Limba și experiența de viață
Studierea vocabularului și a expresiilor care circulă sau au circulat în diverse perioade istorice ale unei comunități lingvistice este mereu o întreprindere fascinantă, pentru că, dincolo de simpla informație lingvistică, se transmit și date despre cultura acelei comunități. Astfel, proverbele, zicătorile, expresiile idiomatice, comparațiile și metaforele sînt, de fapt, unități de experiență, de viață trăită, codificată lingvistic și apoi transmisă – în procesul de însușire a limbii materne – fiecărui nou-născut dintr-o comunitate. Așa cum spune Saussure – ca o comoară depusă în creierul individului. Vorbitorii de limbi diferite pot avea încifrări similare ale sensurilor (datorate, măcar în parte, alcătuirii biologice pe care o împărtășesc toți membrii speciei umane, alteori chiar experiențelor sociale asemănătoare) sau, dimpotrivă, codificări diferite.
Ce ai putea crede, de pildă, despre o comunitate ai cărei membri, la moartea unui individ, în loc de „Să-i fie țărîna ușoară!“, cum zicem noi, spun „Să aibă pămînt din belșug!“? Acest exemplu, dat de Tatiana Slama-Cazacu în tratatul ei de psiholingvistică, este explicat simplu, prin condițiile geografice dificile în care trăiește respectiva comunitate, una de turci: solul nisipos sau arid și greu de săpat, care face dintr-o înmormîntare o problemă (și) de ordin fizic. Astfel, realitatea locală își face loc în limba unui grup etnic. Există, în limbile lumii, o mulțime de sintagme sau expresii care au echivalente perfecte în limba noastră și pe care le înțelegem cu ușurință, dar și reversul este adevărat: multe dintre ele necesită explicații și, atunci cînd sînt traduse, trebuie înlocuite cu echivalente relevante pentru cultura noastră.
În engleză, de exemplu, existența unei sintagme precum blue laws (literal: legi albastre) se explică prin faptul că, în jurul lui 1820, legile drastice aplicate în coloniile puritane din Noua Anglie, de pe țărmul de est al Americii, erau scrise pe hîrtie albastră sau legate între coperți albastre. Urarea „Break a leg!“ (literal: să-ți rupi un picior!) ar părea sinistră într-un teatru de la noi, înaintea unui spectacol – pentru că așa se urează tradițional actorilor englezi –, și asta întrucît, la ei, cu vreme în urmă, publicul își manifesta entuziasmul aruncînd actorilor pe scenă flori și bani; aplecîndu-se să îi adune, actorul își îndoia piciorul, care părea rupt. Un răufăcător capturat în flagrant delict este prins red-handed (literal: cu mîinile roșii), o expresie folosită încă din secolul al XVI-lea, în vocabularul juridic din Scoția, pentru persoanele prinse în momentul producerii unei crime, sugerînd mîinile pătate de sînge ale criminalului.
Mulțimea expresiilor care conțin calificativul Dutch (olandez), cu conotații negative, se explică prin rivalitatea dintre Anglia și Olanda pentru supremația pe mare din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: curajul olandez este curajul bețivului, pentru că implică alcool; concertul olandez înseamnă gălăgie; a o șterge... englezește (cum zicem noi) implică, în limba engleză, poporul... olandez, ați ghicit (deși, alternativ, și pe cel francez!). În altă ordine de idei, a nu avea de ales poate fi spus, foarte expresiv (și în transpunere literală, desigur, așa cum nu trebuie niciodată tradus dacă îți cunoști meseria), „(a dispune de) alegerea lui Hobson”. Hobson’s choice imortalizează un personaj din Cambridge, Tobias Hobson, decedat în 1630, care făcuse o afacere (prima de felul acesta) din transportul corespondenței spre Londra, cu cai. Cum el singur hotăra ce cal să închirieze cuiva în acest scop, nedînd posibilitatea clientului, înțelegem acum sintagma.
Dacă vrei să rîzi pe ascuns, în Anglia o faci „în mînecă”, în Spania în barbă, iar în Franța, în pelerină. Englezii secolului al XVI-lea aveau haine cu mîneci croite foarte larg, care puteau ascunde toată fața, la nevoie. Un alt fel de a spune că un om este bătrîn e, literal, a fi cu dinte lung, asociere provocată de faptul că, odată cu vîrsta, gingiile se retrag și dinții par mai lungi. La englezi, dacă plouă zdravăn, atunci plouă cu pisici și cîini (raining cats and dogs), la francezi cu halebarde, iar la germani cu furci. Aici explicațiile pot fi mai multe, dintre care una spune că, la o ploaie torențială, cîinii și pisicile adăpostite pe acoperișurile de paie ale locuințelor sărăcăcioase încep să cadă printre mănunchiurile ude, în capul locatarilor.
În altă ordine de idei, figurile de stil englezești bazate pe comparație oferă de multe ori surprize prin termenul al doilea, care trebuie să ilustreze calitatea desemnată de primul. Dacă experiența de viață a comunităților vorbitoare de engleză și română, de-a lungul timpului, coincide în codificare după cum lesne se constată în exemple ca negru ca smoala, rece ca gheața, curajos ca un leu și multe altele, alte comparații cu lucruri din realitate sînt cum nu se poate mai diferite și chiar bizare. Spre ilustrare, adjectivul mad (nebun), pe care noi îl folosim în expresia superlativă nebun de legat, își găsește perechea într-un... pălărier (ceaprazar, pentru cine mai știe cuvîntul!): as mad as a hatter. Explicația, în acest caz, stă în faptul că, în Anglia vremurilor trecute, pălărierii care confecționau căciuli de blană pentru nobili prelucrau pielea de animal folosind mercurul. Acest element toxic era absorbit de tegumentele expuse și ataca sistemul nervos, făcînd pe bieții lucrători neștiutori să aibă tot felul de manifestări nervoase și neurologice. Beat criță, de la noi, care trimite la un cuvînt ucrainean cu sensul de „oțel, metal foarte dur”, își găsește corespondentul în beat ca un lord, beat ca un scripcar ori beat ca o bufniță. Dacă primul, foarte vechi, se explică prin faptul că alcoolul era mai accesibil nobililor decît oamenilor de rînd, al doilea – prin obiceiul de a plăti unui muzicant nu cu bani, ci cu băutură, al treilea rămîne un mister total.
Însă cît de departe poți merge cu analiza, trecînd de la viața socială la mentalul colectiv reflectat în limbă? Nu ar fi greșit să presupui, de exemplu, că o comunitate care folosește comparația as poor as a church mouse (literal: sărac ca un șoarece de biserică, echivalent cu românescul sărac lipit pămîntului) nu aparține denominației creștin-ortodoxe, unde pomenile dese și bogate nu lipsesc de mijloace de trai pe nici un eventual șoarece. Dar mă întreb ce ar deduce un antropolog dacă ar compara as good as gold (literal: bun ca aurul), din engleză, cu bun ca pîinea caldă, din limba noastră? Că noi avem o tradiție a foamei pe cînd ceilalți, a bunăstării? Ar fi existența unui substantiv ca money (bani) – care are mai ales sens colectiv, de mulțime, fiind nume de materie, în rînd cu untul, uleiul și făina, și ca atare nu se numără, ci se cîntărește– ar fi deci aceasta o dovadă care să sprijine o astfel de concluzie?
Dincolo de amuzament, speculațiile de felul acesta sînt pasionante. Dacă limba, cum spune Chomsky (dar nu numai el), e o oglindă a minții vorbitorului, atunci în sistemul limbii vedem nu numai latura socială, ci și pe cea psihică sau psihologică a colectivității care, după ce ne naștem, ne transmite codul. Numele date lucrurilor în general sînt experiență codificată lingvistic, așa cum am mai arătat în diverse articole precedente de la această rubrică. Simple sau complexe, unitățile de sens reprezintă însăși forma sub care mediul înconjurător, realitatea, și-a făcut loc în mintea unei comunități. În ele se vede nu numai un tip de experiență dictată de factorii de mediu – climă, floră, faună etc. –, ci și un anume fel de a interpreta lumea. De aceea, limba unei comunități și sensurile unităților lingvistice trebuie studiate întotdeauna în contextul larg al culturii acesteia.
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
Foto: Mad Hatter, Disney (wikimedia commons)
