Laura Carmen CUȚITARU

Sentimentul de „contaminare” a limbii primitoare de către limba donoare și respingerea cuvintelor străine sînt fenomene universale și naturale.

Limbajul, facultate exclusiv umană, e și el structurat și legat indisolubil de ceea ce experimentăm, prin trup, încă de la naștere.

Ne auzim vocea ca fiind mai joasă decît e ea în realitate.

Semnificația gesturilor sociale este o problemă de convenție.

Atît în Marea Britanie, cît și în Statele Unite, dubla negație nu a dispărut niciodată, ci a continuat să existe neîntrerupt în uzul vorbitorilor al căror instinct se dovedește bun.

Influența trupului asupra minții este un fenomen mai puțin cunoscut.

Cifrul Playfair, inventat în 1854, a fost folosit multă vreme de armata britanică în al doilea Război al Burilor, și de Australia în al Doilea Război Mondial.

Termenilor care desemnează părți ale corpului și articole de lenjerie li se declară război total.

Făcînd o paralelă cu codul lingvistic, nucleotidele sînt alfabetul, inventarul finit de sunete/litere.

„Fractalul” e un termen din geometrie care descrie ordinea inerentă sistemelor naturale care par dezordonate, haotice (de exemplu, norii sau linia unui țărm de ocean).

De cîte ori încercăm să ne amintim ceva, ceea ce obținem e o interpretare, o versiune nou reconstruită a originalului, pentru că memoria este esențialmente reconstructivă prin natura sa.

Dacă fanaticul se întîlnește în mod tradițional în religie – cu corolarul politic –, fanul se manifestă în industria divertismentului – film, muzică, sport etc.

Percepția culorii depinde ultimativ de construcția noastră neurală.

Psiho-neurolingviștii cred că, în „lexiconul” mental, unitățile limbii sînt stocate modular, cu link-uri nenumărate între ele, în funcție de pronunție, ortografie, clase lexicale, categorii gramaticale, asocieri de sens.

După ce te adaptezi, te atașezi emoțional, iar la întoarcerea acasă, după ani de zile, vei avea un șoc cultural inversat, vei constata că nimeni nu înțelege prin ce ai trecut, că nu ai cu cine vorbi, că subiectul nu interesează.

Învață limba mea și vei începe să gîndești ca mine.

Impunerea formelor de politețe a început peste tot de sus în jos, de la clasele superioare, educate, pînă la oamenii din păturile inferioare.

Între limba maternă și capacitatea de a economisi bani se pare că există o legătură directă.

Indiferent cum ai exprima timpul din punct de vedere lingvistic, în realitate el e asociat mereu cu spațiul, și invers.

Felul în care ne reprezentăm entitățile depinde, mai degrabă, de cultura în care te naști, și nu de limba în sine pe care o vorbești

Suprapunerea dintre genul natural și cel gramatical se regăsește într-o foarte mică parte a vocabularului unei limbi, pentru că, de fapt, dacă primul e evident, al doilea e arbitrar.

Antropologii descriu culturi care, în loc de patru direcții, au trei, două sau doar una.

Ideea de număr a fost mai accentuată în trecut față de limbile moderne de azi.

Limba și cultura Pirahã sînt legate una de alta printr-o constrîngere culturală care limitează referirea la orice iese din sfera experienței imediate.

Totul este construit pe un principiu al experienței imediate – aici și acum –, care exclude abstractizările.

Pirahã are unul dintre cele mai mici inventare de sunete din lume: doar trei vocale și doar opt consoane.

Nu toate popoarele au aceleași sunete în limba maternă. Inventarul sonor însuși diferă ca mărime de la un popor la altul, unii au mai multe sunete, alții au, prin comparație, foarte puține.

În România, ca oriunde altundeva, limbajul semnelor nu se bazează pe limba vorbită.

Semnul este o combinație de aspecte: configurația palmei, locul anume al articulării semnului în spațiu și mișcarea.

SL este mai mult decît un mijloc de a converti cuvintele în semne.

Comparațiile și metaforele sînt unități de experiență, de viață trăită.

Ne formăm în creier reprezentări mentale ale sunetelor și cuvintelor, dublate mereu de sensul lor. Ele sînt baza înțelegerii umane.

Tot ce se întîmplă într-o limbă reflectă fidel, ca o oglindă, ceea ce se petrece în viața oamenilor care o vorbesc.

Pentru Trump, competiția electorală e un cîmp de bătălie, insultele și jignirile aduse altor candidați și lideri politici sînt victorii.

Ne dăm seama de efectul unei experiențe exterioare asupra minții noastre tocmai pentru că există exprimări metaforice.

Numele, simbolurile, codul lingvistic sînt însăși forma sub care mediul înconjurător, realitatea, își face loc în mintea omului.

Naturalistul suedez Carl von Linné a clasificat sistematic lumea naturală din regnul animal, vegetal și mineral (în ediții succesive ale lucrării Systema naturae), în care a folosit un model de clasificare binară.

Răspunsul la cea mai adîncă întrebare a omului („Unde sînt ceilalți?”, atribuită celebrului fizician Enrico Fermi) e, deocamdată, o fata morgana.

Neurologii identifică locurile unor atribute pe care le asociem, de regulă, cu persoana, şi nu cu organismul.

Găsirea unui cod imbatabil, vorbit sau scris, a constituit dintotdeauna un țel de maximă importanță al liderilor și comandanților de armate.

Ce anume califică limba să fie numită astfel, și absența căror trăsături decide că un sistem comunicațional nu e limbă?

Steven Pinker argumentează că modulul lingvistic are două componente mari, distincte: elementul de stocare sau de căutare, și regulile.

Dacă limba ar însemna întotdeauna structură și atît, atunci vorbirea ar fi mereu inocentă.

Cît de responsabil este de actele sale un criminal care dovedește cu RMN-uri că are leziuni în cortexul prefrontal și ce pedeapsă merită?

O persoană cu afazia lui Broca are ritmul vorbirii mult încetinit și greoi. De aceea, intonația dispare.

În mod ironic, unele afirmaţii ale frenologiei au rezistat şi au fost confirmate: creierul chiar este organul minţii.

Cînd nu vom mai putea distinge omul de mașinărie, vom putea concluziona că robotul gîndește.

Nici nu ne putem aștepta prea curînd să dispunem de o teorie a sensului.

S-a scris cu febrilitate despre două invenții europene rămase în istorie sub numele de Jucătorul-de-șah al lui Maelzel și Mașina lui Babbage.

La mijlocul secolului al XIX-lea, exploatînd interesul crescut al publicului american pentru mesaje încifrate, scriitorul E.A. Poe publică The Gold-Bug, tradusă la noi sub titlul Cărăbușul de aur.