Vremuri nefaste pentru onoarea cărţii şi a literaturii de specialitate! În aceşti ani de guvernare Ponta, prim-ministrul plagiator dovedit, în care o adevărată promoţie de condamnaţi pentru evaziuni fiscale, înşelătorii şi acte de corupţie s-au apucat, chipurile, de cercetare ştiinţifică prin puşcării, publicînd lucrări plagiate de pe Internet, literatura de specialitate şi-a cam pierdut prestigiul public. 
 
Într-un număr trecut al Dilemei vechi, doctorul în filozofie Nicolae Drăguşin a scris un excelent text, pornind de la cazul plagiatului în istorie medievală al lui George Copos, în care apăra autonomia cîmpului ştiinţific, întrebîndu-se, retoric, ce resurse oferă penitenciarul unui condamnat pentru ca acesta să poată scrie o carte de specialitate originală şi relevantă pentru respectivul domeniu şi vorbind, în fond, despre ruptura instituţională între mediul academic şi cel al magistraturii. N-o să revin asupra problemei ridicate foarte pertinent de articolul lui Nicolae Drăguşin, o să spun însă că punctul nevralgic al acestei situaţii este chiar Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare, în cursul procesului penal, care prevede, la art. 76, posibilitatea reducerii cu 30 de zile a duratei pedepsei ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice. Pînă şi această recompensă de doar 30 de zile pentru o lucrare ştiinţifică arată cît de neserios este tratată chestiunea.
 
Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cam zece cărţi şi lucrări ştiinţifice sînt scrise şi publicate anual în toate cele 45 de penitenciare din ţară: lucrări în domeniul juridic, tehnic, inginerie, militar, economic, agricol, social, istoric, terorism, protejarea mediului, cercetări şi politici de marketing, marketing electoral, Internet şi sport, dar şi volume de poezie, cugetări şi maxime, memorialistică, proză, teatru. O întreagă literatură a detenţiei 2.0 – pentru a-i separa definitiv pe actualii hoţi, şantajişti şi corupţi de cei care au făcut puşcărie politică în comunism şi care şi-au scris în închisoare, uneori în propria memorie, operele memorialistice aflate acum în patrimoniul literar românesc. 
 
Dar cine sînt scriitorii/cercetătorii noştri şi ce cărţi au scris/copiat de pe Internet şi au publicat ei pentru a cîştiga cîteva zile de libertate? 
 
Adrian Năstase, cel căruia nu i-a ieşit simularea unei tentative de suicid, a reuşit totuşi să redacteze, în penitenciarele din Rahova şi din Jilava, o lucrare ştiinţifică şi alte două cărţi de eseuri: România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene, o lucrare ştiinţifică la care a lucrat timp de o lună de zile, Exerciţii de libertate şi Lumea, americanii şi noi, ambele apărute la Editura Litera şi lansate anul trecut la tîrgurile de carte Gaudeamus şi Bookfest. Tot din penitenciar, Adrian Năstase a scris prefeţele volumelor II şi III din Blog’n’roll, editate de Monitorul Oficial, cărţi care cuprind postările de pe blog-ul personal. 
 
Sorin Ovidiu Vântu a scris, tot la Jilava, lucrarea ştiinţifică România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare, publicată la editura specializată în lucrări juridice C.H. Beck, cu o prefaţă de Octavian Dragomir Jora, lector universitar la Catedra de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE. Lucrarea lui Vântu, despre care jurnaliştii de la Adevărul au arătat, cu expertiza prof. univ. Dorin Isoc, că e plagiată, fiind un colaj de texte preluate literal cu copy-paste de pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Ministerului Economiei, a apărut în 200 de exemplare, dintre care 160 au fost preluate de autor. 
 
Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, a publicat, la o editură locală, două cărţi de economie, într-un tiraj de 300 de exemplare, cărţi intitulate aşa: Politica comercială a României ca ţară membră a Uniunii Europene şi Principii europene în administraţia publică. Dinel Staicu, alt condamnat craiovean de lux, a publicat şi el o carte cu titlul Pandemia crizei capitaliste după 24 ani de eră ceauşistă. Eco ideologia – Eco financia – Biblia mileniului III, precum şi mai multe broşuri.
 
Gigi Becali este, de departe, cel mai harnic dintre aceşti condamnaţi convertiţi peste noapte la literatură, scriind în penitenciarul Poarta Albă cinci cărţi, dintre care trei au fost deja publicate sub forma unei trilogii autobiografice sau, mai bine zis, a unei autohagiografii în trei părţi: Becali şi Politica, începuturile, Becali şi Steaua şi Muntele Athos, patria ortodoxismului, aceasta din urmă, dacă e să dăm crezare informaţiilor din presă, tipărită în 9000 de exemplare de Editura Saeculum I.O. 
 
George Copos a scris şi el, tot în Penitenciarul Jilava, şi a publicat patru cărţi la Editura Niculescu: Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Tăşnadul medieval, Franciză vs management în industria hotelieră şi Turismul – vector de interculturalitate, precum şi o carte apărută la Editura Meteor Press: Turismul european durabil şi provocările lui. Copos a plătit apariţia celor cinci volume, al căror tiraj l-a ridicat integral de la cele două edituri. „Cuvîntul înainte“ al lucrării Alianţe matrimoniale… este semnat de prof. univ. dr. Stelian Brezeanu: „Studiul abordează unul dintre cele mai interesante subiecte ale istoriei noastre medievale, ce ţine de diplomaţia Evului Mediu, expediată adesea de istoricii noştri mai vechi (Nicolae Iorga, C.C. Giurescu şi alţii). (…) Autorul, domnul Gheorghe Copos, ne surprinde în studiul de faţă prin modul riguros de organizare a materialului documentar pe care l-a cercetat şi căruia i-a detaşat constantele şi schimbările“. În „Cuvîntul de încheiere“ al volumului Tăşnadul medieval – Monografie locală, acelaşi Stelian Brezeanu vorbeşte din nou despre „documentaţia solidă“ a studiului. S-a dovedit ulterior că prof. univ. dr. Stelian Brezeanu a avizat astfel (şi, probabil, chiar a înlesnit) în deplină cunoştinţă de cauză un plagiat după lucrarea de masterat a jurnalistului Cătălin Parfene, cel căruia tot el i-o coordonase. 
 
Gică Popescu, unul dintre cei opt arestaţi din Dosarul Transferurilor, a publicat anul trecut o carte la Editura Scrisul Românesc din Craiova, carte – conform afirmaţiei patronului editurii – „de circuit închis“, care n-a ajuns în nici o librărie. Titlul lucrării este acesta: Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară. Următoarele două cărţi scrise şi publicate de Gică Popescu se numesc aşa: Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar şi Fotbal pentru viitorii fotbalişti profesionişti, cea de-a patra, de memorialistică, fiind încă în lucru: Baciul, şef la FRF.
 
Mihai Stoica a „scris“ şi el în închisoare lucrarea FIFA World Cup Brazil. Statistici, analize, comentarii, publicată de Editura Oscar Print. Tot tirajul a fost achiziţionat de clubul Steaua, nici această carte nefiind destinată comercializării. 
 
Acestea fiind trecute în revistă, remarc cîteva lucruri. În primul rînd, lipsa de profesionalism şi deontologie a unor edituri care, dacă sînt plătite, publică orice încropeală, fie şi într-un tiraj meschin, chiar dacă există suspiciunea de plagiat. Acestea nu-şi merită numele de edituri: sînt nişte tipografii care funcţionează în regim de self-publishing şi care, pentru suma potrivită, se dedau fără probleme actelor de prostituţie editorială.
 
În al doilea rînd, profesorii universitari, care creditează cu numele şi titlurile lor nişte plagiate în deplină cunoştinţă de cauză, practică, şi ei, prostituţia academică. Aceştia ar trebui să-şi piardă mai întîi prestigiul, apoi şi dreptul de a mai profesa. Cariera lor universitară ar trebui să fie compromisă definitiv.
 
În al treilea rînd, aceste titluri nu pot fi numite cărţi, şi nu pentru că unele sînt plagiate, ci pentru că, deşi primesc ISBN, sînt tipărite în tiraje infime achiziţionate de înşişi autorii lor, nu se comercializează, nu ajung în biblioteci, aşadar nu intră în circuitul care legitimează o carte, sînt doar cărţi furate devenite cărţi-fantomă.
 
Şi nu în ultimul rînd, remarc absurdul situaţiei: nişte infractori, care abia stăpînesc limba română, îşi pun numele pe o carte cu un subiect de specialitate încropită, în cîteva săptămîni, din textele altora, iar acest act – care, practic, ar trebui să le adauge la dosar o nouă înşelătorie – le aduce, cu ajutorul Magistraturii, o eliberare nemeritată. 
 
Aşadar, despre ce vorbim cînd vorbim despre chestiunea lucrărilor ştiinţifice redactate în penitenciare? Despre o nouă infracţiune, dar una intelectuală care reduce, conform legii, pedeapsa unei infracţiuni economice deja dovedite şi pentru care s-a dat şi o sentinţă de condamnare cu executare.  
 
Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.