Arta mobilă & mobilizată

Anul 2008 s-a deschis, pe 10 ianuarie, la Centrul Naţional al Dansului, nu cu un spectacol, ci cu o expoziţie permanentă, 24 de ore din 24: "La Zid" de Dan Perjovschi. "Singura mea intervenţie artistică într-o instituţie a statului român" - a declarat artistul. Împotriva oricărei forme de instituţionalizare a artei, Perjovschi îşi pune semnătura la CNDB pentru că "e singurul model viabil de instituţie naţională" şi pentru că desenele lui transformă zidurile-suport în lucrare de artă, care automat are valoare şi "complică" - după cum declară Perjovschi - decizia evacuării şi intervenirii violente cu picamerele. "E un fel de perete troian" - adaugă artistul. Acţiunea lui Perjovschi e o formă de squatting. Deciziei de eliberare a unui loc pentru dărîmarea lui, în cazul de faţă CNDB, artistul îi răspunde prin ocuparea pereţilor, prin îmbrăcarea şi dublarea lor cu desene. Astfel, artistul refuză pur şi simplu să plece din clădire, refuză să încredinţeze clădirea, să o dea spre demolare. Actul lui aminteşte de ocupările abuzive din Berlinul anilor ’90: oamenii protestau şi nu eliberau casele. Blocul pictat şi pe care scrie mare "Wir bleiben drin" ("Rămînem înăuntru"), din cartierul Kreuzberg, e un exemplu. Dar ceea ce face Perjovschi e mult mai mult decît atît: el desenează timp de o lună trei pereţi înalţi ai CNDB şi în felul acesta îi pune pe toţi cei care vor să dărîme acea aripă a clădirii într-o uriaşă dilemă. Pereţii se transformă brusc în artă şi devin valoroşi. E ca şi cum ar spune: OK, vă dăm clădirea, dar vă lăsăm semnătura lui Perjovschi pe cei trei pereţi. Ce faci? Dărîmi, pur şi simplu? Mai întîi zugrăveşti, acoperi tot şi apoi, liniştit, intervii cu picamerele? Îţi asumi acest act - distrugerea unui obiect artistic - şi consecinţele lui, scandalul ce va urma? Artistul e ludic, ironic, răspunde la cinism şi indiferenţă cu un act care cere o reacţie imediată, un act care face apel la conştiinţă şi etică. Acestea, chiar dacă e posibil să nu existe, trebuie provocate şi afişate public. În sine, dincolo de conţinutul său, de modul în care desenele sale se joacă şi jonglează cu simbolurile politice şi cu stereotipurile culturale, actul său este unul extrem de politizat şi de critic. "Time to download" Ne întoarcem din nou în timp, în paginile Dilemei vechi, nr. 89, din septembrie 2005. Iată cîteva dintre răspunsurile pe care Dan Perjovschi le dădea la Chestionarul lui Proust: "Îndeletnicirea mea preferată: să gîndesc şi să desenez, nu neapărat în această ordine; Fericirea pe care mi-o visez: să fac şi să influenţez lucruri în bine; Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să nu mai am umor; Culoarea mea preferată: alb şi negru; Deviza mea: nu te opri". Time to download, parafrazîndu-l tot pe artist: negru pe alb sau alb pe negru. Cu carioca sau cu creta. Pe pereţi albi, pe ziduri negre, pe ferestre, pe podea, pe tablă. În Pavilionul român de la Veneţia, în Galeria Protokol din Cluj, în fosta cocserie din Essen, în cadrul proiectului "Kokerei Zollverein", la New York, în spaţiile MOMA şi, chiar în acest moment, în galeria Lombard-Freid Projects (cu expoziţia "You Remember my Pin", care îl apropie mult de artistul francez Renaud Auguste-Dormeuil, specialist în cartografierea unui spaţiu public al nesupravegherii video), la Centre Culturel Suisse din Paris, la Sydney şi, permanent, în Bucureşti, la Teatrul Naţional, în aripa ce încă mai găzduieşte Centrul Naţional al Dansului. Artistul permanent "la zid" "La Zid" e diferită de celelalte expoziţii ale lui Perjovschi. Cu markerul pe cei trei pereţi înalţi de la CNDB, accesibilă oricui, la orice oră, din diferite unghiuri şi de la înălţimi diferite, în funcţie de treptele urcate, expoziţia este numită "permanentă". Definind-o astfel, artistul se neagă pe sine. El nu mai vorbeşte de efemeritate, de pereţi care se şterg, ci, din contră, actul lui provoacă şi forţează autorităţile să reacţioneze altfel. Perjovschi vine pentru prima oară să deseneze într-o instituţie şi de data asta afirmă că face o lucrare permanentă. Se pune din nou pe sine la zid şi pune întreaga societate la zid, cerînd o reacţie. "La Zid" ar trebui să fie permanentă şi trebuie neapărat vizitată. Nu veţi vizita o expoziţie, vă veţi roti ochii, veţi urca sau coborî trepte ca să focalizaţi, vă veţi îndepărta ca să aveţi ansamblul. Veţi vedea cum, în mişcările voastre, veţi fi autorul propriei coregrafii, la Centrul Naţional al Dansului. Şi, chiar după jumătate de oră de "dans", veţi avea surpriza să descoperiţi noi desene, pe care înainte nu le-aţi observat sau pe care acum le citiţi şi le înţelegeţi în mod diferit. "Dansez cu voi" - scrie la un moment dat, pe unul dintre pereţi. Desenele lui Dan Perjovschi te fac martorul destinului unui zid şi al unei clădiri, te fac martorul istoriei prezente. De cîte astfel de intervenţii artistice de conştiinţă ar avea nevoie Bucureştiul sau România? Animaţii & ficţiuni Timp de opt luni, pînă în august, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti, parterul şi etajul întîi sînt încredinţate lucrărilor de artă contemporană aparţinînd unui număr de peste douăzeci de artişti francezi. Evenimentul face parte dintr-un program al Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, al cărui obiectiv este promovarea artiştilor francezi actuali, prin intermediul FNAC (Fondul Naţional de Artă Contemporană), cea mai mare colecţie de artă contemporană din Franţa. Animations/Fictions, comisariată de către Ruxandra Balaci, strînge la un loc un număr foarte mare şi diferit de lucrări. Titlul se explică prin intenţiile curatoarei de a arăta cum animaţia şi benzile desenate reprezintă o cale de acces către înţelegerea viciilor societăţii actuale. E adevărat, toate lucrările sînt o punere în comun a tehnicilor şi instrumentelor pe care le folosesc benzile desenate sau animaţia. Dar, dincolo de aceasta, ele nu reuşesc să împărtăşească un concept comun, nu oferă în ansamblu imaginea unei expoziţii coerente. Mai degrabă, ele au puterea de a demonstra modul în care arta contemporană inovează la nivelul genurilor sale. Sînt picturi (dar niciodată în sensul tradiţional al cuvîntului, cum ar fi Grille a lui Bernard Joisten, care iese pur şi simplu din pînza bine delimitată şi se extinde şi prelungeşte pe pereţii şi podeaua MNAC-ului), colaje (asemenea celui pe lemn, o bulă imensă "decupată" din revista de benzi desenate, a lui François Letaillieur), fotografii (care ies şi ele din cadrele fixe asemenea complicatei şi încărcatei Still life with Mickey, a lui Mac Adams), desene - precum seria de 34, în acuarelă şi stilou, care ies la propriu din rama cu mîini şi picioare, golită şi lăsată fără viaţă, evadează şi se întind pe tavanul MNAC-ului şi cer un efort să fie văzute, Mr. Frame, a artiştilor Petra Mrzyk şi Jean-François Moriceau, sculpturi (a lui David Mach, Mickey Matchhead, Mickey, avalat de capul inert compus din mii de chibrituri puse unul lîngă altul), filme de animaţie şi instalaţii, precum cea a lui Wang Du, Défilé, piese de joc de-a războiul, la proporţii mult mai mari. Dubla supradimensionare a unor elemente dă tridimensionalitate lucrării. "Cartea junglei" Lucrările care la Animations/Fictions atrag cel mai mult atenţia sînt instalaţia video sonoră (pe Opus 77 de Haydn), Professeur suicide, a lui Alain Séchas, şi filmul de animaţie The Jungle Book Project, al cunoscutului artist Pierre Bismuth. E păcat să le povesteşti, ele trebuie văzute. Professeur suicide este o imagine a societăţii actuale. Profesorul le predă celor cinci elevi (toţi, manechine de plastic alb şi capete-balon) lecţia de sinucidere. Îşi înţeapă uşor capul, gestul se reia la infinit, expresia feţei sale e diferită, zîmbeşte, se miră, e trist, dar ochii rămîn mereu la fel de goi şi de pasivi. Instalaţia e plasată în aşa fel încît îl pune pe vizitator în poziţia elevului, dar poate fi privită şi de sus, de la un alt nivel. Videoinstalaţia lui Pierre Bismuth, The Jungle Book Project, din 2002, proiectează pe un ecran mitica povestire animată a lui Walt Disney şi devine, automat, ţinta multor vizitatori. Artistul îl prelucrează, combină 18 versiuni ale filmului, 18 traduceri: fiecare personaj vorbeşte o altă limbă, Mowgli vorbeşte spaniolă, turma de elefanţi - germană. Şi astfel barierele lingvistice dispar, desenul animat e un Turn Babel, locul unde se înţeleg cu toţii, prin universalul limbaj vizual. Bismuth transformă filmul lui Disney într-o lucrare de artă, abstractă, deschisă interpretărilor, universală, care nu are nevoie de un limbaj predefinit. Prezentă în foarte multe galerii şi muzee, The Jungle Book Project e extraordinară prin impactul pe care îl are asupra publicului. La MNAC, în seara deschiderii, cei mai mulţi vizitatori urmăreau Cartea junglei, în varianta propusă de Pierre Bismuth.