Guvernele României sunt guverne care nu guvernează

Alexandra IONESCU
11 august 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

● Singularul cuvîntului ne seduce prin impresia de unitate şi prin aparenta sa capacitate de a deveni subiectul unei acţiuni. Spunem adesea că statul a făcut ceva sau nu a făcut altceva sau că este de vină pentru ceva. Or, de îndată ce reflectăm asupra unei asemenea afirmaţii, constatăm că ea are arareori sens şi că ar fi fost mai corect să ne referim la o anumită instituţie a statutului, dacă nu cumva la un personaj al regimului politic. Simplu spus, nu există cu adevărat stat, ci state. Iar statele sînt la rîndul lor diverse în interiorul lor: ansambluri de instituţii mai mult sau mai puţin coerente, mai mult sau mai puţin bine articulate asupra teritoriului pe care îl acoperă şi asupra societăţilor pe care le guvernează. Sîntem aşadar obligaţi să fim analitici atunci cînd vorbim despre stat, să-l descompunem în instituţiile care îl formează, în persoanele care populează aceste instituţii, să privim cu atenţie fiecare instituţie în parte, atît în individualitatea sa, cît şi în relaţie cu alte instituţii. Tocmai de aceea, sloganul intonat de toţi oamenii politici români de oarece vreme, cel al aşa-numitei „reforme a statului“ este foarte puţin convingător. Despre stat nu poţi vorbi în bloc, mai ales cînd doreşti să-l reformezi. Întrupat în instituţii şi încarnat în persoane ce acţionează în numele lui, statul, inclusiv statul român, este o formă de solidaritate, este forma instituţionalizată a solidarităţii naţionale. Statul este mai mult sau mai puţin extins, în funcţie de disponibilitatea cetăţenilor de a fi solidari unii cu alţii în diverse forme şi materii: de a se arăta dispuşi sau nu să-şi sprijine concetăţenii bolnavi, de a se arăta dispuşi sau nu să-şi finanţeze copiii la şcoală, de a se arăta dispuşi sau nu să se protejeze în faţa vicisitudinilor vîrstei şi aşa mai departe. În regimurile democratice, în special în cele europene, această disponibilitate a cetăţenilor a fost turnată în model şi, chiar şi atunci cînd realitatea instituţională a solidarităţii generată astfel a început să fie dificil de susţinut financiar, nimeni nu i-a pus în cauză principiile politice fondatoare. În România, o asemenea reflecţie lipseşte cu desăvîrşire. Mai grav, responsabilii politici, că îşi spun de dreapta sau de stînga are puţină importanţă, nu s-au arătat nici măcar capabili să formuleze problema, cu atît mai puţin să-i ofere vreo soluţie. 

Inanitatea responsabililor politici nu este însă justificată doar de o incapacitate de a gîndi politic în termenii solidarităţii, demonstrată de altfel pe parcursul ultimilor 20 de ani. Statele puternice se bazează pe cunoaştere: cunoaşterea societăţilor pe care le guvernează şi cunoaşterea proprie. O asemenea cunoaştere lipseşte în România. Iar acest lucru a devenit din ce în ce mai evident în ultima vreme. Guvernele nu sînt în măsură să cartografieze spaţiul instituţional al statului, să-l descompună în paliere instituţionale pe care să le evalueze cantitativ şi funcţional, să măsoare gradul de articulare al acestor instituţii cu societatea românească, la rîndul ei privită analitic, în comportamente de grup, aranjate teritorial sau funcţional. În absenţa acestei cunoaşteri, cele mai multe politici guvernamentale, inclusiv cele de reformă structurală, sînt lipsite de obiect şi, prin urmare, complet impredictibile în efectele lor. 

● Se cuvine să facem o distincţie între stat şi regimul politic. În România, acesta din urmă poate fi definit, în opinia mea, mai puţin în termenii democraţiei, cît în cei ai unui regim electiv, cu un puternic accent oligarhic, dar nu întru totul închis. Dimpotrivă. Nu cred că se poate vorbi despre o clasă politică românească, ci mai degrabă despre o populaţie de politicieni, destul de eterogenă, care durează, se înnoieşte şi se reînnoieşte prin interacţiuni cu spaţiul economic al capitalismului postcomunist, cu spaţiul opiniei publice, dar în principal cu primul. Altfel spus, spaţiul politic pare să aibă o autonomie extrem de redusă şi un înalt grad de dependenţă faţă de resursele produse de societatea antreprenorială constituită în ultimele două decenii, la rîndul său hrănită din resursele statului. 

Cît despre stat, şansele ca acesta să se transforme într-o structură birocratică reală, întemeiată pe competenţă şi cunoaştere specializată, sînt extrem de mici. Spun aceasta nu dintr-un pesimism civic, ci în virtutea celor demonstrate de politica comparată. Asemenea birocraţii – pe care le întîlnim în spaţiul Europei de Nord sau al Americii de Nord – sînt rare şi, mai mult decît atît, nu pot fi construite după o reţetă gata făcută. Iar atîta vreme cît resursele publice reprezintă principala materie a consensului dintre spaţiul politic şi reţele de solidaritate socio-economică din societate, construite în bună măsură prin descompunerea fostului stat socialist sau prin nepăsarea, voită sau nu, a instanţelor de control public, premisele unei asemenea construcţii lipsesc. Statul român – care, în opinia mea, nu are, prin întindere şi capacitate, nicicum un caracter naţional – este mai degrabă un simplu instrument fragmentat de socializare a resurselor publice în beneficiul unor zone ale societăţii mai mult sau mai puţin extinse. Să nu uităm că această socializare a statului, această împărţire inegalitară şi selectivă a resurselor, a reprezentat în ultimii 20 de ani principalul vector al consensului relativ în jurul regimului politic construit după 1989. O reformulare a acestei politici de societate ar determina aşadar o regîndire a solidităţii regimului însuşi. 

Instituţiile internaţionale, atît cele europene, cît şi cele financiare internaţionale joacă desigur un rol important. Însă, după părerea mea, ele au servit în principal drept paliativ al lipsei de imaginaţie, de responsabilitate politică şi de cunoaştere operaţională a societăţii tipice pentru politicienii români. Nu este de mirare că multe dintre alegerile politice fundamentale din ultimele două decenii – care se referă la regimul muncii şi al solidarităţii în mod special – se regăsesc în numeroase spaţii ale Europei Centrale şi Orientale. Or, seturile de constrîngeri sau de soluţii formulate de aceste instanţe nu pot face niciodată economie de instrumentele politice şi guvernamentale disponibile în România şi nici de realităţile româneşti ca atare. Prin urmare, cercul se închide din nou în punctul responsabilităţii guvernelor succesive. 

● Guvernul trebuie să afle ce tip de societate avem în România, ce şi cum produce aceasta, care sînt diversele regimuri de dependenţă ale acesteia (de stat, de economia europeană sau internaţională etc.), care este dinamismul acesteia şi cum poate fi acesta orientat, reorientat, canalizat, sprijinit în beneficiul acumulării resurselor publice. Or, guvernele României par mai degrabă pasive, se încred în formule abstracte, împrumutate sau inspirate de instanţele internaţionale, şi se arată întotdeauna surprinse şi enervate dacă indivizi, grupuri şi/sau societatea ca atare nu reacţionează mecanic în sensul dorit de ele. Altfel spus, sînt guverne care nu guvernează. 

Alexandra Ionescu este profesoară la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative unde predă politici comparate.

p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.
Noua religie atee din Apus jpeg
Noua religie atee din Apus
E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.

Adevarul.ro

Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.
Centura Vâlcii zona pe unde ar urma să treacă văzută din dronă Sursă colaj YouTube 19Railtrain95 mp4 thumbnail png
„Centura Vâlcii”, paralelă cu DN7 / E81: o altă legătură între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu-Pitești
O nouă centură menită să ocolească municipiul Râmnicu Vâlcea, aflată la faza de proiect, menită să lege orașul de Autostrada Sibiu - Pitești, urmează să fie construită de Consiliul Județean Vâlcea.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.