Limba și gardienii ei

12 septembrie 2021
Limba și gardienii ei jpeg

În 1712, satiristul și pamfletarul politic Jonathan Swift, autorul Călătoriilor lui Gulliver, trimite o scrisoare Marelui Trezorier al Angliei, pe care o intitulează Proposal for Correcting, Improving, and Ascertaining the English Tongue / Propunere pentru corectarea, îmbunătățirea și clarificarea limbii engleze, în care se plînge de o o mulțime de lucruri: că „limba e teribil de imperfectă”, că „îmbunătățirile care i se aduc zilnic nu sînt nicidecum proporționale cu stricăciunile”, că „mincinoșii care se prefac că o cizelează și rafinează mai mult au înmulțit abuzurile și absurditățile”. Remediul pe care îl propune este înființarea unei organizații formate din persoanele cele mai calificate pentru sarcina reformării limbii, care să se întîlnească într-un loc anume, la o dată fixă, și să stabilească un set de principii și reguli care vor ghida întregul proces.

Deși nu folosește acest nume, Swift are în minte Academia Franceză, înființată la 1635 de cardinalul Richelieu cu scopul reglementării limbii (un detaliu interesant în paranteză: membrii ei se numesc les immortels / nemuritorii). Ferindu-se să sugereze ce metode trebuie aplicate  – „it is not for me to prescribe” / „nu sînt eu în măsură să recomand” –, Swift spune că grupul englez se poate folosi de experiența francezilor, al căror exemplu poate fi urmat acolo unde s-a procedat corect, iar greșelile lor evitate. Fără îndoială că „se vor găsi multe cuvinte care merită să fie expulzate din limbă, mult mai multe care trebuie corectate și, poate, nu puține învechite, a căror energie va trebui restaurată”. Ținta supremă a organizației va fi repararea limbii pentru totdeauna, astfel încît ea să înflorească fără să mai decadă vreodată.

Dragă cititorule, poate ai un sentiment de déjà-vu. Poate că, după apariția Internetului, ai avut senzația că felul în care am început să vorbim a devenit absurd, că asupra limbii române se petrec abuzuri, iar ea decade – desigur, din cauza asaltului anglicismelor. Dacă da, atunci sentimentul alinării sau împăcării cu situația  – pe care acest text vrea să îl ofere – poate veni din două direcții. Ca să folosesc termenii lingvistici consacrați de Ferdinand de Saussure, privim problema în sincronie și în diacronie. În perspectivă sincronică, să observăm că nu sîntem nicidecum singura cultură asaltată azi de engleză – oriunde au pătruns computerul, Internetul și rețelele de socializare (în general, cam pe toată planeta), acolo au ajuns și toate cuvintele englezești – vocabularul informatic și bancar fiind reprezentat masiv, dar nici jargonul din celelalte domenii de cunoaștere nu se lasă mai prejos. În perspectivă diacronică, nu e singura perioadă din istoria noastră în care o mulțime de cuvinte și sensuri străine iau locul celor cu care am fost obișnuiți.

Linia în care a început acest articol aduce în prim-plan, însă, și o a treia direcție: limba „cotropitoare” a avut ea însăși, în istoria sa, momente similare, iar asupra acestora aș dori eu să insist, de fapt, pentru ca cititorul să înțeleagă că împrumutul lingvistic, sentimentul de „contaminare” a limbii primitoare de către limba donoare și respingerea cuvintelor străine sînt fenomene universale și naturale: numai limbile moarte nu se schimbă. De propunerea lui Swift, ca să revenim la ea, s-a ales praful. Scrisoarea a fost combătută politic de către un membru al facțiunii Whig (echivalent pentru conservatori), autorul fiind supus unui atac la persoană: deși ideea înființării unei academii nu era, în sine, una rea, satiristul ar fi fost departe de standardele de limbă sugerate, engleza din scrierile sale fiind una vulgară. Disensiunile care au urmat în rîndul aristocraților de la Curtea Regală reprezintă o parte a motivului eșecului ideii lui Swift. Marele Trezorier, de fapt, chiar numește deja cîteva persoane care să facă parte din acest think tank și se angajează să asigure o sumă constantă pentru o locație convenabilă. Însă lovitura de grație o dă moartea Reginei Anne, survenită în 1714.

Dar ce era atît de rău în limba vremii? De unde venea această percepție atît de negativă? Cel mai agresiv val de „împrumuturi” (forțate) venise peste locuitorii insulari cu circa șase sute de ani înainte, după cucerirea normandă, cînd, timp de două secole, franceza normandă a fost limba de comunicare la Curte, în Parlament, în tribunale; tot ce era considerat cultură înaltă se scria, dacă nu în latină, tradițional folosită în toată Europa ca lingua franca, atunci în limba cuceritorilor. Abia în secolul al XIV-lea avea să se impună engleza ca limbă națională, 1362 fiind anul în care Parlamentul englez a decis să o folosească în locul francezei. Ca fapt divers, aș dori să menționez un factor neașteptat care a contribuit la acest triumf final: Ciuma Neagră. Cei șapte ani, cît a durat cea mai fatală pandemie din istoria omenirii, au adus englezilor (între 1348-1350), o mortalitate de 30% care a afectat, previzibil, mai ales păturile sărace ale societății, astfel încît a urmat o criză a forței de muncă. Aceasta a sporit importanța clasei muncitoare și a facilitat pătrunderea oamenilor simpli acolo unde înainte nu aveau acces (și, odată cu ei, a limbii engleze). De exemplu, la mănăstirea St. Albans, în 1349, au murit 47 de călugări și abatele lor (utilizatori de franceză și latină), locul fiindu-le luat de oameni care nu numai că nu știau decît engleză, dar mulți dintre ei erau total analfabeți.

Epoca modernă, al cărei început e fixat la 1500, găsește îmbunătățirea limbii ca scop major al gramerienilor vremii. E un lucru nesurprinzător dacă ne gîndim că Renașterea a însemnat descoperirea Americii, inventarea tiparului, dezvoltarea astronomiei, reforma Bisericii – limba nu putea rămîne în afara preocupărilor științifice. Engleza (dar nu numai ea, ci toate limbile vernaculare europene) era percepută ca imatură, neșlefuită, inadecvată, lipsită de eleganță și foarte limitată ca resurse de exprimare a complexelor sensuri care puteau fi redate prin latină și greacă. Astfel că gramaticienii secolului al XVI-lea încep un efort conștient de îmbogățire a limbii cu cuvinte din cele două limbi clasice amintite, dar și din franceză, italiană și spaniolă. Și așa ajungem la secolul lui Swift, epocă străbătută de un spirit al ordinii, în care e tot mai clar că gramatica e haotică, nesistematizată, că vorbirea și scrierea se învață ca mersul. Efortul de rafinare, standardizare și stabilizare a limbii se bazează pe credința tot mai mare în puterea indivizilor vorbitori de a da legi privitoare la limbă.

Dar engleza se vorbea și în Statele Unite. Care era situația aici la 1700? Ideea unei academii salvatoare îi bîntuie și pe americani: în 1780, John Adams, unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite, îi scrie o scrisoare președintelui Congresului, pledînd pentru înființarea unei academii care „să corecteze, îmbunătățească și să clarifice limba engleză” (recunoașteți cuvintele lui Swift), după modelul francez, spaniol și italian. Ironic, deși engleza britanică e, la ea acasă, destul de criticată, ea constituie un standard de urmat și de păstrat în ceea ce-i privește pe americani. Englezii care trăiesc dincolo de Ocean nu încetează să denigreze cuvintele nou apărute în limbă (ca necesitate absolută, însă, pentru că foarte multe dintre ele descriu peisajul, clima, flora și fauna total necunoscute primilor coloniști, care le-au inventat). La 1781, John Witherspoon, cleric și politician de origine scoțiană, denunță decăderea limbii într-o serie de articole publicate în Pennsylvania Journal and Weekly Advertiser: „În această țară văd zilnic – în Senat, la tribunal, în biserică, în presă – erori gramaticale, expresii vulgare și încălcări ale bunei cuviințe de care nici o persoană aflată în circumstanțe similare nu s-ar face vinovată în Marea Britanie”. El identifică opt clase de astfel de „greșeli”, printre care termenii tehnici și americanismele (prin care înțelege orice construcție lexicală diferită de uzul britanic – de exemplu, cuvîntul mad, care are la americani, pe lîngă sensul britanic de „nebun”, pe acela, încă actual, de „furios”, „supărat”).

Pe măsură ce țara se ridică economic, limba începe să se diferențieze tot mai mult, nu doar lexical, ci și ca pronunție. Cărțile scrise de englezii care iau în derîdere limba americană (dar și poporul american care contribuie la „barbarizarea limbii monarhilor englezi”) se înmulțesc tot mai mult, ostilitatea crește. Iată ce scrie un anume Sydney Smith: „Cine citește o carte americană, pe glob? /.../ Ce au făcut medicii americani? Ce substanțe noi au descoperit chimiștii americani? /.../ Ce au făcut în matematică? Cine poartă haine americane? Unde altundeva, în lume, fiecare al șaselea om e sclav?”. În contrast, confirmată de istorie, avem intuiția lui John Adams: „...populația crescîndă numeric, legătura universală a Americii și corespondența ei cu toate națiunile /.../ vor impune limba în uzul general, în ciuda tuturor obstacolelor”; și: „Engleza e destinată a fi în următoarele secole limba lumii”.

În istoria omenirii, cu cît contactul dintre culturi e mai intens, cu atît mai mult se petrec schimburi de tot felul, iar limba e un domeniu care nu face excepție. Dincolo de motivele obiective care duc la împrumutul lingvistic (el corespunde unor nevoi clare: invenții în tehnică și tehnologie care vin odată cu denumirile lor, de exemplu), există o mulțime de alte rațiuni din cauza cărora este imposibil să prezici ce cuvinte, sensuri și construcții gramaticale vor fi preluate de la alții. Puterea individului asupra limbii este inexistentă, marea masă a vorbitorilor fiind cea care decide, printr-un fel de unanimitate inconștientă, ce „prinde” și ce nu. Istoria arată că nici academiile, cu toate încercările lor, nu se pot opune schimbării și nici nu pot devia cursul firesc al evoluției unei limbi. Cel mult pot înregistra schimbările, constată Ferdinand de Saussure, și asta pentru că nimic altceva din lume nu e, ca limba, „rezultatul acțiunilor continue efectuate orbește de o multitudine de factori”.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană. 

Foto: Jonathan Swift (wikimedia commons)

RoAlert jpg
Societatea de consum emoțional
De cîte ori ar trebui să sune telefoanele oamenilor într-o zi? Și apoi ce se va mai adăuga pe lista Ro-Alert?
p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.

Adevarul.ro

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane FOTO Basilica jpg
Regulile spovedaniei, jocul de imagine al BOR. „Este doar o reconfirmare, nimic nu e nou”
Pe fondul scandalului provocat de Visarion Alexa, Patriarhia Română anunța că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adoptat o serie de propuneri cu privire la spovedanie și duhovnicie.
meteo  frig foto pixabay
Vremea se schimbă radical. Frig pătrunzător după temperaturile tropicale, unde se anunță lapoviță și ninsoare
După căldura tropicală, vremea se schimbă radical. Temperaturile încep să scadă, iar ploile se vor extinde în mare parte din ţară. La munte va fi foarte frig și vor cădea precipitații mixte.
Membri ai Clubului militar-patriotic Rusich FOTO The Moscow Times/ vk.com/rusiczpolska
Miliția neonazistă rusă care luptă în Ucraina pledează pentru uciderea și torturarea prizonierilor de război
O grupare neonazistă pro-Kremlin, activă în Ucraina, incită la atrocități împotriva prizonierilor de război și susține în mod explicit tortura, inclusiv „îndepărtarea unor părți ale corpului”.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia