Populismul creşte în UE. România scapă?

Radu MAGDIN
Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Populismul creşte în UE  România scapă? jpeg

Noiembrie 13, 2013, va rămîne o zi memorabilă. Nu neapărat în sens bun, căci ea marchează, pentru prima dată în Europa postbelică, ascensiunea extremei drepte, cu şanse credibile de a ocupa, „în echipă“, o bucată importantă din Parlamentul European, în perspectiva viitoarelor alegeri europene din mai 2014. Preşedintele Partidului Frontul Naţional din Franţa, Marine Le Pen, şi omologul său olandez, Geert Wilders (PVV), au încheiat în acest context, la Haga, o alianţă în pregătirea alegerilor din Parlamentul European, o platformă eurosceptică, calificînd Uniunea Europeană ca un proiect „nazist“ – o ironie, avînd în vedere rolul construcţiei europene de a evita conflictele în Europa, prin pacea şi prosperitatea date de punerea în comun a resurselor.

Existenţa unor forţe de extremă dreaptă – sau stîngă – nu e un fenomen nou în societate, care poate da periodic votul său în proporţie mai mare acestora, fiind dezamăgite uneori de prestaţia partidelor tradiţionale, de stînga, dreapta sau cu o platformă centristă. Noutatea e că trăim o perioadă în care mişcările de esenţă populistă, care atacă elitele momentului sau caută un ţap ispăşitor bun de demonizat pentru relele societăţii, prosperă, deşi nu au soluţii, ci doar ştiu să pună degetul pe rana socială, economică şi politică, mai mult sau mai puţin agresiv. Aceste partide prosperă nu numai într-o ţară, ci în mai multe concomitent; nu scapă nici state considerate bastioane ale democraţiei – cum e cazul Franţei, unde, conform unui sondaj publicat în luna octombrie de Le Nouvel Observateur, Frontul Naţional are 24%, peste nivelul principalelor două partide ale ţării. Potrivit unui alt sondaj, tot din octombrie, pentru 46% dintre francezi, Le Pen este adevărata opoziţie a preşedintelui Hollande, liderii UMP – fostul partid al lui Sarkozy – fiind sub 20%.  

Uniţi împotriva Bruxelles-ului

„Noi, vechi naţiuni europene, nu putem fi obligate să cerem permisiunea Bruxelles-ului pentru orice lucru“, a denunţat doamna Le Pen, clamînd reîntoarcerea la suveranitate. Interesant, numai că la Bruxelles, Franţa şi Olanda (la ele, dumneaei referindu-se prioritar, lăsînd însă uşa deschisă pentru noi aliaţi, din alte state) sînt deja reprezentate, atît în Consiliu, cît şi la Comisie şi, perfect democratic, în Parlamentul European. Acum, însă, plăteşte clasa politică europeană preţul limbajului dublu faţă de Bruxelles: cînd reuşeau ceva, liderii aveau meritul; cînd nu, atunci era de vină „Bruxelles-ul“. Problema însă e că suprapunerea crizelor – europeană şi naţionale – duce la crearea unei platforme organizate împotriva proiectului european.  

De data aceasta, e posibil să ne pomenim pe bune cu un Tea Party european, ca familie politică pusă pe criticat orice face UE, încercînd totodată să saboteze discuţii cu implicaţii financiare şi nu numai. Aşa cum Tea Party, în SUA, a reuşit să blocheze discuţiile pe buget, aşa pot face şi populiştii europeni dacă vor fi suficient de mulţi.  

Marine Le Pen îşi asumă leadership-ul, pe moment (pentru că arată şi cel mai bine în sondaje), şi iniţiază o serie de întîlniri în Europa, pentru a construi un grup parlamentar influent, după alegerile pentru Parlamentul European. De cine şi de cîţi are nevoie? De 25 de eurodeputaţi din 766, din cel puţin un sfert din statele membre UE, iar şanse sînt, avînd în vedere creşterea preconizată a unor partide precum Vlaams Belang în Belgia, Liga Nordului în Italia şi Partidul Libertăţii din Austria. Există însă şi partide cu care nu se doreşte asocierea, precum Jobbik din Ungaria sau Partidul Naţional Britanic (BNP). Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP), care, conform previziunilor, va scoate un scor bun în mai 2014, se ţine însă departe de Le Pen şi compania, la fel ca şi proaspătul partid Alternativa pentru Germania (AfD). Va fi interesant cum se va poziţiona Mişcarea de 5 stele a lui Beppe Grillo, din Italia.  

Două mantre se vor opune în 2014: „uniţi în diversitate“ al UE, cu „uniţi împotriva Bruxelles-ului“, al flancului extrem. Rămîne de văzut care va avea succes. Cert e că, dacă în 2007, grupul „Identitate, Tradiţie, Suveranitate“, o primă încercare de platformă, a picat tocmai din cauza neînţelegerilor dintre Alessandra Mussolini şi Corneliu Vadim Tudor, de pe urma unor comentarii la adresa românilor ca infractori, acum, însă, platforma eurosceptică extremistă are potenţial durabil.  

Imigrantul – vinovatul de serviciu

Dincolo de Bruxelles, de esenţa populismului extremist în partidele sus-menţionate ţine, în majoritatea cazurilor, abordarea faţă de imigranţi, iar aici, din păcate, românii şi bulgarii au devenit „vedetele“ ultimelor luni. Imigrantul e, practic, noul ţap ispăşitor al societăţii: economia nu merge din cauza lui (deşi rapoarte economice arată contrariul), slujbele „ne sînt furate“ de el şi semenii săi (deşi imigranţii fac, de foarte multe ori, slujbele nedorite de localnici), străzile nu ne mai sînt sigure (deşi, dacă ne uităm pe registrele poliţiei, vedem că proporţia celor implicaţi în infracţiuni, din comunităţile de imigranţi, e mai mică decît proporţia localnicilor infractori), ne pierdem identitatea (de parcă identitatea, dacă e puternică, se diluează de pe o zi pe alta la contactul cu „factorul străin“).

Jos cu „elita coruptă“ şi îndepărtată de oameni

O altă trăsătură a valului actual populist este mesajul antisistem. În condiţiile erodării partidelor clasice, care au dezamăgit în ochii electoratului, prinde din ce în ce mai mult mesajul împotriva „elitelor corupte“; este însă şi vina clasei politice tradiţionale, care te face periodic să spui: „M-am săturat“ – vorba unui editorial recent. Cetăţenii dezamăgiţi se orientează, atunci, spre cei care le pot oferi speranţă. În Cehia, la alegerile din toamna aceasta, social-democraţii au ieşit pe primul loc, însă noul partid Acţiunea pentru Cetăţenii Înstrăinaţi a cîştigat 18,7%, cu sloganul „Da, ne va fi mai bine fără ei“. În alegerile austriece din septembrie, social-democraţii (SPÖ) şi partidul popular (ÖVP) au luat împreună abia 50%, cel mai slab scor de la al Doilea Război Mondial încoace. Partidul populist de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ) a ajuns al treilea, cu 20,51%, cu apeluri pentru o politică mai dură antiimigraţie, dar şi o retorică puternică antisistem. Interesant e că două partide noi, Echipa Stronach şi NEOS, cu un mesaj antisistem şi anticorupţie, au obţinut circa 6%, respectiv 5%, peste pragul electoral de 4% din Austria. Contează cine defineşte (a)normalitatea şi cine arată cu degetul în direcţia presupuşilor vinovaţi, oamenii urmînd a se regrupa în spatele celui mai credibil mesaj.  

Profilul populist: de la fermitate revoltată  la populistul „simpatic“

Profilul populist european e extrem de variat, de la fermitate revoltată (în majoritatea cazurilor) la populismul „simpatic“, afişat recent de Beppe Grillo, care merită atenţie. În 2009, Grillo, fost comedian, a fondat Mişcarea 5 Stele, un amestec interesant, ca o shaorma cu de toate: democraţie directă, acces gratuit la Internet şi condamndarea corupţiei, remix cu ceva ecologie şi euroscepticism. În alegerile din 2013, a cîştigat 25,5% din voturi, avînd 109 deputaţi şi 54 de senatori, devenind cel mai mare partid populist eurosceptic din UE. 8 milioane de oameni au votat pentru schimbare, avînd încredere în „adevărurile“ frumos spuse de Grillo.  

În contrapondere la profilul populist, e interesantă reacţia partidelor. Majoritatea celor de dreapta merg puţin spre extremă, încercînd să recupereze din electorat prin noua fermitate afişată faţă de imigranţi. Ce e însă interesant e că „se cîştigă“ nu numai pe partea dreaptă populistă, ci şi pe partea stîngă, Partidul Comunist în Republica Cehă, Syriza în Grecia şi Die Linke din Germania crescînd. Dacă dreapta nu a găsit încă soluţii pentru extrema dreaptă, un populism modern de stînga ar putea să salveze, la vot, social-democraţia. Aici, criza financiară şi consecinţele ei dau naştere la tentaţii electorale, precum „preţurile controlate“ în materie de energie pentru 20 de luni, idee ventilată recent de liderul laburist Ed Miliband. În ceea ce priveşte combaterea extremei drepte de către stînga, Franţa ne arată un exemplu de eşec: doar ministrul de Interne Valls cîştigă din poziţia puternică antiimigraţie, nu şi partidul socialist, care se scufundă în sondaje.  

De la vorbe dure la violenţe nu e decît un pas

„În numele poporului“ se pot face şi spune multe. Însă pînă şi populiştii moderni ezită să incite pe faţă la violenţe. Asta nu înseamnă însă că ele nu au loc, de la xenofobie la violenţă nu e decît un pas. Grecia pare a trece printr-o perioadă politică similară cu Republica de la Weimar, cu mare agitaţie şi multă frustrare acumulată. În acest context, un cîntăreţ a fost asasinat în septembrie, iar la jumătatea lui octombrie, şase deputaţi ai Zorilor Aurii (formaţiune de extremă dreapta) au fost lipsiţi de imunitate, deschizînd calea pentru procurori de a-i judeca ca parte dintr-o organizaţie criminală.

Soluţii pentru Europa?

Există soluţii pentru Europa? Da, o revenire pe creştere economică prin leadership, politic şi economic, totul e ca liderii politici să îşi asume misiunea istorică în vremuri tulburi. Asta presupune empatie şi acţiune, nu doar o schimbare de limbaj, dinspre „austeritate“ spre „consolidare bugetară“, înseamnă o alianţă cu sectorul privat şi promovarea unui mesaj de echilibru, transparenţă şi responsabilitate, ferm şi credibil. Asta atît în plan naţional, cît şi european, unde miza următorilor ani e crearea Statelor Unite ale Europei vs un naţionalism fără soluţii; realegerea Angelei Merkel s-ar putea să fie marea şansă a Europei, un lider puternic şi respectat la frîiele Uniunii. În ceea ce priveşte noua mantră, de data asta mai concretă, a discursului european, slujbele pentru tineri, rămîne de văzut dacă lucrurile se vor mişca pe măsura aşteptărilor.  

Scapă România de populism?  

Răspunsul e mai degrabă nu. Nu scapă categoric din agenda publică occidentală, căci românii vor rămîne demonizaţi, ca ţinte uşoare. Este şi vina guvernelor române succesive care nu au ştiut să investească într-o strategie cuprinzătoare de imagine de ţară: în lipsa ştirilor pozitive, cuvîntul „român“ e asociat, în multe cazuri, cu elemente de infracţionalitate. Măcar Dracula era cool. 

De asemenea, în plan intern, clasa politică uită lecţiile anilor 2000 şi 2012, cu PRM şi PPDD, şi crede că nu se pot ridica alternative pe viitor. USL uită de mandatul puternic, majoritatea constituţională, şi îşi vede de certurile interne, în timp ce opoziţia nu s-a refăcut încă. Toţi aceşti factori nu fac decît să întărească opinia românilor că a lor clasă politică e mai departe ca oricînd de nevoile reale ale societăţii. Să sperăm însă că orice alternative care se vor ridica – căci atunci cînd apare nevoia, apare şi instrumentul, mai devreme sau mai tîrziu – vor fi credibile şi nu ne vor înscrie în valul populist european. Revoluţia urbană, manifestată în cazul Roşiei Montane, e doar începutul schimbării. Populismul e simplu: constată problema şi nu oferă soluţia, sau oferă o soluţie simplă; clasa politică actuală ar fi bine să ţină minte asta, e o ţintă uşoară în vremuri dificile. 

Radu Magdin e CEO Smartlink Communications şi un pasionat al politicii online.

Foto: wikimedia commons

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.