Ocolul Londrei în 100 de detalii

arhitectural vorbind, e uimitor cum Londra monarhică, a ceainăriilor, a caselor datînd de la 1700, a cabinelor telefonice roşii de lemn, se îmbină atît de armonios cu Londra modernă a zgîrie-norilor de sticlă, a podurilor futuriste peste Tamisa, a cluburilor posh din Soho; la distanţă de cîteva străzi există un teatru unde se joacă muzicaluri, un pub unde se vizionează meciuri din Premier league, un club unde cîntă Franz Ferdinand şi British Museum; cîteva vechi abaţii din Chiswick au fost transformate în apartamente moderne cu chirii mici pentru tineri; Londra e plină de parcuri (Kensinghton Park este, practic, o pădure în mijlocul metropolei de 7 milioane de oameni), iar maşinile nu circulă prin tot Centrul - pentru unele străzi există taxe, altele, pur şi simplu, sînt restricţionate: doar taxiurile şi autobuzele circulă pe Oxford Street -, vara plouă o dată pe oră (dar numai 10-15 minute) după care dă soarele; prin urmare, aerul e atît de curat, încît imediat ce ajungi în Bucureşti ţi se pare că toate străzile miros - pardon - a pipi; în St. James Park creşteau brînduşe la mijlocul lunii august, în Ravenscourt Park era plin de veveriţe, în Trafalgar Square şi în St. James Park, de porumbei, iar în Kensinghton Park, de raţe, lebede şi iepuri; vor să preîntîmpine răspîndirea şobolanilor, astfel că, peste tot în oraş eşti sfătuit să nu arunci mîncarea pe jos, iar la cinema, înaintea filmului, rulează un clip cu un scenariu SF în care străzile şi clădirile Londrei sînt "invadate" de miliarde de şobolani; cu un singur Oyster-card poţi circula cu autobuzul, cu metroul şi cu trenul metropolitan; metrourile circulă pe nu mai puţin de 13 magistrale şi vin la fiecare două minute în staţii existente la fiecare mare intersecţie; autobuzele sînt etajate, au scaune tapiţate şi sînt supravegheate cu mini-camere; vara un afiş te sfătuieşte: "Stay cool in the heat", iar "My other car is a bus" este un sloganul care încurajează mersul cu transportul în comun; pe asfalt, la fiecare trecere de pietoni scrie "Look right!", pentru ca turiştii să nu uite; comerciale: au şi ei comerţ stradal, în cartiere, cu ceasuri la preţ de o bere; aproape orice cumperi din Londra poartă eticheta Made in China, inclusiv suvenirurile cu simbolurile Albionului care se vînd în Trafalgar Square; există şi magazine cu preţ unic: "Crazy pound" unde "each item 1 pound"; kebabul şi shaorma sînt peste tot, iar Mcdonald’s şi Burger King sînt cele mai ieftine locuri unde poţi mînca; altfel, găseşti la Londra restaurante cu bucătării din toată lumea, mai ales indiană, ultracondimentată; în restaurante, aproape fără excepţie, la fel şi în majoritatea pub-urilor, nu se fumează; în faţa clădirilor cu birouri din zona financiară poţi vedea zeci de funcţionari şi de oameni de afaceri care fumează, pur şi simplu, în stradă (abia aştept şi la noi dictatura nefumătorilor!); slogane, semne, panouri, afişe, anunţuri, etichete: "Don’t follow the fashion, we have things already out of date" (în vitrina unui store cochet), "If our fish could be any fresher then you should slap it" (restaurant cu specific marin); "Don’t become the victim of a crime!" şi "Criminals operate 24 hours a day" (în cartiere); "I think an albatross is... Once extinct you can only imagine" şi "Thailand, stop orangutan exploitation! Send them back home!" (militanţii ecologişti); "Keep Britain tidy", "Don’t soil it for everyone. Clean up your dog!", "Don’t feed the pigeons!" (ca să nu umple cu găinaţ square-urile); "Mind the Gap" (un anunţ de metrou brănduit pe tricouri, şepci, brelocuri, magneţi de frigider); "Enjoy responsible drinking!" şi "Drinking control area" (no comment), "Dolphins friendly" (pe sandvişurile cu ton); "Are you killing with kindness?" (acţiuni de caritate); "Please no junk mail" (promoţii, oferte de supermarket, reclame care vin în cutiile poştale); berea costă între 3-6 lire (1 liră = 5 lei), e alcoolizată 6-8% şi e revoltător de proastă; iată cîteva mărci englezeşti (ca să le fac de rîs): Hydes, Landlord, John Smith, Carling, Tribute, Treakston, SA Gold, London Pride; Coca-Cola e mai bună acolo, de fapt, oriunde în Europa, Coca-Cola e mai bună decît la noi; Marks & Spencer, Gap şi Zara sînt mărci accesibile, populare, pentru adolescenţi cu bani puţini; numai la noi au preţuri uriaşe şi (poate de-asta) fac ravagii printre snobi; o cămaşă de la un Marks & Spencer de pe Oxford Street e mai ieftină decît la Marks & Spencer din Carrefour Orhideea; culturale: multiculturalismul britanic e de-a dreptul agresiv: există un China Town, Notting Hill este plin de africani, musulmanii, indienii, pakistanezii şi turcii sînt peste tot (Hammersmith, de pildă, unde se află reşedinţele Hamlet Gardens, pare Orientul Mijlociu: bazar lîngă bazar, şaormerii după şaormerii), plus polonezii; 5 lire costă cel mai ieftin bilet (în picioare chiar în faţa scenei) la concertele simfonice de la Albert Royal Hall, în holul căruia se află înrămată o fotografie din spectacolul Aida jucat acolo de Opera Naţională Română în 1996; toate muzeele (şi Tate Modern, şi British Museum, şi National Gallery ş.cl.) au intrarea gratuită (dar şi cutii pentru donaţii); la fel, toaletele publice, mai puţin cea de la Westminster Abbey, considerată o ruşine naţională; teatrele mor, spun ziarele, aproape nimeni nu mai merge la teatru, în schimb, mai ales datorită turiştilor, muzicalurile îşi trăiesc a doua tinereţe cu actori americani de pe Broadway şi de la Hollywood şi la preţul de 65 de lire biletul; iată muzicalurile lunii august (în ordine alfabetică; unele se joacă neîntrerupt de zeci de ani): Blood Brothers, Chicago, Dirty Dancing, Evita, Footloose, Girls and Dolls (cu Patrick Swayze), Les Misérables, Mary Poppins, Monty Pyton & The Holy Graal, The Phantom at the Opera, Seven Wives for Seven Brothers, Sinatra, The Lion King, The Producers (regia Mel Brooks), The Sound of Music, The Wicked, We Will Rock You (operă Queen); în Chelsea există cocheta librărie "John Sandoe" cu cărţi ieşite din circuitul curent (şi care nu e, totuşi, anticariat) de unde cumpără Maggie Smith (una dintre marile actriţe britanice) sau Elton John care, ultima dată, şi-a luat de aici cărţi în valoare de 1000 de lire sterline (aşa s-a lăudat librarul); pe lîngă Tate Modern există un anticariat unde librar este chiar nepotul lui Beckett; cel mai bine vîndut gen literar al anului trecut a fost "misery memoirs", cărţi (auto)biografice cu copilării nefericite, abuzuri de tot felul şi destine de emigranţi, un fel de telenovele social-istorice pe hîrtie; într-o librărie am văzut o sacoşă pentru cărţi ce avea imprimată cel mai mişto citat posibil: "Outside the dog the book is the best friend, inside the dog is too dark to read" - Groucho Marx; Virgin Megastore e un hipermarket de două etaje cu CD-uri, DVD-uri, jocuri pe calculator, cărţi cu muzici, muzicieni, filme şi actori; există o stradă numită Charing Cross numai cu anticariate şi magazine cu discuri de vinil second-hand; sub Bishop’s Bridge am asistat la un concert de hip-hop creştin al trupei Amazing Grace; gazetăreşti: ştiri de pe prima pagină a tabloidelor şi la TV: un tată şi-a ucis familia, un fiu şi-a ucis familia, o crimă în suburbie, o fetiţă ucisă şi îngropată, o alta dispărută, o profesoară a agresat sexual un elev; însă Daily Telgraph de week-end are următoarele suplimente: program TV, sport, artă şi cultură, mediu, travel, home, job, business, garden, family şi style, un pachet cam de grosimea Paginilor aurii; despre posturile TV tot ce pot să vă spun e că numai BBC are vreo 10 canale şi mai sînt vreo 80 private, dintre care 7 numai de sport şi vreo 12 numai de muzică; în august, prima pagină a ziarelor şi a ştirilor a fost ţinută vreo 10 zile de scandalul unei partide de cricket - dinainte tensionate, din motive politice - dintre Anglia şi Pakistan; primul episod: arbitrul a întrerupt partida pe motiv că pakistanezii au deteriorat intenţionat învelişul mingii, pentru ca aceasta să le creeze englezilor greutăţi la respingere; al doilea episod: cum decizia arbitrului le dădea automat cîştig de cauză englezilor, pakistanezii au invocat discriminări politice şi alte maşinaţiuni prin care sînt împiedicaţi să ia titlul; al treilea episod: după cîteva zile, federaţia pakistaneză a oferit presei o înregistrare în care arbitrul englez le cerea 50 de mii de lire ca să-şi schimbe decizia; episodul patru şi următoarele: s-a constituit o comisie care trebuia să ancheteze cazul şi să-l sancţioneze pe arbitru ş.a.m.d.; "Am o lacrimă în colţul ochiului, dar pînă la urmă trebuie să definim Sistemul Solar aşa cum e" - a fost declaraţia lui Iwan Williams, directorul International Astronomical Union, la anunţarea veştii că Pluto va pierde statutul de planetă; mondene: am învăţat două cuvinte tare drăguţe: "shabby", sinonim pentru "vintage", şi "chichi", adică "fashionable & cheep"; englezii n-au echivalent pentru "Să-ţi fie de bine!"; Carnavalul din Notting Hill (17-20 august) este cel mai mare din Europa; prin anii ’60, cînd Notting Hill era cartierul imigranţilor jamaicani, au existat o revoltă şi cîteva intervenţii dure ale poliţiei, ei bine, în semn de aducere aminte a acelei revolte sociale, jamaicanii organizează anual acest carnaval din Notting Hill, un cartier căruia celebritatea adusă de filmul din 1999 al lui Roger Michell, cu Julia Roberts şi Hugh Grant, i-a prins bine: acum e mai curat şi mai elegant, iar preţul caselor a crescut cu 100 de mii de lire; în timpul carnavalului, comunitatea foarte mare de imigranţi jamaicani vinde cam tot ce poate purta culorile tradiţionale galben-verde şi, evident, imaginea lui Bob Marley: şepci, brelocuri, tricouri, steaguri, căciuli, fulare, brăţări, inele, coliere; se dansează continuu pe afromusic printre poliţişti călări cu portavoci şi hărţi la brîu, gata să-ţi indice strada unde are loc o petrecere, anume trecută în ghidul de evenimente al carnavalului, care, astfel, timp de trei zile, învăluie Notting-Hill-ul în reggae şi balegă de cal; englezoaicele sînt mai degrabă skiny, şatene spre blond, albicioase cu pistrui, buze subţiri şi I-Pod-ul în urechi; accentul british mi se pare însă sexy (dar, ce ştiu eu, mie şi croata şi greaca şi portugheza mi se par limbi erotice), cît despre băieţi, din zece întîlniţi pe stradă, vreo trei sînt chrişi martini, vreo doi, oaşişi, şi alţi doi, eltoni johni; într-una din zilnicele mele călătorii cu metroul, am tot privit la o fată care muşca cu poftă dintr-un măr pînă ce n-a mai rămas din el decît codiţa pe care, înainte de a coborî la Marble Arch, a strecurat-o delicat în poşetă pe la colţul fermoarului; pe mîna cu care ţinea mărul purta un frumos inel de logodnă; m-am dus acasă şi am ascultat James Blunt, Marillion şi Rufus Wainwright; Thank You, England!