Inventarul sonor al limbii Pirahã

18 decembrie 2020
Inventarul sonor al limbii Pirahã jpeg

În iarna lui 1977, lingvistul american Daniel Everett, pe atunci simplu misionar în vîrstă de 26 de ani, ateriza, împreună cu familia lui, în jungla amazoniană din Brazilia, cu intenția de a duce mesajul Evangheliei unui mic trib de băștinași numiți Pirahã. Treizeci de ani mai tîrziu, în 2008, cartea sa Don’t Sleep, There Are Snakes / Să nu dormi, sînt șerpi prin preajmă, îl face celebru în lumea întreagă prin observațiile uimitoare pe care autorul le face asupra limbii și culturii acestui trib.

Astfel, Pirahã are unul dintre cele mai mici inventare de sunete din lume: doar trei vocale (i, a, o) și doar opt consoane (p, t, k, s, h, b, g, precum și un sunet numit stop glotal, inexistent în majoritatea limbilor europene). Femeile din trib folosesc doar șapte consoane: nu îl rostesc pe s, pe care bărbații însă îl pronunță, iar acolo unde acesta apare, într-un cuvînt, îl înlocuiesc cu h. Acest fapt este destul de neobișnuit; după cum mă asigură profesorul Everett într-un schimb de e-mail-uri, fenomenul e motivat cultural, nu fiziologic, destinat fiind să marcheze diferența de gen a vorbitorului. Mi se mai comunică și că femeile folosesc un spațiu de articulare mai mic decît bărbații, pronunțînd cuvintele mai spre fundul cavității orale.

Fonetica și semantica unei limbi (articularea sunetelor și sensurile cuvintelor) se bazează, printre altele, pe un principiu fundamental al diferenței care le leagă indisolubil: știm că un sunet nu este o variantă a altuia dacă, înlocuindu-l în cadrul unui cuvînt, obținem un sens nou. De exemplu, dacă cineva pronunță frunce (ca în Banat), iar altcineva frunte, ei se referă la același lucru, nu la două lucruri diferite. Acesta e testul pentru a decide că primul sunet (notat /ʧ/ în alfabetul fonetic internațional și /č/ în cel românesc și american) e doar o variantă a lui /t/, și nu unul diferit. În schimb, frunte și fruste sînt două cuvinte separate pentru că au sensuri diferite. Cu alte cuvinte, fonemele funcționează contrastiv: în engleză, dacă spui Tim, Kim sau Pim, nu obții variante ale aceluiași cuvînt, ci cuvinte distincte.

Nu tot așa stau lucrurile în Pirahã. Într-o zi, încercînd să-și confirme intuiția că tí píai înseamnă „și eu (la fel)”, Everett obține, succesiv, de la informatorul său, kí píai, kí kíai, pí píai, xí píai, xí xíai (unde x este simbolul folosit de foneticienii americani pentru stopul glotal menționat mai sus). Fenomenul acesta, numit variație liberă (cum ar fi, la noi, pronunția frunte/frunce, de mai sus, care nu schimbă sensul cuvîntului), îi este confirmat de observații ulterioare făcute asupra altor vorbitori: pentru lexemul cap, primește xapapaí, kapapaí, papapaí, xaxaxaí, kakakaí; pentru combustibil lichid, primește xísiihoái, kísiihoái, písiihoái, píhiihoái, kíhiihoái.

Limba aceasta, comentează Everett, îngăduie o uimitoare gamă a variației libere, mai ales pentru un sistem cu atît de puține consoane. Însă, în același timp, nativii folosesc atît de mult tonul, accentul și greutatea silabelor încît limba poate fi fluierată, murmurată, strigată și cîntată. Fluieratul (sau vorbitul cu gura pungă, cum îl numesc localnicii printr-un termen care descrie, totodată, efectul sugerii sucului dintr-o lămîie) este folosit doar de către bărbați în timpul vînătorii sau de băieți în jocul agresiv. Murmuratul e folosit fie pentru a ascunde de ceilalți ce spui, fie pentru a-ți ascunde identitatea. Nici un alt membru al tribului aflat în apropierea vorbitorului nu înțelege ce spune acesta, dacă nu e foarte atent. Volumul vocii e foarte scăzut, deci e folosit și pentru intimitate, la fel ca șoptitul din cultura noastră. (Interesant e că Pirahã murmură și nu șoptesc, iar Everett a primit răspunsul la această enigmă mai tîrziu, de la un lingvist german: cînd șoptești, corzile vocale nu pot produce tonuri, iar limba lor e una tonală, la fel ca, de exemplu, chineza). În sfîrșit, murmuratul mai e folosit atunci cînd nu poți vorbi pentru că ai gura plină, precum și de către mame cînd se adresează copiilor lor.

Vorbirea strigată face uz de vocala a și de una sau două consoane (k sau x) pentru a da glas formei muzicale a mesajului, care include tonul, silabele și accentul. Este folosit îndeosebi în zilele ploioase, cînd ploaia și tunetul sînt zgomotoase, pentru a comunica la distanțe lungi. Martor direct la un dialog de acest fel purtat între cele două maluri ale rîului Maici, Everett descrie mesajul (Kó Xiáisoxái. Baósai / Salut Xiaisoxai. Haina) astfel: Ká, Kaáakakáa, kaákaá.

Vorbirea cîntată se obține prin exagerarea diferențelor de înălțime dintre tonul înalt și tonul jos, și modificarea ritmului cuvintelor și sintagmelor. Prin ea se comunică informații noi și importante, se comunică cu spiritele, însă se folosește mai ales atunci cînd se dansează, iar cine cunoaște notațiile muzicale o poate înregistra în scris, așa cum foneticianul înregistrează o limbă apelînd la alfabetul fonetic.

„Canale ale discursului” – așa numește Everett aceste cinci tipuri de vorbire (ultimul fiind vorbirea normală, care folosește vocale și consoane) și arată că nu pot fi înțelese în afara funcției culturale unice a fiecăreia. Numărul redus de foneme și gradul înalt de variație fonemică liberă, care ar arunca pe orice lingvist în disperare, nu pot fi explicate fără informația culturală, lucru care arată în ce măsură, cel puțin la tribul Pirahã, cultura poate influența limba. Partea neobișnuită a acestei constatări e următoarea: oricine știe că, în orice parte a lumii, cultura influențează limba; cele mai permeabile niveluri, să spunem așa, sînt lexicul (vocabularul) și, mai puțin, sintaxa. Teoriile lingvistice moderne nu spun însă nimic despre legătura cu structura sunetelor, iar descoperirile lui Everett le pun la grea încercare.

Lingvistul american e de părere că numărul redus de foneme e o consecință a existenței canalelor de comunicare alternative: nu e nevoie de mai multe. Însă alți lingviști au încercat să explice invers: canalele de comunicare ar fi o consecință a numărului redus de foneme. În primul caz, cultura influențează limba (mai precis, fonetica și fonologia), în cazul celălalt, limba influențează cultura. În această discuție care conține circularitatea situației care implică un ou și o găină, Everett aduce ca argument existența altor limbi, pe planetă (anume în Mexic și Africa), în care se întîlnesc canale discursive plus un mare număr de foneme.

În anii ’90, celebrul fonetician Peter Ladefoged, profesor la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), consultant pentru nu mai puțin celebrul film My Fair Lady (din 1964, cu Audrey Hepburn), aterizează în Brazilia și se întîlnește cu Everett, avînd misiunea mai largă de a documenta inventarele fonetice ale limbilor obscure, aflate în pericol de dispariție. Ca urmare a efortului lor, azi există înregistrări arhivate în laboratorul fonetic al UCLA, accesibile oricărui cercetător. Dar chiar și o simplă căutare (în engleză) pe Google, dragă cititorule curios să afli cum sună Pirahã, te va duce la filmulețe edificatoare. Eu voi reveni cu amănunte, întrucît surprizele sînt multe. Una singură, de final: Daniel Everett a plecat în junglă cu gîndul de a converti un trib la creștinism prin traducerea Bibliei, lucru care se putea face doar învățînd mai întîi limba tribului. După cum constată, cu umor, într-unul dintre discursurile sale disponibile pe YouTube, singurul convertit în toată această poveste a fost el însuși: a devenit ateu.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

Foto: Daniel Everett

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Parteneri

cazare costinesti jpg
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Costineștiul este una dintre cele mai aglomerate destinații de pe litoral în această perioadă, iar apropierea de Nibiru a făcut ca locurile de cazare să fie tot mai greu de găsit.
Nicusor Dan  Maia Sandu  MOLDOVA VIZITA OFICIALA DAN SANDU 02Foto INQUAM Photos  (11) jpg
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Republica Moldova ar putea lua în calcul unirea cu România ca alternativă în cazul în care parcursul său către Uniunea Europeană ar fi blocat, scrie presa internațională.
ai jpg
AI-ul a spart sistemul unei săli de fitness după ce i s-a cerut o simplă rezervare. Ce s-a întâmplat mai departe i-a șocat pe experți
Ce s-a întâmplat după ce un bărbat i-a cerut inteligenței artificiale să facă o simplă rezervare.
afis final cu vernisaj 400x564 jpg
Expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești în parteneriat cu Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită să vizitați/admirați expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”.
Xavier Gravelaine jpg
Fotbaliștii se transferă, familiile se mută. Ce nu se vede niciodată în mercato
Când începe perioada de transferuri, atenția se îndreaptă aproape exclusiv către milioanele plătite pentru fotbaliști și salariile lor. Numai că, în spatele fiecărei mutări de la un club la altul, există o operațiune mult mai puțin spectaculoasă: mutarea unei vieți întregi dintr-un oraș în altul.
Adrian și Dragoș Pavăl FOTO Facebook
Dedeman mărește salariile celor 1.200 de angajați din Grecia după preluarea Praktiker Hellas. Produsele românești, prioritare în magazine
Dedeman a majorat salariile celor aproximativ 1.200 de angajați pe care compania românească îi are în Grecia, după preluarea lanțului de bricolaj Praktiker Hellas.
Vacanta concediu familie FOTO Shutterstock jpg
Vacanța de vară a românilor se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Tot mai mulți români aleg să își amâne concediul pentru luna septembrie, când temperaturile sunt mai plăcute, stațiunile sunt mai puțin aglomerate, iar prețurile la cazare scad după vârful sezonului.
Design fără titlu (11) png
Răsărit de neuitat la Constanța, de Ziua Marinei. Corul Madrigal a cântat în fața a mii de oameni
De Ziua Marinei Române, Corul Madrigal a susținut la Constanța un concert la răsărit, urmărit de mii de oameni veniți pe litoral încă din zorii zilei.
Ziua Marinei 15 august 9 FOTO Inquam
„Rușine lor!”. Ciprian Ciucu condamnă huiduielile primite de Ilie Bolojan la Constanța: „Cineva trebuia să fie acolo și să reprezinte statul român”
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, îi ia apărarea premierului interimar Ilie Bolojan, după ce acesta a fost huiduit și fluierat în timpul discursului susținut la manifestările organizate de Ziua Marinei, la Constanța.