Contraatacul s-a dovedit, treptat, atît de eficient, încît studentele nici nu au mai apelat, încet-încet, la eterna Comisie de Etică a instituției (oricum neputincioasă!).
Raportarea profesorului la discipol trebuie să fie, în concluzie, una de consubstanțializare, de simbioză intelectuală, de dialog permanent și revelator.
n piesa istorică a lui William Shakespeare, Henric al VI-lea (King Henry VI), unul dintre personaje, Gloucester, dialogînd cu protagonistul, face la un moment dat următorul comentariu filozofic: „E cruntă suspiciunea din mintea vinovată. /
A tolera înseamnă, ultimativ, a îngădui (fără îndoială cu parcinomie și chiar cu o anumită aroganță) dezmoștenitului sorții să se bucure, cu măsură, desigur, de preaplinul tău. Gestul „tolerant“ îl pune pe tolerat, inevitabil, într-o poziție de inferioritate, supralicitîndu-i, neelegant
Ce era asta, sexualitatea la Henry Miller?! Ea fusese întotdeauna o femeie serioasă, căsătorită, cu doi copii, apropiată de Biserică și de moralitatea creștină
„Pierce Brosnan!!!“, a răcnit Blană. „Mînca-i-aș eu ficații lui de maimuțoi! Este clar: sînt varză! M-am transformat în insul ăla dintr-un roman SF… Romanul scris de autorul ăla bărbos, slinos, cu privire cretinoidă. Personajul ăla, măi, care-și scrie întreaga viață pe bilețele și le lipește pretutindeni prin casă, pentru că uită tot ce i se întîmplă!“
Trebuie să fim mai flexibili cu devierile unor cadre didactice, întrucît, în fond, oameni sîntem cu toții. L-am prins, desigur, și l-am făcut neom pentru cîteva săptămîni. Am fost suspendat, aflîndu-mă la un pas de concediere…
În momentul în care cei 82 de botaniști autohtoni, specializați în studiul trifoiului, au dat publicității numele nou înființatei lor organizații profesionale – Asociația Națională de Cercetare a Plantelor Leguminoase Mici „Areta Popîndău“ –, lumea universitară s-a arătat profund derutată.
Ipsilanti a răspuns tremurător: „Se poate merge și la dreapta, și la stînga, și în sus, și în jos.“ Apoi, cît conducătorul auto a privit nedumerit spre pasagerul din dreapta, profesorul s-a evaporat. Definitiv. Pentru mine cel puțin.
Pe la sfîrșitul anilor ’90, o studentă de la masteratul (ieșean) de Studii Americane mi-a mărturisit franc, pe fondul unui seminar dedicat începuturilor civilizației Lumii Noi, că nu pricepea defel ideea, atît de des vehiculată, a „excepționalismului“ yanke
„Acum, de cînd cu Uniunea Europeană și cu NATO, totul s-a stricat în România față de perioada deplinei mele maturități, adică față de anii ’90, la vremea în care voi erați niște tinerei mucoși, încrezători în dreptatea garantată, pe termen lung, de existență.“
Mai mult mort decît viu, cu obsesia investigării lui penale pe teritoriul american, Bonifaciu a localizat, într-un tîrziu, clădirea în chestiune, ascunsă între niște palmieri din întortocheatul labirint.
Fusese copleșită de emoție auzind un vers dintr-o manea locală, care făcea referire la ea și la faimoasele sale amazoane. „Mai mare popularitate decît asta nu poate primi un scriitor!“, a conchis doamna Babeți. Cred că avea perfectă dreptate.
Volumele aveau caracter marxist. Lîngă Ideologia germană a bătrînului Karl se strîngeau, precum puișorii în jurul cloștii, Raymond Williams, Richard Hoggart, Terry Eagleton și Michael Green.
Am primit, cu șoc și groază, vestea încarcerării, în Republica Moldova (!), a fostului meu coleg de liceu, Oreste Chinezu, pentru culpa numită, straniu, „forțarea frontierei de stat“.
Universitarul a intrat în ghereta portarului, unde, pe nerăsuflate, s-a grăbit să recite lecția despre suprapopularea planetei și prevenirea densității prin planning familial. Portarul, lovit de un strabism derutant la ambii ochi, s-a pus imediat pe zbierat: „Ci faci, uăi? Ti dai la mini? Grijania și morții…“ Cu un ochi vînăt și mai multe cucuie în cap, Bolofan a fost pensionat „pe caz de boală“.
Realiștii susțineau că la mijloc ar fi fost însă o dragoste veche a lui Rico pentru făptura impunătoare a Panseluței, dragoste, din nefericire, neîmpărtășită.
Cele mai crunte înjurături cu putință, axate tot pe trista carte de vizită academică: Nelu Mocofan, De Fazan, Nelu Mocopan, Decăcan, Nelu Mocopan, Defecan etc. În mod clar, ideea business card-ului fusese compromisă.
Cum să fii defenisiv, cînd tu, în fond, ataci primul și ești așadar taman pe dos: ofensiv? Apărătorii noțiunii vor observa pesemne aici că transferul derivă din limbajul militar unde defensiva, strategic vorbind, se realizează frecvent printr-un atac inopinat (o ofensivă), menit(ă) să provoace derută inamicului. Nu insist. E posibil ca dreptatea să se afle de partea lor.
Redactorii m-au anunțat că lucrarea mea se vindea excelent și că sosiseră comenzi mari, cu precizarea «plata se efectuează de către autor, domnul conferențiar universitar Laurin Tălălache». Le-am zis să accepte solicitările. Mă angajam să achit contravaloarea exemplarelor din Teorema lui Brianchon. Studiu de caz plasate la clienți.
Lasî, bre holbatuli, faraonu’ dreacu’, fimeia în paci, cî ti rup în douî! Desdemona a zbughit-o îngrozită de pe scenă, luminile s-au aprins subit, iar însoțitorul noii Miss Marilyn a strigat oripilat: Vai, cum se poate, stimată doamnă?
Ambițiosul decan de la Facultatea de Artă Rupestră, Mirobolan Zacuscă, se simți izbăvit dintr-o lungă suferință atunci cînd, în postură de președinte al comisiei de concurs pentru ocuparea postului de secretară principală, o declară cîștigătoare pe doamna Pepina Răsărilă.
Cum de a apelat Securitatea la acești farisei, neglijîndu-mă pe mine, un om excepțional, care aș fi scris niște note impecabile, pînă și împotriva mea însumi, dacă s-ar fi impus, de un profesionalism suprem. Ar fi vuit astăzi CNSAS-ul de frumusețea lor!
O observație făcută de Benjamin Franklin, în 1755, într-un discurs politic, te pune și astăzi, foarte serios, pe gînduri. Spune, în original, acest titan al istoriei americane: Those who would give up essential Liberty, to purchase a little temporary Safety, deserve neither Liberty, nor Safety.
Era să înnebunesc în momentul cînd a venit Băse la Cotroceni, iar cînd Ponta a luat-o pe coajă de la Klaus am fost dus la Socola în cămașa de forță (băiatul meu, medicul veterinar, mă tranchilizase în prealabil cu o doză dublă de sedativ pentru urși).
Cultura așa-zicînd „înaltă“ are ambiția de a impune „canonul“, amintita „istoriografie autorizată“, dar cultura „populară“ e cea care oferă substanță, material vital, respectivului efort „canonic“.
A căzut repede în depresie, găsindu-și alinarea, culmea, în buclucașele gogoși cu ciocolată. Închis în cabinetul cu telefoane de urgență, Purcil privea în gol și se îndopa cu aluatul umplut cu cremă dulce. În mai puțin de doi ani, a ajuns la respectabila greutate de trei sute cincisprezece kilograme.
Să devină, treptat, o enciclopedie ambulantă a subiectului său doctoral și – atenție, detaliu cu adevărat remarcabil! – să se metamorfozeze total în acest subiect, să-l ilustreze existențial, să funcționeze în variantă de tablou biologic, de imagine în carne și oase a lui.
