Premiul de excelenţă „B. Fundoianu / Benjamin Fondane“
Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, iniţiat şi coordonat de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora, îşi propune punerea în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane: direct – soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.
Începând cu anul 2010, programul cuprinde şi acordarea unui premiu de excelenţă „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“, prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şi generozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sau învăţământului.
Premiul este acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejul Festivalului de poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa lui Emil Stratan şi sprijinul editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universităţii „Petre Andrei“ şi al Primăriei municipiului Iaşi.
În 2010, festivităţile de premiere au avut loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi, iar laureatul este filosoful Sorin Vieru.
Detalii la http://fondane.wordpress.com/
B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează cu poeme şi traduceri din limba idiş, în periodice româneşti şi evreieşti, unde semnează, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioada de intensă creativitate, în care autorul de origine română, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în 2 sau 3 octombrie 1944.
Există, la tânărul Fundoianu, un potenţial al verticalităţii, care îl plasează pe un ax deopotrivă al adâncimii omeneşti şi al transcendenţei: dacă perioada începuturilor este una a căutărilor febrile şi a curiozităţii neostoite desfăşurate pe orizontală, liniar (în sensul acumulării de experienţe indirecte pe calea lecturilor), o radicală schimbare a sensului se produce după sosirea sa la Paris, în anul 1923, unde îl va întâlni pe Lev Şestov, cel care îi va deveni părinte spiritual. Această ieşire din traiectoria profană a unui intelectual apărut în orizontul culturii române la începutul secolului al XX-lea, traiectorie care ar fi putut face din Fundoianu un simplu gazetar, om de litere şi animator cultural, este – în ea însăşi – excepţională: o ieşire din orizontul limbii materne, întâi de toate, dar păstrând mereu deschisă disponibilitatea afectivă pentru aceasta, însoţită de o intrare ardentă în problematica filosofiei existenţiale, autentică şi profund personalizată de autorul devenit Benjamin Fondane. Este ceea ce îl diferenţiază spontan şi fără rezerve de celelalte existenţialisme care, înainte de a pune accentul pe individul concret, pe fiinţa umană în carne şi oase, sunt filosofii „despre“, iar nu „dintru“, precum aceea a lui Fondane. Acesta este sensul călătoriei intelectuale şi umane pe care o va face Fondane în scurta şi intensa lui viaţă, care nu-i îngăduie popasuri ori reveniri în punctul de plecare. Le voyageur n’a pas fini de voyager, scria Fondane, cu intuiţia înfrigurată a unui sfârşit tragic. (Luiza Palanciuc & Mihai Şora)
