Ghidul incorect politic al Europei Unite - partea a doua

Publicat în Dilema Veche nr. 157 din 9 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă Europa unită, numită oficial Uniunea Europeană, nu există numai în mod oficial, ci îşi manifestă cît de cît prezenţa în lume, cetăţeanul european este deocamdată o creaţie exclusiv birocratică, oficială şi ficţională. Europeanul este un cetăţean de hîrtie. Apare în nenumărate documente, dar poţi să baţi luni întregi străzile Europei Unite şi n-o să-l găseşti nicăieri. Găseşti milioane de germani, olandezi, români, unguri, polonezi, spanioli sau portughezi, dar nici picior de european. De cetăţean european. Să presupunem totuşi că ar exista şi că - după cum ne dorim noi toţi, "europenii" - va reprezenta chintesenţa tuturor cetăţenilor din statele care formează Uniunea Europeană. El, Europeanul, nu va ilustra pur şi simplu suma valorilor naţionale ale Europei Unite, ci va reprezenta o sinteză ce va aduce şi ceva în plus. Dacă abordăm problema dintr-un alt unghi, care pare mai fertil, vedem că există unele trăsături comune la toţi cetăţenii din ţările UE sau la mulţi dintre ei, trăsături ce ar putea constitui baza unei ipotetice identităţi europene. Prin urmare, judecînd după situaţia din statele europene de azi şi făcînd cîteva extrapolări, putem trasa măcar cîteva linii generale ale portretului europeanului, precum paleontologii care reconstituiau dinozaurii dintr-o mînă de oase disparate - cu diferenţa că parcursul nostru va fi orientat spre viitor, spre descoperirea unei specii pe cale de apariţie. Aşadar, dacă ne uităm la oamenii ce populează ţările Europei contemporane, cum este sau cum pare a fi cetăţeanul european de azi? Unul din primele lucruri care se remarcă la "europeanul aproximativ" (cum îi vom zice acestui inexistent model civic) este antiamericanismul tot mai accentuat. (Ca să fiu mai exact, ar trebui să-i spun anti-nord-americanism, dar e prea complicat şi, oricum, orice european înţelege antiamericanismul cum trebuie şi fără precizări suplimentare.) Odată cu dispariţia Uniunii Sovietice, stat pe care europenii occidentali nu-l simţeau ca pe o ameninţare atît de puternică (graţie protecţiei americane şi a prezenţei lor în NATO, dar şi din pricina filo-socialismului naiv în care se complăceau), cetăţeanul european a început să fie tot mai sîcîit de pretenţiile protectoare pe care le ridică Statele Unite. E şi normal: oricît ţi-ai înăbuşi frustrările faţă de un frate mai mare, ele tot răbufnesc la un moment dat - eventual în momentul în care nu mai rişti nimic dacă le laşi să răbufnească. Cu timpul, chiar şi ţările est-europene, proaspăt scăpate de după Cortina de Fier, au învăţat prin imitaţie retorica antiamericană. Aşa se face că antiamericanismul, chiar dacă nu e un fenomen exclusiv european (îl au şi socialiştii, şi comuniştii din America de Sud, dar şi fundamentaliştii islamici), e ceva ce poate defini uşor europeanul ideal. Explicaţiile fenomenului ar fi stufoase şi inutile. Pur şi simplu europeanul tinde să fie antiamerican. Paradoxal, antiamericanismul e dublat pe undeva, prin străfundurile europeanului, de convingerea că, în caz de pericol, Statele Unite vor fi mereu alături de Europa. Altfel nu se poate: e datoria lor de americani înfumuraţi să apere bătrînul continent. Pînă atunci însă putem să-i dispreţuim, să-i urîm sau să-i ridiculizăm. Dacă se supără, le trece. Păi, nu sîntem noi bătrînul lor continent? Europeanul aproximativ mai are şi alte obsesii nu foarte cuşer, dar în nici un caz - în nici un caz! - nu ar putea fi catalogat drept antisemit. Poate că prin anii 1940, cînd naziştii organizau cu eficienţa lor faimoasă masacrele din lagărele pentru evrei, iar restul populaţiei europene neevreieşti fie îi susţinea, fie tăcea, da, poate că atunci altfel am fi discutat. Dar lucrurile s-au schimbat. Antisemitismul nu e modern, nu e democratic, nu e şic şi nici corect politic. Aşadar, europeanul aproximativ nu e antisemit, după cum o declară oriunde şi oricînd, uneori chiar şi neîntrebat. E în schimb un susţinător umanist al dreptului tuturor popoarelor de a trăi libere în propria ţară, mai ales cînd e vorba de popoare nedreptăţite de istorie şi de statul Israel, cum e poporul palestinian. Aşa se face că luptătorii musulmani din Orientul Mijlociu sînt mai tot timpul "militanţi", "grupuri de rezistenţă", "grupări armate militante" sau chiar "luptători pentru libertate". Faptul că militanţii şi luptătorii pentru libertate au adesea ca scop declarat nimicirea statului Israel (pe care luptătorii ăia nici nu-l recunosc) nu influenţează cu nimic opinia europeanului - spirit umanist, gata să-l apere mereu pe cel mai slab, în numele toleranţei, mai ales dacă cel slab luptă împotriva Israelului. Dar ăsta nu e, desigur, antisemitism. I-am putea spune, eventual, antiisraelianism soft. Din punct de vedere biologic şi antropologic, europeanul aproximativ nu are o rasă anume. (Termenul e oricum controversat.) E de rasă europeană: caucazian, mai degrabă alb şi mai rar negroid ori mongoloid, dar cu o culoare a pielii ce variază de la alb lăptos la tuciuriu. Aşa cum nu e antisemit, europeanul nu e nici rasist. Doar că, din cine ştie ce motive, în subconştient valorizează pozitiv pielea excesiv de albă şi părul blond spălăcit. Fără a face discriminări (fiindcă, vă reamintesc, el ştie că toţi oamenii sînt egali), cînd e pus în situaţii potenţial periculoase - cum ar fi la urcarea într-un avion ce ar putea fi aruncat în aer de terorişti -, se uită suspicios la bărbaţii cu trăsături arabe, la ţigani şi chiar şi la italienii mai bruneţei. Europeanul iubeşte munca mai puţin decît nord-americanii, chinezii sau japonezii. Are însă un simţ al sărbătorii şi al petrecerii mai dezvoltat decît ei, lăsîndu-se întrecut numai de africani şi de sud-americani. Un lucru bun, important şi demn de subliniat: europeanul aproximativ mediu nu are probleme cu respectul faţă de sine. Europa e inima civilizaţiei moderne. De aici începe să se calculeze ora exactă a planetei. Aici e buricul Pămîntului. Cum şi ideea de egalitate între toţi oamenii de pe glob a fost născocită tot în Europa, europeanul aproximativ are toată îndreptăţirea să se simtă superior egalilor săi, pentru că el şi-a dat seama primul de aşa ceva. Toţi pe lume fraţi sîntem, dar există fraţi mai mari şi fraţi mai mici. Europenii sînt fraţi mai mari. De altfel, hai să nu ne ascundem după deget: Parisul e în Europa. Londra e tot aici. Marea Mediterană şi Coasta de Azur sînt europene. Italia - şi ea. Leagănul civilizaţiei, Grecia, tot în Europa e. Limba engleză, cuceritoarea lumii, s-a inventat în Europa şi tot în Europa s-au plămădit creştinismul, monarhismul, comunismul, liberalismul, naţionalismul, fotbalul şi alte repere definitorii ale civilizaţiei globale. Aşadar, de vreme ce europeanul a dat şfară planetară că toţi oamenii sînt egali, trebuie să-i recunoaştem ascendentul asupra celor luminaţi de el. Nici nu-i greu. Europeanul aproximativ îşi dovedeşte şi astăzi spiritul egalitarist, cu toate că o face într-un fel paradoxal. În materie de politică e socialist spre comunist cînd e vorba de datoria statului faţă de om, deşi devine uşor individualist cînd e vorba de datoria omului faţă de stat. Spiritul egalitarist al europeanului se dovedeşte paradoxal mai ales în sînul Europei Unite, iar aici călătorii europeni prin propriul lor continent ştiu bine cum stau lucrurile. În interiorul continentului există un ciudat fenomen de occidentalofilie, combinat cu o uşoară estofobie. Dincolo de discursurile oficiale, orice locuitor al Europei Unite priveşte cu respect înspre Vest şi cu dispreţ spre Est. Polonezul, de exemplu, admiră Germania, Franţa sau Anglia şi dispreţuieşte Ungaria, România ori Bulgaria. Mai spre Est, românul admiră Ungaria, Cehia, Germania ş.cl., dar dispreţuieşte Bulgaria ori Moldova. Pentru ca lucrurile să se încurce şi mai tare, pe măsură ce Europa e tot mai Unită la nivel administrativ, europeanul aproximativ devine tot mai naţionalist ori regionalist. Mîndria europeanului de a fi european (întrecută doar de mîndria naţională sau regională) e accentuată atunci cînd cineva din afara Europei vine să viziteze "bătrînul continent". Pînă şi sintagma de "bătrîn continent" e acceptată cu seninătate, ca un titlu de nobleţe, cu toate că, practic vorbind, Europa n-are cum să fie mai bătrînă decît celelalte sloiuri mari de pămînt de pe glob. Doar nu-i Atlantida! Şi totuşi, cînd vin aici, turiştii americani trec cu respect dintr-un loc în altul, ca şi cum s-ar plimba printr-un muzeu continental. Condiţia de fosile vii nu-i deranjează deloc pe europeni. Rasă bătrînă, semizeificată, europeanul se simte mai aproape de înţelesurile lumii. El a creat istoria. Ce Dumnezeu, el chiar a inventat istoria! El a stîrnit cele două mari războaie mondiale, a teoretizat rasismul, antisemitismul, naţionalismul, nazismul, fascismul, comunismul şi alte "-isme" dinamice, care, dincolo de distrugerile şi masacrele provocate - iarăşi atît de europene! -, au stimulat progresul omenirii spre epoca în care trăim azi şi au făcut istoria să fie istorie. Lăsată, de exemplu, pe mîna amerindienilor, care îşi plimbau corturile de pe o păşune pe alta, civilizaţia umană n-ar fi ajuns atît de departe. Mare minune europenitatea! Cum ne face ea să semănăm şi prin ceea ce nu ne place! Ba chiar şi prin antipatiile reciproce! Aştept cu mare nerăbdare naşterea cetăţeanului european veritabil, pentru care schiţa de portret de mai sus nu va fi, desigur, decît o caricatură jalnică. Însă cum pînă la apariţia europeanului ideal descris aici mai avem de aşteptat, îndrăznesc să cred că o descriere separată, incorectă politic, a fiecărei naţiuni din Europa Unită ar stimula mult cunoaşterea reciprocă a cetăţenilor continentului, ba chiar i-ar ajuta şi pe neeuropeni să ne înţeleagă mai bine. Înţelegerea creează comunicare, comunicarea stimulează colaborarea, iar colaborarea poate să ducă la... la orice: la fraternitatea planetară, la al treilea război mondial sau la mici duşmănii şi alianţe tot atît de meschine ca şi cele existente pînă acum. Important e să ne înţelegem mai întîi unii pe alţii, nu?

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.