Lumină vs. întuneric? - semnarea acordului Nabucco -

Publicat în Dilema Veche nr. 285 din 29 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se spune despre ziua de luni că este determinantă într-o săptămînă. Cum începi lunea, cam aşa se întîmplă toată săptămîna. Adică bine sau rău. Eu cred că ziua de luni a fost una bună. Adică luni, 13 iulie 2009. În sfîrşit, după vreo şapte ani de tergiversări, determinate atît din interiorul Uniunii Europene, cît şi din exterior, a fost semnat acordul între cele cinci ţări prin care va trece Nabucco. Luni, 13 iulie 2009, a fost o zi luminoasă, totuşi. Primul rege babilonian cu acest nume, Nabuccodonosor, se aşeza pe tron cam pe la 1125, înainte de Christos. Sigur nu-şi închipuia că, peste vreo trei mii de ani, o să dea nume nu numai renumitei opere a lui Giuseppe Verdi (în care de fapt este vorba de fiul său cu acelaşi nume, dar mult mai cunoscut), ci şi unui semi-acord sau, dacă vreţi, unei semi-dispute semi-europene. Semi-acord, pentru că, încă de la început, au existat diferenţe între punctele de vedere ale celor cinci state care voiau, acum şapte ani, să înceapă construcţia alternativei la conductele cu rădăcinile în Siberia. În principiu, toate ţările Europei Centrale şi de Vest doreau încă o sursă de gaz metan, pe lîngă Marea Nordului şi cea rusească. În Marea Nordului, alte pungi de gaz importante nu prea s-au mai găsit, iar gazul din Siberia trece, deocamdată, prin prea multe mîini (a se citi conducte). Modalitatea de a ajunge la acest final era un pic diferită, dacă e să ne luăm după reacţiile Germaniei, Austriei, Ungariei, României, Bulgariei şi Turciei. Germania este interesată atît de construcţia, cît şi de aducerea mai aproape de graniţe, mai ales a celei de sud, a gazului metan din străfundurile Asiei. Foştii teutoni au relaţii privilegiate cu Rusia de mult timp, iar dependenţa de gazul siberian a crescut în ultimii ani. De curînd, în urma vizitei preşedintelui Medvedev în capitala germană, cele două ţări au convenit să înfiinţeze o agenţie comună pentru energie, semn că treburile cu North Stream merg conform planurilor. Ca atare, proiectul Nabucco era tratat pînă pe 13 iulie 2009 cu mare grijă la Berlin. Austria oricum beneficiază de proiect, pentru că pe teritoriul ei se află staţia de distribuţie ulterioară de la Baumgarten. Deţinută în proporţie de 50% de către Gazprom, dar asta e altă poveste. Dincolo de acest aspect, austriecii sînt mari fani ai "regenerabilelor", comunităţi întregi fiind alimentate astăzi de vînt şi soare. Nabucco este apreciat doar la Opera vieneză. Ungaria a încheiat de cîţiva ani un acord avantajos cu Gazprom pentru a stoca pe teritoriul ei o cantitate însemnată de gaz metan din Siberia, aşa că Nabucco pentru unguri a trecut, ca din întîmplare, pe locul doi. Ca atare, eforturile ungureşti în a susţine proiectul erau cam firave. Acum, parcă s-a schimbat ceva. Bulgaria are de mult legătura cu Rusia prin conducta care trece pe la Isaccea, iar verii lor nu i-au lăsat niciodată fără gaz. Fără gaz i-au lăsat ucrainenii. Başca, noul proiect rusesc South Stream îi desemna drept candidaţi serioşi la poziţia de prim-beneficiari ai conductei de sub Marea Neagră, aşa că Nabucco a trecut şi la ei pe locul doi. Pînă pe 13 iulie 2009. Turcia beneficiază deja de gazul rusesc, prin conducta Blue Stream, care şerpuieşte şi ea pe sub Marea Neagră, aşa că, dacă se construieşte Nabucco sau nu, oricum ea este în poziţie avantajată. Oricum, dacă europenii vor un traseu "uscat" care să ocolească teritoriile mai mult sau mai puţin controlate de Rusia, acesta nu poate trece decît prin Turcia. Semi-acord pentru că, pînă pe data de 13 iulie 2009, documentul nu a fost semnat pentru că părţile semnatare nu prea voiau asta, în urma înţelegerilor individuale cu Rusia, concurentul de necontestat al proiectului semi-european. Semi-european pentru că mare parte din traseul conductei va trece prin Turcia care, din punct de vedere geografic, are doar trei procente din teritoriu considerate a aparţine geografic bătrînului continent. Doar cîteva cuvinte despre poziţia Rusiei în acest caz: de cînd a venit Vladimir Putin la putere la Kremlin, adică de vreo nouă ani, comerţul cu energie a fost bine reglementat. Statul, prin intermediul Gazprom, varsă la buget sume enorme din vînzarea de gaz şi petrol către Uniunea Europeană, cel mai important client al Rusiei. Siberia are surse bogate de gaz metan de calitate, curat, mai ales cele din nord, din peninsula Yamal. Pe lîngă ea, şi Marea Caspică este o sursă bogată de hidrocarburi, dar de calitate mai slabă. Adică gazul metan caspic are o concentraţie mai mare de sulf, necesitînd costuri suplimentare de desulfurare. Dar nu asta e problema, ci aceea că nu toată zona este controlată de ruşi. Cum prin intermediul forţei e mai greu astăzi să-ţi atingi scopurile, Gazprom cumpără tot ce e de vînzare în zonă, pe perioade de 20 de ani, încercînd să lase Nabucco, concurentul numărul unu, fără surse de alimentare. În parte, a reuşit. Dacă în combinaţie nu intră Iranul sau Irakul, Nabucco nu ar putea transporta către Uniunea Europeană decît vreo 30% din necesar. Rom

p 23 jpg
Istoria unei relații complicate: eu și limba franceză
„Fiule, la limba asta teutonică și imposibilă te descurci singur!“.
Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.

Parteneri

shutterstock 2359991575 jpg
Cărțile audio versus lectura: Ce este mai benefic pentru creierul tău?
Cărțile audio câștigă tot mai multă popularitate, dar multe persoane se întreabă dacă ascultarea lor menține creierul la fel de activ ca lectura.Contactul regulat cu un conținut care te stimulează intelectual poate susține funcțiile cognitive și sănătatea creierului pe măsură ce înaintezi în vârstă.
oi freepik jpg
România exportă mai multe alimente şi animale vii și importă mai puțin. Deficitul comercial al sectorului s-a redus cu aproximativ 20%
În primele nouă luni din 2026, exporturile de „Alimente și animale vii” au crescut cu 8,9%, în timp ce importurile au scăzut cu 1,7%, potrivit INS. Deficitul acestei grupe de produse s-a redus, chiar dacă dezechilibrul comercial total al României a continuat să se adâncească.
Seyed Abbas Araghchi Foto Getty Images jpg
Iranul amenință SUA și dă Washingtonului două zile să accepte cerințele Teheranului. Negocierile prin mediatori continuă
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a cerut Washingtonului ca, în două zile, să accepte cerințele Teheranului, între care încetarea ostilităților „pe toate fronturile”.
900540873 1672509707839668 6084825702160217200 n jpeg
Fratele lui Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți: ce legătură are ancheta cu vizele Schengen
Áron Orbán, fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, a fost reținut luni, 9 noiembrie, într-un dosar de trafic de persoane, potrivit informațiilor publicate de presa din Ungaria.
bani jpg
Cât de solidă este rezerva financiară a românilor și a companiilor? Depozitele au ajuns la aproape 700 de miliarde de lei
Economiile populației și ale companiilor din băncile românești au continuat să crească, însă avansul este mult mai modest după ajustarea cu inflația. Datele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare arată și o diferență importantă.
Super Weekend la Lidl   reduceri de până la  40% la produse pentru toate gusturile png
La Lidl e Ieftin oricând, chiar și înainte de ziua de salariu
Finalul de lună sau zilele dinaintea salariului vin, de multe ori, cu mai multă atenție la buget.
pret benzina carburanti grafic pompa benzinarie foto shutterstock
Petrolul s-a ieftinit cu 16%, dar șoferii plătesc aproape la fel la pompă. De ce nu se vede scăderea în prețuri
Cotațiile petrolului au scăzut puternic între 30 octombrie și 6 noiembrie, însă reducerile de la benzinării au fost mult mai mici. Silviu Gresoi și Raul Putilean explică rolul stocurilor, taxelor și incertitudinilor geopolitice în prețul plătit de șoferi.
noptiere box jpg
5 tendințe în designul interior care pun accent pe utilitate și durabilitate
După ani în care designul de interior a fost dominat de piese spectaculoase, făcute pentru fotografii, tot mai mulți oameni se întorc spre o idee mai simplă: o piesă de mobilier trebuie să arate bine, dar mai ales să funcționeze bine, ani la rând.
femeie loterie loto istock jpg
Patru premii mari la LOTO, unul de peste un milion de lei. Două dintre bilete au fost jucate la aceeași agenție din Vaslui
Patru jucători au obținut premii la extragerile Loto de duminică. Cel mai mare câștig depășește un milion de lei, iar două premii au fost obținute cu bilete jucate la aceeași agenție din Vaslui.