Andrei PLEŞU
Prostie şi dictatură
De cîte ori povestesc, dinaintea unui auditoriu occidental, scene din viaţa cotidiană sub dictatura comunistă, stîrnesc ilaritate. Nu pot reproşa nimănui că percepe în cheie comică ceea ce, în realitate, era sinistru. O fac eu însumi. Rîd zdravăn, cum rîdeam şi înainte de ’89, de aiurelile sistemului sub care am trăit decenii întregi.
citiţiSîntem manipulaţi de Ceauşescu?
Sîntem manipulaţi de el cînd abuzăm de conceptul de revoluţie.
citiţiVrem reforma clasei politice?
Şi politicienii şi ziariştii şi electoratul vorbesc, de mai mulţi ani, despre „reforma clasei politice“. E imperios necesară! E singura noastră şansă! Aşa nu se mai poate! De întîmplat, nu se întîmplă însă nimic. Pe scenă evoluează încă politicieni de-acum douăzeci de ani, iar cei tineri sînt fie clone ale lor, fie învăţăcei cuminţi, crescuţi sub tutela „fondatorilor“.
citiţiDouă feluri de prostie
Nu vreau să vorbesc strict în numele meu, pentru că nu vreau să fac pe deşteptul. (Cel mai adesea fac pe deştepţii proştii...) Prefer să-i citez pe alţii, a căror deşteptăciune nu e pusă la îndoială de nimeni. Mai întîi Paul Valéry: „Prostia e incapacitatea de a te lua singur peste picior“.
citiţiSemnele timpului
Dacă, ajuns la o anumită vîrstă, te trezeşti bombănind tot mai des vremurile şi noile generaţii, e bine să ştii că există riscul de a fi preluat în corul străvechi al bătrînilor, care cred, de cînd lumea, că totul se termină cu ei. Capeţi un discurs de bunic, dintre cele care îi exasperează pe nepoţi.
citiţiDespre vorbitul în public
Una dintre cele mai perfide agresiuni împotriva semenilor noştri este proasta administrare a discursului public. Totul, în viaţa culturală curentă, e mai uşor de suportat decît oratoria incontinentă, verbiajul torenţial, limbuţia încîntată de sine. Cunosc foarte puţini oameni capabili să-şi dozeze cuviincios exerciţiile retorice.
citiţiIntelectualii? A se slăbi!
Colegul meu de şcoală primară, dl Ştefan Brăgărea (în clasă i se spunea Toto), mi-a scris cîteva rînduri pe adresa Dilemei vechi în chestiunea nebuloasă – şi tot mai iritantă – a „intelectualilor“. M-am bucurat să văd că citeşte gazeta noastră şi că e un cititor reactiv.
citiţiPatru feluri de a practica morala
Morala, moralitatea, moralismul, moralizarea – sînt, de vreo douăzeci de ani, cuvinte-vedetă ale lumii româneşti. Toată lumea se simte îndreptăţită să judece pe toată lumea, toată lumea e foarte exigentă şi foarte competentă, cînd e vorba să-şi pună semenii în insectarul derapajului etic.
citiţiNevoia de umanioare
La începtul lui 2008, într-un editorial din New York Times, Stanley Fish observa că „raportul Comisiei pentru Studii superioare al Statului New York“ abia dacă menţiona „artele şi ştiinţele umaniste“. Evident, nu era vorba de o simplă „scăpare“, de o neglijenţă întîmplătoare.
citiţiCe fel de primar vrem?
Pentru mine, testul suprem pe care ar trebui să-l treacă un candidat la Primăria Bucureştiului ar fi o plimbare la pas prin oraş. Aş fi curios să-l văd cum şi cînd se înfurie, cînd se bucură, cînd se emoţionează, ce soluţii îi vin, de la caz la caz, în minte, şi în ce fel pasiunea pentru Bucureşti îl face să uite de sine.
citiţi












Butonul play de mai sus este cheia 




