Lecţiile Vietnamului

Richard Nixon a fost învestit în funcţie în 1969 după ce a promis să pună capăt războiului din Vietnam. A cerut comandanţilor militari să vină cu propuneri. Şi-a dat rapid seama că nu exista un consens despre cum se poate obţine victoria, aşa că şi-a propus să găsească doar o cale de ieşire. A numit-o "pace cu onoare" şi a început politica de "vietnamizare", înlocuind soldaţii americani cu vietnamezi şi derulînd o retragere în etape. Astăzi în Irak, diferenţa este că am avut o politică de irakizare înainte să căutăm o soluţie de ieşire. Şi trebuie să aşteptăm să vedem dacă funcţionează. (...) În volumul său Abandoning Vietnam, James Willbanks analizează seria de decizii ale administraţiei Nixon care au dus în final la căderea Saigonului în 1975. El arată că Nixon s-a concentrat mai mult pe terminarea războiului, decît pe cîştigarea lui, şi că Statele Unite au fost mult mai aproape de victorie decît îşi imaginează astăzi cei mai mulţi dintre noi . Motivaţia pentru ofensivele militare de amploare dinspre Nord era aceea că politica americană de pacificare a zonei rurale dădea rezultate şi, după ofensiva Tet din 1968, insurgenţii locali din Sud erau practic distruşi ca forţă de luptă. În definitiv, nord-vietnamezii erau forţaţi să ducă exact tipul de război care se potrivea mai bine armatei americane: lupte de infanterie dure şi intensive. Dar, la acel moment, războiul fusese deja pierdut acasă, în America. Willbanks arată că înfrîngerea insurgenţilor presupune o perioadă îndelungată, necesară pentru a pune pe picioare forţe locale capabile să reziste pe cont propriu contra unui inamic bine motivat. Crearea unei armate locale capabile prespune mult mai mult decît înzestrarea cu echipament şi arme. Cînd Vietnamul de Sud s-a prăbuşit, Nordul a capturat arsenale întregi, tancuri, camioane şi alte echipamente americane care zăceau în depozite. Armata SUA beneficia într-adevăr de cele mai moderne mijloace de luptă, dar adevărata sa tărie nu venea de aici, ci din tactica şi antrenamentul necesare pentru a folosi aceste mijloace de luptă. (...) Saddam este mort, dar problema creării unui guvern stabil şi democratic la Bagdad nu e încă rezolvată. Este încurajator faptul că preşedintele Bush este decis să facă o schimbare semnificativă de strategie. Creşterea numărului de trupe în Irak ar putea fi elementul ce înclină balanţa în favoarea victoriei. (fragmente din articolul "Lessons of Vietnam",scris de Brendan Miniter pentru pagina editorială din Wall Street Journal, 2 ianuarie)