Lumina ni se părea ceva de la sine înţeles

E greu să scrii un necrolog cînd moare un prieten şi e cu atît mai greu cînd acest prieten nu e o fiinţă, ci un obiect. Adică o revistă. Se numea Feral Tribune şi era un săptămînal politic independent, publicat la Split. Nu era foarte în vîrstă, împlinise 15 ani. Dar importanţa lui era incomensurabilă pentru că în Croaţia, acolo unde şi-a dus scurta, dar memorabila lui viaţă, nu a mai existat ceva la fel de bun. Nu a existat un asemenea săptămînal cu înalte standarde jurnalistice, cu gazetari curajoşi şi incoruptibili. Erau pur şi simplu o excepţie, în felul lor nişte gherile în timp de "tranziţie". În plus, F T avea şi un umor coroziv specific, adeseori negru. A devenit rapid o instituţie, o lumină la capătul tunelului (cuvîntul feral înseamnă un fel de felinar), funcţiona ca un ghimpe pentru toate guvernele de după Tudjman, fie că erau naţionaliste sau socialiste. A fost înfiinţat în 1984, ca un fel de supliment satiric la cotidianul Slobodna Dalmacija şi de pe atunci provoca nemulţumiri şi agitaţie la vîrf. Dar ancien régime era destul de hîrşit ca să nu-i pedepsească sever pe redactori sau să suspende ziarul, ceea ce ar fi fost lesne de făcut. Îi lăsau în pace, ca dovadă a orientării liberale şi democratice a guvernului, un exemplu de "socialism cu faţă umană". Dovedeau astfel că guvernarea socialistă e deasupra criticii şi se simţeau invulnerabili; faptele şi analizele publicate n-au fost niciodată luate în serios şi nu exista o societate civilă gata să se ocupe de aceste probleme şi să creeze presiune. Societatea civilă a avut şansa ei odată cu căderea comunismului şi proclamarea democraţiei, odată cu independenţa Croaţiei din 1991. Dar primul preşedinte al noului stat independent, Franjo Tudjman, era un autocrat, în nici un caz un democrat şi nici nu era o persoană cu abilităţi tactice. Avea explozii de furie cînd citea F T. Se simţea personal ofensat de criticile de acolo, de reportajele despre scandalurile de corupţie, de relatările despre crimele de război - pur şi simplu de etalarea adevărului în epoca unei ideologii naţionaliste. Pentru el, ca şi pentru tovarăşii săi, F T era ca o basma roşie pentru un taur. Redactorii şi gazetarii îi erau duşmani, trădători, copii ofiţerilor JNA, nostalgicii Iugoslaviei, plini de ură faţă de tot ce este croat, cum a spus-o de nenumărate ori. Cuibul de duşmani urma să fie distrus financiar, în urma unui proces de calomnie, care - credea el - se va rezolva rapid în favoarea reclamantului. Oamenii obişnuiţi aşteptau pe atunci ani de zile să le vină rîndul la judecată. În 1996, s-a petrecut într-adevăr un miracol: judecătorul din procesul "Franjo Tudjman vs F T" a decis că redactorul şef, Viktor Ivancic, nu poate fi condamnat pentru că a scris despre Franjo Tudjman că e un fascist. Ivancic nu a făcut decît să citeze cuvintele lui Tudjman: într-un interviu, el declarase că-i place să se compare cu Generalissimul Franco. F T a fost interzis, ridicat din chioşcuri, s-a dat foc unor exemplare în spaţii publice: redactorii erau urmăriţi, calomniaţi, arestaţi, agresaţi fizic. În altă încercare de a-l lichida, doar la un an după ce a devenit un săptămînal politic independent, F T a trebuit să plătească o taxă pentru pornografie. Între timp, Tudjman a murit şi în epoca de după el atmosfera a devenit mai liberală. F T a continuat să publice texte importante şi neliniştitoare, despre lucruri de care nici o altă revistă nu se atingea. În anul 2000 a apărut, printre altele, un serial incredibil: transcrierea înregistrării pe bandă de magnetofon a unor discuţii între Tudjman, comandanţii armatei şi miniştri; era o demonstraţie limpede a angajării, în 1994, a armatei croate în Bosnia. Benzile demonstrau de asemeni că "Storm" nu a fost doar o îndreptăţită operaţie militară de preluare a teritoriului Krajna, ci şi o operaţie de purificare etnică încununată de succes. Desigur, autorităţile au negat autenticitatea documentelor. În îndelungatul război împotriva jurnaliştilor critici, declanşat de puterea instalată după ce Uniunea Democratică Croată a lui Tudjman a cîştigat din nou în 2004, au fost folosite mijloace mai subtile. F T era sortit să piardă. De ce? Din două motive principale. Primul este cel economic. Pînă la urmă un băiat mai inteligent din Guvernul CUD şi-a dat seama care este cel mai eficient - şi totodată cel mai discret - mod de a scăpa de această fiară. Chiar dacă vinde 20.000 de exemplare pe săptămînă şi primeşte mai multe premii internaţionale de excelenţă decît întreaga presă croată, nici o publicaţie nu poate supravieţui fără reclame. Dar F T nu primea nici una! Companiile proprietate de stat ştiau că n-are rost să-şi facă reclamă în F T, iar cele private, dornice de relaţii bune cu mahării politici, au primit semnale, lipsite de orice subtilitate, să evite să dea reclame în F T. Revista a făcut tot ce a putut ca să supravieţuiască: şi-a redus personalul, a redus cheltuielile de producţie pînă aproape de nivelul samizdat, a luat împrumuturi bancare etc. Nu a fost suficient. Atunci au început tratativele cu mogulul media EPH (proprietatea lui Ninoslav Pavic şi a germanului WAZ) cu speranţa naivă că F T ar putea exista în regatul presei galbene. Întîi mogulul părea sincer interesat, au început negocieri serioase, apoi s-a retras fără nici o explicaţie. În contextul aşa-numitei "pieţe libere", cînd toată piaţa este împărţită între două companii, EPH şi Austrian Styria, ziarele devin un "ambalaj pentru reclamă"; F T, epuizat, s-a sfîrşit tăcut, săptămîna trecută, cînd a apărut ultimul număr. Mă tem că aşa a murit, în Croaţia, jurnalismul politic independent... Dar moartea F T a fost provocată şi de noi, cititorii săi, şi de societatea civilă. E vorba despre absenţa responsabilităţii în faţa interesului public. Evident, nu a existat suficient interes public pentru supravieţuire. În condiţiile unui capitalism sălbatic şi ale unei dictaturi neînfrînate a ceea ce se numeşte "economia pieţei libere", ideea că avem nevoie de F T pentru că revista apără interesul public şi nu interesele private ale unor anumiţi cetăţeni nu a fost suficient de prezentă. Neglijenţa noastră este responsabilă de moartea F T. Nu am considerat că este de datoria noastră să menţinem revista în viaţă, poate că nu cu bani, dar prin presiune, cu cereri, dezbateri, interes pentru supravieţuirea ei. Sîntem responsabili pentru că am considerat că existenţa ei este ceva de la sine înţeles. Era acolo, la chioşcuri, ştiam în fiecare vineri că o să avem ceva de citit, ca să ne ţină zdraveni în infectata atmosferă înconjurătoare, că va fi o rază de lumină în oribila noastră realitate. Numai acum, cînd această lumină a dispărut, vom vedea întunericul profund din Croaţia. Cine o să mai scrie acum despre Branimir Glavas stînd liniştit la şedinţele Parlamentului, deşi e acuzat într-un proces de crime de război? Sau cine o să mai analizeze fenomenul Thompson, cîntăreţul pop, care-şi întîmpină publicul cu un salut similar cu "Heil Hitler"? Sau de scandalurile de corupţie zguduind sistemul judiciar? Contextul politic actual este de asemenea natură încît te întrebi dacă acest guvern vrea într-adevăr să intre în UE, deoarece nu face nimic pentru asta. Toţi prietenii şi cititorii F T sînt întristaţi de moartea F T. Dar toţi croaţii au pierdut ceva: cît timp exista, păream mai toleranţi şi mai civilizaţi, ba chiar nişte oameni cu simţul umorului. Nu indiferenţi, egoişti, laşi cum părem acum, după ce F T a dispărut pentru totdeauna. Slavenka Drakulic este scriitoare şi jurnalistă născută în Croaţia (Iugoslavia) în 1949. A absolvit cursuri de literatură comparată şi sociologie la Universitatea din Zagreb. Cărţile ei au fost traduse în peste 15 limbi, eseurile şi reportajele pe care le-a semnat au fost publicate în cele mai importante ziare şi reviste europene şi americane.