Despre marile bătălii lexicale
Ideea potrivit căreia limba influențează sau chiar determină modul în care percepem realitatea s-a dovedit extrem de atrăgătoare pentru o parte a cercetătorilor din științele sociale. Deși neadevărată, ea pare să fie de acum integrată unei credințe foarte răspîndite în mediul american, dar nu numai. E destul să observăm că, în multe părți ale lumii, pe lîngă lupte politice, se duc și lupte... lingvistice.
Astfel, printre procedeele folosite de diversele structuri de putere de oriunde găsim impuneri de cuvinte și expresii cu sens deturnat de la realitate, distorsionat. Ca exemple concrete din istoria nu prea îndepărtată: în timpul Holocaustului şi al celui de-al Doilea Război Mondial, regimul nazist a scos din documentele sale oficiale cuvintele cu încărcătură emoţională legate de exterminarea evreilor, înlocuindu-le cu altele, neutre: „camera de gazare” era numită „echipament”, iar „exterminare” era „acţiune”; în timpul „soluţiei finale” naziste, termenul de „a avea grijă” era folosit pentru „a trimite în lagăr”, iar actele de identitate purtau ştampila cu inscripţia „întoarcere nedorită”, ceea ce însemna că acele persoane primiseră „tratament special”.
Acelaşi limbaj dublu care neagă cruzimea realităţii şi care are ca scop atenuarea sentimentului de vină şi evitarea reacţiei opiniei publice apare şi mai tîrziu, în timpul războiului din Vietnam, cînd, sub guvernul lui Nixon, „raid de bombardamente” devine „reacţie de protecţie”, „bombardare la ţintă” devine „lovitură chirurgicală”, lagărul de concentrare e „centru de pacificare”, iar bombardarea propriului sat e (ce altceva?) „foc prietenesc”. De fapt, orice mişcare sau fenomen care nu acţionează deschis are propriul limbaj dublu, eufemistic, care îi prezintă lumii o faţă favorabilă, sau care, dimpotrivă, ajunge să nu mai comunice nimic (limbajul „de lemn” cu care sîntem atît de familiarizați din comunism).
Jacqueline Kasun, profesoară de economie la Humboldt State University din Arcata, California, atenționează asupra falsului limbaj în volumul Războiul împotriva populației, apărut la noi în 2008, referindu-se la anumite politici ale unor organizaţii nord-americane în statele sărace din Asia şi Africa. Avînd ca scop limitarea numărului de naşteri în cadrul populaţiilor sărace ale lumii pentru cruţarea resurselor de hrană şi apă mondiale, aceste organizaţii duc campanii susţinute pentru ceea ce ele numesc „planificare familială”, „stabilizarea populaţiei”, „controlul populaţiei” sau chiar „reglarea fertilităţii”. De fapt, acţiunile implică efectuarea unor plăţi în bani şi alimente către acei oameni săraci care acceptă să fie sterilizaţi.
Unele cuvinte sau sintagme au ajuns să fie de-a dreptul interzise în diverse documente. După preluarea puterii de către Donald Trump, Washington Post a anunțat, în decembrie 2017, că analiștilor de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor li s-ar fi spus de către anumite surse din guvern că șapte cuvinte și expresii vor fi interzise în documentele bugetului pe anul care urmează: „vulnerabil” (vulnerable), „diversitate” (diversity), „îndreptățire” (entitlement), „transgen” (transgender), „făt” (foetus), „bazat pe dovezi” (evidence-based) și „bazat pe știință” (science-based). Dacă ne amintim că, pe timpul administrației democraților lui Obama, categoriile sociale minoritare numite vulnerabile – LGBT (lesbian-gay-bisexual-transgen) – precum și dreptul la avort au fost chestiuni cărora li s-a acordat multă atenție, e ușor să identificăm acum o contrareacție conservatoare prin aceste măsuri.
Se pare că o schimbare de regim politic vine, de multe ori, la pachet cu o atitudine exprimată și prin cuvinte, nu numai prin fapte. De ce a fost important pentru administrația Trump să elimine anumite cuvinte din documentele și uzul instituțiilor? În primul rînd, pentru că, odată ce un nume nu mai este folosit, dispare din atenția vorbitorilor și realitatea pe care el o denumește. Inexistența unui cuvînt ca transgen, de exemplu, semnifică inexistența unei atari categorii. Apoi, nefiind recunoscuți printr-un nume (care, să fim bine înțeleși, există în vocabular, dar nu în vocabularul structurilor de putere, acolo unde contează!), rapoartele, datele statistice precum și programele sociale ori programele medicale destinate transgenilor/transgender-ilor dispar. În iulie 2017, Trump a anunțat pe Twitter că aceste persoane nu vor mai putea face parte din forțele militare americane, după ce, în timpul lui Obama, multe dintre ele și-au recunoscut public identitatea pentru că fuseseră asigurate că nu își vor pierde locul de muncă din această cauză. Ca motiv, președintele american a invocat faptul că armata nu-și permite cheltuielile medicale necesare tipului de ajutor de care are nevoie un transgen.
După ce anterior se pronunțase în favoarea dreptului prin lege al femeilor la întreruperea unei sarcini (poate din motive electorale), Trump a devenit acum un fervent susținător al dreptului la viață. Un cuvînt ca fetus/făt, care induce ideea existenței unei entități distincte, diferite de noțiunea desemnată prin cuvîntul copil, ar trebui să dispară din vocabular și din scripte dacă se vrea ca percepția omului să fie aceea că viața începe din momentul concepției și nu la naștere. Ideea din spate: dacă nu avem cuvînt pentru o noțiune, acea noțiune nu există. Ca urmare, în plan concret, ajutoarele guvernamentale destinate organizațiilor de planificare familială au fost tăiate.
O privire aruncată în alte părți ale planetei scoate la iveală cazuri de altă natură. Un exemplu vine din Polonia vecină. În anul 2012, aflîndu-se într-o vizită la Varșovia, președintele american Barack Obama a făcut o referire la un „lagăr al morții polonez”, formulare neinspirată care i-a adus critici vehemente din partea premierului polonez de atunci, Donald Tusk. Expresia ar putea determina pe cei tineri să creadă că Polonia e vinovată de existența lagărelor naziste înființate pe teritoriul ei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au argumentat aleșii politici ai acestei țări, în 2016, cînd au adoptat, în Parlament, o lege prin care oricine folosește sintagma poate merge la închisoare pentru maximum trei ani. În schimb, e recomandat să spui „lagăr construit în Polonia ocupată” sau „lagăr de exterminare nazist”.
Dar iată că Israelul se arată deranjat de cuvîntul nazist. Încă de acum cîțiva ani, politicienii de aici și-au exprimat intenția de a scoate în afara legii folosirea acestui cuvînt (precum și a altora legate de Holocaust) în orice alt context decît unul educațional. Vorbitorii sînt împărțiți – unii nu sînt de acord cu faptul că termenul, devenit insultă supremă, e folosit excesiv, împotriva oricui e perceput ca dușman. Alții cred că e absurd să dai legi contra cuvintelor. Înapoi în SUA, apelativul interzis nigger („negrotei”), folosit de negustorii de sclavi cu sute de ani în urmă, face vîlvă în comunitățile de afro-americani pe motiv că tinerii și l-au asumat și, din două în două cuvinte, se fac unii pe alții nigga, ca termen de alint. Ca rezultat, în multe școli s-au creat programe prin care adolescenții sînt informați cu privire la istoria și simbolistica din jurul acestui cuvînt, încurajîndu-se renunțarea la el.
În alte situații, oficialii invocă dorința de facilitare a comunicării dintre omul de rînd și funcționarul public, acuzat deseori că se ascunde în spatele jargonului, dar vocile critice atrag atenția asupra ideologizării fenomenului, cum s-a întîmplat în Canada, în 2015, cînd în Parlament s-a votat interzicerea expresiei „mamă și tată”. Înlocuitorii propuși, parent („părinte”) și guardian („îngrijitor”, „păzitor”) ar avea menirea de a reflecta diversitatea de gen. Genul, că tot am ajuns la el, pare să fie motiv de foarte mare supărare. Dacă, în SUA, sînt decenii de cînd corectitudinea politică a dus la înlocuirea substantivelor care conțineau morfemul man („bărbat”) cu unele mai „neutre” (de exemplu, policeman „polițist”, chairman „președinte”, postman „poștaș” au fost înlocuite cu police officer, chairperson, și postal worker), lupta împotriva discriminării de gen din vocabular pare să fi atins și Franța de ceva vreme.
Nu demult, aici a fost publicat primul manual școlar, destinat elevilor de clasa a treia, în care limba franceză folosită e epurată de gen, ca răspuns la acuzele feministelor care sînt de părere că, prin limbă (în care, ca și la noi, există trei tipuri de gen – feminin, masculin și neutru), se promovează atitudini sexiste defavorabile femeii și statutului acesteia în societate. Ca și în limba română, în franceză multe nume de profesiuni nu au forme de feminin (noi nu putem spune prima-ministră, de pildă, iar femininele care s-ar putea forma în unele cazuri sună caraghios, mai degrabă disprețuitor: ornitoloagă, filozoafă). Feministele din țara lui Baudelaire propun crearea unor nume corespunzătoare pentru profesii prin adăugarea unei cratime la sfîrșitul substantivului masculin, urmate de terminația specifică de feminin (de exemplu musicien-nes, care ar include ambele sexe). Altă propunere care vizează echilibrarea situației este inventarea unui pronume personal care să nu fie nici el, nici ea, ci neutru ca gen, echivalentul lui they găsit de englezi ca alternativă la he sau she (soluție corectă doar politic, nu și gramatical!).
Schimbați limba și veți schimba societatea, este mesajul. După părerea mea, cei care cred sincer că așa se rezolvă problemele sau inegalitățile din lume acordă prea mult credit limbii și puterii ei. Însă cum ar trebui privite aceste lupte? Bineînțeles că nu de cuvinte trebuie să ne temem, ci de realitatea socială care se ascunde în spatele lor. Tot ce se întîmplă într-o limbă reflectă fidel, ca o oglindă, ceea ce se petrece în viața oamenilor care o vorbesc; din acest motiv, studiul istoriei unei epoci nu poate fi separat de studiul limbii acelei perioade. Am putea rîde de guvernele care, în loc să se angajeze în bătălii cu adevărat onorabile (și pe care le-ar putea cîștiga, făcînd istorie), dau legi împotriva unor biete cuvinte (care oricum nu părăsesc vocabularul unei limbi la comandă). Dar, știind că aceste legi sînt doar simptome ale unor măsuri din viața socială în urma cărora diverse categorii de oameni au de suferit (cel puțin pe timpul mandatului acelui guvern ori lider), mă tem că rîsul ne-ar îngheța pe buze.
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
