Berlin, oraşul cu mai multe inimi

Berlinul e trist iarna, cenuşiu, întunecat, sumbru, friguros, deprimant, locul perfect pentru studiu - cam aşa îl descriu locuitorii lui. Cînd trăieşti prima ta zi geroasă aici, le dai imediat dreptate. Oraşul se povesteşte pe sine în nuanţe de gri, întunericul vine mult prea repede, vîntul suflă uneori cumplit, oamenii sînt puţini pe străzi şi toţi grăbiţi. Dar de o lună încoace, Berlinul se schimbă: simţi asta de cum ieşi afară. Încet-încet, oraşul s-a împodobit. La ferestrele caselor din jur atîrnă acum luminiţele colorate, globurile, coroniţele, brăduţii şi steluţele din lemn. În curţi, Moş Crăciun, cu sacul în spinare, e gata să intre în case de Ajun, iar brazii uriaşi sînt deja împodobiţi. Deşi seara vine la fel de repede, vîntul bate la fel de tare, atmosfera e alta, griurile oraşului parcă nu mai sînt la fel, ci, dintr-odată, au devenit aurii, roşii, verzi, albastre. Iar oamenilor li se pare acum normal să meargă încet, să privească atent în jurul lor şi să se bucure. Odată ce din simplu trecător ai devenit spectator şi privitor al oraşului în culori, nu mai vrei să te întorci în casă: aşa că te sui în tramvai şi te laşi purtat către inima oraşului. Drumul lung îţi permite să priveşti în jur pe îndelete - totul este împodobit, în copaci sînt atîrnate cadouri mari şi luminoase, aproape fiecare clădire, ce altădată ţi se părea stingheră, tristă, acum e decorată cu steluţe şi multe alte forme "modelate" din beculeţe. La un moment dat, într-un loc care niciodată nu ţi-a atras atenţia prin nimic, vezi o roată uriaşă învîrtindu-se, apoi copii pe căluţii de lemn ai unui carusel şi multe, multe baloane colorate. E un parc de distracţii, într-un loc altădată întunecos, ignorat. Oraşul sărbătoreşte! Călătoria pe care o faci apoi cu metroul - aşa-numitul S-bahn, ale cărui staţii vechi îţi amintesc uneori de micuţele gări de munte, dîndu-ţi de fiecare dată impresia că nu pleci pur şi simplu spre o altă parte a oraşului, ci că pleci cu trenul în marea excursie - îţi poate oferi un alt spectacol: tramvaiul şi metroul sînt pentru berlinezi doar nişte drumuri mobile, cu şine sau roţi, locuri în care poţi urca atît cu bicicleta, cît şi alături de căţelul tău. Dacă tramvaiul nu ţi-a oferit prilejul să-i vezi, pentru că privirea ţi-a fost atrasă doar pe fereastră, metroul îţi dă ocazia să asişti la un spectacol în care căţei şi biciclete se perindă în jurul tău. Odată ajuns în Potsdamer Platz, poţi spune că te afli în inima Berlinului. Sau, mai bine zis, într-una dintre inimile sale, căci Berlinul este uriaş şi uneori te face să te simţi dezorientat: ca de fiecare dată cînd eşti într-un oraş nou, încerci imediat să-i cunoşti centrul, e primul loc unde vrei să te duci, dar aici pare imposibil. Două inimi uriaşe ţi se arată pe hartă, ale celor două oraşe care au compus Berlinul pînă la 9 noiembrie 1989: în vest, Charlottenburg, în est, Mitte. Pe lîngă acestea, multe alte inimi: Berlinul e un oraş creat din opt oraşe şi cel puţin 80 de sate, fiecare cu "centrul" său. Unele sînt pline de farmec, altele amintesc prea mult de Bucureştiul comunist. Potsdamer Platz se află în Mitte şi este unul dintre locurile cele mai iubite de berlinezi şi una din destinaţiile lor preferate. Reconstruită în anii ’90, exact într-o zonă a Berlinului pe unde pînă atunci trecea Zidul şi tăia violent oraşul în două, Potsdamer Platz e un simbol al reunificării. Berlinezii au făcut dintr-un non-spaţiu - prin care, dacă păşeai, riscai să fii împuşcat - un loc plin de viaţă, al arhitecturii postmoderne. Ajuns aici, te simţi copleşit de construcţiile uriaşe din sticlă şi oţel, de ecranele imense, iar "acoperişul" gigantic din pînză, sub care se află faimosul Sony Center, te face să-ţi ţii capul ridicat pentru multă vreme. Spectacolul colorat continuă în Potsdamer Platz: brazi uriaşi împodobiţi cu globuri enorme, multicolore şi multe căsuţe din lemn, într-un loc al sticlei şi al oţelului. Crăciunul aduce cu el basmul şi colindele: căsuţele vînd în căni roşii sau albastre tradiţionalul Glühwein (vin fiert şi aromat), pe care berlinezii îl degustă chiar acolo, turtă dulce colorată şi de diverse forme, de care e prins un şnur, pe care copiii şi-o agaţă la gît şi care îţi aminteşte de Hänsel şi Gretel, castane fierbinţi, sculpturile miniaturale în lemn (brăduţi, steluţe, personaje de poveste) şi multe alte "bucate" tradiţionale. Colindele care se aud în surdină te surprind şi ele, urechea ta nu mai e obişnuită cu asemenea ritmuri. Dar pe lîngă Tîrgul de Crăciun - obicei vechi, prezent în întreaga ţară -, berlinezii au mai construit în Potsdamer Platz şi un patinoar, precum şi un deal uriaş de gheaţă, pe care tinerii şi copiii, unii alături de părinţii lor, fac ice-skating. Dealul pare o prezenţă ciudată în peisaj: ţi se pare că se află cumva în mijlocul străzii, încerci să-ţi aminteşti cum arăta locul înainte de apariţia lui, dar nu reuşeşti, Crăciunul a pus totală stăpînire pe oraş. Dacă părăseşti Potsdamer Platz şi decizi să treci pe sub Brandenburger Tor şi să mergi de-a lungul lui Unter den Linden (faimosul Bulevard al Teilor, pe care Berlinul de Est l-a revendicat), te laşi purtat, alături de numeroşi alţi spectatori, pe un drum al luminii: teii goi sînt acum împodobiţi cu mii de beculeţe scînteietoare. Dacă primăvara, vara şi toamna natura se oferă şi-şi creează singură propriul spectacol, iarna, de Crăciun, ea cere ajutorul oamenilor. De acolo, în orice parte ai lua-o, vei da la infinit de aceleaşi căsuţe din lemn şi de aceiaşi copii bucuroşi să se plimbe cu trenuleţul în pădurea-jucărie de basm sau să patineze. Pe drumul de întoarcere acasă, te gîndeşti că iarna în Berlin nu e deloc tristă, cenuşie, întunecată, sumbră, friguroasă, deprimantă, nici gînd - spectacolul pe care ţi-l oferă Crăciunul pare a reinventa, altfel, o primăvară urbană, un basm construit în totalitate de oameni pe locurile pe care, altădată, Istoria făcuse ravagii. De Crăciun, Berlinul devine un mega-oraş al copiilor, feeria pare a dori să şteargă definitiv umbra coşmarelor.