Ideologiile secolului XXI şi ordinea mondială

Silviu BRUCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 84 din 25 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

După prăbuşirea imperiului sovietic şi încetarea războiului rece, în orientarea politicii externe americane se ciocnesc trei principale şcoli de gîndire: Realpolitik, internaţionalismul liberal şi neoconservatorismul. Henry Kissinger continuă să pledeze pentru realism politic, în partidul democrat fiinţează o puternică ramură liberală, iar în administraţia republicană a lui George W. Bush s-a afirmat cu multă forţă doctrina neoconservatoare. În America, spre deosebire de Europa, liberalismul şi, în prezent, neoliberalismul au o marcată tentă de stînga. Unul din cei mai cunoscuţi analişti neoliberali, Thomas L. Friedman, columnist la The New York Times, a publicat recent o carte The World is Flat: a Brief History of the Twenty-Frist Century, în care susţine că la începutul secolului XXI lumea este plată. Pentru neoliberali, izvorul libertăţii umane este piaţa liberă, iar Friedman preamăreşte piaţa liberă care aduce grosul ingredientelor menite a face o societate liberă şi plină de satisfacţii umane. Influenţat de marxism, el consideră avansul tehnologic ca factorul care alimentează dezvoltarea economică şi forţele economice care formează societatea. Friedman declară sentenţios: "Eu sînt determinist tehnologic". Analizînd prăbuşirea Uniunii Sovietice, Friedman enumeră contradicţiile interne şi ineficacităţile sistemului, suprastructura militară edificată în Europa de administraţia Reagan, care a silit Kremlinul să se falimenteze cu cheltuieli militare şi chiar nefericitele eforturi ale lui Mihail Gorbaciov de a reforma ceva care nu poate fi reformat; dar, precizează Friedman, "dacă aş fi nevoit să punctez acel factor ca primordial între egali, acela a fost revoluţia informatică de la începutul anilor '80". Ea a fost decisivă în căderea imperiului sovietic. Acesta este cadrul conceptual în care analizează Friedman fenomenul globalismului, menţionînd, de pildă, că ceea ce a făcut telegraful în secolul XIX pentru a face lumea mai îngustă, acum face Internetul. Globalizarea îngustează lumea, o strînge laolaltă. Criticii lui Friedman îi reproşează că priveşte ca efect al globalizării o lume plată, susţinînd că globalizarea nu are efect egalizator - pe unii îi face mai bogaţi, pe alţii mai săraci, nici nu face lumea mai paşnică şi mai liberală, într-un cuvînt nu o face plată, aşa cum susţine Friedman. Decalajele şi contradicţiile rămîn, iar unele chiar se accentuează şi, desigur, exemplul cel mai frapant este apariţia terorismului, ca expresie a islamismului radical. Metafora "lumii plate" reflectă viziunea idilică a neoliberalismului cu privire la efectele globalismului. În realitate, globalizarea nu promovează în mod sistematic nici piaţa liberă, nici democraţia liberală. Nici pe plan mondial ea nu duce la slăbirea conflictelor dintre state şi la reducerea rivalităţii între marile puteri pentru supremaţie mondială. Neoconservatorismul nu reprezintă doar o evoluţie a politicii externe americane, ci o schimbare atît de radicală, încît este apreciată ca o adevărată revoluţie a strategiei americane. Unul din cei mai articulaţi exponenţi ai săi, Charles Krauthammer, sintetizează neoconservatorismul ca "o înlocuire a realismului şi liberalismului printr-o afirmare fără ruşine a deplasării puterii americane, a recurgerii la unilateralism cînd e necesară, şi a voinţei de a preveni ameninţări înainte ca ele să se producă. Cel mai important este faptul că administraţia Bush a declarat explicit că răspîndirea libertăţii este principiul central al politicii externe americane". Criticii administraţiei Bush argumentează că această strategie suferă de confuzie conceptuală cu reale consecinţe politice şi ilustrează aceasta cu distincţia între război preemptiv şi război preventiv. Războiul pre-emptiv este iniţiat atunci cînd există dovezi că o ţară vecină este pe punctul de a ataca şi, drept exemplu, este decizia statului Israel din iunie 1967 de a porni război împotriva ţărilor arabe vecine, care se pregăteau să atace Israelul. În schimb, războiul preventiv este iniţiat chiar cînd nu există asemenea dovezi, cum este cazul atacării Irakului. Brent Scowcroft, fostul consilier pentru securitate naţională al primului preşedinte Bush, a declarat: "Era în genere cunoscut că în anumite circumstanţe SUA va recurge la pre-emptiv. Acum, ca o politică declarată oficial, se lasă uşa deschisă altora care pretind să aibă acelaşi drept. Făcînd-o public, noi întărim percepţia lumii că sîntem aroganţi şi unilaterali". Senatorii Joe Biden şi Dick Lugar argumentau în iulie 2002: "Atacîndu-l pe dl Hussein, putem precipita exact acel lucru pe care încercăm să-l prevenim: folosirea de către el a armelor de distrugere în masă". Pe atunci, premisa senatorilor era că Hussein dispune de arme de distrugere în masă, ceea ce s-a dovedit neadevărat. În ce priveşte unilateralismul, toate evenimentele ulterioare au demonstrat că nici în Irak, nici în Afganistan, America nu s-a descurcat singură, apelînd mereu la participarea militară a altor ţări. Chiar în probleme care afectează securitatea naţională a SUA sau producţia de arme nucleare în ţări cu asemenea ambiţii, Guvernul american se vede nevoit a solicita ajutorul altor ţări. Pentru a împiedica regimul comunist din Coreea de Nord să fabrice arme nucleare, Washingtonul are mare nevoie de ajutorul Chinei, singura mare putere din zonă cu influenţă la Phenian. Şi pentru a zădărnici activitatea febrilă a Iranului în această direcţie, Guvernul Bush contează pe ajutorul ţărilor vest-europene care negociază cu Bagdadul. De altfel, numeroşi specialişti americani în materie de strategie au publicat, în ultimii ani, lucrări care demonstrează, în mod convingător, că doctrina unilaterală este ineficace în politica mondială a secolului XXI şi este sortită eşecului. Secolul XXI a debutat cu afirmarea unei ideologii radicale a lumii islamice care şi-a găsit expresia în acţiunile de răsunet mondial a ceea ce s-a numit terorismul internaţional. Analiza acestui fenomen a dus, la început, la situarea lui în contextul teoriei profesorului de la Harvard, Samuel Huntington, lansată într-un celebru articol din revista Foreign Affairs, "The Clash of Civilizations". Susţinea profesorul că războaiele dintre regi din secolele XVIII şi XIX au fost urmate de războaie între naţiuni, apoi de războaie între ideologii, iar în secolul XXI războaiele vor fi între civilizaţii. Demonstraţia istorică a lui Huntington suferă de o serie de vicii fundamentale. Primul este relaţia aproape mecanică pe care o stabileşte între religie şi război. Al doilea priveşte subaprecierea rolului pe care continuă să-l joace în acest secol statul naţional. Experienţa istorică arată că ceea ce Huntington numeşte "popoarele creştine din Occident", departe de a constitui o entitate religioasă unitară, s-au divizat în mai multe biserici (catolică, protestantă, luterană, anglicană) organizate de regulă în jurul unor centre de putere între care au avut loc războaie sîngeroase cu o durată prelungită uneori la 30 de ani şi chiar 100 de ani. Cam eterogenă această civilizaţie formată din beligeranţi! Istoricul american Walter Clemens riposta că nici un conflict major din secolele XIX sau XX nu poate fi caracterizat ca război între religii. În 1914, Berlinul protestant s-a aliat cu Viena catolică şi cu Istambulul islamic, iar Rusia ortodoxă s-a opus Austriei catolice, dar s-a luptat cu Bulgaria ortodoxă, la care am putea adăuga că românii ortodocşi au purtat războaie fie împotriva imperiului otoman, fie împotriva Antantei, iar apoi de partea ei în 1916-1918, după cum dictau interesul naţional şi nu religia. În ce priveşte subaprecierea statului naţional, el se dovedeşte în multe cazuri o realitate mai puternică decît islamul radical promotor al terorismului. Egiptul şi Iordania întreţin relaţii prieteneşti cu SUA, iar Libia colonelului Ghadaffi a făcut, în ultimii ani, o adevărată metamorfoză politică, trecînd de la sprijinirea terorismului la o apropiere marcată de ţările occidentale. Ce este terorismul islamic şi cum se explică forţa sa? În ultimii ani au apărut numeroase studii care caută răspunsuri la aceste întrebări, iar în ţările occidentale nu trece o lună în care să nu apară o carte pe această temă. Unii specialişti susţin că terorismul islamic este o perversiune fanatică a Islamului care deviază de la învăţăturile Coranului. Sînt însă istorici care demonstrează că, de la începuturile sale, Islamul a fost asociat cu practica războiului sancţionată divin împotriva apostaţilor şi infidelilor, iar statul islamic s-a extins prin cuceriri militare; califatul reprezenta o combinaţie între comunitatea religioasă şi statul imperial. Această dublă identitate explică faptul că mujahedinii predică deopotrivă metoda paşnică şi cea a războiului. În timp ce Coranul afirmă că "nu trebuie să existe constrîngere în religie", susţine totodată că este datoria sfîntă a Casei Islamului să se extindă militariceşte împotriva lumii demonice a infidelilor. Cînd extremiştii din Al. Queda spun că ei ucid în numele Islamului, ei fac apel la tradiţia islamică. Din punct de vedere ideologic, China apare ca o adevărată enigmă. De la poziţia aberantă a lui Mao Tse Dun, care predica saltul spre comunism într-o ţară cu structură socio-economică preindustrială, Deng Xiaoping a făcut un altfel de salt spre economia socialistă de piaţă, păstrînd însă intact regimul politic comunist. Accentul ideologic de tip marxist a fost deplasat spre exaltarea epocalelor succese economice - cea mai înaltă rată de creştere a producţiei din lume şi cultivarea mîndriei de mare putere, recunoscută în politica internaţională. În esenţă, este vorba de o ideologie naţionalistă de autoafirmare a forţei şi potenţialului ţării cu cea mai mare populaţie din lume. China beneficiază în prezent de o conducere care a conceput şi formulat cea mai coerentă şi îndrăzneaţă viziune strategică a puterilor lumii contemporane. Desigur, startul chinez a fost aproape de zero şi "cu o populaţie ocupată încă în proporţie de 70% în agricultură, China este confruntată cu convulsiuni sociale şi cu riscurile inerente unui regim politic dictatorial în condiţiile telecomunicaţiilor şi informaticii moderne. Reprimarea brutală a demonstraţiilor studenţeşti din Piaţa Tienanmen, în 1989, a creat un moment critic în relaţiile cu SUA şi ţările occidentale. Dar avîntul reformei economice şi masivele investiţii străine au dus la creşteri economice record şi au instalat China pe o poziţie de frunte în lupta pentru supremaţie mondială. Proiecţiile spre anii 2010 şi 2020 prevăd că China va depăşi Japonia şi chiar va deveni un challenger redutabil al dominaţiei americane în zona Pacific şi Asia de Sud-Est. Se poate reforma ONU? Trecerea în revistă a principalelor ideologii duce la concluzia că secolul XXI va fi confruntat cu grave conflicte avînd un potenţial războinic. Dacă omenirea nu va fi în stare să ţină sub control aceste conflicte şi să facă ordine într-o lume din ce în ce mai nebună, secolul XXI ar putea trece în istorie ca cea mai explozivă epocă a ei. Lumea de la începutul secolului XXI este o "lume mică", în care produsul naţional brut pe locuitor, în ţările dezvoltate, este de 12-15 ori mai mare decît cel din ţările subdezvoltate. În schimb, raportul dintre populaţia celor două grupuri de state este de 1:5. Oricine pune aceste două seturi de cifre laolaltă înţelege că explozia nu se va rezuma la populaţie. Au existat totdeauna, în istoria omenirii, mari discrepanţe între ţări bogate şi ţări sărace. Dar în secolul nostru iranianul, algerianul sau pakistanezul văd pe micul ecran cum trăiesc oamenii în ţările bogate, citesc Internetul şi zboară în cîteva ore la New York, Londra sau Frankfurt. În pofida tuturor acordurilor racheto-nucleare sovieto-americane, au rămas suficiente arme de distrugere în masă în arsenalele a cel puţin cinci state, iar o serie de state mici şi ambiţioase sînt pe cale de a fabrica arme atomice, chimice sau biologice, ca să nu mai vorbim de posibilitatea mai recentă ca grupuri teroriste să pună mîna pe arme "portabile" pentru şantaje sau distrugere. Poluarea mediului înconjurător continuă cu viteză sporită, iar probleme ca apa, hrana şi clima pot dobîndi dimensiuni critice. În ţările din Sud, peste un miliard de oameni lipsiţi de ocupaţie forţează graniţele Occidentului în căutare de slujbe şi posturi. Acum, cînd pilonii vechii ordini se prăbuşesc unul după altul, lumea secolului XXI va arăta ca oraşele New York, Tokyo sau Paris, fără reguli de circulaţie şi poliţişti care să asigure respectarea lor. Ce fel de instituţie internaţională ar putea face faţă cu succes unor probleme de asemenea magnitudine? Este clar că Organizaţia Naţiunilor Unite nu a fost nici concepută, nici structurată pentru aşa ceva. Dar ea trebuie reformată pentru a corespunde noii situaţii. Kofi Annan, secretarul general al ONU, a numit o comisie la nivel înalt (High Level Panel) care să propună măsurile necesare pentru reformarea ONU. Ea are 16 membri prestigioşi, nu idealişti umanitari sau libertarieni de stînga; patru sînt foşti prim-miniştri în ţări importante, un fost ministru de Externe respectat al Australiei şi altul al Marii Britanii, ca şi generalul Brent Scowcroft, fostul consilier pentru securitate naţională al primului preşedinte Bush. Scopul ţintei lor este să elaboreze un sistem internaţional guvernat de respectarea legii internaţionale. Am fost timp de patru ani reprezentant permanent al României la ONU şi îmi dau seama cît de dificilă este sarcina reformării organizaţiei internaţionale, pentru a corespunde noii situaţii create după prăbuţirea URSS şi eliminarea războiului rece. Comitetul ONU pentru reformă susţine că există în prezent "o dorinţă fierbinte pentru un sistem internaţional guvernat de norma legii". Un astfel de sistem internaţional poate opera numai dacă este sprijinit de "resurse militare desfăşurate" şi numai statele membre ale ONU pot furniza organizarea lor, agenţiile şi angajaţii lor. "Dacă se persistă în refuzul de a face aceasta, curînd va deveni evident, aşa cum s-a întîmplat la mijlocul anilor '90, că ONU a schimbat cătuşele războiului rece cu cămaşa de forţă a nepăsării statelor membre şi a indiferenţei marilor puteri." În acelaşi timp, sistemul internaţional nu poate supravieţui dacă state-membre preferă, în schimb, să-şi desfăşoare resursele lor în mod unilateral. În sfîrşit, Comitetul ONU precizează: "Dacă e vorba de un nou consens privind securitatea, el trebuie să înceapă cu înţelegerea că actorii din prima linie care au de-a face cu ameninţările, noi sau vechi, cărora le facem faţă, vor continua să fie state suverane individuale". Propunerile pentru reforma ONU vor fi supuse dezbaterilor sesiunii din această toamnă a Adunării Generale care va sărbători 60 de ani de la crearea organizaţiei.

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.