● L’Express,
30 iunie 2010

Pe 29 iunie s-au împlinit 110 ani de la moartea lui Saint-Exupéry. Autorul Micului Prinţ, aviator şi scriitor deopotrivă, întrebat în 1939 cum împacă aceste două pasiuni, răspundea astfel: „Pentru mine, să zbor sau să scriu e acelaşi lucru“.

Cu ocazia acestei aniversări, Jean Montenot publică în revista L’Express un amplu material despre viaţa şi opera lui Saint-Exupéry, acest personaj fascinant, controversat şi de-o candoare fără margini. A lucrat ca pilot pentru compania Latécoère, a avut un accident în deşertul Libiei în încercarea de a stabili un record pe ruta Paris-Saigon, a fost în exil la New York şi Lisabona. A venit şi-n România, a ţinut o conferinţă la Ateneu şi a fost oaspetele Marthei Bibescu la Palatul Mogoşoaia.

Călătoria lui s-a încheiat în 1944, cînd a dispărut într-o misiune deasupra Mării Mediterane. „Toată viaţa sa, Saint-Exupéry a fost chinuit de nostalgia primilor săi ani. Mărturie stă ceea ce îi scria mamei sale de la Buenos Aires: «e un dulce exil acela de a fi exilat în propria copilărie. Ca şi cum viaţa lui n-ar fi fost decît o lungă şi dureroasă confruntare între copilul care a fost şi adultul care devenise, acesta din urmă simţindu-se fantoma copilului de altădată.»“Într-o scrisoare către André Breton din primăvara lui 1942, Saint-Exupéry îi explică acestuia refuzul de a lua parte la luptele care divizau mica comunitate franceză refugiată la New York: „Dacă m-aţi cunoaşte mai bine, aţi şti că nu sînt un autor şi că nu le-am cerut niciodată prietenilor să le placă cărţile mele. Le-am cerut prietenilor mei să-mi fie prieteni.“

Martin Heidegger scria, în 1949, în prefaţa ediţiei germane a Micului Prinţ: „Nu e o carte pentru copii, e mesajul unui mare poet care alină orice singurătate şi care ne duce la înţelegerea marilor mistere ale acestei lumi.“ S-ar putea să aibă dreptate…