„Naturalul” în lume și limbă

29 ianuarie 2021
„Naturalul” în lume și limbă jpeg

Cine stă să observe lumea naturală nu poate să nu fie izbit de incredibila variație a formelor, în spatele cărora vedem tipare, reguli, ordine: fulgii de zăpadă și celulele stupului sînt hexagonale, dunele de nisip ale deșertului sînt echivalentele formale ale lungilor valuri din mări și oceane, zebrele au dungi simetrice, picăturile de apă sînt sferice, numărul petalelor florilor, în general, este unul din seria 3 (crinii), 5 (piciorul-cocoșului), 8 (nemțișorii), 13 (gălbenelele), 21 (crizantemele), iar cele mai multe margarete au 34, 55 sau 89 de petale, iar aici observăm că fiecare număr este suma celor precedente (seria se numește, în matematică, „numerele lui Fibonacci”), cochiliile melcilor sînt spiralate, virușii au complexe forme geometrice, fiecare planetă are un anume timp de rotație în jurul axei sale, Luna parcurge un ciclu complet în 28 de zile, iar exemplele pot continua la nesfîrșit. Extraordinarul matematician Ian Stewart, din cartea căruia (Numerele naturii) am citat exemplele, ne spune că formele naturii există pentru a ne atenționa că procesele naturale sînt guvernate de reguli și că mintea omului a dezvoltat matematica pentru recunoașterea și clasificarea formelor.

Sufletul matematicii sînt numerele. Cele folosite pentru numărare sau ordonare (1, 2, 3, 4 etc.) se numesc numere naturale. Nu se știe exact cine și cînd le-a numit așa, dacă „natural” înseamnă „derivat din natură”, din lumea înconjurătoare, sau dacă numărarea este o consecință directă a psihicului uman. Discuțiile filozofico-matematice purtate asupra acestui subiect în secolul al XIX-lea au fost neconcluzive. Oricum ar fi, cuvîntul grecesc arithmetike (arta de a socoti, de a calcula) are legătură cu rhuthmos, „mișcare măsurată”, „simetrie”, din rheo, „curgere”. Ritmul e observat natural de filozofii antichității (Pitagora, Arhimede și mulți alții) în periodicitatea fenomenelor: răsăritul și apusul soarelui și lunii, schimbarea anotimpurilor. Ai crede deci că observarea succesiunii din lumea naturală e inevitabil urmată de împărțirea intervalului dintre două manifestări ale aceluiași fenomen în unități structurale tot mai mici. Că de aici și pînă la numirea acestor intervale care (des)cresc mereu doar cu o unitate e doar un pas.

Privind în urmă din perspectiva a ceea ce cunoaștem azi, totul pare evident. Dar lucrurile nu au stat deloc așa: gîndirea abstractă pleacă de la cea concretă, însă nu ne e dată automat. Numărarea precedă numerele: cu mii de ani în urmă, contabilizarea și memorarea se făceau cu ajutorul unor crestături pe bucăți de os, lemn sau piatră (numite, în limba noastră, cu un cuvînt slav – „răboj”, iar în engleză cu un cuvînt, tally, care vine din latinescul talea, „băț”). Sau, ca să țină socoteala oilor, de exemplu, omul din antichitate punea într-un vas de lut mici discuri, făcute tot din lut, pe care desenase oi. Cînd a devenit prea greu să tot spargă vasul ca să verifice conținutul, a început să marcheze în exteriorul vasului un cap de oaie și cîte o linie pentru fiecare disc, apoi și-a dat seama că nu mai are nevoie de vas și discuri, începînd să marcheze totul pe tăblițe de lut. Semnele au devenit, pe măsura nevoii de diversificare, tot mai puțin pictografice și tot mai mult abstractizate, iar atribuirea de simboluri (forme și nume) unităților de structură – inventarea sistemelor numerice – a constituit o adevărată revoluție pentru gîndirea abstractă.

Astfel că existența, în zilele noastre, a unei comunități de oameni care își duc nestingheriți traiul, de sute de ani, fără să numere și deci fără să aibă numerale în limbă pare de neconceput. Ați recunoscut, probabil, cazul tribului Pirahã, despre care am scris în cele trei numere anterioare ale Dilemei vechi. Într-o demonstrație pe teren, Daniel Everett, lingvistul american care a descris limba și obiceiurile acestui trib izolat în jungla amazoniană, pune vreo trei bețe în fața unui aborigen și îl întreabă cîte sînt. Acela răspunde ceva echivalent cu englezescul a few („cîteva”). După ce mai adaugă cîteva bețe, i se răspunde „mai multe”. Plusînd, obține răspunsul „o mulțime”. Membrii tribului nu au simțit niciodată nevoia numărătorii exacte, banii fiind necunoscuți, iar comerțul (cu rarii brazilieni care se aventurează pe rîul Maici) făcîndu-se în natură. Nu trebuie să știe cîți copii au, pentru că îi cunosc pe fiecare în parte.

Sînt ei unici pe planetă? Nicidecum. Leonard Bloomfield, lingvistul structuralist american despre care am mai scris la această rubrică, scrie, în cartea sa Language, despre triburile africane care nu au nevoie de numere mari: boșimanii Kham, de exemplu, folosesc numere simple numai pînă la trei, apoi compun „doi și doi” pentru patru, și așa mai departe. Noi credem că numerele sînt atît de „naturale” încît sînt absolut universale, însă, după cum se vede, realitatea este foarte nuanțată. Tot foarte nuanțată e situația și în limbă: existența unor sisteme lingvistice fără (sau cu mai puține) numerale nu echivalează cu obtuzitatea vorbitorilor față de ideea de singular și plural. Numai că nu toată suflarea omenească exprimă distincțiile de numărare folosind opoziția binară singular-plural, cum am fi tentați să credem dacă nu am avea și informații despre unele limbi non-indo-europene.

Franz Boas, antropolog și arheolog american de origine germană, profesor la Columbia University la începutul secolului XX, i-a studiat pe inuiții de pe Insula Vancouver plus diverse alte comunități aborigene de pe coasta nord-vestică a Pacificului. Din eseul introductiv la monumentala sa operă în trei volume (publicate între 1911-1939), Handbook of American Indian Languages, aflăm că există culturi total indiferente la distincția singular-plural, cum ar fi, de exemplu, populația Kwakiutl, ale căror cuvinte din vocabular nu suferă modificări în funcție de număr, iar ideea de pluralitate vine din context sau prin adăugarea unor adjective speciale la forma unică (de singular) a unui substantiv. Triburile Siouane disting între singular și plural numai în cazul obiectelor, al entităților inanimate, nu și în alte situații. Tot ele folosesc același cuvînt pentru tu și voi (cum e azi în engleză cu cuvîntul you).

Pe de altă parte, ideea de număr a fost mai accentuată în trecut față de limbile moderne de azi. Chiar terminologia pe care o folosim este ambiguă – dacă singular vine din latinescul singularis care înseamnă „singur, unic”, plural e legat de plus, care înseamnă „mai mult”. Cu cît mai mult? Astfel că, în proto-indo-europeană, limbă reconstruită, a existat numărul dual, care a supraviețuit pînă în greaca veche, sanscrită, gotică și engleza veche (și pînă azi în unele limbi ca, de pildă, irlandeza). În engleza veche, pronumele personal avea forme speciale pentru numărul dual:

singular

dual

plural

 I = eu

wit = noi doi

we = noi

ðu = tu

git = voi doi

ge = voi


În engleza de azi găsim rămășițe ale acestui număr în unele forme de pronume: poți spune all (toți/toate) sau any (oricare), sau none (nici unul/nici una) numai dacă te referi la trei sau mai multe entități, pentru că, dacă te referi numai la două, trebuie să spui both (ambele), either (oricare dintre cele două), respectiv neither (nici una dintre cele două). La fel, există două prepoziții care înseamnă „între, dintre”: between și among. Prima e folosită pentru relații bilaterale, a doua pentru restul.

Leonard Bloomfield, care a descris și el limbile austroneziene și algonquiene, arată că sistemele care au numărul dual permit cinci combinații la pronumele personale, distinse prin forme speciale ale cuvintelor: eu și tu, eu și el, eu și tu și el, eu și ei, voi doi, tu și ei (în limba samoană, de exemplu). În Melanezia, pe Insula Annatom, limba distinge în formele pronumelui personal numărul trial: pe lîngă obișnuitele eu, tu, noi și voi, mai există cuvinte separate pentru noi doi, noi trei, voi doi, voi trei.

Nu numai numărul este un punct de divergență între categoriile gramaticale. Vorbitorul obișnuit, necunoscînd decît o limbă sau stăpînind limbi înrudite, cu sisteme gramaticale similare, poate crede că numărul, genul, timpurile și modurile verbale sau cazurile sînt aceleași peste tot, constituindu-se în veritable forme universale de vorbire sau, mai mult, de gîndire, dacă nu chiar în universalii ale existenței. Bloomfield avertizează că ceea ce cunoaștem din lumea practică poate arăta o anume suprapunere a unor categorii gramaticale cu clasele de lucruri din realitate. De exemplu, lumea noastră non-lingvistică include obiecte, acțiuni, calități ale obiectelor, precum și calități ale acțiunilor, ceea ce ar corespunde cu substantivele, verbele, adjectivele și adverbele din limbă. Înainte să se grăbească să le numească „logice” sau „metafizice”, lingvistul e însă dator să investigheze dacă nu cumva alte limbi nu le recunosc, clasificînd lucrurile din lume după alte criterii. Dacă realitatea e atît de diferită, dacă oamenii nu acordă peste tot aceeași importanță acelorași fenomene, cu atît mai mult e de înțeles ideea că, la o comparație mai amplă, limbile vor diferi una de alta în ceea ce privește modul în care interpretează și clasifică lumea înconjurătoare. Eu voi continua această linie de analiză în articolele următoare.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse
Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.