Ţi-e frică?
Dosarul din ultimul număr al Dilemei s-ar fi putut numi foarte bine și “frica noastră cea de toate zilele”. Trăim cu ea și ia cele mai ciudate forme. N-o să găsiți remedii pentru spaimele voastre, dar e important să le aducem la suprafață și să vorbim despre ele.
I-am întrebat de ce le e frică pe cosmonautul Dumitru Prunariu, pe Dragoș Boeru, parașutist care sare de la 4.000 de metri și pe Mircea Struțeanu, care practică tot felul de sporturi extreme.
Augustin Cupșa scrie despre anxietatea noastră și soluţia lui Hemingway, Paul Cernat despre societatea fricii. Laura Popescu crede că frica e un sentiment care nu se poate truca în cinema. Florin Iaru povestește emoționant despre frica de care a suferit cronic și fără pauze în copilărie.
Andrei Pleşu se întreabă ce e aceea o întrebare. Şi ne oferă un ghid al dialogului. Sfatul nostru: înainte să-l întrebaţi ceva, citiţi acest articol.
Ion Vianu răspunde la „Scrisoarea deschisă către Ion Vianu”. Dialogul despre antifascism şi anticomunism se încinge şi se nuanţează.
Mircea Vasilescu întoarce legea educaţiei pe toate părţile. Care sînt premisele acestei reforme şi, mai ales, care vor fi scopurile atinse ale acestei legi? Se pare că iar şi-a băgat politicul coada şi s-a împotmolit căruţa...
Sever Voinescu îl revizitează pe Vaclav Havel.
Chiar dacă n-are profil activ pe Facebook, Andrei Gorzo decriptează Reţeaua de Socializare, filmul care a stîrnit atîta vîlvă la sfîrşitul anului trecut. Verdiktul lui: „Like”.
Luiza Vasiliu a văzut expoziţia Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului de la Muzeul Naţional de Artă al României. Şi are nişte obiecţii. A cui e vina?