Această nefericire continuă pe care ne-am obişnuit să o numim familie (I)
Familia, ca „celulă de bază a societăţii”, suferă de boli autoimune. În romanul lui Pavel Sanaev, dramatizat şi regizat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra, Îngropaţi-mă pe după plintă, familia este un cîmp de luptă pe care se răspîndeşte ca o duhoare teroarea afectivă. Ura este limita iubirii, căsnicia devine suma a două nefericiri, iar copiii, raţiunea de a fi a părinţilor/bunicilor, sînt şi aspiratorul frustrărilor acestora. Parada de iubire este intimidantă şi naşte vinovăţii: „uite cîte fac pentru tine, secătură”. Cînd „se rupe firicelul de iubire”, familia se prăbuşeşte în iadul cel de toate zilele.
Îngropaţi-mă pe după plintă este un album de fotografii pe care Saşa îl răsfoieşte cu indulgenţa duioasă dată de distanţa temporală. La maturitate, Saşa rememorează perioada copilăriei, cînd a fost crescut de bunici sub pretextul că mama nu era în stare să îl îngrijească, pe el şi nenumăratele sale boli, reale sau imaginare. Amintirile populează treptat şi concret spaţiul gol al memoriei. În prima scenă, cuvîntul materializează oameni şi obiecte într-o configuraţie suprarealistă. Elementele de recuzită şi personajele apar pe măsură ce Saşa le rosteşte numele. O umbrelă rămîne suspendată în aer (ca în Mary Poppins), iar Bunica îşi face apariţia din oglindă (ca în Alice în ţara minunilor). În goana amintirilor (turnanta este folosită întreg spectacolul, personajele se rotesc ameţitor prin memorie), Saşa îndulceşte realitatea, dar abcesele purulente ale triunghiului Bunica - Mama – Copilul tot se sparg.
Balansul continuu între afecţiune şi agresiune în care creşte Saşa îl vulnerabilizează afectiv şi îl transformă într-un handicapat emoţional. „M-aş odihni de bunica”, oftează Saşa, care încasează terorizat şi apelativele nervoase ale bunicii (cretinule, scîrbă împuţită, tîmpitule), şi permanenta ameninţare cu sfîrşitul (o să mori), şi blestemele (să te mănînce stafilococul auriu), dar şi tandreţea (taci, idioţelule). Hemoragia de invective, oscilaţiile afective, fricile induse (superstiţiile bunicii devin realităţi necontestabile pentru nepot), mediul conflictual fac din familie un malaxor de nefericire în care cel tocat este copilul. Relaţia Nepot – Bunică reface acut relaţia Mamă – Bunică. Acelaşi copil bolnăvicios, aceeaşi dependenţă fizică, aceeaşi frustrare a părintelui că trebuie să se sacrifice. Dar în frustrarea asta, Bunica găseşte plăcerea de a-i chinui pe ceilalţi cu sacrificiul său, cu sfinţenia sa pe altarul familiei, de a-i teroriza cu iubirea sa absolută, de a-i obosi cu abnegaţia totală, de a-i învinovăţi pentru viaţa pe care le-a dăruit-o. Iubirea distructivă a Bunicii pentru familie este egalată doar de nefericirea ei.
Teatrul Bulandra, Sala Izvor
Îngropaţi-mă pe după plintă
Dramatizare de Yuri Kordonsky după romanul omonim al lui Pavel Sanaev
Regia: Yuri Kordonsky
Scenografia: Nina Brumuşilă
Lighting design: John Carr
Muzică: George Marcu
Cu: Mariana Mihuţ, Marian Rîlea, Andreea Bibiri, Claudiu Stănescu, Valentin Popescu, Marius Florea Vizante, Profira Serafim
Foto: Cosmin Ardeleanu
Oana Stoica este jurnalist și critic de teatru.
