Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că a proclamat drept punct central al politicii externe americane promovarea democraţiei. El n-a fost unic în acest demers. Cei mai mulţi preşedinţi, de la Woodrow Wilson încoace, au făcut declaraţii similare. A fost aşadar şocant să-l auzim pe actualul ministru de Externe, Hillary Clinton, expunînd în Congres noul concept promovat în politica externă, numit "3D" " apărare, diplomaţie şi dezvoltare (defense, diplomacy, development). Notabilă este tocmai absenţa D-ului de la democraţie, ceea ce sugerează o schimbare de politică din partea administraţiei Obama. Atît Bill Clinton, cît şi George W. Bush se refereau frecvent la efectele benefice pe care le au democraţia şi securitatea. Ei citau adesea studii din ştiinţele sociale, care arătau că statele democratice intră rareori în război unele cu altele. Dar, specialiştii mai arată şi că democraţiile liberale nu intră aproape niciodată în război unele cu altele, ceea ce ar putea să însemne că o cultură constituţională liberală e mai importantă decît simpla libertate a alegerilor. Alegerile sînt importante, dar democraţia liberală înseamnă mai mult decît "electoralitatea". În absenţa unor reguli constituţionale şi culturale, alegerile pot produce violenţe, aşa cum s-a întîmplat în Bosnia sau la Autoritatea Palestiniană. Iar democraţiile neliberale pot ajunge să se bată între ele, aşa cum s-a întîmplat în 1990 cu Ecuador şi Peru. În ochii multor critici din Statele Unite şi din alte ţări, excesele administraţiei Bush au pus în umbră ideea promovării democraţiei în lume. Invocarea democraţiei de către Bush, pentru justificarea invaziei din Irak, a implicat ideea că democraţia poate fi impusă pe calea armelor. Democraţia din lume a fost asociată cu varianta sa particulară americană şi a primit o conotaţie imperialistă. Mai mult, adesea retorica exagerată a preşedintelui Bush n-a coincis cu practica şi a dat apă la moară acuzaţiilor de ipocrizie. S-a observat că era mult mai uşor pentru el să critice Zimbabwe, Cuba sau Birmania, decît Arabia Saudită sau Pakistanul, tot aşa cum s-a observat că tonul criticilor aduse Egiptului a fost curînd înmuiat. Există acum pericolul unei reacţii supradimensionate la eşecul administraţiei Bush. Dezvoltarea democraţiei nu e ceva impus din partea Americii şi ea poate lua multe forme. Dorinţa unei mai largi participări a oamenilor se răspîndeşte odată cu dezvoltarea economiilor şi cu modernizarea. Democraţia nu e în retragere. Dacă la începutul administraţiei Bush, Freedom House, o organizaţie non-guvernamentală, avea pe listă 86 de ţări libere, la sfîrşitul mandatului Bush, numărul acestora crescuse la 89. Democraţia rămîne un ţel valoros şi larg răspîndit, dar e important să se facă diferenţa între un scop şi mijloacele folosite pentru a-l atinge. E o diferenţă între o promovare agresivă şi o sprijinire blîndă a democratizării. Evitarea coerciţiei, a alegerilor premature şi a retoricii ipocrite nu închide calea unei politici răbdătoare, bazate pe asistenţă economică, diplomaţie de culise şi forme diversificate de ajutor pentru dezvoltarea societăţii civile, a statului de drept şi a unor alegeri bine organizate. La fel de important pentru metodele de politică externă folosite la sprijinirea democratizării de peste hotare e modul în care noi o practicăm acasă. Cînd încercăm să impunem cu forţa democraţia, aruncăm o pată asupra ei. Cînd revigorăm cele mai bune tradiţii democratice ale noastre, putem stimula emulaţia şi putem crea o putere soft de atracţie. Acest tip de abordare este ceea ce Ronald Regan numea "strălucirea oraşului de pe deal". De exemplu, mulţi oameni, atît din interiorul cît şi din exteriorul Statelor Unite, au devenit cinici în legătură cu sistemul politic american, spunînd că e dominat de puterea banului şi închis pentru cei dinafară. Alegerea lui Barack Hussein Obama în 2008 a creat o mare şansă de a reface puterea soft a democraţiei americane. Un alt aspect al exersării interne în America a democraţiei liberale, mult dezbătut astăzi, este legat de modul în care Statele Unite trebuie să abordeze chestiunea ameninţării terorismului. În climatul de mare teamă de după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a angajat în interpretarea legilor interne şi internaţionale pentru a legaliza forme de tortură, ceea ce a murdărit democraţia americană şi i-a diminuat puterea soft. Din fericire, presa liberă, sistemul juridic independent şi pluralismul politic au ajutat la aducerea acestor practici în dezbaterea publică. Obama a declarat că va închide, în decurs de un an, centrul de detenţie de la Guantanamo Bay şi a declasificat rapoartele folosite pentru justificarea a ceea ce acum este în mod general privit drept tortură asupra deţinuţilor. Dar felul în care trebuie combătut terorismul nu e doar un lucru ce ţine de istorie. Ameninţarea rămîne vie şi e important să ne amintim că oamenii care trăiesc în democraţie doresc libertate şi securitate deopotrivă. În momente de mare spaimă, balanţa atitudinilor înclină către securitate. În timpul războiului civil, Abraham Lincoln a suspendat principiul care dădea dreptul deţinuţilor să atace în instanţă închiderea lor, iar în primele zile din Al Doilea Război Mondial, Franklin Roosvelt i-a închis pe cetăţenii americani de origine japoneză. Cînd unii dintre membrii rezonabili ai administraţiei Bush sînt astăzi întrebaţi cum au putut avea poziţiile pe care le-au avut în 2002, ei invocă atacurile cu antrax care au urmat atentatelor din septembrie 2001, rapoartele serviciilor secrete despre un iminent atac cu materiale nucleare şi teama larg răspîndită că ar putea urma un al doilea atac asupra cetăţenilor Statelor Unite. În asemenea circumstanţe, între democraţia liberală şi nevoia de securitate apare o tensiune. Terorismul este o formă de teatru. El are efect nu prin distrugeri fără seamăn, ci prin dramatizarea unor atrocităţi săvîrşite împotriva civililor. Seamănă cu ju-jitsu. Adversarul mai slab foloseşte contra celui puternic propria forţă a acestuia. Teroriştii speră să creeze un climat de teamă şi insecuritate care să ne provoace daune prin subminarea calităţii propriei noastre democraţii liberale. Prevenirea unor noi atacuri teroriste, în acelaşi timp cu înţelegerea şi evitarea greşelilor trecute, va fi esenţială pentru păstrarea şi sprijinirea democraţiei, acasă şi peste hotare. Aceasta e dezbaterea pe care administraţia Obama o conduce în prezent în Statele Unite. Joseph S.Nye, profesor la Harvard, a fost recent desemnat unul dintre cei mai influenţi intelectuali ai ultimilor 20 de ani, de către experţi în relaţii internaţionale. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.org traducere de Andrei MANOLESCU