Aici Vocea Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
Aici Vocea Europei jpeg

Din vara lui 2006, organizatorii unui festival din Franţa încearcă să facă Europa mai simpatică, îndulcind siropul destul de amar al coabitării europene cu multă muzică bună. În fiecare an, la final de mai – început de iunie, la Clermont-Ferrand, oraşul anvelopelor Michelin, al superbului Ma nuit chez Maud al lui Rohmer şi al celui mai important festival de scurtmetraje de pe continent, are loc Europavox, un festival de muzici europene noi şi prea puţin cunoscute. Premisa e simplă: dacă tot învăţăm să locuim împreună, să facem legi, să împărţim bugete, atunci am putea să aflăm şi ce muzică facem noi, europenii. Politica marilor festivaluri de tipul Glastonbury sau Werchter e de a aduce pe scenă ce se ascultă acum în iPod-urile planetare, din Australia pînă în Groenlanda, ce e hip pe ambele maluri ale Oceanului, ce e împins în faţă de cronicarii de la Pitchfork, Stereogum şi Paste. Oricîte albume noi ai asculta pe zi, te învîrţi tot printre numele mari. Numele mici, cele care n-au în spate marea maşinărie de promovare muzicală, care cîntă în oraşe departe de Londra, Paris şi Berlin nu ajung la alt public decît cel local. Cu alte cuvinte, o trupă din Bulgaria nu prea are şanse să cînte într-un bar din Ungaria, pentru că scena muzicală din Budapesta nu cunoaşte scena muzicală din Sofia şi invers – anomalie pe care Europavox încearcă s-o repare, invitînd în fiecare an programatori de festival, directori de cluburi şi jurnalişti muzicali din toată Europa, şi provocînd întîlniri improbabile între un public francez mai degrabă cuminte şi nişte muzici mai degrabă îndrăzneţe.  

Pe 6 iunie, în prima zi de festival, un băiat-orchestră care seamănă cu fratele mai mic al lui Ralph Fiennes cînta, pe o scenă în aer liber, piese delicate despre moarte, tristeţe şi părăsire; în faţa lui – un public de vreo 30-40 de oameni cărora nu părea să le pese prea tare. E greu să intri în atmosfera de festival cînd nu ţi se dau surle, trîmbiţe şi tobe şi cînd melancolia tipului de pe scenă nu se potriveşte deloc cu euforia ta de weekend. Pe băiatul-orchestră îl cheamă Noiserv şi e unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai noului val alternativ portughez. La el acasă, umple sălile şi ia premii peste premii. La Europavox, a fost nevoit să treacă prin chinurile muzicianului debutant, programat să cînte la ora 7 seara, în timp ce toată lumea e ocupată să descopere standurile de bere şi mîncare mexicană, şi străduindu-se să cucerească nişte spectatori indiferenţi. „E OK şi-aşa“, mi-a spus Noiserv a doua zi la micul dejun, „o iau de fiecare dată de la capăt, e-n regulă“. La Europavox, e bine să nu fii cu nasul pe sus, şi să te bucuri pur şi simplu de întîlnirea cu un public nou. Dacă dintre cei 40 de oameni care te-au ascultat, măcar vreo doi se duc acasă şi le povestesc prietenilor că au auzit păsări alunecînd pe viniluri, la concertul unui portughez cu nume ciudat, atunci e de ajuns.  

Europavox e plasat la două staţii de tramvai distanţă de centrul istoric al oraşului, cu străzile lui înguste şi curţile interioare înecate de soare, cu biserici şi catedrale ca nişte balene uriaşe eşuate pe ţărm, cu oamenii văzîndu-şi liniştiţi de rutina unui oraş de provincie. Cartierul general Europavox se află în jurul şi în interiorul complexului Coopérative de Mai, un fel de casă a studenţilor mai mare, cu trei săli de concerte şi o curte generoasă. Publicul e local şi pestriţ, preţul biletului e mic, nu prohibitiv, aşa cum se întîmplă la festivalurile mari. Important e ca muzica să ajungă la oameni.

După diafanul Noiserv, am sărit direct în mijlocul delirului Casseurs Flowters, o trupă de hip hop franţuzesc funky şi neastîmpărat, după care mor toţi puştii pînă în 20 de ani. Unul dintre băieţii din trupă a făcut bine-mersi crowd surfing pe braţele spectatorilor, pînă a ajuns aproape de mijlocul sălii, unde un tip îşi agita entuziast cîrja în aer. Ritmuri de hip hop vesel, versuri şmechere („business“, pronunţat „biznes“, rimează cu „Louis Seize“), o sală întreagă cîntînd în cor „Bibadabim bibadaboum/ Ils sont cools ouhouhouh/ Bibadabim bibadabadaboum/ Trop cools ouhouhouh“. Europavox funcţionează cu momeli: în 2014, capetele de afiş au fost cei mai în vogă artişti francezi ai momentului; dacă vrei să-i vezi din primele rînduri, vii din timp şi treci prin încă vreo patru concerte cu nişte artişti de care n-ai auzit niciodată. Aşa a fost în a doua seară, cînd coada la intrare în sala Polydôme şerpuia pe cîteva zeci de metri. Lumea venise să-l vadă pe –M–, fost Matthieu Chédid, actual showman al scenei franceze de pop rock. Pînă la –M–, care începea la 22,30, mai erau trei concerte: britanicii Liz Green şi Benjamin Clementine, şi cehii Kadebostany. Liz Green e potrivită pentru săli mici, cu scaune de bar şi fum care să-ţi facă ochii să clipească des, nu pentru săli uriaşe, cu lume care stă în picioare şi se bîţîie de pe un picior pe altul. „N-am mai fost acasă de pe 7 aprilie“, oftează Liz Green şi începe să cînte „Dispacement Song“, o piesă de cabaret paşnic şi dezolat. „Nu-mi place vocea ei. Cît mai avem pînă la –M–?“, întreabă o fetiţă. Aplauze anemice, Liz Green iese de pe scenă fără bis. După concert, i-a povestit unui jurnalist austriac că s-a săturat de toate, turneul merge prost, e greu să trăieşti din muzică, e greu să trăieşti în general.  

După Liz Green a venit Benjamin Clementine. Descoperit de nişte producători francezi pe vremea cînd cînta la metroul din Paris ca să facă un ban, Clementine e cel mai apropiat artist de puterea şi sălbăticia Ninei Simone pe care l-am văzut vreodată. Un negru statuar, coborît parcă de pe soclul din „Privighetoarea şi trandafirul“ lui Oscar Wilde, apăsînd pedalele pianului cu tălpile goale, îmbrăcat într-un pardesiu lung, despicînd aerul cu vocea lui fără drept de apel, Clementine a făcut linişte în sala mare a Polydôme-ului. Nimeni nu mai mişca în front, nimeni nu mai întreba cît mai e pînă la –M–, toţi încremeniseră în faţa bărbatului care le spunea poveşti cu iubiri duse pe apa sîmbetei, prietenii pierdute şi singurătatea care te sfărîmă sub greutatea ei. La bis, Clementine a cîntat un cover după „Ain’t Got No, I Got Life“ al Ninei Simone, care-a trecut peste noi ca un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a lăsat în urma lui inimi devastate. Clementine a scos deocamdată doar un EP şi n-a semnat cu nici o casă mare de discuri. Pare că n-are nici un chef să intre în circul industriei muzicale, vrea doar să cînte. Dacă cineva îl aude, bine, dacă nu, la fel de bine.

Am plecat de la concertul lui şi m-am aşezat afară, într-un colţ, ca să-mi pun oasele la loc. De pe scena în aer liber se-auzeau estonienii de la Odd Hugo, un fel de Beirut într-o zi cu ploaie. În aceeaşi seară, Botanique, spaţiul mitic de concerte din Bruxelles, s-a înfrăţit cu Europavox-ul şi a prezentat o selecţie de artişti belgieni. Printre ei, Mélanie de Biasio, o voce de jazz sumbru, pe care mi-o închipui perfect îmblînzind dealurile de la Gărâna sau fotoliile incomode de la Sala Radio, şi băieţii de la Girls in Hawaii, indie rock cu explozii de veselie, la care s-au zbînţuit, deşi era trecut de miezul nopţii, cîteva clase de copii de la şcolile din oraş.  

Sîmbătă, în ultima seară de festival, aveai de ales între turcoaicele do-it-yourself de la Kim Ki O, suedeza Elliphant, puţin prea mică pentru o scenă prea mare, senzaţia olandeză Thomas Azier sau grecul fascinat de colaje electro Larry Gus. Indiferent de opţiune, n-aveai voie să lipseşti de la Stromae, cea mai stranie apariţie a Europei pop din ultimii ani. E belgian, cîntă în franceză, atacă subiecte grele (cancer, moarte, depresie, război, identitate trans) pe ritmuri de club din Ibiza, dansează ca un schelet din primele desene Disney, are un show impresionant vizual, e autoironic şi ştie cum să aibă publicul la degetul mic. Iar publicul îl adoră. „Stromae dansează pe neliniştea unui întreg continent“ – scria la final de iunie Jon Pareles, criticul muzical de la The New York Times.  

La final de Europavox, fiecare şi-a luat cu el propriile descoperiri şi s-a împrietenit ceva mai mult cu ideea unei Europe a tuturor. Mi-ar plăcea să cred că, purtat de-a lungul şi de-a latul continentului, un astfel de festival ar putea coborî numărul votanţilor Frontului Naţional şi ai fraţilor săi de ideologie naţionalistă. Şi mi-ar mai plăcea să văd la anul, pe oricare dintre scenele Europavox, Subcarpaţi şi Steaua de mare. S-ar potrivi la fix. 

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.