul nostru ne transmite relatările, să consult împreună cu el agenda zilnică a evenimentelor, deşi eu eram prezentă doar la unul dintre cele mai plăcute şi reconfortante "event"-uri, premergătoare primirii României: o expoziţie de fotografii, pictură şi sculptură, atestînd caracterul generic, aprioric european al unei regiuni şi al unui oraş: Banatul şi Timişoara. Din această perspectivă regională, deviza "Ţara noastră, Europa" părea ca şi atinsă. Or, cartea lui Victor Iulian Tucă indică traseul pe care întreaga Românie trebuie să-l străbată între idealurile europene, modelul nordic şi realităţile est-europene, pentru "a fi ca ei" fiind încă "atît de departe de ei", cum se intitulează ultima parte a volumului, cuprinzînd interviuri cu personalităţi ale politicii occidentale şi dialogurile cu Monica Macovei, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu. Impresionantă este forţa de sinteză a autorului, talentul de a extrage din minereul aparent steril al agendei zilnice de lucru a Parlamentului şi Comisiei Europene, "pepitele" apte să reţină atenţia cititorului est-european. Victor Iulian Tucă asociază neostentativ, dar edificator, experienţa personală (capitolul "Pe drumul regal: Danemarca") cu analiza lucidă a unei realităţi est-europene, traumatizată încă de deceniile de comunism. Departe de a idealiza Occidentul, autorul îi scoate la iveală, cu acte la dosar (trimiteri bibliografice în josul paginii), cu umor şi ironie, pe alocuri, virtuţile şi metehnele, prejudecăţile, slăbiciunile, idealurile, în capitolul "Speranţe şi dezamăgiri: Uniunea Europeană". Autopsierea eşecului social-democraţilor în aplicarea unor politici de stînga în România postdecembristă este cuprinsă în capitolul intitulat "Statul asistenţial ca asistenţă pentru corupţie", incluzînd articole scrise de autor între anii 2003-2004. Textele ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru o anumită parte a clasei politice româneşti, şi după aderarea ţării la Uniunea Europeană, de vreme ce "măsura justă a trecutului este singura soluţie pentru un viitor fără fantome". Demersurile imagologice nu lipsesc din paginile cărţii, intenţia clară şi de altfel şi reuşita autorului fiind spulberarea unor clişee de ambele părţi. "Balcanizarea Europei versus europenizarea României", chiar dacă abordează fenomenul corupţiei la Bruxelles sau Bucureşti, incriminează una dintre cele mai nefaste reacţii româneşti la dojenile occidentale "...şi în Europa există corupţie", meteahna de a transforma în alibi pentru propriile greşeli erorile celorlalţi. "Aşa se face că opinia mai multor state europene că, odată intrată, se va întoarce la politica balcanică, s-a adeverit" - scrie autorul la pagina 183, opinie confirmată a posteriori şi de articolele critice referitoare la carenţele în justiţie şi la capitolul corupţiei, apărute în presa occidentală în ultima perioadă, la mai bine de un an după aderare. Investigativ, documentar, lucid fără a respinge micile şi inofensivele capcane emoţionale, analitic fără a neglija valenţele didactice şi nici tezaurul de informaţii, demersul lui Victor Iulian Tucă conferă viaţă, suculenţă, accesibilitate proiectului european. Acasă la Bruxelles şi, temporar, şi la Bucureşti, autorul cărţii, colegul nostru, a izbutit să scoată la iveală de sub imaginea abstractă a instituţiilor europene, percepute de la distanţă ca un superstat, ca un "leviathan" (chiar în sens "hobbesian"), chipurile umane, persoanele şi personalităţile, ideile şi feliile de viaţă, fragmentele de realitate care conferă Occidentului, în pofida neajunsurilor sale, funcţia unui model viu. Încă...
