12 oameni fără dosar
(Apărut în Dilema, nr. 308, 25-31 decembrie 1998, la tema "Dosarul dosarelor")
1. Nu pentru că l-am întrebat cu ce se ocupă, ci tupeul pe care l-am avut ca să-l întreb după asta "stelist şi mai ce" l-a făcut pe Antonio să-mi şoptească printre dinţi "vezi că ţi-o furi". La 22 de ani, stelist şi atît, Antonio Surugiu îmi spune că pentru el Securitatea a însemnat dintotdeauna Dinamo. "Ajunge să te uiţi numai la clubul ăsta şi să începi cu Dinu ca să vezi unde ajungi. Dacă s-ar arăta dosarele alea, primu' lucru care ar fi e că n-o să mai fie Dinamo. Asta n-o să se întîmple decît dacă intrăm noi peste ei. Se vede că Dinamo e cine e, că o ţară întreagă - deci nu numai noi, să fie clar - vede cum fură arbitrii şi blaturile, şi astea se face la comandă pentru că au fost echipa Securităţii şi ăştia nu moare - nu cu tribunalu' şi anchetele şi astea - pînă nu le dai omor să vadă şi ei ce-i aia. Cu ăştia la televizor şi dosarele nu se face nimic în România, am văzut şi eu, părerea mea. Tot degeaba."
2. Odată ce l-ai văzut nu ai cum să-l uiţi. Arată ca un copil de 5 ani care nu a crescut, ci doar s-a umflat pînă ce a ajuns la 19 şi a intrat la Facultatea de Psihologie de la Universitatea "Spiru Haret". Îl cheamă Mazăre şi Iustin. Prietenii îi spun Mazăre. "Mama a avut dosar pentru că mătuşa a fugit în Franţa. Au dat-o şi afară, că era profesoară, şi tata zicea că ne ascultă tot timpul telefoanele. Tot el zicea că nu-i corect ca din cauza lui mătuşa să suferim toţi. Ea se certa cu el şi spunea că asta e. Mai mult nu prea ştiu, da' acum ştiu că pe mama n-o interesează acum să-şi vadă dosarul şi tata la fel. Eu zic că astea au fost lucruri normale atunci şi, dacă acum e bine, n-are rost să vezi ce-a fost decît aşa, pentru statistică.
3. De enervare sau de frig, i s-a înroşit faţa. Îi stă bine aşa. Aşteaptă de peste un sfert de oră "pe cineva" (un măgar, părerea mea), o cheamă Sorina Cernea, are 25 de ani şi e studentă la master, la ASE. "S-a aşteptat prea mult. Totul trebuia să se facă în primii ani după revoluţie şi, dacă exista şi o comisie occidentală care să supravegheze tot balamucul, ar fi fost perfect. Trebuia făcut totul public, fără patimă şi ranchiună, aşa, ca să ştim şi noi astea care eram mici atunci cine erau ăia răii. Şi eu una, m-aş fi mulţumit cu atît. N-aş fi cerut nici o pedeapsă, tot ce vroiam era să stea deoparte de noua putere. Acum, cînd tot ăia ne conduc ţara şi s-au dat şi cu parfum ca să nu le miroasă hainele, nu se va mai afla nimic niciodată." Eu plec, iar ea aşteaptă.
4. "Nu - îmi spune Mihai Georgian într-un bar, 28 de ani şi sales manager - cel mai nasol lucru nu e că noi n-am şti cine-s ăia, ci că ăia pozează acum în marii anticomunişti şi pro-americani. Te mint în faţă - acu' o să facă ăştia mişto de mine - da' părerea mea e că ţi se fură trecutul. O să ajungă prin manualele de istorie că ce tare era unu' ca Iliescu şi cum îl buşea el pe Ceauşescu din interiorul sistemului de cîte ori avea chef. Asta înseamnă că ţi se dă rahat cu linguriţa. Aşa ceva nimeni nu trebuie să mănînce. Poate doar fraierii ăştia care rîd acum de mine, că-i doare pe ei undeva de dosarele astea. Cu proşti d-ăştia - îşi arată amicii şi rîde - nu-ţi mai vine să zici ceva."
5. La 18 ani în liceul Cantemir, Manuela se plînge că ea nu are de unde să ştie ce a fost atunci. Ştie că era rău, sărăcie şi dictatură. "Mie nu-mi place politica şi nici istoria, nici la bac n-o să dăm şi nu învăţ. Dacă există o comisie, o să rezolve ăia ceva, ţi-am zis, nu mi se pare că e treaba mea. Dacă nu se poate, înseamnă că sînt interese ca să nu se zică. Asta nu e bine, normal." Manuela dă din umeri, mă priveşte atentă şi mai zice: "deci aşa sînt ziariştii. Hă!"
6. Părul vîlvoi, barbă, hainele strîmbe şi o privire destul de fixă: "Nu-ţi dau numele, am 114 ani."
E tînăr însă: "Da, e rău, rău, de o sută de ori rău. Atîţia oameni au fost bătuţi, închişi, mutilaţi. A fost teroare, iar pe toţi din ţara asta îi doare undeva. Cu ăia trei fătălăi intelectuali, singurii care vor să mişte treaba, o să rămînem înţepeniţi încă o mie de ani. Nimeni nu doreşte să se afle nimic, nici puterea, nici opoziţia. Dacă s-ar afla, n-ar mai exista politicieni în România, tu-ţi dai sema? Iar pe ceilalţi, ăştia ca tine, nu-i interesează. Pun întrebări, te înregistrează, scriu la ziar da, unu' nebun, se duc acasă şi se... O să putrezim." Strigă în urma mea că oamenii ca noi trebuie să ia atitudine.
7. Îmi cere o ţigară. Îmi cere bani. Sid Vicious îmi spune că-l cheamă. "Să le dăm foc. Să dăm foc la clădirea Securităţii, să ardă cu dosare cu tot. Aşa m-a făcut mama: punker. Ştii ce face un punker iarna? Se... pe el de frig."
8. Stă un pic, se gîndeşte. Nu are clienţi şi, bănuiesc că în cotineaţa lui de butic, îngheaţă de frig. "La italienii e mafia, iar la noi mafia sînt securiştii vechi. Nu poţi să te lupţi cu ei, pentru că puterea e a lor. Mai dai aşa de cîte un dosar de-al vreunuia, da' tot ei ţi-l dau şi p-ăsta ca să se răzbune p-ăla sau că ăla e un nimeni, a cinşpea roată la căruţă şi, uite dom'le dosaru', ia uite securistu'. Aiurea! N-o să se facă nimic sau, dacă se face, o să fie ca şi cum nu s-a întîmplat nimic. Aşa e la noi, nu interesează pe nimeni." Îl cheamă Mihai, are 30 de ani şi învaţă ca să intre la Facultatea de Istorie. Marea lui pasiune.
9. "Să fie judecaţi, da. Da' să existe diferenţiere: dacă unu' la fabrică la tata l-a dat pe vremuri în gît c-a zis tata c-o tunde în State şi tata, io ştiu, făcea puşcărie, lu' ăsta ce să-i faci? Poţi să-i scoţi dinţii, da' mai are vreun sens? Pînă la urmă tot om ca şi tine e, şi-o fi zis şi el de frică, acolo, pentru copii sau mă-sa ştie. Îl ierţi. Da' p-ăla care ţi-a sucit degetele, te-a electrocutat sau mai ştiu eu ce ţi-a făcut, p-ăsta nu mai poţi să-l ierţi. Da' dosarele lu' ăştia nu le pupi în veci. Poţi tu orice să zici şi cu dovezi că ăla m-a bătut şi alea-alea, ţi se zice "şi ce dacă?". Cu tata a fost aşa, doar un exemplu." E căsătorit, va avea un copil. Are 27 de ani, şofer de taxi.
10. "Nu ştiu. Ce să zic mai mult: nu ştiu, se face bîlci la televizor prea mult. Ştiu c-a fost rău înainte, da' cît dreacu de rău să fi fost? Acuma, zic eu, e la fel de rău ca înainte. Numai că Securitatea e bună şi-şi face treaba. Ei fac ce le zice puterea. Aşa era vremea atunci şi asta era slujba lor, ce atîta? Dacă Ceauşescu vroia dosar la nu ştiu cine, îl făceau. Da' acu' nu mai e Ceauşescu, aşa că gata." Îi plac Paraziţii şi fetele. E anul I la Politehnică. Viaţa e mişto.
11. "Stai să mă gîndesc." Se gîndeşte, se ruşinează, o cheamă Clara, are 22 de ani. "De fapt, cred că nu se întîmplă nimic. Dacă la atîţia ani de la revoluţie nu e nimic, cred că nici n-o să fie." E şomeră şi "crede că ar fi bine să se afle totul din dosare. Nu?"
12. "Poate dacă ne obligă NATO se face şi la noi asta. Nu zic, am 18 ani şi nu ştiu mare lucru decît că era naşpa, da', dacă nu-mi zice şi mie cineva cum era comunismu' şi cine era, peste 50 de ani să nu vină vreunu' să zică că-i vina mea că nu ştiu dacă Ceauşescu a fost rege sau preşedinte. Toţi tovarăşii mei sînt la fel. Nici nu ne interesează, nu zic, da' nici nu ne spune nimeni. Asta e. Şi să ştii, pe cinstite, dacă mă mai întrebi cu dosare şi aşa, o să recunosc, să moară mama, că habar n-am ce-i aia." Rîde bucuros ca de cea mai bună poantă. Am uitat să-l întreb cum îl cheamă şi ce face. Poate o să ne întîlnim peste 50 de ani şi atunci o să...
