Dileme on-line

Senatoarea socialistă flamandă Marleen Temmerman a lansat, săptămîna trecută, un apel curajos la acţiune. Inspirată probabil de modelul francez, Temmerman îndeamnă la grevă. O grevă a sexului. Apelul ei se adresează nevestelor senatorilor implicaţi în negocierea pentru guvern, dar şi celor trei soţi ai ex-vicepremierelor.

Obiectul esenţial, în special în viaţa est-europenilor, este casa. Mai dinamici şi deschişi la migraţie, occidentalii nu sînt foarte legaţi de locuinţă ca proprietate. Preferă să poată renunţa uşor la ea dacă li se ivesc oportunităţi de lucru în altă zonă. La noi, casa intră în structura umană.

Nu departe de Ruprechtskirche, cea mai veche biserică din Viena, pe străzile din spate, dai de o librărie engleză.

E vorba despre o actriță icon, a cărei carieră a însemnat 60 de ani dedicați filmului și teatrului. Jeanne Moreau, l'insoumise (Flammarion, 410 pg.) nu e prima carte care îi este consacartă actriței din Jules et Jim. Autorul, Jean-Claude Moireau, i-a mai dedicat în urmă cu niște ani o biografie în imagini.

Spectacolele lui Andrei Şerban sînt prin definiţie incitante. În Ivanov, recenta sa premieră de la Bulandra, Andrei Şerban pune sub microscop personajele cehoviene. Ca şi cum ar face zoom pe un detaliu, regizorul accentuează pînă la caricatură cîte o latură a personajelor deformate din cauza supradimensionării.

În Spania, securitatea rutieră sporită a condus la o creştere a numărului de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru organe vitale şi, prin urmare, la o creştere a numărului de decese cauzate de disfuncţii grave.

"Opera lui nenea Iancu poate funcţiona perfect ca un mod de întrebuinţare a României şi românilor. Mai ales acum, pe o tranziţie ca asta, cînd rapiţa s-a dus dracului de mult şi Europa e cu ochii pe noi..."

Menţinut, după instaurarea comunismului în România, printre “marii clasici”, Caragiale punea totuşi ideologilor partidului o problemă redutabilă. Pe de o parte, trebuia vajnic combătută teoria conform căreia opera lui ar fi stat sub semnul comicului pur, gratuit, fără obiect. Pe de altă parte, încă şi mai primejdioasă era imaginea unui Caragiale mereu actual.

Punctul nostru de reper fundamental pentru cuvîntul de onoare e în lumea şi în textele lui Caragiale. În dialogurile literaturii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea se poate observa cum vechile jurăminte, legăminte, învoieli, făgăduieli erau înlocuite de noile formule solemne, ale onorabilităţii moderne, dar şi cum acestea din urmă tocmai îşi pierdeau strălucirea efemeră, transformîndu-se rapid în simple clişee şi expresii de întărire: parol! pe-onoarea mea!

Mofturi, vorbe goale, o frazeologie extravagantă şi imposibilă, şi o vădită ignorare a tutulor chestiunilor propuse în desbatere.

Pe lîngă jocuri, năzbîtii şi poveşti, copilul contemporan îşi colorează existenţa şi cu frustrările părinţilor, generate în parte de contextul istoric. Regimul comunist a ucis idealuri, a amputat destine, a uniformizat vieţi. Mizeria traiului zilnic a săpat şanţuri în sufletul părinţilor noştri.

Articolul din Time, “The Moscow Airport Attack: Were Early Clues Ignored?” face o trecere în revistă a semnalelor de alarmă care ar fi trebuit să reţină atenţia autorităţilor ruse şi, poate, prin aceasta, să prevină atentatul terrorist din 24 ianuarie.

Mergînd pe principiul "Dacă credeţi că filmul e prost, încă n-aţi văzut nimic", Empire ne oferă Cele 7 clişee ale posterelor de comedii romantice.

În ziua aceea de septembrie a anului 1982 – iertată să-mi fie această solemnitate a tonului, sînt un istoric al clipei, nimic mai mult – în jurul orelor 15 pm, pe terasa restaurantului „Lampa lui Aladin” din Jaffa, dl Şlomo Reich mi-a propus cu o maximă concizie „Dacă vrei să rămîi la Paris, pot vorbi cu Jack Lang”.

Finala turneului de snooker Masters 2010 a fost una de vis atît pentru spectatori, cît şi pentru echipa de marketing a acestui campionat: partida londoneză disputîndu-se între doi jucători chinezi.

De curînd, am urcat spre un loc ireal de frumos: capela Sf Ștefan, de pe dealul Perko, la Sânzieni.

Familia, ca „celulă de bază a societăţii”, suferă de boli autoimune. În romanul lui Pavel Sanaev, dramatizat şi regizat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra, Îngropaţi-mă pe după plintă, familia este un cîmp de luptă pe care se răspîndeşte ca o duhoare teroarea afectivă.

Economia fiecăruia dintre cele 50 de state americane echivalează cu economia cîte unei ţări întregi.

Mitul eminescian domină autoritar cultura română de mai bine de un secol. Geniu dispărut în floarea vîrstei, bolnav şi nefericit sufleteşte, dar de o moralitate şi un patriotism desăvîrşite, intransigent, fervent şi drept militant politic, de o inteligenţă sclipitoare care l-a situat în avangarda ştiinţelor politice...

Între Madonna şi Enya, adică între exhibiţie şi meditaţie, Enya este adevărata madonă.

Muzeul Satului din Cernat (comuna Cernat, județul Covasna) a fost înființat în 1973, de către Pal Haszmann, în curia, parcul și grădina grofului local Gyula Damokos.

Dintr-un articol postat pe site-ul revistei Time aflăm că, printre cele mai cenzurate cărţi din istoria omenirii de pînă acum, se numără şi recenta reeditare a cărţii lui Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn.

Afrimismele rămîn puncte esenţiale pe harta teatrală. Creator de atmosferă halucinantă, cu tente kinky, alienante sau erotice, Radu Afrim a oferit anul trecut două nebunii majore. Cîtă speranţă de la Odeon este o feerie onirico-absurdă despre nevoia nesfîrşită de tandreţe brodată dureros în însăşi fiinţa umană.

Odată ce l-ai văzut nu ai cum să-l uiţi. Arată ca un copil de 5 ani care nu a crescut, ci doar s-a umflat pînă ce a ajuns la 19 şi a intrat la Facultatea de Psihologie de la Universitatea "Spiru Haret". Îl cheamă Mazăre şi Iustin. Prietenii îi spun Mazăre.

"Recitesc acum o carte de Blaga, cenzurată crunt în anii '70. Atunci, primul "cenzor" ca editor, eram eu, voit. Acum cartea a apărut necenzurată [Izvoade]. O citesc ca un om liber , degajat. E bine, e miraculos... Aşa trebuie acum citite cărţile dar şi "dosarele", fără crispări, uneori cu umor, liber, degajat..."

În vara lui 1981, după terminarea facultăţii, în timpul convocării prin care urma să ne încheiem stagiul militar, s-a întîmplat într-o zi ca ofiţerul care ne comanda compania să îşi uite carnetul de însemnări la locul de instrucţie. Bineînţeles că n-am ratat ocazia de a-l răsfoi.